221 matches
-
sau după 1989 se întemeiază, pur și simplu, alături, alt canon, dacă nu cumva postmodernismul acționează dizolvant față de mentalitatea canonului literar unic. O elegie pentru canon putem murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că nu există doar un public de elită (al cărui rol decisiv se pierde în democrația dizolvantă a grupurilor de interese estetice sau non-estetice limitate). Mai multe tipuri de public
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
problemă a teoreticienilor fenomenului: ei, cei dinții, nu par dispuși a se conforma setului de reguli pe care-l atribuie gîndirii și expresiei postmoderne. Ar fi, de altfel, cu neputința. Li se poate spune teoreticienilor postmoderni ceea ce raționaliștii le spun relativiștilor contemporani: critică adusă de aceștia din urmă logicii (absolut și universal umană!) nu are alt mijloc de a se organiza și exprima decît tot acela al argumentării logice. O critifiction poate exista, neîndoielnic, dar că ficțiune, în cel mai bun
Axiome pentru uzul postmodernilor by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17823_a_19148]
-
cea exegetică și cea auctorială, prima aptă a se introduce, în laboratorul creației, a se ,intimiza" cu aceasta, a doua pusă în situația de-a se obiectiva, de-a apărea într-o emergență a autocunoașterii. Interesantă e împrejurarea că, deși ,relativist", atît de slobod în derularea expresiei, ludic ori de cîte ori are prilejul (și prilejurile se ivesc din belșug!), Al. Cistelecan nu e și un polemist susținut, cu atît mai puțin un pamfletar. Imaginea ce i s-a creat, de
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]
-
Merleau-Ponty, prin care a ajuns la CNRS, și al lui Sartre, care l-a angajat din prima clipă, în 1944, la revista Temps modernes. La Gallimard a dirijat colecția „Cunoașterea inconștientului”. N-a fost un teoretician, ci, mai degrabă, un relativist, care nu admitea subordonarea disciplinei sale de către diversele ideologii, rupând raporturile cu Sartre și Lacan când i-a bănuit de „abuz de putere”. Recomandarea lui era următoarea: „Psihanaliști și psihanalizați, nu credeți în psihanaliză!” A folosit-o ca motto la
A murit J.-B. Pontalis () [Corola-journal/Journalistic/3953_a_5278]
-
ei demitizant. De aici până la folosirea întregului arsenal conceptual al ironiei n-a mai fost decât un pas: (auto)persiflare, cinism, sarcasm, burlesc, zeflemea, bufonerie... Predispoziția pentru o astfel de interpretare a condus la viziunea unui poet umorist, flecar, spirit relativist muntean care ar face o poezie ludică, parodică, în fine, antilirică. O parte din comentatori au trecut însă și dincolo de aparențe. Chiar G. Călinescu credea că "temele poemelor sale sunt de categoria sublimului și a tragicului", Negoițescu vedea o depășire
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
moarte. Depozițiile dialoghează asupra acaparatoarei esențialități a inumanului și demonicului. În carte nu avem propriu-zis o instanță narativă, unică sau plurală, dar numeroasele unghiuri de prezentare și dezbatere asigură un fel de punct de vedere foarte deschis, relativizant, dar nu relativist ori echivoc. Capătă cuvânt aici și negaționismul antisemitismului, falsificarea, reinventarea trecutului. O formă atenuată a acestora ar fi ideea că totul a fost doar vis, nu realitate, iar actanții numai un fel de păpuși mecanice. E vorba, cum crede Adam
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
conectat, cu mari câștiguri de adecvare și interpretare, la o altă modernitate decât aceea, mult prea restrânsă, care i-a fost recunoscută până acum: o modernitate nu doar decadentistă (a sfârșitului de secol XIX), ci o poetică argheziană conectată intermitent, relativist, experimental, chiar ironic (și de aceea derutant) la experiențele avangardiste. Limbajul său poetic a depășit simbolismul, a asimilat elemente expresioniste, suprarealiste și de altă natură, plasate uneori într-un orizont înșelător tradiționalist, ceea ce i-a dat o notă atât de
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
care romancierii au dat-o personajelor lor. Romanul doric este, în teza cărții mele, acela în care autorul îi acordă personajului deplină încredere, fiindcă e convins că-l cunoaște în toate ipostazele sale, inclusiv sub raport psihologic. Romanul ionic e relativist: autorul nu mai e sigur că-și cunoaște personajele, lăsându-l pe narator (care e adesea el însuși un personaj identificabil) să facă ipoteze care însă nu se însumează neapărat într-o imagine limpede. Romanul corintic este acela al cărui
Romanul și umanismul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6254_a_7579]
-
Un univers prolix, multifuncțional, în care se impune voința creatoare stilizată, crescută în libertate În sensul unei reașezări a practicii interpretative, și anume, al unui raport redefinit între text și „rostire”, ne vom imagina un punct de plecare de tip relativist în ce privește enunțul muzical. Ne-am situa, ca atare, ca actanți în discursul muzical într-o altă zonă formativă în care elementul de bază al enunțului să fie nu sunetul (sau orice parametru - punct spațial ce-l definește), ci relația dintre
Logica Lumilor Posibile by Nicolae Br?ndu? () [Corola-journal/Journalistic/84323_a_85648]
-
lui Andrei Cornea, Turnirul khazar. Împotriva relativismului contemporan, publicată într-o primă ediție în 1997, se înscrie în această mișcare de reabilitare a raționalismului, a umanismului, a bazei epistemologice moderne, în fine, a tuturor acelor surse de certitudini pe care relativiștii le-au contestat vehement. Avantajul celei de-a doua ediții, revăzută și adăugită, apărută anul acesta la Polirom, stă în posibilitatea autorului de a răspunde la reacțiile stârnite de receptarea primei ediții și, mai ales, în aceea de a intra
Umanism postmodern by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13862_a_15187]
-
căreia nu orice arbitru ar recurge la modelul khazar, este contracarată de autor prin limitarea sferei de referință la un arbitru „rațional." Din păcate, un astfel de răspuns nu face decât să confirme ideea de „parohializare" a cunoașterii avansată de relativiști. Metoda comparației intrinseci, deși ideală în obiectivitatea ei logică, este greu aplicabilă unor situații concrete, în care de cele mai multe ori nu raționalitatea primează, ci reacțiile emoționale, justificate ulterior prin raționamente sofistice. În pofida obiecțiilor ce se pot aduce în legătură cu unele argumente
Umanism postmodern by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13862_a_15187]
-
mai mult nevoia menținerii, chiar „somnambulice", a unor puncte de reper, a unor adevăruri locale, „slabe," limitate. Perspectiva lui Andrei Cornea îmi aduce aminte de o remarcă făcută de Robert Solow, citat de Clifford Geertz în Thick Description, în legătură cu opțiunea relativiștilor pentru o subiectivitate generalizată: este ca și cum ai susține că, dat fiind faptul că nu există mediu perfect aseptic, nimic nu ne împiedică să practicăm chirurgia în canal. Dincolo de orice jocuri livrești, opțiunea lui Andrei Cornea este pentru bun simț intelectual
Umanism postmodern by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13862_a_15187]
-
Sanders Peirce, pe care Susan Haack îl delegă drept stîlp de rezistență al unei filozofii nealterate de relativism, aspirînd la aflarea adevărului cu ajutorul unor metode și concepte raționale. Alegerea lui Peirce e atît originală, cît și perfect justificată. De obicei relativiștilor le răspund alte voci � John Searle de pildă � dar apelul la semioticianul și pragmatistul Peirce e motivat strategic de însuși faptul că adeseori relativiștii singuri se declară drept neo-pragmatiști. Aceasta devine premisa de la care pornește Haack în volumul ei: așa-
Spațiul de mijloc by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16120_a_17445]
-
metode și concepte raționale. Alegerea lui Peirce e atît originală, cît și perfect justificată. De obicei relativiștilor le răspund alte voci � John Searle de pildă � dar apelul la semioticianul și pragmatistul Peirce e motivat strategic de însuși faptul că adeseori relativiștii singuri se declară drept neo-pragmatiști. Aceasta devine premisa de la care pornește Haack în volumul ei: așa-zisului neo-pragmatism rortian îi opune adevăratul pragmatism, scientist pînă în măduva oaselor, nicicum literaturizant, al lui Peirce. De altfel unul dintre capitole e alcătuit
Spațiul de mijloc by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16120_a_17445]
-
că nu i-ar mai fi rămas decât sandaua - ... doi exploratori, vasăzică, doi prozatori, și ei, științifico-fantastici, dacă ne raportăm în continuare la intuițiile nietzscheene... Conținutul acestui adevăr, provizoriu, descoperit pe malul severului lac german Sils, adevăr el însuși interpretabil, relativist deci, după însăși credința filosofului tragic, este, cum se știe, următorul: devenirea lumii aproape întotdeauna coincide cu existența prezentă curgând sub ochii noștri. Numărul elementelor ce compun universul fiind același, oricât de mare, soarta cosmosului întreg se reduce la o
Învierea ca veșnică întoarcere by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14140_a_15465]
-
de tare. Nu mă voi referi în acest articol la eseul lui Rorty, bogăția lui de idei mă obligă să îi acord spațiul cuvenit într-un număr viitor. Suficient să spun că profunzimea argumentelor lui pentru o reconciliere filozofică a relativiștilor cu adepții unui fizicism intransigent pune într-o lumină foarte nefavorabilă superficialitatea remarcilor lui Sokal și Bricmont. Senin declar că mă număr printre cei sastisiți de obscurantismul postmodernist, și prin urmare am deschis plină de speranțe volumul celor doi mai
Un pacifism suspect by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17220_a_18545]
-
intelectuală rortiană, care mie mi se pare mai convingătoare și mai lucida, nu ar ezita să îl denumească așa. Oricui i-ar fi imposibil să tranșeze într-un articol, ba chiar și într-o carte sau mai multe, conflictul dintre relativiști și raționaliști. Mai realizabila și chiar mai interesantă mi se pare, așadar, o confruntare rezumativa, dar pe probleme fundamentale, între cele două demersuri. Rostul acestei confruntări nu e de a adjudeca disputa, ci mai degrabă de a lămuri punctele de
SINGUR ÎN MULTIME by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18124_a_19449]
-
polemice la adresa postmodernismului literar (,seducția minții a deconstruit vezi bine omul a mâncat lumea", ,risc zeflemeaua anatema papilor postmoderniști amenda sectoristului"), Nicolae Coande îmi pare un postmodern tipic prin aceea că își recunoaște și își înglobează predecesorii. Fără a fi relativist și a deconstrui marile narațiuni, trecând totul prin acizii ironiei, el se înscrie fără ezitări într-o tradiție, asumând-o și apărând-o în vremi de restriște poetică. Acum nu se mai vede/ ce se aude dar altădată se arăta
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
Eminescu face figură de om serios, mizînd pe valori absolute, sarcastic la nevoie, dar fără umor, pamfletar teribil și reconfortant pentru toți cei care-i împărtășesc ideile. Omul a fost consecvent în idei, în politică, în adversități. Caragiale e ludic, relativist, ironic, întorcînd-o adesea "ca la Ploiești", mai cu seamă în adeziunile politice, încît omul simplu nu știe de unde să-l apuce, e derutat și confuz. La Eminescu accentul cade, indiferent de nuanțe, pe venerație, pe iubire, pe ură, toate, sentimente
Eminescu și Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17365_a_18690]
-
căruia liberalismul, filosofia laică, dreptul, iudaismul și literatura coexistă pașnic cu teologia și trăirea ortodoxă. Instrumentul care temperează conflictele între aceste elemente este, cum arată criticul George Ardeleanu în studiul introductiv, tocmai conceptul de incertitudine. Care reprezintă concomitent un element relativist, de sorgine liberală și/ sau iudaică, dar și unul care intră în tiparele concepției ortodoxe asupra condiției umane, căreia toate îi sunt permise, dar nu toate îi sunt de folos (de unde importanța liberului arbitru). Recalibrarea exegetică pe care o produce
Integrala N. Steinhardt, aproape de final by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4455_a_5780]
-
laturi ale gustului în viața lor. La unii senzația de gust predomină față de impresia de gust, la alții invers. Primii sunt hedoniști, ceilalți sînt ascetici. Cei din prima clasă sunt înclinați spre concupiscență, preferînd anecdotele și variabilele efemere; ei sunt relativiști și maleabili. Ceilalți sunt austeri, preferă schemele generale, dogmele sau constantele; ei sunt conservatori și statornici. Primii sunt predispuși la excese culminînd în greață, ceilalți sunt înclinați spre cumpătare, fiind amenințați de constipație, anorexie sau depresie. Spuneam că termenul de
Caleidoscop gustativ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2576_a_3901]
-
trece prin închisorile comuniste sau vor cunoaște experiența interdicției. Profesorii, la rîndul lor, puteau, cei mai mulți, onora oricînd o catedră universitară, iar nivelul de exigență al liceului era extrem de ridicat. Chiar și așa, aici se respira un aer "modernist", "revoluționar" și "relativist", în comparație cu mai cazonul, mai "neo-sămănătoristul" Liceu "Gh. Șincai" (după cum transpare din microromanul Eseu romanțat asupra neizbînzii, apărut la Editura Timpul în 2003). Fapt semnificativ: procentul de promovabilitate - după cum reiese dintr-o statistică realizată în 1927 de directorul liceului - era de
N. Steinhardt la 16 ani - în revista Liceului Spiru Haret by George Ar () [Corola-journal/Journalistic/11701_a_13026]
-
Păcatul suprem al tribalismului este că el ne obligă să funcționăm (apelînd la strategii persuasive subliminale și extrem de eficiente) în virtutea unui set de valori arbitrare, care ulterior devin pentru noi norme cu aparența de absolut și universal. Profitînd de triumful relativiștilor în cîteva discipline contemporane importante (între care mai cu seamă sociologia și antropologia), Hill ridică o problemă logică și legitimă deopotrivă: dacă e adevărat că orice fel de cunoaștere e locală, înseamnă că orice set de valori e relativ și
Cosmopolitanismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16883_a_18208]
-
comisarii și agenții sovietici forțînd colectivizarea, cu ocazia funerariilor lui Iosif Visarionovici Stalin sunt suspendate orice sărbători. Întîmplător, printre acestea se află o nuntă, iar cum țăranii nu consimt ca ea să fie amînată găsesc cu spiritul viclean, sucit și relativist al lui genius loci o modalitate de a continua petrecerea. Nunta are loc, dar pe tăcute, cu batista pusă pe țambal la propriu și la figurat, iar după un spectacol de pantomimă unde fiecare mișcare reverberează dramatic, zăgazurile prudenței cedează
Zgomotoasa nuntă mută by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7857_a_9182]
-
celor trei nu corespunde celei din grupul statuar al lui Kosolapov. Dar ce contează o erezie în plus? Și, dacă tot am devenit, la final de cronică, permisiv, recomand sincer lectura acestei cărți împreună cu Apocalipsa timpului nostru, a unui alt relativist cu principii, Vasili Rozanov (1856-1919), tradusă mai demult la Editura Institutului European. Întâmplarea a făcut să le descopăr în aceeași săptămână.
La pachet by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6710_a_8035]