199 matches
-
legitimistă fidelă, susținută de contesa de Chambord, l-a recunoscut ca "rege de drept" pe Juan de Bourbon, conte de Montizón, descendent al regelui Ludovic al XIV-lea, și în egală măsură pretendent carlist la coroana Spaniei. O majoritate a regaliștilor francezi și-au pus speranțele de restaurare a monarhiei în Philippe d'Orléans, Conte de Paris, nepotul regelui Louis-Philippe, pentru că a trăit în Franța și era cunoscut de francezi.
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
cu entuziasm și a format un guvern provizoriu. Regele Victor Emanuel al II-lea a decis o invazie a Statelor Papale și după ocuparea regiunilor Umbria și Marche a intrat în regat napolitan. Trupele lui Garibaldi i-au învins pe regaliști în bătălia de la Volturno (care a avut loc la 1 și 2 octombrie), în timp ce piemontezi au capturat Capua. Regatul celor două Sicilii a încetat să existe și teritoriul său a fost încorporat în cel al Regatului Sardiniei (redenumit curând în
Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii () [Corola-website/Science/321121_a_322450]
-
fost ilegală. Pe 26 mai 1916, fortul Rupel din Macedonia a fost predat fără condiții de către guvernul regalist forțelor germano-bulgare. Acest act a produs o impresie deplorabilă în rândul opiniei publice. Aliații au început să suspecteze o alianță secretă dintre regaliști și Puterile Centrale, alianță care ar fi pus în mare primejdie armatele lor din Macedonia. Pe de altă parte, predarea fortului Rupel a însemnat penru Venizelos și susținătorii lui începutul destrămării Macedoniei grecești. În ciuda asigurărilor date de germani conform cărora
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
plecat în exil, abdicând în favoarea fiului său Alexandru, (considerat de Aliați favorabil Antantei), și nu a fiului său mai mare și principe moștenitor, George. Plecarea regelui a fost urmată de deportarea în Franța și Italia a unui mare număr de regaliști importanți, în special ofițeri de armată, așa cum a fost de exemplu Ioannis Metaxas. Aceste evenimente i-au permis lui Venizelos să se reîntoarcă în Atena pe 29 mai 1917, iar, după acest moment, Grecia unificată a intrat în mod oficial
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
și a câștigat bătălia de la Brentford. Londra a organizat o nouă armată și Carol I a ezitat și s-a retras. În același timp, un sistem extins de fortificații a fost construit pentru a proteja Londra de alte atacuri ale regaliștilor. Acestea au inclus un val din pământ îmbunătățit cu bastioane și redute. Valul de pământ era dincolo de zidurile orașului și înconjura întreaga zonă urbană, inclusiv Westminster și Southwark. Londra nu a fost serios amenințată de regaliști, dar resursele financiare ale
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
de alte atacuri ale regaliștilor. Acestea au inclus un val din pământ îmbunătățit cu bastioane și redute. Valul de pământ era dincolo de zidurile orașului și înconjura întreaga zonă urbană, inclusiv Westminster și Southwark. Londra nu a fost serios amenințată de regaliști, dar resursele financiare ale orașului au avut o contribuție importantă la victoria celor care au susținut parlamentul. Orașul murdar și aglomerat a fost lovit de multe epidemii de ciumă de-a lungul timpului, dar ultima epidemie importantă a fost denumită
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
premierului, a luat parte la acțiunile militare împotriva armatei bulgare în regiunea frontierei comune. Intrarea în război și evenimentele premergătoare au dus la o divizare politică și socială profundă în Grecia postbelică. Cele mai importante partide politice (liberalii venizeliști și regaliștii), care fuseseră implicate într-o puternică luptă politică în perioada antebelică, au ajuns pe poziții absolut ireconciliabile după război. Fiecare partid considera acțiunile celuilalt în timpul conflagrației mondiale ilegale și trădătoare. Această rivalitate s-a extins în mod inevitabil la nivelul
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
grecii au pierdut aproximativ 5.000 de militari. Intrarea în război și evenimentele care au determinat această decizie au dus la o fractură politică și socială adâncă în societatea elenă postbelică. Cele mai importante partide politice, liberalii lui Venizelos și regaliștii, implicați în perioada antebelică într-o luptă politică acerbă, au ajus după război să se urască cu patimă. Ambele tabere considerau acțiunile celeilalte în timpul [[primul război mondial|Primului Război Mondial]] ca fiind nelegitime și trădătoare. Această dușmănie s-a răspândit inevitabil în
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
favorizat atmosfera de nesupunere politică și militară din [[perioada interbelică]]. a fost una dintre principalele cauze ale fondării [[A doua Republică Elenă]], a colapsului acesteia și a instaurării [[Regimul Metaxas|regimului dictatorial]] al lui [[Ioannis Metaxas]] în 1936. Dușmănia dintre regaliști și liberali s-a răspândit și în rândul diasporei elene, comunitățile elene din străinătate, organizate de multe ori în parohii ortodoxe concurente, favorizând una sau alta dintre partide. În unele cazuri, animozitatea și neîncrederea dintre parohii a supraviețuit până în zile
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
regele Constantin a fost din nou forțat să plece în exil de către colonelul Nikolaos Plastiras. Metaxas a intrat în politică fondându-și propriul partid, (Partidul Liber Cugetătorilor) pe 12 octombrie 1922. Datorită participării lui la lovitura de stat eșuată a regaliștilor din octombrie 1923, Metaxas a fost obligat să fugă din țară. Monarhia a fost abolită și a fost proclamată A doua Republică Elenă în martie 1924. Metaxas s-a reîntors în Grecia, declarând în mod publica că acceptă schimbarea de
Ioannis Metaxas () [Corola-website/Science/320855_a_322184]
-
Irlanda din 1916 unii lideri republicani au vrut să-i acorde tronul Prințului Joachim. După declarația de independență a Georgiei în urma revoluției ruse din 1917, Joachim fost pentru scurt timp considerat de către reprezentantul german Friedrich Werner von der Schulenburg și regaliști georgieni ca un candidat la tronul georgian. Prințul Joachim s-a căsătorit cu Prințesa Marie-Auguste de Anhalt (1898-1983), fiica lui Eduard, Duce de Anhalt și a soției lui, Prințesa Luise de Saxa-Altenburg, la 11 martie 1916. Cuplul a avut un
Prințul Joachim al Prusiei () [Corola-website/Science/321831_a_323160]
-
pregătind în același timp reîntoarcerea pretendenților la tron. Thiers, în fruntea unei grupări de conservatori, considerând că o nouă monarhie este imposibilă, a devenit susținător al unei republici conservatoare. După moartea lui în ianuarie 1873, bonapartiștii s-au aliat cu regaliștii pentru a păstra șansele la tron ale prințului imperial. Thiers a demisionat în mai și a fost înlocuit de mareșalul de Mac Mahon, ales cu 390 de voturi. Sub președinția sa de orientare orleanistă, Mac Mahon, ale cărui ambiții politice
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
I viconte Bayning. Bunicul patern a lui Barbara, era frate vitreg cu George Villiers, Duce de Buckingham. În 20 septembrie 1643, tatăl ei a murit în războiul civil englez, datorită unei răni din bătălia de la Newbury, unde lupta de partea regaliștilor. El a investit o avere în cai și muniții pentru regimentul său, astfel la moartea sa, soția și fiica sa au rămas în condiții economice precare. La puțin timp după moartea lui, mama Barbarei, lady Mary, s-a recăsătorit cu
Barbara Palmer, Ducesă de Cleveland () [Corola-website/Science/327414_a_328743]
-
a fost descrisă ca fiind una fericită. A devenit populară pentru public prin introducerea pomului de Crăciun în Franța. Cuplul a avut doi copii; fiul cel mare, Filip, născut la Palatul Tuileries din Paris va deveni cunoscut mai târziu de regaliști sub numele "Louis Philippe II". Celălalt fiu, Robert, a luptat pentru Uniune în Războiul Civil American și pentru Franța în 1870 în războiul franco-prusac. La 13 iulie 1842, soțul ei a murit din cauza rănilor suferite după ce a sărit din trăsura
Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/323030_a_324359]
-
afectaseră situația. Garda Națională dorea probabil (așa cum prevedea acordul cu Mignet) să respecte ordinele lui Mandat de a face uz de forță împotriva mulțimii formată din gărzi provinciale și parizieni, dar s-au găsit ei înșiși de partea nobililor și regaliștilor fără un comandament propriu și s-au răspândit sau au fraternizat cu insurgenții. Encyclopædia Britannica din 1911 afirmă că fără Garda Națională, diferența de forțe nu era atât de mare încât rezistența să fie disperată, dar că Ludovic al XVI
Insurecția de la 10 august 1792 () [Corola-website/Science/323328_a_324657]
-
1863 Ioan Popazu este ridicat la gradul de protosingel în Biserica Schimbării la Față din Sibiu și apoi Arhimandrit la Biserica Sfânta Treime din Brașov. La 7 mai 1864 e numit președinte al Consistoriului. În aceastp poziție a fost numit regalist în dieta transilvăneană care îl alege deputat în senatul de la Viena. În 1865 Șaguna face episcopie la Caransebeș și în fruntea episcopiei e pus Popazu. În 6 iulie 1865 a fost recunoscut de împărat ca mitropolit și e hirotonit de
Ioan Popazu () [Corola-website/Science/324643_a_325972]
-
Blackadder Hall, unde acesta se ascunde într-un tufiș de mărăcini, fiind asigurat că este la fel de probabil să fie prins "precum o vulpe vânată de o ceată de broaște țestoase cu un singur picior". Sir Edmund rămâne loial, deoarece în calitate de regalist cunoscut el vede supraviețuirea regelui ca singura sa speranță de supraviețuire. El se teme, de asemenea, de răspândirea puritanismului, plin de interdicții morale (după descrierea sa, puritanii vor ""închide toate teatrele, vor decide că batistele de dantelă pentru bărbați sunt
Blackadder: The Cavalier Years () [Corola-website/Science/324665_a_325994]
-
financiare în Africa. În 1951 prințul a trimis o coroană memorială care purta însemnul napoleonic 'N' la funerariile Prințului Moștenitor Wilhelm, fiul împăratului detronat al Germaniei, Wilhelm al II-lea. Acest lucru a fost văzut ca un gest ironic de regaliști, având în vedere faptul că era vorba de Casa germana de Hohenzollern, care a învins și a detronat propria casă imperială a lui Louis Napoleon în timpul războiului franco-prusac din 1870. Prințul Louis și-a desemnat nepotul, Prințul Jean-Christophe Napoléon, ca
Louis, Prinț Napoléon () [Corola-website/Science/326207_a_327536]
-
a dat la 2 iulie 1644, în timpul Primului Război Civil Englez din 1642-1646. Forțele combinate ale covenantiștilor scoțieni în frunte cu earlul de Leven și parlamentariștii englezi conduși de Lord Fairfax și de earlul de Manchester i-au învins pe regaliștii conduși de Prințul Rupert al Rinului și de marchizul de Newcastle. Pe parcursul verii lui 1644, covenantiștii și parlamentariștii asediaseră Yorkul, care era apărat de marchizul de Newcastle. Prințul Rupert strânsese o armată cu care a traversat nord-vestul Angliei pentru a
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
seară, scoțienii și parlamentariștii au lansat un atac surpriză. După o luptă confuză ce a durat două ore, cavaleria parlamentaristă condusă de Oliver Cromwell a pus-o pe fugă pe cea regalistă și a anihilat restul infanteriei regaliste. După înfrângere, regaliștii au abandonat nordul Angliei. Au pierdut mare parte din resursele omenești din comitatele nordice ale Angliei, care simpatizau cu ei, precum și accesul la Europa continentală prin porturile de pe coasta Mării Nordului. Deși și-au revenit parțial, obținând câteva victorii în acel
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
au revenit parțial, obținând câteva victorii în acel an în sudul Angliei, pierderea nordului s-a dovedit a fi un handicap fatal în anul următor, când au încercat să facă joncțiunea cu regaliștii scoțieni conduși de Montrose. În Anglia Nordică, regaliștii erau în avantaj numeric și erau predominant susținuți de localnici, cu excepția unor zone din Lancashire și din West Riding of Yorkshire, unde parlamentariștii erau susținuți în orașele cu industrie textilă, unde exista o puternică opoziție față de nobilime. La 30 iunie
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
în avantaj numeric și erau predominant susținuți de localnici, cu excepția unor zone din Lancashire și din West Riding of Yorkshire, unde parlamentariștii erau susținuți în orașele cu industrie textilă, unde exista o puternică opoziție față de nobilime. La 30 iunie 1643, regaliștii conduși de marchizul de Newcastle au învins armata parlamentaristă a Lordului Fairfax în bătălia de la Adwalton Moor lângă Bradford. Fairfax și fiul lui, Sir Thomas Fairfax, s-au retras cu restul armatelor către portul Hull, controlat de Parlament. Newcastle a
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
totalizând încă 2.000 de oameni. Rupert era convins că scrisoarea regelui (pe care nu i-a arătat-o lui Newcastle) era un ordin de a ataca și învinge inamicul imediat. Mai mult, Rupert dorea să compenseze inferioritatea numerică a regaliștilor luând inamicul pe nepregătitte, și înainte ca întăririle parlamentariștilor să le crească superioritatea. Soldații lui Newcastle din York însă refuzaseră să lupte dacă nu li se plătesc soldele restante. Mai mulți lipseau, plecați să jefuiască pozițiile de asediu abandonate lângă
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
dealul Marston, o culme joasă dar proeminentă în întinsa vâlcea a Yorkului, între satele Long Marston și Tockwith. Ei aveau avantajul altitudinii, dar lanurile de porumb care se întindeau între cele două sate le stânjeneau desfășurarea. La un moment dat, regaliștii au încercat să ocupe o crescătorie de iepuri aflată la vest de lanurile de porumb de la care să poată executa foc de anfiladă către pozițiile parlamentariste, dar au fost respinși și aripa stângă a cavaleriei parlamentariste a ocupat ea poziția
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
de Sir Thomas Fairfax, cu John Lambert ca secund. El avea cel puțin 2.000 de călăreți din Yorkshire și Lancashire, desfășurați în nouă divizii, precum și 600 de muschetari, cu trei regimente (numărând circa 1.000 de oameni) în ariergardă. Regaliștii au ocupat pârloaga din vale, în spatele unui șanț de scurgere pe care Rupert l-a considerat a fi un obstacol eficient pentru o șarjă de cavalerie. Există unele dispute privind cursul șanțului la vremea bătăliei. Unele relatări contemporane sugerează că
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]