709 matches
-
care ocupa cetatea Buda (Budapesta), și mai târziu asediază fără succes Viena. În înțelegerea de la Oradea (1538) Ferdinand I îl recunoaște pe I. Zapolya ca rege al Ungariei. După moartea lui I. Zapolya (1540) fiul acestuia, Ioan Sigismund Zápolya, sub regența mamei sale Izabella și sprijinit de otomani, moștenește tronul. Prin aceasta, Imperiul Otoman a reușit să-și extindă influența în vest și să frâneze expansiunea austriacă reprezentată de Ferdinand, care în 1531 este recunoscut de adunarea nobililor din Köln ca
Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/302725_a_304054]
-
loc abia după convertirea acestuia la catolicism. Imediat ea s-a mutat la Paris și a obținut o poziție foarte onorabilă în suita soției regelui, Maria de Medici. Familia Guise a continuat să o susțină pe regină de-a lungul regenței și, Catherine a urmat-o pe Maria în exilul la Bloise după ce Ludovic al XIII-lea și-a asumat domnia. Henric și Catherine au avut 14 copii:
Catherine de Cleves () [Corola-website/Science/331623_a_332952]
-
din Kaifeng, Taberele se împărțeau în două :reformatorii de la curte, cunoscuți că Grupul Noilor Politici (Xin Fă), conduși de împăratul Shenzong de Sing și cancelarii Fan Zhongyan și Wang Anshi, și conservatorii conduși de Sima Guang și împărăteasa Dowager Gao, regență împăratului tânăr Zhezong de Song. Știința și tehnologia se dezvoltau, cu personalități ca Su Song și Shen Kuo, perioada fiind cunoscută pentru dezvoltarea Pagodei chineze. În India, Dinastia Chola a devenit o putere năvală sub lideri ca Rajaraja Chola I
Secolul al XI-lea () [Corola-website/Science/298554_a_299883]
-
văzut celălalt fiu primind coroana ducatului Parma. Filip s-a căsătorit cu Prințesa Louise-Élisabeth a Franței, "Madame Première", prima fiică a regelui Ludovic al XV-lea al Franței. În 1759, la moartea fiului ei vitreg Ferdinand, Elisabeth și-a asumat regența până la întoarcerea fiului ei Carol. Elisabeth și-a petrecut ultimii ani ai vieții la Aranjuez unde și-a dedicat timpul acțiunilor de caritate și a devenit protectoare a iezuiților. Cu un an înaintea morții a avut satisfacția să vadă căsătoria
Elisabeta de Parma () [Corola-website/Science/321028_a_322357]
-
Prin înțelegerea semantă pe 7 mai 1832 între Bavaria și puterile garante, Grecia era definită drept un „stat monarhic și independent”, care era însă obligat să plătească o despăgubire Porții Otomane. Înțelegerea stabilea și modul în care urma să funcționeze regența elenă, până la majoratul lui Otto, precum și eliberarea unui nou împrumut în valoare de 2,4 milioane de lire. Pe 21 iulie 1832, ambasadorul britanic pe lângă Sublima Poartă, Sir Stratford Canning, și ceilalți reprezentanți ai marilor puteri au semnat Tratatul de la Constantinopole
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Greciei” (Πολιτικόν Σύνταγμα της Ελλάδος), numită uneori drept „Constituția hegemonică” (Ηγεμονικόν Σύνταγμα). Adunarea Națională s-a dizolvat la scurtă vreme după adoptarea constituției ca urmare a neînțelegerilor dintre diferitele facțiuni politice. După sosirea lui Otto în Grecia în februarie 1833, regența care a guvernat țara până la majoratul regelui a ignorat legea fundamentală iar, după majorat, Otto însuși nu a respectat constituția, domnind ca monarh absolut. Grecia independentă a primit o nouă constituție doar după lovitura de stat din 3 septembrie 1844
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
doar șase luni, perioadă în care țara s-a scufundat în haos. Prin protocolul de la Londra semnat pe 7 mai 1832 s-a stabilit proclamarea regatului independent al Greciei, cu principele bavarez Otto devenind rege și cu un consiliu de regență până la majortatul acestuia. Granița de nord a noului regat a fost stabilită pe linia Arta-Volos. În același timp, puterile protectoare au fost de acord cu acordarea unui împrumut de 2.400.000 £ și cu despăgubirea Imperiului Otoman cu 40.000
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
unchiului și nașului său, Jacob Wallenberg, la Compania de Comerț Central-European, o firmă de export-import care făcea comerț între Stockholm și Europa Centrală, aflată în proprietatea lui Kálmán Lauer, un evreu din Ungaria. Începând cu 1938, Regatul Ungariei, aflat sub regența lui Miklós Horthy, a adoptat o serie de măsuri antievreiești, modelate după așa-numitele Legi Rasiale de la Nürnberg adoptate în Germania de naziști în 1935. Ca și cele germane, legile maghiare se concentrau pe restricționarea accesului evreilor la anumite profesii
Raoul Wallenberg () [Corola-website/Science/307560_a_308889]
-
partide și pe doctrina corporatismului. După moartea regelui Ferdinand, sub domnia căruia fusese promulgată Constituția democratică din 1923, noul monarh a devenit Regele Mihai, minor la acea vreme. Astfel, funcția de șef al statului era îndeplinită în numele său de o regență, care nu a reușit să se ridice la înălțimea pe care o impuneau problemele vieții politice românești. În aceste condiții, prințul Carol s-a întors ilegal din străinătate, îndepărtându-și fiul de pe tron și preluând funcția de suveran. Domnia lui
Constituția României din 1938 () [Corola-website/Science/306177_a_307506]
-
secure"” . În anul 1228 murea Robert de Courtenay, împăratul latin al Constantinopolului, iar coroana imperială revenea fratelui său, Baudouin al II-lea. Privată de o conducere fermă și cu o conjunctură externă periculoasă, guvernarea de la Constantinopol plănuia să-i propună regența suveranului bulgarilor, care părea singurul în măsură să salveze orașul imperial de un asalt al bizantinilor. Alianța lui Ioan Asan al II-lea cu casa Courtenay, care rezulta dintr-o înrudire comună cu casa regală a Ungariei, trebuia să fie
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
așa cum se arată într-o inscripție de atunci. El adăuga că numai Constantinopolul și orașele învecinate rămăseseră sub puterea francilor; „"dar chiar și acestea" - continua țarul bulgarilor, făcând aluzie la faptul că împăratului latin era minor și la proiectul de regență - "se supun puterii mele, pentru că așa a vrut Dumnezeu"”. Situația relativ stabilă a Imperiului de la Niceea i-a permis lui Ioan al III-lea Ducas Vatatzes să înceapă, la mijlocul deceniului al patrulea al secolului XIII, o amplă campanie de izgonire
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
secretarul de stat al lui Antonio, contele Anvidi. În ciuda așteptărilor lui Antonio, căsătoria a rămas fără copii. Antonio a murit la 20 ianuarie 1731. A doua zi s-a anunțat că Enrichetta era însărcinată; s-a format un consiliu de regență pentru potențialul moștenitor alcătuit din Enrichetta, un episcop, primul secretar de stat și doi nobili de la curte. S-a decis ca, dacă copilul va fi fată, ducatul să revină Infantelui Carlos al Spaniei care avea 12 ani și era fiul
Enrichetta d'Este () [Corola-website/Science/324811_a_326140]
-
în palatul ducal din Colorno unde era sub arest la domiciliu escortată de garda elvețiană. În decembrie 1731, ea a fost forțată să se întoarcă la palatul ducal din Parma pentru a returna bijuteriile Dorotheei care era șefa consiliului de regență. La 23 martie 1740 la Piacenza, Enrichetta s-a recăsătorit cu Leopold de Hesse-Darmstadt, fiu al lui Filip de Hesse-Darmstadt și al Mariei Therese de Croÿ. Enrichetta și Leopold nu au avut copii. Leopold a murit în 1764 lăsând-o
Enrichetta d'Este () [Corola-website/Science/324811_a_326140]
-
pe nobilii care au rămas fideli Romei. În 1451 împăratul Frederic al III-lea, în calitate de tutore al tânărului rege Ladislau, i-a încredințat administrarea Boemiei lui George de Poděbrad. În același an, o dietă convocată la Praga i-a acordat regența lui George. Lupta husiților împotriva partidului papal a continuat fără întrerupere, iar poziția lui George a devenit foarte dificilă atunci când tânărul rege Ladislau, care a fost încoronat în 1453, și-a exprimat simpatiile pro-Roma, deși el recunoscuse vechile privilegii ale
George de Poděbrady () [Corola-website/Science/335977_a_337306]
-
schizofrenie. La 8 ianuarie 1772, Prințul Frederic în vârstă de trei ani a fost făcut regent. Până în anul 1784 a fost sub controlul mamei vitrege a tatălui său, Juliana Maria de Braunschweig-Wolfenbüttel, care a fost conducătorul real și nedisputat în timpul regenței sale, ajutată de Ove Høegh-Guldberg. În cele din urmă la 14 aprilie 1784, prințul a fost declarat major. A continuat ca regent al Danemarcei în numele tatălui său până la moartea acestuia în 1808. În timpul regenței, Frederic a instituit ample reforme liberale
Frederic al VI-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/316338_a_317667]
-
fost conducătorul real și nedisputat în timpul regenței sale, ajutată de Ove Høegh-Guldberg. În cele din urmă la 14 aprilie 1784, prințul a fost declarat major. A continuat ca regent al Danemarcei în numele tatălui său până la moartea acestuia în 1808. În timpul regenței, Frederic a instituit ample reforme liberale cu sprijinul prim ministrului Andreas Peter Bernstorff, inclusiv abolirea iobăgiei în 1788. Crizele apărute în timpul domniei sale au inclus dezacordul cu Marea Britanie asupra transportului maritim. Acest lucru a dus la două atacuri britanice asupra vaselor
Frederic al VI-lea al Danemarcei () [Corola-website/Science/316338_a_317667]
-
prinși într-o ambuscadă în urma căreia, Henric a fost grav rănit și Leszek a fost ucis. A doua încercare a avut loc doi ani mai târziu, atunci când Henric I a fost capturat de către ducele Conrad I de Masovia. În timpul acestor regențe, performanța lui Henric al II-lea a fost perfectă, datorită primilor ani când tatăl său l-a însărcinat cu acest tip de responsabilitate. Între anii 1229-1230, regentul a condus o expediție militară, în scopul de a recupera și de a
Henric al II-lea cel Pios () [Corola-website/Science/330649_a_331978]
-
și Opole-Raciborz din Silezia Superioară, Henric a putut păstra autoritatea sa ca regent în timpul minorității conducătorilor Mieszko al II-lea cel Gras și Boleslav al V-lea cel Sfios. Un an mai târziu (1239), Henric a fost obligat să predea regența, deși a rămas în relații bune cu Ducele de Opole și Ducele de Sandomierz, și de asemenea, a reușit să-și păstreze regiunile din Polonia Mare, Kalisz și Wieluń. Situația în nord-vest a fost mult mai complicată: Margraful Otto al
Henric al II-lea cel Pios () [Corola-website/Science/330649_a_331978]
-
al VII-lea de Mecklenburg-Schwerin și al Sofiei de Schleswig-Holstein-Gottorp, fiica Ducelui Adolf de Holstein-Gottorp și a Christinei de Hesse. Adolf Frederick avea 4 ani la moartea tatălui său. El și fratele său Johann Albert al II0lea au domnit sub regența Ducelui Ulrich III de Mecklenburg-Güstrow și Karl I de Mecklenburg (unchii tatălui său). Cei doi frați au preluat guvernarea asupra Mecklenburg-Schwerin la începutul lui aprilie 1608, și după decesul lui Karl la 22 iulie 1610 au preluat și guvernarea asupra
Adolf Frederick I, Duce de Mecklenburg-Schwerin () [Corola-website/Science/336346_a_337675]
-
puterea regală a fiului ei, fiind prietenoasă cu toți cei cinstiți, dar de o superioritate înspăimântătoare față de cei rebeli". Dat fiind că Otto al III-lea era încă minor la moartea mamei sale, bunica lui Adelaida de Italia a preluat regența până când Otto a ajuns la vârsta potrivită de a conduce imperiul.
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
a murit pe neașteptate după reîntoarcerea dintr-o vizită în Germania (există supoziții niciodată dovedite că ar fi fost asasinat). Pe tronul țării i-a succedat fiul său de șase ani Simeon. Puterea era deținută însă de un consiliu de regență prezidat de unchiul tânărului țar, prințul Chiril. Noul premier, Dobri Bojilov, a fost doar omul de paie al germanilor. Începând cu anul 1943, rezistența împotriva germanilor și a regimului de dreapta a devenit tot mai puternică fiind coordonată de comuniști
Regatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313296_a_314625]
-
femei. Noul suveran, tânărul Alexe, avea abia 12 ani; era un băiețaș ușuratic, care-și petrecea zilele călărind, ducându-se la vânătoare și care, natural, lipsit de orice experiență, nu putea ști încă ce era viața. Mama lui, care exercita regența, era acea încântătoare Maria de Antiohia, așa de frumoasă, așa de grațioasă; dar nici ea n-avea de loc pricepere în afaceri și mai ales era prea seducătoare, pentru a nu da repede ocazii la calomnii, în această coruptă curte
Andronic I Comnenul () [Corola-website/Science/315462_a_316791]
-
s-a recăsătorit cu Adina Cordescu, născută Olmazu, cu 33 de ani mai tânără decât el. Adina, cea de-a doua soție a lui Take Ionescu, provenea dintr-o familie de mici boieri buzoieni, înrudiți cu Constantin Sărățeanu, membru al Regenței de la sfârșitul anilor ’20. Take Ionescu și Adina Olmazu nu au avut copii, dar există surse conform cărora actorul Mircea Șeptilici ar fi fost fiul natural al ilustrului politician. După moartea lui Take Ionescu, Adina a devenit doamnă de onoare
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
supranumit Cel Dorit, a fost rege al Spaniei în 1808. În urma expulzării regelui impus José I, a urcat din nou pe tron, domnind din 1813 până la moartea sa, mai puțin în 1823, când a fost obligat să abdice de Consiliul Regenței. Fiu și moștenitor al lui Carol al IV-lea al Spaniei și a Mariei Luisa de Parma, puțini monarhi s-au bucurat de atâta încredere și popularitate la începutul domniei lor, în rândul poporului spaniol. Cu toate acestea, în scurt
Ferdinand al VII-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310399_a_311728]
-
practică, ei au devenit de asemenea "stadthoulder" și în alte provincii. O luptă de putere constantă, care deja s-a arătat în Armistițiul de 20 de ani, a început să existe între susținătorii deținătorilor funcției de "stadthoulder" (orangiști) și susținătorii regenței. Statele de graniță care erau parte din Flandra, Brabant și Limburg, fiind cucerite de olandezi în etapele finale ale războiului, urmau să fie guvernate de "States General". Așa numitele "Generaliteitslanden" (teritorii generale), erau formate din Staats-Brabant (în prezent Brabantul de
Războiul de Optzeci de Ani () [Corola-website/Science/305920_a_307249]