281 matches
-
înălța memorialul lui Bismarck, flancat de două fântâni arteziene. În fața lor se desfășurau fastuoase ceremonii de stat. Evident, n-a rămas nimic din vechile aranjamente, doar un imens maidan răscolit de buldozere. După război, locuitorii orașului au transformat piața din fața Reichstagului într-un câmp cultivat, acoperindu-l cu straturi de zarzavaturi, pe care le pliveau cu spatele la imensa clădire delabrată. Acum, edificiul, renăscut din propria cenușă, a devenit sediul Parlamentului Germaniei reunificate - Bundestagul. S-a investit enorm aici, ca și în noul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de zarzavaturi, pe care le pliveau cu spatele la imensa clădire delabrată. Acum, edificiul, renăscut din propria cenușă, a devenit sediul Parlamentului Germaniei reunificate - Bundestagul. S-a investit enorm aici, ca și în noul cartier rezidențial. Vechea cupolă distrusă de proiectile a Reichstagului a fost înlocuită cu o superbă calotă de sticlă, transparentă, ce seamănă cu un imens solariu striat de carouri. La colțul clădirii, dinspre Porțile Brandenburg, surprinzător, dăm peste un bătrânel așezat pe un scăunel rabatabil, cu pieptul încărcat de medalii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
acordeon, în gura mare, Kalinka. Cutia instrumentului, desfăcută la picioarele sale, îndeamnă la milostenie. Semnificativă scenă pentru condiția celor ce își înfigeau, acum 55 de ani, drapelul victoriei în vârful „bârlogului fascist”. Omul ne spune că a participat la asaltul Reichstagului, dar a rămas fără pensie în Rusia, s-a mutat în Germania la fiul său, fost militar, acum e singur și se descurcă destul de bine grație turiștilor, chiar aici, în locul în care a cunoscut momentul de glorie al vieții sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
turnul fostei televiziuni est-germane, cu globul său ca o eflorescență de ceapă, pare o relicvă din alte timpuri, în care unanimitatea era cuvântul de ordine... Muzeul Pergamon se află pe un fel de promontoriu al râului Spree, nu departe de Reichstag. Sunt aici pentru a-mi respecta un tabiet: cel de a vizita măcar un muzeu celebru în fiecare metropolă în care poposim. Clădirea este un complex de temple grecești fortificate, având câteva poduri de acces întinse peste apă. Muzeul găzduiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Trebuie să revăd niște locuri care mi-au plăcut, altfel nu voi avea senzația plină că am fost din nou la Berlin: Catedrala Memorială, cu vârful retezat, de pe Kürfürstendamm, Palatul Charlottenburg, Potsdamer Platz, Alexanderplatz, Under den Linden, Porțile Brandenburg, clădirea Reichstagului... Obosit, pe la 18.30 ajung la hotel. În librăria din apropiere, care e închisă la această oră, văd cartea de proză a lui Felicitas Hoppe, Pigafetta, despre un aventurier postmodern, care face o călătorie în jurul lumii, notând scrupulos în jurnalul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Marilena Bodescu, căreia îi dete un auto german pentru a se duce la Brăila la înmormântarea surorii sale. Reîntors la Berlin și interpelat asupra purtării lui aici, nu numai că nu a tăgăduit, dar a spus în plină ședință la Reichstag: „Dacă începeți să cercetați viața privată a miniștrilor, nu veți mai găsi pe nimeni care să consimtă a ședea pe această bancă“. Ar fi putut scăpa cel puțin fațada într-o țară sălbatică, unde voiau să impună cultura germană. Cinismul
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
făcut o impresiune enormă în tot cuprinsul orașului. Doxachi Hurmuzachi nu era un om ordinar. Descendent al unei familii vechi boierești, el poseda o cultură întinsă, o inteligență superioară și o mare avere funciară în ducatul Bucovinei. Era deputat în Reichstagul din Viena și un filoromân dintre cei mai ardenți. Ziarul băilor din Ostanda a ieșit în dimineața aceea cu numele lui Eudoxiu de Hurmuzachi încadrat în negru și întovărășit de un necrolog foarte mișcător. Eu unul eram așa de trist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Linden, trecând pe lângă noile magazine, Domul renovat, Rathaus. Ne-am oprit la două puncte obligatorii, de maxim interes istoric și arheologic, Poarta Brandemburg, ce străjuia orașul de peste două secole (construită între 1789 și 1791, după modelul propyleelor de pe Acropole) și Reichstagul, de la 1871 sediu al Parlamentului, scenă a marelui proces al lui Gheorghi Dimitrov și altor comuniști acuzați de incendierea clădirii... Mergeam însă către o țintă precisă, "Museumsinsel" insula muzeelor. Acolo aveam o întâlnire amânată de peste 30 de ani, cu Nefertiti
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și pentru a regla raporturile franco-italiene este binecunoscut astăzi. Tocmai pe vremea activității sale ministeriale, Parisul și Roma au căzut de acord în privința Marocului și a Tripolitaniei acord calificat drept "un tur de vals" de către prințul Bulow, rîzînd silit, în fața Reichstagului. O boală gravă l-a făcut pe Prinetti să dispară de pe scena politică cu mult înainte de evenimentele din 1915. Giolitti, cît am fost secretar, stătea în culise: el, care îl făcuse pe Crispi să cadă, fusese foarte zguduit de un
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
mi-e indiferentă. Aș fi mulțumit dacă și eu i-aș fi, dacă m-ar lăsa În pace, după ce prea multă vreme n-a vrut deloc să mă lase În pace. M-am dus, totuși, Într-o seară, să văd Reichstagul. Am ajuns, apoi, la Checkpoint Charlie. Întruchipări ale Istoriei? Două epoci dialogau În mine, prin mine. Un dialog pe care aș fi vrut să-l uit. Măcar pentru o vreme, pentru oricât de scurtă vreme. Nevoie de uitare, imposibilitatea ei
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
al muncitorilor și țăranilor, tutelat de marile portrete ale lui Marx și Engels, dascălii sacralizați ai Utopiei, devenită insuportabila realitate de care izbutisem, În cele din urmă, să mă Îndepărtez. De partea ceastălaltă, Stadionul Olimpiadei naziste din 1936 și clădirea Reichstagului evocau o tragedie simetrică și opusă. În Berlinul Occidental, dialogau cu altă istorie, postbelică, a dramei europene, marcată de patetica declarație a lui Kennedy din timpul Blocadei, dar și cu ultimatumul lansat de Reagan către Gorbaciov chiar În acele zile
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
legi: Conform unei legi din 1871, când exista un post vacant de episcop, parohii erau aleși de comunitatea locală. Curând, Kultur Kampf începe un asalt împotriva bisericilor, mai ales împotriva Bisericii Catolice. În 1874 Zentrum avea 90 de deputați în Reichstag. După 1878, intensitatea acestei politici anticlericale se diminuează. După moartea Papei Pius IX, Leon al XIII era mai flexibil, dispus să facă compromisuri. Bismark înțelege că nu catolicii erau inamicii statului german, ci marxiștii. În 1878 au fost adoptate legi
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
al XIII era mai flexibil, dispus să facă compromisuri. Bismark înțelege că nu catolicii erau inamicii statului german, ci marxiștii. În 1878 au fost adoptate legi care scot din afară legii Partidul Social Democrat. Catolicii s-au opus deciziei în Reichstag. Kultur Kampf a luat sfârșit în 1880, când Bismark abandonase politică anticlericală. În 1882 sunt reluate relațiile cu Sfântul Scaun. În 1887, legile severe împotriva bisericii au fost abrogate. Iezuiții însă nu mai puteau să revină în Germania. Papa ceruse
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
Acest program de la Erfurt a influențat și alte partide, care au elaborat programe politice copiind programul de la Erfurt.Ultimele alegeri în Germania au loc în 1912, iar PSD obține aproximativ 35 % din voturi.Este cel mai numeros grup parlamentar din Reichstag, dar nu au majoritatea.O parte din profețiile lui Marx nu se confirmă .Social-democrații au crezut că a sosit momentul să se revizuiască marxismul.Numele de care se asociază criza revizionistă este cel al unui important lider, ideolog, cel mai
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
fie amendat, fiind preferat denumirea de "statul poporului" decât "stadul federal". Constituția de la Weimar a prevăzut egalitatea în față legilor, libertățile publice, apelul la referendum. Reichul german a devenit o republica cu 17 landuri, iar parlamentul era comus din adunările Reichstag, ales prin sufragiu pentru 4 ani ce vota legile și controla executivul și Reichsrat ce adună reprezentanții landurilor, iar puterea executivă era reprezentată de președintele Reichului ales prin vot universal pentru 7 ani și putea numi guvernul condus de cancelar
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
socialiști (1930) și Frontul Roșu cu trupe paramilitare comuniste cu peste 100 000 de membri, fiind interzis în 1929. Deși dreapta are câștiguri electorale, mișcările extremiste iau amploare. Se formează guverne de coaliție pentru că nici un partid nu obținea majoritate în Reichstag. În 1919-1923 este Coaliția Weimar la guvernare, în 1923-1928-partidele de centru-dreapta, iar în 1928-1930-marea coaliție alcauita inclusiv din socialiști și național-germani. Cabinetele erau minoritare după 1930, fiind numite de președinte, guvernând fără sprijinul parlamentului prin decrete, sumbinand Constituția. Reichstagul a
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
în Reichstag. În 1919-1923 este Coaliția Weimar la guvernare, în 1923-1928-partidele de centru-dreapta, iar în 1928-1930-marea coaliție alcauita inclusiv din socialiști și național-germani. Cabinetele erau minoritare după 1930, fiind numite de președinte, guvernând fără sprijinul parlamentului prin decrete, sumbinand Constituția. Reichstagul a fost dizolvat repetat între 1930-1932, iar instabilitatea ministerială (19 guverne în 13 ani) marca societatea germană. Părea că Republica de la Weimar eșuase. În 1920, Puciul monarhist Kapp este reprimat, iar în 1923, Puciul Halei de Bere al lui Hitler
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
cu 19 milioane de voturi în defavoarea candidatului NSDAP, Adolf Hitler ce a obținut 13 milioane de votuir. În mai 1932 guvernul Bruning a căzut, fiind înlocuit de von Papen, reprezentant al Zentrumului, care a încercat să dizolve de două ori Reichstagul pentru a obține o majoritate. În urmă alegerilor marcate de incidente violente între stânga și național-socialiști, NSDAP a obținut 37 % din voturi-230 locuri în parlament, iar în noiembrie 1932 a înregistrat 33,1%, SPD-20,4%, iar Von Papen a fost
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
august 1934, statul german s-a reorientat de la democrație la dictatură, Hitler deținând întreagă putere. A menținut formal Constituția de la Weimar, iar ideologia nazistă domină statul și societatea, creând premise aparent legale pentru a desființa constituția democratică. După incendierea clădirii Reichstagului, la Berlin, la 27 februarie 1933, SĂ-trupele Partidului Nazist au început primele acțiuni de persecuție împotriva social-democraților și a comuniștilor. Printr-un decret de urgență, Hitler a profitat și a suspendat drepturile politice de baza, legalizând persecuția rivalilor politici și
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
stația "La Poterie" în sud și stația "JF Kennedy" în nord trecând pe la gara SNCF și pe sub centrul orașului. De remarcat stația "La Poterie" concepută de renumitul arhitect Norman Foster, arhitectul podului Millennium Bridge din Londra, a noii clădiri a Reichstagului (clădirea parlamentului Germaniei) etc. Sistemul este comandat de la un post de comandă centralizat de către minim patru persoane, situat în apropierea depoului de la Chantepie. Pentru supraveghere întreg sistemul este dotat cu 120 de camere video instalate în vagoane și în stații
Metroul din Rennes () [Corola-website/Science/300187_a_301516]
-
și acronimul "DDR" se folosesc în Germania numai în sensul de „fosta” RDG. Spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial sovieticii au invadat Germania, iar la 16 aprilie 1945 au început atacul asupra Berlinului. La 30 aprilie au cucerit Reichstag-ul, ceea ce a marcat punctul culminant al invadării Germaniei de către Armata Roșie, care avea deja controlul unor capitale est și sud-est europene, precum București, Budapesta, Praga sau Varșovia. Sovieticii au ajuns până la Elba, unde au fost opriți de trupele britano-americane
Republica Democrată Germană () [Corola-website/Science/298570_a_299899]
-
împiedica pe Sigismund să fie recunoscut Rege al Boemiei de către supușii săi, el fiind considerat de aceștia principalul responsabil de moartea lui Jan Hus. Reîntors în Ungaria, încearcă să lupte contra turcilor și contra ereticilor. Nu reușește să obțină ajutorul Reichstagului în formarea unei armate mercenare, inițial datorită opoziției orașelor imperiale, iar mai târziu a principalilor principi electori, printre care fostul său aliat Frederic de Hohenzollern, pe care în 1415 îl numise Elector de Brandenburg. În 1428 Sigismund conduce o altă
Sigismund de Luxemburg () [Corola-website/Science/298673_a_300002]
-
săptămâna sângeroasă”. O a doua insurecție va fi înăbușită la Berlin, în martie 1919. În primăvara anului 1919, Adunarea Constituantă reunită la Weimar a adoptat o constituție care transforma Germania într-o democrație, o republică federală condusă de un parlament ("Reichstag") și de un președinte ales prin vot universal. Noul guvern a fost imediat confruntat cu agitațiile politice atât de stânga, cât și de dreapta, precum și cu grava criză economică și socială. Constituția, care a intrat în vigoare în septembrie 1919
Republica de la Weimar () [Corola-website/Science/298659_a_299988]
-
crucea încârligată), este interzisă prin lege (cu unele excepții). În urma presiunilor făcute de cancelarul de până atunci, Franz von Papen, generalul Kurt von Schleicher a eșuat în încercările sale de a forma un guvern viabil. În alegerile generale libere pentru Reichstag (parlament) din 1932 Partidul nazist (NSDAP) nu a atins majoritatea absolută, ci doar cea relativă. Totuși aceasta a fost suficientă pentru intrarea naziștilor în parlament. La 30 ianuarie 1933, președintele Germaniei, Paul von Hindenburg îl numește cancelar pe Adolf Hitler
Germania Nazistă () [Corola-website/Science/299030_a_300359]
-
1933, președintele Germaniei, Paul von Hindenburg îl numește cancelar pe Adolf Hitler. Noul guvern a instaurat dictatura hitleristă, luând o serie de măsuri într-o succesiune rapidă (vezi "Gleichschaltung" pentru detalii). La 27 februarie 1933 Hermann Göring a înscenat incendierea Reichstag-ului, acțiune care a fost urmată imediat de Decretul Incendiului Reichstag-ului, care abroga dreptul ""habeas corpus"" precum și alte legi și drepturi cetățenești. O consolidare mai mare a puterii a fost actul "Gesetz über den Neuaufbau des Reichs" (Legea pentru
Germania Nazistă () [Corola-website/Science/299030_a_300359]