18,995 matches
-
de toate, acesta este lucrul cel mai important în teatru, asta marchează lumea spectacolului în timp și peste timp. Tipurile acestea de întîlniri (regizor-actor) formează pilonii pe care se sprijină istoria teatrului. De la noi și de aiurea. Ca un sculptor, regizorul modelează, uneori pînă aproape de perfecțiunea incredibilă, apariția actorului pe scenă, ne induce starea receptării unui miracol cu o mie de fețe, care ni se arată mereu altfel oricît l-am suci și l-am învîrti. Și acesta a fost unul
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
iar cele paisprezece reprezentații (jucate cu o singură zi de pauză) se dovedesc insuficiente. Oameni de cultură, oficialități, celebrități se plimbă încolo și-ncoace prin foaierul micuț al Teatrului Metaxourghio. Aici l-am întîlnit (și ce întîlnire!) pe Michael Cacoyannis, regizorul tulburătorului film Zorba grecul. Avea ochii plini de lacrimi. Mi s-a părut că am ajuns puțin mai aproape de cel ce a fost Antonny Quinn, de nebunia lui Zorba, de aventurile lui pasionale, de cruzime și generozitate. Cîte ceva din
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
ianuarie 2002, la Teatrul Nottara, sub un titlu incitant și misterios: Hora iubirilor (Der Reigen, Hora - titlul original, traducere de Dan Stoica). Un spectacol care, după părerea mea, marchează, prin profunzimi și rafinament, prin performanța actoricească impusă și obținută, maturitatea regizorului Felix Alexa. Un spectacol care, după părerea mea, dezvăluie prin plăcerea de joc detectabilă în fiecare interpretare o stare specială, nu doar de normalitate teatrală, readusă la Nottara și întreținută de Mircea Diaconu în doar cele cîteva luni scurse din
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
care nu-i permite, nici o secundă, să alunece în prăpastia vulgarității. Deși ar fi fost atît de ușor. Înlănțuirea situațiilor aduce pe scenă o linearitate și un soi de imponderabilitate a pașilor. Sublimă iluzie. În spatele acestei aparențe se află investigația regizorului, care sapă în interiorul visceral al fiecărui personaj, care încearcă să descopere ce se întîmplă în profunzimea unui mecanism mișcat de plăcerile trupului, de compromisurile pasionale sau lucide, de ispita sexuală ce nu se poate să nu ne fi vîrît, măcar
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
ca la sfîrșitul unei săptămîni să ajung la Iași. La ora unsprezece, dimineața, am intrat în sala Studio a Teatrului Național, complet refăcută și modernizată. Se juca o adaptare cam forțată după Căsătorie cu de-a sila de Molière, debutul regizorului Cezar Ghioca (absolvent la clasa prof. Tudor Mărăscu) pe o scenă profesionistă. Scopul acestor însemnări subiective nu este analiza spectacolului, o farsă tratată prea studențește și actualizată nu foarte inspirat (dar cu orice chip). L-am urmărit cu admirație însă
Ora 11 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15542_a_16867]
-
regăsesc tot mai rar în teatrul românesc. Vocație și disciplină, modestie și carismă. Atent la gest și la cuvînt, la gradarea și acumularea stărilor, la trecerile bruște de la dimensiunea învingătorului la aceea a învinsului, fără să uite nici o secundă că regizorul a făcut apel la formula �teatru-n teatru", Petru Ciubotaru îl face pe acest Sganarel al lui să zburde de fericire cînd crede că și-a găsit iubirea, imponderal și adolescentin și să devină greoi, masiv și copleșit de vîrstă
Ora 11 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15542_a_16867]
-
Marina Constantinescu Mergi la teatru și ca să descoperi alte fețe ale aceluiași actor. Sau regizor sau scenograf. Alte modalități de a citi un text, în cazul în care acesta este cunoscut. Mă refer la acea categorie de spectatori care consideră teatrul o artă și nu o prestare de serviciu aducătoare de relaxare. Pe aceștia din
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
și nu o prestare de serviciu aducătoare de relaxare. Pe aceștia din urmă chiar îi sfătuiesc să nu-și bată capul cu un spectacol mai special, deloc ușor, plecînd de la piesa unui austriac ciudat, Werner Schwab și pînă la tonul regizorului (tînăr din punctul de vedere al anului absolvirii facultății, clasa Cătălina Buzoianu) Sorin Militaru. Despre care nici n-au avut timp să afle mare lucru, debutul lui neîntîmplîndu-se foarte de mult. Nu un puști, bănuiesc, hîrșîit și înarmat probabil cu
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
În orice caz, o întreprindere atipică pentru perioada de sărăcie spirituală pe care o traversăm, instalată cu surle și trîmbițe, un zgomot agasant care ne agresează mintea, creierii și ierarhiile. Stagiunea în curs de desfășurare a fost încredințată unor tineri regizori cu profiluri îndrăznețe, ale căror teribilisme, poate inerente, se învîrtesc însă în spațiul profund al creației, al preocupărilor pentru teatrul asumat ca provocare. Ei au cîștigat "licitația" cu piese sau dramatizări foarte puțin cunoscute la noi, jucate cu succes afară
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
de un alt timp de energie, de concentrare și de rigoare, un exercițiu mai puțin obișnuit pe scenele noastre în genul de rostire a cuvîntului care, prin forma lui, creează o lume obligată să se privească fără menajamente, tranșant. Liniile regizorului și cele desenate de interpretările actorilor sînt drepte: frînte, în sus, în jos, nu contează. N-ai să remarci rotunjimi, curbe, cercuri, încovoieri blînde. Este vorba despre o regizare a morții, a uciderii unor indivizi din capriciul și dezgustul visceral
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
-l ajută foarte tare) pînă într-un punct în care adună disperările într-o supunere ipocrită din care speră ca și de data asta șmecheria să-i aducă profit. Este o stare de spirit în spectacol pe care cred că regizorul ar fi trebuit să o ducă și mai departe în acest exercițiu dur de a ne privi radiografic, de a ne depista limitele, putințele și neputințele. "Să spargi limbajul pentru a atinge viața înseamnă să faci și să refaci teatrul
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
vrea să refacem țesutul social al intelectualului, al omului de cultură, să resolidarizăm breasla literară, să re-familiarizăm breslele între ele. De pildă, aș vrea să aducem la un loc, să ne întîlnim, lunar, la Lăptăria lui Enache - pictori, sculptori, actori, regizori, dansatori, filozofi etc. și să încercăm să vedem dacă, în tot marasmul ăsta de incultură, de răutate, de agresivitate și de prostocrație, reușim să ne mai găsim un rost. Aceasta ar fi, așadar, direcția pentru recăpătarea autorespectului omului de cultură
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
extraordinară de traduceri, la ora actuală, cred că traducerile nu vor mai ocupa nici un sfert din spațiul suplimentului nostru. Fiindcă e timpul să ne punem întrebarea dacă există o proză originală românească după '89, dacă a apărut un teatru nou, regizori noi, dacă au apărut fenomene intelectuale, un suflu nou în eseistica noastră, dacă am reușit să recuperăm Europa. Pe scurt, LA&I-ul nu va fi atît o revistă de informare, pentru că avem și Cotidianul, ca ziar, și reviste ca
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
pe scenă. Personajul Floria Tosca, creat acum, pe ecran, este marcat de sentimentul unei senzualități sub semnul căreia se îmbină prețioasele resursele vocale cu datele scenice, acestea din urmă orientate pe direcția unei vivacități interioare ce nu urmărește, în viziunea regizorului, dimensionarea laturilor tragice ale personajului. Ulterior vizionării peliculei, în răstimpuri ale cocktail-ului oferit în saloanele Ambasadei Franței, am avut prilejul de a fi discutat cu Angela Gheorghiu tocmai acest aspect privind compatibilitatea dintre starea fundamentală a glasului domniei sale și
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
în Statele Unite s-au cîștigat dimpreună cu normalitatea exercițiului democrației, al respectului față de celălalt, al principiului toleranței. Eu cred că anii din urmă au adus și la noi tratarea firească a acestei chestiuni. De aceea, nu împărtășesc rezervele și crispările regizorului Elie Malka exprimate în Caietul-program al spectacolului Bent de Martin Sherman pe care domnia-sa l-a montat la Bulandra. De fapt, este o recidivă. Malka reia acest proiect care a avut premiera absolută acum cîțiva ani, la Teatrul Național
Triunghiul roz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14386_a_15711]
-
și aduce un suport solid construcției. Printre puținele. Cred că ar fi fost cu mult mai profitabil, pentru spectacol și pentru mesajul lui, ca poveștile încrucișate în destinul lui Max, gay-ul protagonist să fie privite și abordate fără ostentație, fără ca regizorul să evidențieze redundant, forțînd deloc eficient, că este vorba despre o lume a homosexualității. Asta este limpede. Iubirile, trădările, lașitățile, bucuriile, plăcerile și suferințele îi bîntuie intens și uneori tulburător pe cei implicați în piesa Bent, scrisă în 1979. (Tot
Triunghiul roz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14386_a_15711]
-
cu presa foarte bună, de-a lungul și de-a lațul planetei; așa că obiectivul primordial al producătorului - acela de a scoate opera "din ghetou sau din catedrală" și de a o îndrepta spre marele public - a fost atins cu brio. Regizorul, Benoit Jacquot, mărturisea, într-un interviu, că nu e specialist în opera, nu e nici macar meloman, e mai degrabă melofob! Ceea ce l-a interesat pe regizor n-a fost cîtuși de puțin un spectacol-conservă cu cîntăreți iluștri, ci un film
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
catedrală" și de a o îndrepta spre marele public - a fost atins cu brio. Regizorul, Benoit Jacquot, mărturisea, într-un interviu, că nu e specialist în opera, nu e nici macar meloman, e mai degrabă melofob! Ceea ce l-a interesat pe regizor n-a fost cîtuși de puțin un spectacol-conservă cu cîntăreți iluștri, ci un film al pasiunilor care se dezlănțuie devastator și muzical... În același sens, "vocile ilustre" au devenit actori de film: expresivitatea Angelei Gheorghiu, în viziunea regizorului, e menită
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
interesat pe regizor n-a fost cîtuși de puțin un spectacol-conservă cu cîntăreți iluștri, ci un film al pasiunilor care se dezlănțuie devastator și muzical... În același sens, "vocile ilustre" au devenit actori de film: expresivitatea Angelei Gheorghiu, în viziunea regizorului, e menită să evoce marile actrițe ale filmului mut! Și Roberto Alagna - Caravadossi, cel care n-a iubit niciodată viață mai mult decît în clipa morții -, si Ruggero Raimondi - Scarpia, cel care recunoaște "Țoșca, mă faci să-l uit pe
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
informații, cu ambiții de exhaustivitate, fie calea unei subiectivități dezlănțuite revelator. Alexandru Solomon a ales o cale de mijloc, cînd școlărească și cuminte, cînd cultivînd "curajos" aluzia, ironia, giumbușlucurile de autor. Uneori cu un real farmec. De pildă, la Berlin, regizorul descoperă o întreagă galerie de personaje contemporane care populează zona în care a trăit, cîndva, Caragiale, sau care au o tangență, fie și absurdă - sau mai ales absurdă -, cu destinul lui Caragiale: o bibliotecară de la o bibliotecă berlineză numită, cîndva
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
etc. Toate aceste personaje au un halo memorabil, de personaje de ficțiune. Ele se țin minte. E performanța documentaristului că le-a descoperit. Doar că ele nu sînt "la cestiune"... Captivat de micile lui descoperiri și de marele lor pitoresc, regizorul uită de ce a venit la Berlin și se împotmolește în tot felul de detalii care au haz în sine, dar n-au legătură cu subiectul. De pildă, ce mă interesează pe mine, cel pornit să aflu cît mai multe despre
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
scenariul unui asemenea documentar e de o importanță capitală. În ochii unor autori prea siguri de ei, probabil că noțiunea de "consultant de specialitate" e compromisă, ori încărcată de un balast peiorativ. N-am citit pe generic numele nici unui consultant. Regizorul n-a simțit nevoia să-și asocieze un ochi critic de calitate, un "specialist în Caragiale". Probabil că, dacă acel consultant ar fi existat, selecția elementelor ar fi fost alta, eșafodajul ar fi fost altul. Așa cum se prezintă, filmul e
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
de epocă" și imagini din Bucureștiul de azi, v. finalul, în care oameni și mașini merg de-a-ndoaselea, totul merge de-a-ndoaselea, în jurul neclintitei statui a lui Caragiale...). Dar, e vechi păcatul și nu Alexandru Solomon e primul vinovat! Din timpuri imemoriale, regizorul român a avut de multe ori impresia că scenariul nu e decît un accesoriu aleatoriu al exprimării propriei personalități; sau că, dacă a citit zece cărți pe o temă (ceea ce e mult!) se cheamă că stăpînește subiectul! In privința receptării
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
divertisment, film, binemeritată odihnă, prea multă odihnă, dispariție, roluri de semifigurație, unul-două, mai multe și apoi prezența în paginile unde cultura este reflectată sub prisma scandalurilor între artiști și autorități. Altă ipostază: un prim rol principal sub bagheta unui mare regizor cu vocație pedagogică, se impune un nume și apoi alte roluri, cu alți regizori, mai grăbiți, unde fondul principal de mijloace dobândit la debut este repetat până devine clișeu, omul e prezent, dar creativitatea e absentă. în teatru, generația de
Voci tinere by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14412_a_15737]
-
și apoi prezența în paginile unde cultura este reflectată sub prisma scandalurilor între artiști și autorități. Altă ipostază: un prim rol principal sub bagheta unui mare regizor cu vocație pedagogică, se impune un nume și apoi alte roluri, cu alți regizori, mai grăbiți, unde fondul principal de mijloace dobândit la debut este repetat până devine clișeu, omul e prezent, dar creativitatea e absentă. în teatru, generația de actori numită "de aur" s-a bucurat de șansa coincidenței cu programul unor regizori
Voci tinere by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14412_a_15737]