244 matches
-
celor "100 de zile". În ciuda vechii lor rivalități, Masséna a refuzat vehement să facă parte din completul de judecată din "Camera pairilor", însărcinat să îl judece pe mareșalul Ney, desi alți mareșali (Marmont, Pérignon, Sérurier, Victor, Kellermann) au cedat presiunilor regaliste și au votat moartea vechiului lor camarad de arme. Mareșalul Masséna s-a stins din viață în 1817 și este înmormântat la cimitirul parizian Père Lachaise, unde o alee îi poartă numele. Masséna nu s-a numărat niciodată printre apropiații
André Masséna () [Corola-website/Science/310342_a_311671]
-
conduse de Prințul de Condé și de Juan José de Austria, împotriva trupelor generalului Turenne; în bătălia de la Dune, 1658, în care Spania lupta împotriva Franței și a Provinciilor Unite, Iacob primește comanda unui contingent de soldați englezi fideli cauzei regaliste. Bătălia, care s-a terminat cu un dezastru pentru trupele iberice, a dus la semnarea unui tratat de pace între Spania și Franța. În această perioadă Iacob a cunoscut doi frați irlandezi catolici, ce făceau parte din anturajul regalist și
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
cauzei regaliste. Bătălia, care s-a terminat cu un dezastru pentru trupele iberice, a dus la semnarea unui tratat de pace între Spania și Franța. În această perioadă Iacob a cunoscut doi frați irlandezi catolici, ce făceau parte din anturajul regalist și care au contribuit în a-l apropia de religia catolică. După pacea dintre Spania și Franța, în 1659, Filip al IV-lea îi oferă lui Iacob gradul de amiral al flotei spaniole; inițial Iacob a luat serios în considerarea
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
Napoleon Bonaparte. Fiul unui hangiu modest care mai avea încă 10 copii, Joachim primește totuși o educație timpurie la seminariile teologice de la Cahors și Toulouse, înainte de a se înrola într-un regiment de vânători călare. Se face remarcat în timpul insurecției regaliste din Paris, servind sub comanda generalului Bonaparte. Acesta apreciază calitățile de comandant de cavalerie ale lui Murat și îl va lua cu el în campania din Italia (1796-1797), unde va face minuni de vitejie în fruntea cavaleriei sale ușoare. Relația
Joachim Murat () [Corola-website/Science/305050_a_306379]
-
din exil. Din cauza apariției proletariatului și situației materiale precare, au loc incidente grave. În 1831 a fost create Legiunea Străină care va avea un rol în continuarea cuceririi Algerului și reprimarea rezistenței. În 1832 are loc o tentativă de insurecție regalistă care a fost anihilată. Legitimiștii au încercat declanșarea unei insurecții în Vandeea. În Alger, sub conducerea lui Abd-el Kader, algerienii încep un “jihad” împotriva francezilor și timp de un deceniu sunt duse lupte crâncene între armata franceză și trupele lui
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
monarhiei, ambele formând o mică majoritate. Cele două grupări cădeau de acord că Contele de Paris (candidatul grupării orleaniste) să fie desemnat “monarh”. Legitimiștii doreau o monarhie autoritară. Orleaniștii doreau o monarhie militară. Contele de Chambaud era atașat de simbolurile regaliste și nu voia să renunțe la drapelul alb, deși tricolorul era deja utilizat de câteva decenii și acceptat de întreagă populație a Franței. Nu se putea ajunge la un acord și inflexibilitatea contelui de Chambaud a făcut ca Franța să
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
cuceri Alcázarul a fost o lovitură gravă adusă prestigiului Republicii, fiind considerată inexplicabilă în condițiile superiorității numerice uriașe din zonă. La două zile după spargerea asediului, Franco s-a proclamat "Generalísimo" și "Caudillo" („căpetenie”) unificând cu forța diversele elemente falangiste, regaliste și alte elemente din cadrul cauzei naționaliste. În octombrie, trupele franchiste au lansat o ofensivă majoră înspre Madrid, ajungând acolo la începutul lui noiembrie și lansând un asalt al orașului la 8 noiembrie. Generalul Mola a declarat că cele 4 coloane
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
dar și că Republica de la Weimar a trădat în egală măsură, atunci când a fost de acord în 1928 cu anexarea regiunii de către lituanieni. La [[Conferința de la Teheran]] din noiembrie 1943, Aliații au luat decizia să înceteze sprijinul acordat [[cetnic]]ilor regaliști și să ajute în schimb [[Armata Națională pentru Eliberare a Iugoslaviei]] de orientare comunistă , aflată sub conducerea lui [[Josip Broz Tito]]. [[Lumea occidentală|Occidentul]], (în principal [[Regatul Unit]]) au sprijinit monarhia iugoslavă, permițand regelui exilat să se stabilească la Londra
Trădarea occidentală () [Corola-website/Science/304855_a_306184]
-
armatei de emigranți a vărului său, Louis Joseph, Prinț de Condé. În iunie 1795, unchiul său, contele de Provence, s-a autoproclamat regele Ludovic al XVIII-lea. La sfârșitul anului, Louis-Antoine care avea 20 de ani a condus o revoltă regalistă la Vendée. La începutul anului 1797 el s-a alăturat fratelui și unchiului său în Germania sperând să intre în armata austriacă. Înfrângerea Austriei de către Franța i-a obligat să fugă, și au ajuns la Mittau, Courland, sub protecția Țarului
Louis-Antoine, Duce de Angoulême () [Corola-website/Science/314109_a_315438]
-
oraș la 12 martie 1814 a fost considerată ca începutul restaurării Bourbon. De acolo, Louis Antoine a luptat alături de Ducele de Wellington pentru a-l restaura pe vărul său, Ferdinand al VII-lea la tronul Spaniei. Ca șef al armatei regaliste la sudul râului Rhône, Antoine Louis n-a putut împiedica întoarcerea lui Napoleon la Paris și a fost din nou forțat să fugă în Anglia în timpul "celor o sută de zile". După înfrângerea finală a lui Napoleon, la Waterloo, el
Louis-Antoine, Duce de Angoulême () [Corola-website/Science/314109_a_315438]
-
al operațiunilor aeriene. În septembrie 1943, la cererea lui Churchill, generalul de brigadă Fitzroy Maclean a fost parașutat la cartierul general al lui Tito de lângă Drvar pentru a deschide un birou de legătură permanent și oficial cu partizanii. În vreme ce luptătorii regaliști - cetnicii - mai erau aprovizionați sporadic, partizanii au primit cea mai mare parte a ajutorului aliaților. Mai mult, după încheiera lucrărilor Conferinței de la Teheran, partizanii au obținut recunoașterea oficială din partea Aliaților că „forță legitimă de eliberare națională”. La sugestia generalului Maclean
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
a fost semnat acordul Tito-Šubašić dintre partizani și guvernul iugoslav în exil al regelui Petru al II-lea. Acest acord a fost o încercare de formare a unui nou guvern iugoslav, care să includă atât miniștri comuniști cât și miniștri regaliști. Acordul făcea un apel la unificarea „Comitetului antifascist pentru eliberarea națională a Iugoslaviei” ("Antifašističko V(ij)eće Narodnog Oslobođenja Jugoslavije", AVNOJ) și a guvernului în exil. Acordul făcea un apel și către sloveni, croați și sârbi să se alăture partizanillor
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]
-
câștigând o serie impresionantă de victorii, cucerind Olanda și capturând flota acestei țări, prinsă în ghețuri la Texel. După ce i se încredințează comanda unei noi armate, a Rinului și Mosellei, cucerește Mannheim. Cu toate acestea, este contactat de un agent regalist și acceptă să trădeze în favoarea partidei regaliste din exil, fapt ce îl privează de comanda armatei sale. Cu toate acestea, este ales deputat în Consiliul celor Cinci-Sute, dar este proscris după lovitura de stat din 1797, și deportat într-o
Jean-Charles Pichegru () [Corola-website/Science/313868_a_315197]
-
Olanda și capturând flota acestei țări, prinsă în ghețuri la Texel. După ce i se încredințează comanda unei noi armate, a Rinului și Mosellei, cucerește Mannheim. Cu toate acestea, este contactat de un agent regalist și acceptă să trădeze în favoarea partidei regaliste din exil, fapt ce îl privează de comanda armatei sale. Cu toate acestea, este ales deputat în Consiliul celor Cinci-Sute, dar este proscris după lovitura de stat din 1797, și deportat într-o închisoare din Guyana franceză, de unde evadează, ajungând
Jean-Charles Pichegru () [Corola-website/Science/313868_a_315197]
-
plece, a refuzat să autorizeze eliberarea unui număr mare de croați comuniști și de extremă stânga, arestați și ținuți sub supravegherea să în închisori. În emigrație, Șubașici a reprezentat primul guvern regal iugoslav în SUA. Treptat, lărgirea decalajului dintre guvernul regalist și mișcările de rezistență majore iugoslave incorporate lui Tito și a partizanilor săi comuniști l-au forțat pe Winston Churchill să medieze. Șubașici, un croat non-comunist, a fost numit noul prim-ministru pentru a ajunge la un compromis între Tito
Ivan Șubașici () [Corola-website/Science/320417_a_321746]
-
de Essex. Deși Carol Ludovic a fost implicat în stadii incipiente ale Războiului Civil de partea unchiului său, neavând încredere în simpatiile sale parlamentare, el s-a întors la mama lui, la Haga. Acolo el s-a distanțat de cauza regalistă în războiul civil, temându-se că regele Carol l-ar vinde în schimbul sprijinului spaniol. În 1644, Carol Ludovic s-a întors în Anglia la invitația Parlamentului. Contemporanii (inclusiv regele Carol), și unii din generațiile următoare au crezut că motivul pentru
Carol I Ludovic al Palatinatului () [Corola-website/Science/319915_a_321244]
-
de zile și astfel, se deschideau porțile unei lovituri de stat. În 1795, chiar înaintea adoptării Constituției, Convenția s-a înfruntat cu două amenințări: cele două insurecții comise la Paris de către iacobini și alte grupări radicale și organizarea unei insurecții regaliste înfrântă. Directoratul s-a confruntat cu Conspitatia Egalilor, condusă de Babeuf, un militant politic radical. În 1797, în urmă alegerilor parțiale, regaliștii și moderații obțin succese importante. Directoratul a acționat prin invalidarea mandatelor. În 1798, în urmă alegerilor parțiale, iacobinii
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
vara 1799, o parte din directori, inclusiv Paul Barras, au susținut alternativă militară. Napoleon se întoarce din Egipt și este considerat ca fiind un „salvator” în condițiile dramatice prin care traversa Franța. Existau semne de însănătoșire a economiei franceze. Revoltele regaliste au fost înfrânte, iar propaganda desfășurată de adepții lui Napoleon combină adevăruri cu mistificări, din care rezultă că Napoleon era „Omul Providențial”. Pe 8-10 noiembrie 1799 , Napoleon declanșează lovitura de stat cu ajutorul armatei împotriva celor două camere care se opuneau
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
a cărui diplomă avea nivel universitar. Multe din reformele lui Napoleon se plasează în perioada 1800-1804, în Perioada Consulară. În 1802, Senatul a modificat Constituția, impunând Constituția Anului X, consulii devenind demnitari pe viață. De aceea are loc un complot regalist împotriva lui Napoleon, regaliștii fiind nemulțumiți că Napoleon nu a militat pentru readucerea monarhiei, având ca lideri pe Pichergru. Au avut loc interogatorii în care se implicase și ducele d’Enghien, fiul șefului armatei exilaților. Peste 3,5 milioane de
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
timpul regelui José I de Bragança (1750 - 1777), nici de introducerea monarhiei constituționale în (1822). În 1822, Brazilia, cea mai importantă colonie a Portugaliei, își proclamă independența. Secolul al XIX-lea este marcat de antagonismul dintre liberali (republicani) și conservatori (regaliști), care răbufnește în frecvente războaie civile. La 5 octombrie 1910 monarhia este abolită, iar Portugalia se proclamă republică. Lovitura de stat militară din 28 mai 1926, inițiată de generalul Carmona, deschide calea dictaturii lui António de Oliveira Salazar (ministru de
Portugalia () [Corola-website/Science/296612_a_297941]
-
pe tema politicii externe a țării în ajunul Primului Război Mondial a dominat scena politică a țării, și a împărțit țara în două grupuri antagonice. De-a lungul unei părți din Primul Război Mondial, Grecia a avut două guverne, un guvern pro-german regalist la Atena și un guvern pro-britanic, venizelist la Salonic. Cele două guverne au fost unificate în 1917, când Grecia a intrat oficial în război de partea Antantei. După Primul Război Mondial, Grecia a încercat să anexeze noi teritorii din Asia
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
de la Preston. A fost un eșec total: mii de scoțieni au fost făcuți prizonieri, printre care și generalul Hamilton, care după un proces sumar, a fost condamnat la moarte cu acuzația de înaltă trădare și executat. După bătălie, toate orașele regaliste s-au predat, în afară deColchester, care a fost luat cu asalt și cucerit puțin mai târziu. Aceste evenimente au consemnat sfârșitul Marelui Război Civil, război ce a avut caracterul unei revoluții burgheze deoarece s-a reușit abolirea monarhiei absolutiste
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
de represalii antisârbești, antisemite și antirrome. Teroarea ustașă s-a manifestat și împotriva croaților care se opuneau alianței cu puterile Axei. Trupele ustașe vor fi angrenate într-un crunt război civil împotriva partizanilor lui Iosip Broz Tito și a cetnicilor regaliști sârbi conduși de colonelul Dragoljub "Draža" Mihailović. Înfrângerea de la Stalingrad marchează începutul sfârșitului pentru regimul lui Pavelić. Mussolini și fascismul italian sunt înlăturați de la putere în iulie 1943, iar noul guvern semnează armistițiul cu Aliații. Armata germană pierde inițiativa pe
Ustașa () [Corola-website/Science/317775_a_319104]
-
liberum", creșterea impozitelor și de a mări armata. Adversarii săi, conduși de Mikołaj Zebrzydowski, a declarat confederația la Sandomierz, ceea ce a dus la un război civil cunoscut sub numele de rokosz Zebrzydowskiego (Rebeliunea lui Zebrzydowski). În cele din urmă, forțele regaliste au învins rebeliunea pe 6 iunie 1607, în Bătălia de la Guzów. Un alt conflict important din timpul domniei lui Sigismund a fost Războiul polono-moscovit (1605 - 1618), cunoscut sub numele de Dymitriads. Sigismund și mulți dintre magnații polonezi au încercat să
Sigismund al III-lea Vasa () [Corola-website/Science/318135_a_319464]
-
liberum", creșterea impozitelor și de a mări armata. Adversarii săi, conduși de Mikołaj Zebrzydowski, a declarat confederația la Sandomierz, ceea ce a dus la un război civil cunoscut sub numele de rokosz Zebrzydowskiego (Rebeliunea lui Zebrzydowski). În cele din urmă, forțele regaliste au învins rebeliunea pe 6 iunie 1607, în Bătălia de la Guzów. Domnia sa a marcat începutul capitolului final, atât pentru Reformă cât și pentru Contra-reformă. Odată cu moartea fratelui său în noiembrie 1592, tronul Suediei a fost acordat nepotului său și aliatului
Casa de Vasa () [Corola-website/Science/319630_a_320959]