287 matches
-
292 15.2.1. Expansiunea „imperială” 292 15.2.2. Cele zece „provincii curriculare” postmoderne 294 15.3. Viziuni, accente, poziții și simptome curriculare postmoderne 306 15.3.1. De la criticism la postmodernism 306 15.3.2. „Stafia rezistenței” și repudierea „reproducției sociale” 311 15.3.3. McCarthy și imposibilitatea curriculumului multicultural 313 15.3.4. Soteriologia curriculară a Satanei postmoderne 317 15.3.5. Max van Manen și cercetarea curriculară fenomenologică 319 15.3.6. Elaborarea hermeneutică a curriculumului fenomenologic
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
inițiativelor postmoderniste. „Deconstrucționalismul” (Derrida), „destructivismul” (Lacan), „subiectivismul” hiperrealist, hermeneutica etc. sunt asociate, deloc justificat, cu „dadaismul” interbelic, cu mișcarea New Age și cu retorica haotică a diverșilor nihiliști din secolele XIX-XX. Dar există și critici juste care atrag atenția că repudierea raționalității și a științificității din discursul postmodernist ține de un avangardism juvenil care nu duce la nimic. Reconsiderarea lucidă a acestora nu înseamnă abandonarea nerațională a tuturor frământărilor postmoderniste. Cu atât mai mult cu cât ele au avut darul de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se consideră, fiecare, „oameni de cultură”, suntem nevoiți să constatăm cu stupefacție că ambele categorii sunt alcătuite din specialiști semidocți. Să fie acesta blestemul danaic adresat, poate, creștinilor din secolele al II-lea și al III-lea d.Hr. pentru repudierea marii culturi elene? Poate. Altfel avem de a face cu o transformare istorică, de proporții aproape mitice, la care au contribuit multe generații. Dar două personalități geniale - una pedagogică, alta politică - au marcat profund metamorfoza creștină și pragmatică a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
semnificativ de o știință curriculară unitară și, în orice caz, au impus o tehnologie coerentă de proiectare și transpunere în practică a demersurilor curriculare de bază. Dincolo de babilonia terminologică, se pot depista aceleași obsesii teoretice și practice care rezidă în repudierea principalelor metehne ale așa-zisei educații clasice practicate în școlile tradiționale: caracterul livresc, magistrocentrismul, accentul excesiv pus pe instruirea informativă, izolarea școlii față de viață și societate, ignorarea individualității celui care învață, eludarea obiectivelor formative și vocaționale. Începuturile acestei orientări generale
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Dar această teză dovedește doar cât de vulgară devenise însăși critical pedagogy, care nu mai găsea un sprijin consistent în ideologia de stânga, cu himerele sale utopice și promisiunile de egalitarism și libertinism pedagogic. 15.3.2. „Stafia rezistenței” și repudierea „reproducției sociale”tc " 15.3.2. „Stafia rezistenței” și repudierea „reproducției sociale”" Adesea gândirea postmodernă se comportă ca o mișcare noetică teriomorfă care capturează și îngurgitează rapid monștri culturali mai mici aflați în preajma sa. În anii ’90, pedagogia critică americană
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
critical pedagogy, care nu mai găsea un sprijin consistent în ideologia de stânga, cu himerele sale utopice și promisiunile de egalitarism și libertinism pedagogic. 15.3.2. „Stafia rezistenței” și repudierea „reproducției sociale”tc " 15.3.2. „Stafia rezistenței” și repudierea „reproducției sociale”" Adesea gândirea postmodernă se comportă ca o mișcare noetică teriomorfă care capturează și îngurgitează rapid monștri culturali mai mici aflați în preajma sa. În anii ’90, pedagogia critică americană și-a abandonat obsesiile politice aderând la mișcarea postmodernistă. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care pornește dinlăuntrul experienței trăite pentru a o situa, a o judeca și a o înțelege cuprinzător (comprehension), conferind experienței trăite un nou înțeles 127. * Dacă educația este, prin definiție, un proces conștient, atunci nu există nimic mai absurd decât repudierea conștiinței și a subiectivității din câmpul cercetării educaționale. Această absurditate este evidentă în explorarea experimentală a fenomenelor și proceselor educaționale, în special în cercetările behavioriste asupra învățării. Spoliată de conștiință, educația decade în dresaj. Și nu este nimic mai semnificativ
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
prea categoric pentru a nu fi periculos. I se atribuie în mod exclusiv lui Dewey acest principiu inspirat de pragmatism; dar este mult mai pregnant aplicat de eficientismul taylorist. Și este vorba despre o credință mult mai răspândită, întreținută de repudierea idealului educațional al erudiției și de creșterea explozivă a cunoașterii în ultimele două-trei secole. Dureroase sunt consecințele. Null curriculum este curriculumul ignoranței. Neștiința și apaideusia în general, așa cum știm încă de la sophoi elini, se răzbună întotdeauna. Eisner (1985, 1994) a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
înconjurați este mai mare decât transmit textele care le sunt dedicate. Mă gândesc la oameni ca domnii Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Numai că, așa cum scriam cândva în legătură cu cel dintâi, „preaplinul simpatiei, încrederii și speranței s-a transformat în preaplinul repudierii”. Mă încumet să cred că este o reacție colectivă. Dar ea pare mai individuală decât este, atunci când e îmbrăcată în cuvintele unui pamflet. Mecanismul pamfletului este excesul și, din nefericire, în multe situații, figurile politichiei românești par a nu merita
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
că în acei ani România s-a aflat pe mâna unor lunatici. Dnei Petre pare să nu-i treacă prin minte că intoleranța față de dl Constantinescu are (și) asemenea rădăcini. Preaplinul simpatiei, încrederii și speranței s-a transformat în preaplinul repudierii. Așa s-a ajuns la finala Năstase vs. Băsescu. Rolul unui om ca dna Petre este și azi ceea ce ar fi trebuit să fie și în acei ani - unul de consilier lucid. Numai că Domnia sa preferă să îl suie încă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
numai ca să schimb, să las baltă totul în vederea unor experiențe noi.” A o rupe însă cu trecutul (iar Aia, înțeleaptă emisară a lui Zalmoxis, îi lămurește că denumirea greacă a Tomisului derivă chiar din verbul „a tăia”) nu presupune automat repudierea zilelor bune petrecute în patrie, zilele fremătătoare din Amores, ale „efemerelor victorii de prin saloane și alcovuri”. Sfâșiat de durere și foarte contradictoriu se anunță în realitate raportul cu maeștri și idoli din tinerețe. Cu câteva rânduri mai încolo poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
unei lupte pentru nou purtate cu inteligență, tact și mlădiere, respingând consecvent nerăbdarea și bruschețea, încordarea și silnicia. Cu temeiurile ei convergente de ordin etnic, geografic, istoric, structura psihică a poporului român a inclus dintotdeauna, ca trăsături inalienabile, cumpătarea, toleranța, repudierea exceselor, prudența, înțelepciunea, dreptul la zâmbet. Străină extremismelor de orice fel, ea a recuzat deopotrivă agresivitatea și teama, fanatismul și apatia, criteriul unic și lipsa de criterii. În acest cadru al fidelității față de sine, alfabetul de tranziție rămâne o manifestare
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
Temerea exprimată de liderii români în convorbiri cu înalte oficialități străine, că astfel de acte ar putea fi repetate de către U.R.S.S., România fiind în fapt cea mai expusă unui asemenea pericol. 3. Folosirea diverselor prilejuri propice pentru combaterea și repudierea "doctrinei suveranității limitate" ("doctrina Brejnev"). Susținerea în cadrul O.N.U. și al altor instanțe internaționale a primatului dreptului internațional și a obligativității respectării principiilor fundamentale ale legalității internaționale în relațiile dintre toate statele, fără nicio excepție, de orice natură. 4
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
a relațiilor dintre state, indiferent de mărimea lor, de situarea lor geografică, de nivelul lor de dezvoltare sau de sistemul economic și social și declară că încălcarea acestor principii nu poate fi justificată de nicio împrejurarea, de orice fel". Este repudierea cea mai clară, din punct de vedere juridic, a "doctrinei suveranității limitate". În virtutea acestei abordări, autorii accentuau necesitatea ca raporturile dintre statele participante să fie guvernate de un ansamblu de principii inderogabile, aplicabile în integralitatea lor, fără condiționări, rezerve sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
drept și reîntoarcerea la o democrație politică bazată pe opțiunile cetățenilor și pe competiția pentru putere dintre partide. La fel de importantă a fost și crearea sau, în unele țări, întărirea societății civile. Una dintre realizările cele mai semnificative a constat în repudierea vălului de secretoșenie și a culturii de falsitate, propagandă și dezinformare prevalente sistemelor comuniste. Cetățenii puteau, fără să se teamă că și-ar mai fi putut pierde viața, libertatea sau cariera, "să trăiască în adevăr". Această sintagmă propusă de Vaclav
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
179 momente semnificative ale descoperirii Americii (ibid., pp. 202-211). Cunoașterea concretă se realizează pe coordonatele polul noosic-polul realității necesare. Polul noosic implică așa-numita vedere noosică. Contrar prejudecăților anti senzoriale și anti-somatice ale filozofiilor clasice idealiste, vederea noosică nu înseamnă repudierea sau nesocotirea vederii propriu-zise, empiric senzoriale. Adevărul nu e nici ceea ce nu se vede, nici doar ceea ce se vede. Pentru Camil Petrescu, una din cele mai crase forme de lene a minții este lenea percepției, percepția neglijentă. Atenția și spiritul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
numeroaselor observații adevărate și de finețe, rămâne o carte ciudată, nu una rară, precum Femeia sângelui meu. Doctorul Octavian Peleș este magnetic atras de o femeie ce îl domină prin răceala nefirească cu care conduce manevrele acceptării subînțelese și ale repudierilor succesive. Aventura este amplificată enorm de imaginația bărbatului, care dă contururi mitologice femeii, neparticiparea ei, zeiască, la viață concretizându-se în viziunea fascinantă a identificării sale cu un orbitor diamant verde. Și dacă, pentru Peleș, frigiditatea reală dezleagă enigma și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
ori al gropii pentru țesut) și verticalitatea accesului la sacru. Cel dintâi mod al ieșirii din mediul social este implicit morții inițiatice, ca etapă cathartică pentru fata ce va pătrunde în mit, iar cel de-al doilea survine în urma unei repudieri. Doar prima îndepărtare va face obiectul analizei din acest subcapitol, urmând ca dinamica inițierii feminine să fie pusă în relație cu maternitatea fabuloasă. Natura fetei este incertă, fiindcă se află între etapa infantilă și cea a tinerei nubile, și asta
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
îndeplinită. Pruncii minunați declanșează inițierea propriu-zisă, ce survine ulterior nunții, ca efect al răutății celor apropiați. Surorile invidioase, mama soacră, ibovnica părăsită de împărat primesc o funcție modelatoare a traseului ritual, dimensiunea lor negativă provocând ieșirea neofitului din social prin repudiere. Scenariul parcurs a posteriori trece prin mutilarea inițiatică, rătăcirea de lume, moartea ființei istorice și reintegrarea consacrantă, toate cu supramarca pe care o constituie copiii mirifici, ca dovadă, cunoscută gradual (de la povestitor - transmisă receptorilor exteriori lumii mitice, de ajutoarele năzdrăvane
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
tinerei, ca semn al convingerii definitive asupra harului suprauman. Retragerea din implicarea directă („treaba lor”) conferă instanței narative superioritatea observatorului pasiv la timpul mitic deschis de propria spunere, pregătind retragerea totală din el, cerută de închiderea faliei lingvistice spre sacru. Repudierea inițiatică survine alteori dintr-o concepție la fel de fabuloasă, fiind imaculată: doar privind un flăcău în timp ce era izolată, fecioara dă naștere lui Busuioc și Musuioc , alteori feciorul de împărat o privește cu drag , rămâne grea după ce e atinsă de finul lui
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
e mai mult. Nu vreau să-mi rezolv problemele, nu sînt convins că aș ieși în cîștig. Chiar mi-e teamă că, în timp, s-ar putea rezolva de la sine : de obicei, experiența nu e altceva decît o istovire, o repudiere a tot ce-a fost mai bun în noi, spunea Andre Gide. Mă îmbărbătez cu vorbele lui Radu Cosașu despre cineaștii din Noul Val francez : Ei mi-au definitivat fanatismul neorealist de a șterge orice graniță dintre un film și
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
senzualitate care mă făcea să-mi plec capul și să am un sentiment de vinovăție. Cred că nimeni nu înțelegea de ce refuza ea să trăiască la palat, iubită și respectată, preferând izolarea de la mănăstire. Eu însă îmi dădeam seama. La repudierea ei se adăugase și o dispută pur feminină cu Gundeperga. Regina ar fi putut de fapt să spună: „Eu ți l-am luat, și tot eu ți-l dau înapoi. Eu am fost cea care a decis, nu Rotari“. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
solidă, clasică, sistematică, ci una circumstanțială, mondenă, exotică. Se instaurează presupoziția (falsă!) că omul „informat” e șiă elevat. Aceste „prost-vestiri” (cărora li se pot adăuga și altele) nu se vor a fi numaidecât o critică depreciativă sau un semn de repudiere a societății de tip „ciber”. Suntem încrezători și apreciem noua eră în care am intrat, iar noi înșine ne bucurăm de multe dintre avantajele ei (inclusiv prin scrierea și răspândirea acestor idei în cartea din mâinile domniilor voastre). Suntem conștienți că
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
au avut chin mare ca de moarte...”. Gheorghe Ștefan a murit în 1668, Văduvă „oficială”, Doamna Safta nu se mai afla demult la Stettin. Plecase (să fi fost vorba, cum auzise Neculce [O samă de cuvinte, Legenda XXXV], de o repudiere: „Iară pre Doamna lui Gheorghii Ștefan-vodă, pe Safta [...] o vrâsă Gheorghii Ștefan-vodă, umblând prin țări streine, și au trimis-o în țară aice, până a nu muri el. Și el ș-au luat o slujnică țiitoare dintru aceli țări streine
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Constantinus Nacul Moldavus Celsissimi Principis Moldaviae Colonellus”). L-a lăsat pe Vodă apoi Doamna Safta. Neculce, amator de știri senzaționale ca totdeauna, auzise - și transcrie știrea în O samă de cuvinte, Legenda XXXV - că ar fi fost vorba de o repudiere: „Iară pe doamna lui Gheorghii Ștefan-vodă [...] o urâse Gheorghii Ștefan-vodă, umblând prin țări străine, și au trimis-o în țară aicea, până a nu muri el...”. Cronicarul care a scris Istoriile domnilor țărâi Românești (Cronica Bălenilor) a cules și el
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]