380 matches
-
în care dobândesc pondere spiritul analitic, sondajul psihologic, tentația parabolei și a fantasticului. Narațiunea capătă fluență și vivacitate prin liricizare sau prin contrapunctul ludic, încastrate în „situații desenate cu precizie, astfel încât să degaje un adevăr moral și psihologic, stări conflictuale resorbite în nuanțe prinse cu finețe, momente de intensificare a existenței capabile să pună în valoare o dominantă sufletească” (Mircea Iorgulescu). După 1990, și-a editat în volume povestirile pentru copii (Cherry din Dover, 1992, Zgubilici și Scândurica, 1992), a publicat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286845_a_288174]
-
este multiplă. Au efect colagog - coleritic, antitoxic, cresc secreția și stimulează peristaltismul intestinal, scad glicemia la diabetici și unele ape sulfuroase au acțiune diuretică. În cura externă sulful favorizează vasodilatația la nivelul rețelei arteriale tegumentare, ceea ce determină scăderea valorilor tensionale. Resorbit la nivelul tegumentelor, intervine în metabolismul general și în structura cartilagiului articular. Asupra mucoaselor, apele sulfuroase au acțiune antiinflamatorie, exercitând influențe antiseptice și desensibilizante. Ape feruginoase Pentru ca o apă să fie considerată feruginoasă, trebuie să conțină minimum 10 mg ioni
PENTRU SĂNĂTATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR by VLAD BEJAN, VICTOR BEJAN () [Corola-publishinghouse/Science/91837_a_93173]
-
literatură pe marginea operelor luate în discuție. Sunt presărate din loc în loc și opinii de teorie a literaturii și a artei: în artă predomină „modul de a spune”, arta nu trebuie să moralizeze cu dinadinsul, tendința se cuvine să fie resorbită în materia operei, iar realitatea se cere a fi înfățișată nu ca atare, în nuditatea ei, ci transfigurat. Aportul cert al cărții este însă mai ales documentar, atât prin mărturiile autobiografice, cât și prin informațiile inedite furnizate despre unii poeți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289004_a_290333]
-
ortodoxă” decât am crede. T.E. Pollard, referindu‑se la Marcel, vorbește despre un „monarhianism dinamic” foarte apropiat de trinitarismul ortodox 2. Concepția sa eshatologică decurge, ca o consecință logică, din această viziune asupra Treimii. La sfârșitul lumii, totul va fi resorbit în Tatăl Creator, inclusiv Fiul, așa cum afirmă fragmentul următor, care face parte din prima Epistolă paulină către Corinteni (15,24‑28): Apoi vine sfârșitul, când Domnul îi va preda lui Dumnezeu și Tatăl împărăția, când va desființa toată domnia, și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
discernământul. Folosind un pretențios jargon fenomenologic, am putea spune că, prin suprapunerea intenției subiective a individualităților cu atenția pasivă a tradiției, se verifică vitalitatea Crezului unei adevărate comunități creștine 1. Prezența unor asemenea semafoare în traficul nostru cultural, care se resoarbe perpetuu într-un orizont spiritual - fie că este vorba despre traduceri, studii, eseuri, articole, recenzii sau interviuri -, reprezintă o garanție sigură că suntem încă vii și în putere. Doar după ce am obținut această certitudine, apelul înțelepților la retorica deșertăciunii („deșertăciunea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un număr limitat de existențe esențiale, la un politeism. Din ceea ce am citat, însă, se vede că aceste substanțialități ale existenței exterioare nu-și păstrează nici ele independența, pentru a putea fi numite zei; înșiși Siva, Indra etc. se resorb în unicul Krsna. Către această reducere se merge și mai explicit în următoarea descriere; Ceva mai perfect decît mine nu există. De mine atîrnă universul, așa cum șirurile de perle atîrnă de un fir. Eu sînt dulceața din
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
pulmonare drenează atât în patul venos sistemic, cât și în cel pulmonar - hidrotoraxul apare cel mai frecvent în cazul hipertensiunii venoase atât sistemice, cât și pulmonare; - este de obicei bilateral; dacă este unilateral, atunci apare pe dreapta; - de regulă se resoarbe odată cu ameliorarea insuficienței cardiace, dar uneori poate persista interlobar. I. Ascita: - reflectă de obicei o hipertensiune venoasă sistemică veche, presiune crescută la nivelul venelor hepatice și a venelor care drenează peritoneul; - la pacienții cu valvulopatie tricuspidiană organică și pericardită constrictivă
Tratat de chirurgie vol. VII by LAURENŢIU COZLEA () [Corola-publishinghouse/Science/92071_a_92566]
-
gândindu-se că doar una la 10 000 de persoane nu tolerează aceste fire și că respectiva operație de apendicită avusese loc cu mai mult de zece ani în urmă, drept care efectuează operația și folosește respectivele fire solubile. Suturile se resorb în general în aproximativ 90 de zile și, rareori, pot depăși șase luni. După un an de la operație, B. se prezintă la medic cu zona inciziei grav infectată. Medicul constată că unele suturi nu numai că sunt încă prezente, dar
MALPRAXISUL MEDICAL by RALUCA MIHAELA SIMION () [Corola-publishinghouse/Science/1374_a_2741]
-
Dar ființarea înaintează nu atât spre ființă, cât în ființă; străbătând distanța, ea se in-formează în imaginea distanței, în trecerea invizibilă a non-manifestatului în posibilul în-ființării. Aici diferența ontologică nu mai e operantă, în sensul ei uzual, întrucât ea se resoarbe în conciliere și, în ultimă instanță, în in-diferența trecerii înseși a imaginii poetale în imagine poetică. Nicio contradicție nu lucrează în această fulgerătoare transformare prin care ceea ce tinde spre arătare apare, intră în lumină și dispare. Apoi însă, cu cât
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
imagine vizibilă. Abia acum este el văzut în adevăratul sens. Distanță care, făcând posibilă extensia unui spațiu paradoxal în chiar corpul rostirii 8, se deschide nu pentru a fi depășită ci străbătută până la capăt, adică până în non-spațiul în care se resoarbe. Cu cât e străbătută mai intens - cu cât ea însăși se traversează mai adânc - cu atât devine mai transparentă, se reduce până la ultima reducție, radicală, a negării de sine. În acest punct final, lumina posibilului se stinge, pentru a aprinde
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
decât în originarul absolutei sale nedeterminări. Pe de altă parte, drumul într-acolo răspunde unei chemări, se așterne în sensul luminii pe care o propagă miezul incandescent al realului. De aceea punctul de sosire, cel al izvorului în care se resorb toate înțelesurile, este deopotrivă un punct de plecare din care ele se revarsă ca tot atâtea posibilități de ființare. Ceea ce se vede prin interstițiile realului dă de văzut, se lasă văzut așa cum semnifică înainte de a fi: drept o situație poetică
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Căci nevăzutul e ceea ce este ca și cum n-ar fi, ființarea posibilă căzută în stăpânirea ființei; acum, imaginea aduce la vedere prezența dominantă, orbitoare a realului, și nu infrarealitatea transparentă a accesului întrevăzut. Ceea ce este cu adevărat nu mai apare, se resoarbe în imaginea aparenței care aduce la vedere realul redus la limita realizării sale finale. Dar "dacă n-ar fi într-adevăr ceea ce este,/ ci doar ar apărea,/ Ființa/ s-ar scurge ca apa prin ciur"45. Faptul de a apărea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e ca și cum n-ar fi, vălul în care vederea cade deodată ca într-o groapă transparentă. Fenomenologia vederii e dispusă pe verticala manifestării, căci prin ceea ce este văzut se întrevede atât nemanifestantul de "jos" al prevederii în care totul se resoarbe, cât și nemanifestatul transcendenței absolute, ochiul de "sus", supraveghetor, zburător în cerul tuturor posibilelor. Acesta rămâne invizibilul opac, imprezentabilul înălțimii inegalabile, de dincolo de vedere. Transparent e doar voalul prin lumina căruia vederea trece, cade în sine: Când te-ai deschis
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumea abia mai înoată./ Apa arde. Malurile râului curg". O lume destrămată, dizolvată în absența luminii, în golul tăcerii și al transcendenței interzise. O lume oarbă care abia mai există în "albia formelor", își pierde conturul explicit, se de-formează resorbindu-se în magma informului 22. Regresia spre originar marchează nu doar natura mundaneității eclipsate, dar și - implicit - fenomenul imaginii, căci apa care arde și malurile curgătoare urcă în prim plan imagini nonreferențiale, a căror meta-ferență nu vizează ceva din lumea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
desfășoare/ ca petalele lotusului", "lumina/ ce-nconjoară cu apele-i un cer/ ca pe un nufăr care își deschide/ mulțimea lui de pleoape înăuntru"46. Actul acestei treptate desfaceri parcurge în amonte orizontul manifestării, până la prefacerea în care toate se resorb, revin la sursă, intră în imaginea în care divinul se retrage: "în miezul focului/ s-a ascuns apa", "o picătură/ ce se prelinge înapoi în chipul apei"47. Ceea ce dispare din vedere pune în vedere, se arată nu în apariția
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a strălucirii, suferă convertirea, vede nevăzând. Merge înapoi, se retrage pe urmele celui retras, niciodată atins. "Drumul e totul, pururi neajuns": "Drumul îndărăt", " Calea Focului spre cenușile mume./ Drumul înapoi"52. Nevăzutul este departele dinapoia vederii, calea întoarsă în originar, resorbită în izvorul din care tot văzutul începe să ființeze. "Totul curge-ntr-acolo": "Curge muntele și abisul, steaua curge către/ Stingerea sa, curge amurgul și viforul,/ Curg ploile spre semințele lor: norul/ Curge spre neființă, vine marea spre țărm"53
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lucrare a posibilului 2. Tot ce trece vine într-un acum care rămâne, devine distanța rămânerii în suspensie. Deși pusă în distanța care i-ar da obiecte ale vizibilului, vederea nu vede, e suspendată în prezentul unei treceri încremenite, se resoarbe în stingerea perspectivei. Ce e de văzut în această distanță stăpânită de noapte, în deschiderea oarbă a departelui prin care se trece? Nimic decât trecerea care stă să treacă, supraviețuiește reducției, zăbovește în ea însăși. Ceva rămâne, rezistă, în felul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
desfiguratoare chipurile produc/ o lumină ilicită, ca mijlocul zilei morților, acolo,/ un pământ ondulat ca emoția/ ne spune adevăratul nostru nume"9. Noul relief care prinde contur dă măsura unei tectonici a posibilului sau chiar a condiționalului intuibil. Totul se resoarbe în informul subliminal, în materia pură și în privirea tactilă - virgină - a începutului. Un început neînceput, infra-real, pre-originarul de dinainte de timp și de moarte, nerostibilul preformării: un pământ ondulat, brăzdat de emoția regăsirii numelui, a ipseității subiectului defunct. Un nume
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o arată, atunci când - precum în poemul Lumină 79 - "Așezăm lumină peste lumină/ așa cum alții așează/ mâinile lor peste alte mâini/ sau glasurile lor/ peste alte glasuri"? La prima vedere, un construct tautologic sau o dispoziție sterilă a identicului care se resoarbe în sine. Același suprapus aceluiași revine la Același, fără putința diferenței care să arate devierea, emergența altuia posibil. Și totuși, alte mâini și alte glasuri vin să disloce identitatea, nu în natura ei expozițională, redundantă, ci în forul intim al
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vrerii,/ pădurile ard și raza se închide în sine". Am putea vorbi aici de o concomitentă dezontologizare indusă de o temporalitate ce își reneagă cronologia? Dar timpul care curge invers iese din definiția sa naturală, trece în răspărul existenței. Se resoarbe în amonte pentru a se dizolva în sursa unui abia perceptibil palpit. Altfel spus, se dezobiectivează, își pierde tranzitivitatea, ba chiar fenomenalitatea, devine pur tranzit spre altceva. Nu mai dă nimic de văzut prin sine; ceea ce se arată se ivește
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mult prin omisiunea referentului. Vorbele răstălmăcite până la întunecarea înțelegerii traduc tocmai, prin anticipație, întoarcerea pe dos, tulburarea pertinenței lingvistice. Cuvintele nu mai au ce și despre ce vorbi, nici nu se adresează cuiva anume; ele scriu poemul de-scriindu-se pe sine, resorbindu-se în semne sau vestigii. Tulburare necesară în vederea limpezirii, căci ceea ce nu se poate spune se vede, se distinge cu atât mai bine cu cât cuvântul se stinge. Limpezimea nu e, în acest context, cadrul propice înțelegerii; cea care se
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
golire treptată a straturilor realului, până la ceea ce se dă ca de sine cunoaștere "a miezului din gol" (Alegerea sâmburelui, în Sorin Mărculescu, Carte singură, ed. cit., p. 172). 17 Posibilul se contractă în punctul de plecare în care totul se resoarbe înainte de a începe: "mâinile/ și trupul ți se topesc/ în neînceperea ta", "în frasinul nerăsărit/ al arcului tău:/ focul cât pumnul" (Imnul 46, în Sorin Mărculescu, Fluviul întâmplător, ed. cit., p. 11). Nu de o regresie spre neființă e vorba
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
actual al sociologiei faptului religios, operă exemplară din mai multe puncte de vedere. În primul rând, această logică de cucerire succesivă a spațiului de către pelerini arată cum tradiții mai noi (adică memoria oficială și auto rizată a unui grup) pot resorbi tradiții mai vechi (simbolul crucii miracu loase, al arborelui magic, în cazul de la Prislop), impunând apoi, prin reutilizare și bricolaj, referințe de legitimare, fapt care consacră organizarea puterii religioase și fondează raportul fiecărei comunități cu mediul său social, politic și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
a unui mister, nu ne comunică mare lucru. Pățania este deopotrivă atroce și hilară, restituirea evenimentelor are toate atribu- tele comicului, vocea de Arlechin a povestitorului, - să ne amintim că Arlechin conducea alaiul morților -, nu ascunde nicio dramă, ci se resoarbe în mască, adică în gesticulație. „Simț enorm și văz monstruos” are aici sensul gesticulației, supraordonează lumea personajului și implicit sfera socia- lului, scoate din joc nu numai orice resort afectiv și cogni- tiv, dar abandonează personajele excesului. Putem însă recupera
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
aspectul lichidului cefalorahidian, întrucât hematoamele mari se transformă într-o cavitate unică sau multiloculară, înconjurată de o capsulă de colagen și umplută de un fluid seros rezidual, după cele susținute de J. Bories și F. Maiuri. Hematoamele mici se pot resorbi total prin extensia centrală a țesutului periferic de granulație ce înlocuiește leziunea cu astrocite și colagen. După luni sau ani de la debutul accidentului vascular cerebral, la nivelul cavității sechelare sau în plin parenchim cerebral pot apărea depuneri calcare vizibile pe
Recuperarea şi investigaţii le paraclinice în tulburările de comunicare verbală by Bogdan Dionisie () [Corola-publishinghouse/Science/91643_a_93183]