262 matches
-
fratele aer". Însă departe de gingășiile franciscane, duritățile se succed în conexiuni izbitoare. Nichita Stănescu găsea că: "Poezia este o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-ai găsit"; că, în fapt, "semantica precede cuvântul" (Respirări). Ideea nichitiană nu era inedită; printre precursori, Edgar Poe, Baudelaire și alții. Autorul Florilor răului lăuda pe Victor Hugo pentru "descoperirea" universalei analogie". Nu vom confunda sintagma argheziană Cuvinte potrivite cu fetișizarea cuvintelor în sine; Arghezi avea în vedere exorcizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Romanul unui sentiment (1972); Clar de inimă. Versuri de dragoste (1973); Epica magna (1978); Operele imperfecte (1979); Noduri și semne (1982); Oase plângând (1983). Eseuri: Necuvintele (1969); Cartea de recitire (1972); Starea poeziei (Cu o prefață de Aurel Martin), 1973; Respirări (1982); Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu (1985); Ordinea cuvintelor, I-II (1985). LIVIU IOAN STOICIU Dumbrava Roșie (jud. Neamț) 19 februarie 1950 La fanion (1980); Inima de raze (1982); Când memoria va reveni (1985); O lume paralelă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
repetiție a aceluiași" (Diferență și repetiție, Editura Babel, București, 1995, p. 308). Dar aceasta este rotirea oarbă producătoare de zădărnicie universală, în limbaj eminescian. Și e de bănuit că se rotește nu Identicul, ci identicul copiei platoniciene. 7 Nichita Stănescu, Respirări, Editura Sport-Turism, București, 1982, v. eseul Cuvintele și necuvintele în poezie. Vezi și cap. Poetica rupturii din această carte. 8 Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, II, Fundația Luceafărul, București, 2001, p. 613. 9 Un neotradiționalist ca
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Petru Ursache, în Înamorați întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu, Editura Timpul, Iași, 2004, pp. 220-221. 349 Ibidem, p. 228. 350 Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Antimetafizica, Editura Cartea Românească, București, 1985, pp. 184, 301. 351 Nichita Stănescu, Respirări, Editura Sport-Turism, București, 1982, p. 336. 352 Antimetafizica, p. 181. 353 Ibidem, p. 291. 354 Ibidem, p. 235. 355 Ibidem, p. 376. 356 Ibidem, p. 116. 357 Respirări, p. 325. 358 Antimetafizica, p. 378. 359 Ibidem, p. 350. 360 Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Antimetafizica, Editura Cartea Românească, București, 1985, pp. 184, 301. 351 Nichita Stănescu, Respirări, Editura Sport-Turism, București, 1982, p. 336. 352 Antimetafizica, p. 181. 353 Ibidem, p. 291. 354 Ibidem, p. 235. 355 Ibidem, p. 376. 356 Ibidem, p. 116. 357 Respirări, p. 325. 358 Antimetafizica, p. 378. 359 Ibidem, p. 350. 360 Ibidem, pp. 451-452. 361 Ibidem, p. 270. 362 Ibidem, p. 279. 363 Respirări, p. 173. 364 Ibidem, p. 76. 365 Ibidem, p. 161. 366 Ibidem, p. 168. 367 Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Ibidem, p. 291. 354 Ibidem, p. 235. 355 Ibidem, p. 376. 356 Ibidem, p. 116. 357 Respirări, p. 325. 358 Antimetafizica, p. 378. 359 Ibidem, p. 350. 360 Ibidem, pp. 451-452. 361 Ibidem, p. 270. 362 Ibidem, p. 279. 363 Respirări, p. 173. 364 Ibidem, p. 76. 365 Ibidem, p. 161. 366 Ibidem, p. 168. 367 Ibidem, p. 171. 368 C. D. Zeletin, Nu-i mai ajunge sufletului..., Editura Sfera, Bârlad, 2005. 369 Ibidem, p. 5. 370 Ion Barbu, Versuri și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
sar peste tauri? întrebă Pasife de pe tronu-i de piatră, cu sprânceana arcuită ca pentru a-și lansa săgetător dincolo de vizibil privirea îndreptată către el. Dezgolit după moda femeilor cretane, pieptul ei se ridică și el ușor, chemând la sine o respirare tulbure de mâlurile alunecoase ale transparenței. Gurile rele ale palatului din Cnossos remarcară fără greș că așteptase anume ieșirea lui Minos din sala tronului pentru a pune întrebarea, și că o pusese-n public tocmai pentru a-i da aparența
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
însumi - și asta cu o naturalețe discutabilă, căci deja prin el simpla supraviețuire cerea novator garanția respectului. Ne-a fost oare înmânat, sau am subtilizat acel obiect insurecțional dătător de greutate exclamativă timidului sunt? Disputată de tenebrele începutului, mai fiecare respirare umană trebuie să fi fost sustrasă voiei întâmplării - desigur, însăși existența noastră în ceea ce are ea mai specific uman. Un fior plăcut izvorâ în mâna lui Bart din metalul prelucrat anume întru hârjoana cu țiitoarea-i. Învigorat de el, arhitectul
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
salvat de putrezirea lentă și timpurie printre ei. "Du-mă pe creasta celui mai mare talaz, du-mă în santina Titanicului, numai ia-mă de-aici, de pe malul ăsta năpădit de muribunzi!" rosti ea răspicat în urechea lui Rică printre respirări întretăiate. Un tragism operatic reverbera în glasul ei. "Ducă-se dracului cu toții - mai dracului decât tine!" se corectă ea, amintindu-și că se adresa cuiva ce atinsese deja, în principiu, nedorita destinație. Atâta deschidere a fiecărui por, pliu și orificiu
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
eliberatoare: prin ea, sărăcia extremă în posibilități se desprinde șovăitor de labirintul acțiunii. Povestea cu nomazii își găsi și ea, desigur, locul printre materialele de umplutură verbală mobilizate în pripă de interlocutori și îndesate robace în calea pericolului silențios de respirările lor aritmice. "Înțeleg. E normal să-ți pese", își dădu cu părerea Ondine după ce fu pusă în temă. "Tu nu ești omul nepăsării", mai adaugă ea după câțiva pași, privind înspre larg. Cum el nu răspunse, ecoul propriilor cuvinte continuă
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ele, indiferența deplină la efectul imediat asupra ascultătorului, le făcea atât de prețioase. Nu aveau nevoie de primire spre a se dărui; verace și discret, ființau la superlativul lor absolut - și atât. Cât despre Ian, strângând ghem în sinea lui respirarea ce le unea, poate c-ar fi reușit să găsească drumul afară din strâmtoarea vag definită ce-l reținea. Își dădu seama că e mai mult martorul unui monolog interior al femeii decât interlocutorul ei; fu admis brusc în intimitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
de practică qi gong. De asemenea, reprezintă o modalitate de a învăța cum să respirați în timpul întregii zile. Acesta este modul cum respiră bebelușii și animalele în mod natural și felul în care sistemele noastre respiratorii sunt menite să funcționeze. Respirarea în acest mod în timpul activităților zilnice obișnuite este unul dintre pașii cei mai eficienți pe care îi puteți face pentru protejarea sănătății dumneavoastră și prelungirea vieții. Metodă: mai întâi, întregul aparat respirator trebuie să fie complet relaxat, mai ales diafragma
[Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
cerebrale. Deci utilizarea obișnuitului pentru a structura limbajul divin poate fi un mijloc de comunicare poetică. "Putem să reflectăm cu seriozitate asupra raportului cuvânt-materie și, inversând realul, să ne reculegem asupra acelui la început a fost Cuvântul" scria poetul în Respirări (ed. Sport-turism, 1982). Pornind de la aceste sumare considerații să amintim sinteza într-o exprimare artistică a tuturor percepțiilor sensoriale din rețeaua admirabilă a sinapselor cerebrale. Nu putem inventa sentimentele. Le putem descoperi și exprima, iubi și urî, le putem apropia
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
blana și pielea pentru carne,/ țipătul pentru frică,/ literele pentru cuvânt,/ și, la urmă, peste tot aerul". Pielea, organ al simțului tactil poate deveni, dulcea de ea, o amforă (Epica Magna), trupul putând deveni pentru iubita care-l îmbracă o respirare, dragostea putând fi înfășurată în speranță sau aer mat. Durerea se asociază tot mai mult atingerii, uneori exprimând fabulosul ireal "Ghimpi mi-au crescut în interior/ înțepând ceea ce ar fi trebuit să mă învelească", alteori în sărut "Spune-mi, dacă
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
blana și pielea pentru carne,/ țipătul pentru frică,/ literele pentru cuvânt,/ și, la urmă, peste tot aerul. Pielea, organ al simțului tactil poate deveni, dulcea de ea, o amforă (Epica Magna), trupul putând deveni pentru iubita care-l îmbracă o respirare, dragostea putând fi înfășurată în speranță sau aer mat. Durerea se asociază tot mai mult atingerii, uneori exprimând fabulosul ireal Ghimpi mi-au crescut în interior/ înțepând ceea ce ar fi trebuit să mă învelească, alteori în sărut Spune-mi, dacă
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
stelelor ori cea a focului și este dovada vieții pe pământ: Ea era frumoasă ca umbra unei idei, - a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatră proaspăt spartă a strigat dintr-o limbă moartă. Ea nu avea greutate, ca respirarea. Râzânda și plângânda cu lacrimi mari era sărată ca sarea slăvită la ospețe de barbari. Ea era frumoasă ca umbra unui gând. Între ape, numai ea era pământ 828. Fenomenul umbrei pare a cuprinde întregul spectru al trupului, sufletului și
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
o floare. Să fie ea floarea de aur a alchimiei? Puterea apei veșnice este numită floare, flos citrinus, flos aeris aureus... Fum rece din crater își prinde de genele nostre suflarea; doar o singură dată cumplitul pustiu ne-a oprit respirarea. Ochii morți i-am văzut nu-i vom uita nicicând. O vecie ține iubirea și nu ne recunoaște nicicând 1143. De aceea ar fi prematur să urmărim drumul alegoriei de la fenomen la concept și imagine, un tot inseparabil spre deosebire de simbol
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
1, Editura Nemira, București, 2003. 713 Noul Testament, Ioan 10: 7 714 Septuaginta, Vol 1 Gen 9: 13-17, Editura Polirom, Iași, 2004. 715 Sergiu Buiuc, Victor Dimov, Liviu Pendefunda, Patologia căilor optice, Editura Contact int'l, Iași, 2000. 716 Nichita Stănescu, Respirări, Editura Sport-turism, 1982. 717 Id, Operele imperfecte, Editura Albatros, București, 1979. 718 Mihai Eminescu, Te duci 719 Constantin Noica, Sentimentul românesc al ființei 720 Mihai Eminescu, Din valurile vremii... 721 Liviu Pendefunda, Dorință și sinapsă, Contact int'l, 1992. 722
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
vise, în timp ce somnul "activ" este bogat în imagini de diferite culori. Noțiunea de "cunoaștere-conștiință" în somn, numită "inconștiență", "subconștiență" sau "paraconștiență", constituie una din preocupările majore ale neuroștiințelor. Starea de somn este o stare naturală obligatorie a existenței, ca și respirarea de oxigen și ingerarea de apă (la plante, animale și om). Starea de somn aparține stării continue veghe-somn, cu alternanță circadiană. În absența alternanței ciclice somn-veghe nu există sănătate corporală și cerebrală. Cele două stări, de veghe și de somn
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
blând / Când toamna-i căzută-n ruină / abia vii și te văd cum dispari / în cuvântul prăbușit / de pe țărmul cărții/ Apoi te aud cum urci scara de lemn / cu gluga pe frunte-coroană / Stai de vorbă cu păianjeni - / Te rănești de respirarea lor. / Când vine din lumină arca de vânt / pe tine nu te poate cuprinde / Intri în vis / și te subțiezi în liniște // Din când în când auzi curgând / tăcerea ta din vișini înfloriți // Auzi cum te apasă pământul” (Arca de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
Fiecare vers are înțelesul lui, orgoliul lui, singurătățile lui. Poemul este, în acest caz, o adițiune de aforisme care, voind să lămurească misterele ființei, le adâncește. Este faza în care S. încearcă să definească un concept liric propriu în câteva Respirări și în Antimetafizica. Într-un eseu, Cuvintele și necuvintele în poezie, el identifică trei grupuri genetice ale poeziei: fonetic, morfologic și sintactic. „Poezia fonetică” se sprijină pe melos și caută efecte incantatorii de tipul „prin vulturi vântul viu vuia”. S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
imperfecte, cu desene de Sorin Dumitrescu, București, 1979; Carte de citire, carte de iubire (în colaborare cu Gheorghe Tomozei), cu ilustrații de János Bencsik, Timișoara, 1980; Noduri și semne, cu ilustrații de Sorin Dumitrescu, București, 1982; Oase plângând, Pancevo, 1982; Respirări, București, 1982; Amintiri din prezent, îngr. și postfață Gheorghe Tomozei, București, 1985; Antimetafizica. Însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, București, 1985; ed. 2, pref. Alexandru Paleologu, postfață Dan Silviu Boerescu, București, 1998; Ordinea cuvintelor, I-II, îngr. și pref. Alexandru Condeescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
sfâșiat de contraste, Chișinăul pare „cel mai trist oraș din lume”. În descrierea alert monografică a urbei se insinuează și sugestia poetică, D. - care, fapt semnificativ, și-a spus și Dorul - fiind un prozator ce compensează insuficiențele epicului prin discrete respirări lirice. SCRIERI: La fetița dulce. Jurnal basarabean, București, [1933]; Viața și opera lui Leon Donici, Chișinău, 1936; Orașul din amintire, București, 1944. Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, George Dorul Dumitrescu, „La fetița dulce”, VRA, 1933, 285; Nicolae Roșu, „La fetița dulce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286909_a_288238]
-
un poet mistic, sfâșiat - cum remarca George Țărnea - de „drama incomunicabilului”. Notabilă, Balada ursului polar, e o ars poetica modelată, poate, de Mistrețul cu colți de argint, poemul lui Ștefan Aug. Doinaș. Între psalmi și colinde, Ș. caută „cuvintele de respirare”, situat între „neputința de a da titlu” și „nevoia de definiție”. Cu sugestii poetice venite din acumulări succesive, următoarea carte, Universul din piatră (1996), continuă ideea unei poeme anterioare: „Nimic nu sărută umbra / cum o sărută piatra / parcă ar fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289779_a_291108]
-
cuvânt pentru-un Poet, Ioan al lui Alexandru. Cununi de lauri hărăzitu-i-au cele zâne bune. Din înalt. Dar și o viață zbuciumată. Pe toate dusu-le-a, încredințat fiind, de-o cruce a jertfelniciei. în fiecare clipă-a respirării, Ioan șoptea, evlavios: „sunt pregătit de jertfă în fiecare clipă” (Autoportret), sunt și „suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu...” (Via Dolorosa) Precum izvorul, și el s-a dăruit „cu nfrigurare” (Cântec), pentru verticalitate. Că s-a ales pustia din tot
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]