263 matches
-
înălțimile cerului și-l comunică națiunilor respective. Dar sunt nouri cari, întunecînd ceriul, întunecă pământul. O, nourii - regi ai pământului vor mâna totdeuna tunetele lor - rezbele asupra popoarălor de valuri; cu toate că acei {EminescuOpVII 181} nori nu sunt alta decât însuși respirarea ghețoasă și întunecată a valurilor nenorocite. Nourii tună, fulgeră și acopăr cu o perdea de fier Soarele aurit, și până ce vor fi ei tirani asupra frunților de valuri, până ce întunericul ce-l aruncă ei prin umbra lor cea mare va
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
putem identifica poezia cu cuvintele din care este compusă. În poezie putem vorbi despre necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic" (Respirări, 1982, p. 173). Nimic nou sub soare! Mallarmé, "maestru suprem al magiei" (cum îi apărea lui A. Huxley), lansase cu mult înainte aceeași idee: "Versul care din mai multe vocabule reface un cuvânt total, nou, străin limbii și oarecum incantatoriu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
e obiect de percepție plastică. A trage câte o linie demarcativă între etapele lirice stănesciene, iată o operație delicată, câtă vreme senzorialul (determinând o anumită "gândire în imagini", "profund subiectivă") și cogito-ul (legat de "gândirea în noțiuni") trăsături invocate în Respirări se constituie în dimensiuni corelative, inextricabile. În cele 11 Elegii (publicate în 1966) obsedează vădit causa rerum, o multiplă exasperare a Eului contemplator (titlul Contemplare se repetă) posedat de nostalgia cunoașterii, balansând între înaintări și retrageri necontenite, sub perpetua presiune
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Atreia elegie), e totuna cu a verifica multiplu starea de a fi; aspirație vană, iluzorie, căci lucrurile "știindu-mă, m-au respins..." La Eminescu, în sute de conotații, se invocă ochii; la Nichita Stănescu privirea, aceasta viziune iar nu vedere (Respirări). La cerebralul Camil Petrescu, ca poet, vederea ducea net spre idei; la Nichita viziunea epurează concretul, lărgește și reconstruiește în ficțiune, violentând și dematerializând; viziunea e pârghia care înalță de la Argotice, din teluric, într-o zonă a esențelor, inițiind în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
acționează eminescian, receptând "din afară înăuntru"; în Omul-fantă, alte dezvăluiri: "Nu se știe cine îl vede pe cine"; apoi, în Criză de timp, detalii: Copacii ne văd pe noi, / iar nu noi pe ei..." Trimiteri similare abundă în reflecțiile din Respirări: Ochii "nu sunt altceva decât doi magneți care atrag priveliștile spre ei. Ochii nu sunt capabili să emită din ei înșiși priveliști". Sau: " Aidoma ochiului, cuvântul vede lumina, dar, spre diferență de ochi, cuvântul o reține în el..." Că limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
niște indicatori, repere de delimitare, parametri ai raporturilor dintre Eul propriu și Ceilalți. Lectorului i se vorbește, bunăoară, despre "starea de levitație a pietrei", proces realizabil prin sculptură sculptura fiind "tactilul ridicat la idee", "privire cu degete", "unghie cu retină" (Respirări, p. 31). Fie și nedeslușit, poetul percepe gândul pietrei (p. 318) și al copacului, descoperind o dată un "copac gelos" Copacul Gică; altă dată, lumina "taie haosul și-l umple cu chipuri, cu imagini, cu oseminte" (Îndoirea luminii, I). Cifrele, la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu chipuri, cu imagini, cu oseminte" (Îndoirea luminii, I). Cifrele, la rândul lor, rezumă succint traseul de la concret la abstract, de la acesta la simbol: "Doi e asigurarea lui unu, însă fără de miracolul lui unu Unicitatea eternă nu e cu putință" (Respirări, p. 103). Totuși, fiindcă cifrele, necontenit citate, nu pot înfrânge misterul universal (Matematică poetică), urmează că Timpul, Iubirea, Moartea și celelalte rămân niște aproximații. Există însă certitudini, unele dintre ele constituindu-se în repere salvatoare, multe ținând de fondul abisal
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în repere salvatoare, multe ținând de fondul abisal, de vocile pământului românesc. Dacă într-un poem întâlnim memorabilul: "Locuiesc într-un ochi de pasăre" parafrază după Locuiesc într-un cântec de pasăre de Blaga, într-o altă formulare (aceasta în Respirări) lăcașul-boltă al poetului e limba română: "O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește" (Respirări, p. 7). În fraze-refren ca acestea, identitatea cuvântului cu obiectul numit e subliniată liric. Comportament analog la grecul Manolis Anagnostakis: "Copilului meu nu i-au plăcut niciodată poveștile. Acum, serile, stau și-i vorbesc, / Îi spun câinelui câine, lupului lup
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cuvântului, să depășească sfera contingentului, să surprindă vibrația intimă a materiei. Tentația aceasta, după temeritățile și eșecurile înregistrate de alții, aspirație devenită dramă, constituie punctul focalizant al poeticii stănesciene; o demonstrează reluările în numeroasele sale interviuri, în comentariile estetice din Respirări, în multe mărturisiri. Cât despre "așa-numitul lucru asupra cuvântului" (Respirări, p. 8), ipoteza e respinsă ca aberantă. Din Antimetafizica aflăm totuși că revelatoarele-i Elegii i-au cerut "cel puțin un deceniu de meditații și de trăire a cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Tentația aceasta, după temeritățile și eșecurile înregistrate de alții, aspirație devenită dramă, constituie punctul focalizant al poeticii stănesciene; o demonstrează reluările în numeroasele sale interviuri, în comentariile estetice din Respirări, în multe mărturisiri. Cât despre "așa-numitul lucru asupra cuvântului" (Respirări, p. 8), ipoteza e respinsă ca aberantă. Din Antimetafizica aflăm totuși că revelatoarele-i Elegii i-au cerut "cel puțin un deceniu de meditații și de trăire a cuvintelor", iar apoi textele în cauză au fost dictate Gabrielei Melinescu "în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lucind, / peste trenuri trecând..." Titani, Beethoven, Bach și alții inițiază și propun conexiuni sonore într-un timp cosmic, timp în ale cărui halouri se întruchipează miracole. Tentat de reprezentări prin linii, prin volume și puncte, autorul Elegiilor desenează: ilustrațiile la Respirări îi aparțin; eseistul scrie comprehensiv despre I. Țuculescu (găsindu-i un timbru hiperboreu), amical despre Horia Bernea și Sorin Dumitrescu, ori despre graficianul Vasile Kazar. Din fragmentele lui de poetică explicită rezultă, în fapt, ideea de sincretism transliterar, ducând la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
doamnă domnișoară (N-ai să vii); Și s-auz cum urlă lin gornetul / lehuz, un aer trimbulind" (Obediență). Toate punctele de vedere stănesciene despre Cuvinte și necuvinte în poezie, cu variațiunile lor, se regăsesc regrupate sintetic într-o pagină din Respirări (Despre Renunțarea la cuvinte avea să mediteze și Ana Blandiana). Dar să-l urmărim pe Nichita: "Poezia este o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-a găsit. Poetul creează semantica unui cuvânt care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic..." Micro-eseurile, reflecțiile poetului, sentențiile lui nu de puține ori paradoxale (Cartea de recitire și Respirări 1972, respectiv 1982) nu se constituie bineînțeles într-un organon estetic, dat fiind că în atenția radiară a autorului intră câte ceva din toate: sentimentul patriei și ethnos (motive de realizări poetice cu totul remarcabile), mituri și ethos, timp, psihologie și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fratele aer". Însă departe de gingășiile franciscane, duritățile se succed în conexiuni izbitoare. Nichita Stănescu găsea că: "Poezia este o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-ai găsit"; că, în fapt, "semantica precede cuvântul" (Respirări). Ideea nichitiană nu era inedită; printre precursori, Edgar Poe, Baudelaire și alții. Autorul Florilor răului lăuda pe Victor Hugo pentru "descoperirea" universalei analogie". Nu vom confunda sintagma argheziană Cuvinte potrivite cu fetișizarea cuvintelor în sine; Arghezi avea în vedere exorcizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Romanul unui sentiment (1972); Clar de inimă. Versuri de dragoste (1973); Epica magna (1978); Operele imperfecte (1979); Noduri și semne (1982); Oase plângând (1983). Eseuri: Necuvintele (1969); Cartea de recitire (1972); Starea poeziei (Cu o prefață de Aurel Martin), 1973; Respirări (1982); Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu (1985); Ordinea cuvintelor, I-II (1985). LIVIU IOAN STOICIU Dumbrava Roșie (jud. Neamț) 19 februarie 1950 La fanion (1980); Inima de raze (1982); Când memoria va reveni (1985); O lume paralelă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ci doar sentimentale, aducând în unele cazuri partizanale a rezistență în munții baricadelor instalate în teritoriul mereu reorganizat al cunoașterii științifice. Exilul benevol în coada de cometă a ipotezei fondatoare a constituției istorice a Economiei ne oferă plăcerea ciudată a respirării prafului degajat de un nucleu epistemic pe cale de epuizare. În urma celor exilați, universul conceptual oricum se resetează pentru a asigura concordanța dintre promisiunile explicative ale ipotezei și consecințele pe care le constatăm în realitate. Economia însăși iese din paralizia în
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
de viziuni crepusculare, pare a nu rezista ispitei exclamațiilor sau interogațiilor de un retorism asumat, el are certitudinea armoniilor peremptorii: "ce Ohrion?!/ ce AMBIGUITATE?!/ traversam Drumul/ și pământul se crăpa/ și eu nu mai cădeam// din cuvinte să-ți faci respirări/ în căzile lor ți se va liniști ființa/ te vor acoperi rouri cerești aripi de pământ" (Ring 3). Imperfectul și viitorul verbal, prin care se certifică orizontul institutiv al ființei poetice, sunt substituite, într-un text emblematic din Semnele și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cineva mă trage-n răsfrângeri/ să cad în surpări să mă-ntorc și să ard" (Călătoria). Pentru poetul ce visează la o anonimă glorie, scrisul este, cu siguranță, arca salvatoare din diluviul neființei. Sau, în termenii poetului, "un început de respirare", deci viața însăși. Referințe critice (selectiv): Radu G. Țeposu, Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, 1993; Mircea A. Diaconu, în "Luceafărul", nr. 48, 25 decembrie 1996; Mircea A. Diaconu, Instantanee critice, 1998; Constantin Miu, în "Steaua", nr. 2-3
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
1979, p. 32. 14Pascal Quignard, Umbre rătăcitoare, Humanitas, 2004, p. 45, apud. Sursa: http://www.upm.ro/facultati departamente/stiinte litere/conferinte/situl integrare europeana/Lucrari 2/Rodica%20Marian.pdf/accesat iunie 2011. 15Ibidem, p. 126. 16Nichita Stănescu, Sandaua lui Marc Aureliu în vol. Respirări, București, Editura Sport-Turism, 1982, p. 57. 17"Acesta are, la rândul său, calitatea sentimentului transcendent, comunicat la diferite trepte de intensitate, croindu-l pe poet în ipostaza unui brav Don Quijote, anacronic, a cărui percepție depășește cu mult cunoașterea și mentalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cuvânt pentru-un Poet, Ioan al lui Alexandru. Cununi de lauri hărăzitu-i-au cele zâne bune. Din înalt. Dar și o viață zbuciumată. Pe toate dusu-le-a, încredințat fiind, de-o cruce a jertfelniciei. în fiecare clipă-a respirării, Ioan șoptea, evlavios: „sunt pregătit de jertfă în fiecare clipă” (Autoportret), sunt și „suntem nădejdea stinsă a marelui Pustiu...” (Via Dolorosa) Precum izvorul, și el s-a dăruit „cu nfrigurare” (Cântec), pentru verticalitate. Că s-a ales pustia din tot
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
suflă, -n nori aruncă, vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci îs respirarea undelor ce-au amorțit; Arfa lui prin nouri strigă - inima-i e ger și ghiață - Marea ca să delireze, vânturi să mugească-nvață - Stelele s-oglindă-n neauă pe pustiul nesfârșit. Dar atuncea când sosește blânda mieze-nopții oră, Ceru-albastru ca saphirul mândre raze
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ești, să-ți mistuesc viața, Să-ți beau tot sufletul din gura ta, Să-ți sorb lumina pîn-ce-or fi de gheață Frumoși-ți ochi - să-ți devastez așa Tot ce tu ai frumos... o, mă învață Să te ucid cu respirarea mea! Să murim amândoi... La ce trăiesc eu, La ce trăiești tu pe a lumii spume? Sărmane inimi închegate-n vreme, Sărmane patimi aruncate-n lume; Ah, să murim, nu plânge, nu te teme Că undeva s-află al nostru
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
întreg organismul viitoarei ființe, precum într-o ghindă se cuprind ramurile viitorului stejar. Cu cât filozofia a crescut din sâmbure, cu atâta brațul și-au diversificat lucrarea s-au servit spre muncă, piciorul spre umblet, inima spre circulație, plămânii spre respirare și, fiindcă natura embrionului originar nu se mai cunoaște în totalitatea științelor de astăzi, de-aceea filozofia e privită ca lucru de prisos, încît unii cred a putea susținea că "dracul", când n-are nici o treabă, își cântărește coada, iar
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
TV, ceva abstract. Tina nu fusese confruntată cu realitatea unui mediu nou, cu efortul mental epuizant de a Înțelege ce se Întâmplă, ce Înseamnă toate astea. Păreți obosit, domnule, remarcă Tina. — Da. Toți suntem obosiți. — E din cauza atmosferei, spuse ea. Respirarea helioxului. Norman se gândi la explicațiile psihologice pe care tocmai le Încercase În gând. — Aici jos, continuă Tina, densitatea aerului are o mare importanță. Ne aflăm la treizeci de atmosfere. La presiunea asta, aerul obișnuit ar fi aproape lichid. Helioxul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]