431 matches
-
dacă nu meritul unei elaborări critice, măcar o anumită utilitate. Alții, în schimb, bănuiesc că Gelasie ar fi falsificat chiar unele documente. Bibliografie. Ediție: GCS 28, 1918 (G. Loeschke și M. Heinemann). Studii: O. Bardenhewer, op. cit., pp. 145-148. 7. Zaharia Retorul După perioada de mare înflorire a istoriografiei ecleziastice din vremea lui Theodosius al II-lea, timp de mai bine de un secol producția de opere istorice încetează; în primele secole ale epocii bizantine se înregistrează - în interiorul lumii creștine - transformarea sau
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și retoricii și participă la dezbaterea unor probleme teologice. în 487 și-a început studiile juridice și s-a dus la Berit ca să frecventeze faimoasa școală de drept de acolo; în 492 s-a mutat la Constantinopol, unde a fost „retor”, adică orator, și „scolastic”, adică avocat. La Constantinopol, el și-a cîștigat un oarecare renume, a avut unele sarcini publice și în cele din urmă a fost desemnat episcop de Mitilene, în insula Lesbos. în această calitate, a participat în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
putea s-o citească încă în forma originală în limba greacă (cf. pp. 000 și urm.). Pentru partea care nu e strict creștină, el se inspiră din istoricii profani, ca Procopius din Cezareea, din care preia numeroase fragmente, sau Ioan Retorul, adică Ioan Malala, despre care vom vorbi imediat. Și opera lui Evagrie a fost citită și rezumată de istoricii bizantini. înainte de această Istorie a Bisericii, Evagrie ar mai fi scris „rapoarte, scrisori, dialoguri, discursuri”, pe care le amintește în opera
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fie din nou foarte prețuit în epoca bizantină, în paralel cu ceea ce începuse să se întîmple în lumea apuseană încă din primele decenii ale secolului al V-lea. Ne referim la cronografie. Ioan, originar din Antiohia, unde exercita profesia de retor (și în această calitate l-a cunoscut Evagrie Scolasticul), avea supranumele „Malala”, care în siriacă însemna tocmai „retor”. Supranumele ne face să ne gîndim că el n-ar fi aparținut populației grecești din Antiohia, ci celei siriace. Din unele indicații
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apuseană încă din primele decenii ale secolului al V-lea. Ne referim la cronografie. Ioan, originar din Antiohia, unde exercita profesia de retor (și în această calitate l-a cunoscut Evagrie Scolasticul), avea supranumele „Malala”, care în siriacă însemna tocmai „retor”. Supranumele ne face să ne gîndim că el n-ar fi aparținut populației grecești din Antiohia, ci celei siriace. Din unele indicații cu caracter autobiografic rezultă că Ioan a trăit la jumătatea secolului al VI-lea; convingerile lui au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
moderne de studiere a acestora, putem simți această tensiune. Deoarece metodele mai vechi au tratat acești termeni ca procedee estetice (considerate și acestea drept pur decorative), în prezent pericolul constă tocmai în punerea unui accent prea puternic pe Weltanschauung. 255 Retorilor scoțieni, care scriau la sfârșitul perioadei neoclasice, comparațiile si 'metaforele li se păreau, firește, ceva calculat, ceva artificial ; în schimb, sub influența iui Freud, interpreții din ziua de azi sunt înclinați să considere că toate imaginile pornesc din inconștient. Este
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
nici personalist, ci un monist panteist, iar efectul final al catalogărilor lui nu este complexitatea, ci simplicitatea. Mai întâi el își expune categoriile și apoi și le ilustrează copios. Metafora, care e-a bucurat de atenția teoreticienilor poeziei și a retorilor încă de pe vremea lui Aristotel, oare întrunea ambele căutați, a atras, în .ultimii ani, și atenția lingviștilor. Richards a protestat vehement împotriva prezentării metaforei ca o abatere de la limba normală, and, de fapt, ea este un mijloc caracteristic și indispensabil
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
lucruri - păsări, animale, oameni, flori - se .moleșesc sau adorm ; apoi, sesizând caracterul abstract al subiectului, ne gândim că verbele ar putea avea înțeles metaforic, de "a înceta să vegheze", de "a da înapoi, cu teamă, în fața puterii răului". *39 Anumiți retori, printre care Quintilian, acordă o atenție deosebită distincției dintre metaforele oare însuflețesc lucrurile neînsuflețite și metaforele care prezintă drept neînsuflețite lucrurile însuflețite ; dar în ochii lor această distincție este în primul rând o distincție între procedee retorice. La Pongs, autorul
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
oameni care n-au mare lucru în comun, cel mult impresia că sunt elevi, discipoli sau inși fascinați de figura și prezența unui pretins magistru al lui Platon. Ar fi cazul unor Aesehines, Antistene, Aristip, Euclid, Phaidon și al câtorva retori, cinici, cirenaici și megarici, care ar fi greu de înghesuit în aceeași rubrică în afara unei istorii a filosofiei concepute pe principiul hristic care face din Socrate un Mesia al ei, un fel de Iisus Hristos păgân începând de la care timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sophisterie, azi ieșită din uz. În toate cazurile, trebuie mers la definiție pentru a găsi accepția inițială și referința la filosofii Antichității grecești. De altfel, adesea ezităm să le recunoaștem sofiștilor calitatea de filosofi și vorbim de gânditori sau de retori - tot atâtea moduri de a cauționa notița redactată sub ochii lui Platon, care-i privește la fel de binevoitor pe atomiștii din Abdera: niște dușmani și nimic mai mult. Nici măcar niște adversari care trebuie respectați și criticați fără a le deforma tezele
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
411 î.Hr. -, biografia și chiar personajul, pentru că multă vreme s-a pus întrebarea dacă nu cumva acest nume ascunde două identități, după care s-a conchis că au existat două persoane: un sofist și orator, Antiphon al nostru, și un retor zis „din Rhamnonte”. Mulțimea activităților acestui personaj, care s-a manifestat în toate domeniile, starea lacunară a suporturilor, incertitudinile privitoare la amestecul său într-o lovitură de stat în favoarea oligarhiei, aparenta contradicție cu tezele din fragmentele politice asupra concordiei, totul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
adaptată în sensul terapiei: analistul avansa probabil o „lectură” utilă pentru dirijarea convorbirii terapeutice. Teama ca visul să nu anunțe o necesitate implacabilă făcea din acesta un material sensibil în producerea mâhnirilor și a suferințelor. Nu încape îndoială că sofistul, retor iscusit, înzestrat cu știința folosirii cuvântului, își mobiliza toată arta pentru a dezamorsa potențialul negativ al visului, dându-i o interpretare cathartică... Pentru că, după spusele lui, divinația se rezumă la prezumțiile unui om înzestrat cu bun-simț. Inventator al psihanalizei, el
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
acest nume datorită calităților sale dezvoltate, exersate și sublimate... Idealul nu există, nu-l întâlnești niciodată - de unde și căutarea infructuoasă cu felinarul. În schimb, acesta luminează cât se poate de mulți indivizi și cât se poate de multe singularități: tâmplarul, retorul, muzicianul, sportivul, perceptorul, delatorul. Același Platon este victima altei năzbâtii cinice într-o zi când perorează în public și definește - din nou! - omul drept un biped fără pene. Fără să fie descumpănit și fără să renunțe la calmul său proverbial
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de numele său? Nici vorbă. Socrate poate foarte bine să-și desfășoare argumentația, să facă digresiuni după digresiuni, să dezvolte analize subtile, să arunce praf în ochi înseriind, disociind, definind sau contrapunând: el efectuează o performanță de actor jucând rolul retorului, al dialecticianului, al filosofului care obține adeziunea publicului cu o ușurință uluitoare. Cu un absent și cu un amărât, hedonismul nu prezintă mari riscuri. Refutația anunțată seamănă mai degrabă cu o răfuială. Philebos înfățișează un Socrate care se pregătește să
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
vă rog: o serie de mărturii prezintă felul lui de a preda. În primul rând, reținem vocea lui gravă, surdă, zbârnâitoare, debitul său specific, toate acestea făcându-i spusele aproape de neauzit - greu de făcut, în aceste condiții, o carieră de retor abil, de sofist înzestrat sau de vorbitor emerit! Apoi, o imagine: într-o chichineață servind ca debara, pusă la dispoziție de Hipponicos, Prodicos dă lecții lui Pausanias și Agathon - scuzați modestia, vom găsi toată această lume bună și în dialogurile
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
atunci „a Papirusurilor” - se dovedește a fi plină de statui de monarhi din epoca elenistică, de busturi ale unor filosofi - trei ale lui Epicur, dar și ale lui Democrit, Pitagora, Empedocle, Zenon din Cition... -, ale unor poeți - Homer, Sappho - și retori - Isocrate, Demostene -, de statui și statuete diverse - un Mercur, o Dansatoare, apoi emblema epicurienilor, un purcel. Decorațiunea somptuoasă a vilei comportă de asemenea picturi, obiecte prețioase și semnalează un comanditar important. Mai exact, este vorba de Lucius Calpurnius Piso, consul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
celuilalt. Dacă sirianul acționează în consecință, poemele lui pot aduce informații și mărturii de bună-credință. Biblioteca acestei vile funcționează ca un creier, o inimă și o inteligență a locului. În ea se găsesc textele canonice și fondatoare, gândirile esențiale. Elegiacii, retorii, filosofii se odihnesc aici, așteptând o consultare, o lectură. Oaspeții intră, citesc, meditează, iau notițe, reflectează, își confruntă punctele de vedere, își compară propriile viziuni asupra lumii cu cele ale marilor gânditori ai Antichității. Teoria epicuriană este decorticată aici înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
tematicii epicuriene... Teoria, bravo. Practica - și mai bine: această idee nu riscă să seducă în vreun fel comunitatea filosofică oficială care garantează distincția, separația, fractura dintre text și viață. Și asta încă de la originile gândirii dominante. Glosatori, profesori, palavragii, scribi, retori, logicieni, cercetători, mari meșteri în cuvinte, disciplina nu duce lipsă de ei. Practicienii, în schimb, par o marfă mult mai rară. Oameni care găsesc ceva și trăiesc în conformitate cu găselnițele lor, indivizi solicitați de gândire și convertiți la înțelepciune, performanța merită
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cam ca absintul, dar asta n-are importanță: poezia va acționa precum mierea, acest excipient dulce care îi permite poțiunii să fie eficace, în ciuda unei ingestii neplăcute. Paharul fiind uns cu lichid dulce, medicația merge și singură. Memmius, orator, politician, retor, poet în momentele sale de inspirație, guvernator al Bitiniei, ginerele lui Sylla, mai întâi alăturat lui Pompei, apoi lui Cezar, nu se va vindeca de răutatea lui congenitală... Dedat fraudelor, oportunist, exilat, antreprenor în construcții lipsit de scrupule, nedemn de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în intervalul 1512-1521, transpusă tot în prima jumătate a secolului al XVI-lea în grecește (se pare că de Manuil din Corint, tălmăcitorul grec fiind interesat doar de partea a doua a textului, din aceeași parte un Gheorghe din Enos, retor și el, preluând, tot în greacă, un capitol) și în fine, în românește de un cărturar din cercul lui Udriște Năsturel. Învățăturile... vor declanșa cea mai lungă și mai întortocheată dezbatere din exegetica noastră literară. Ca și în alte cazuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
totul absentă; dincolo de aportul cantitativ mai redus, devine Însă un instrument prețios de recuperare a textului. Tradiția indirectă este reprezentată preponderent de citări ale unui text literar Înregistrate În operele altor scriitori antici. Este vorba În primul rînd de gramatici, retori, scholiaști 1, autori de florilegii, de lexicoane, de 1. Dintr-un punct de vedere opus, se poate remarca faptul că pe Aristarch, cel mai de seamă critic literar al Antichității, Îl cunoaștem aproape numai din scholiile la Iliada. enciclopedii, excerpte
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
Laurențiu Hanganu, „Omul supt vremi”, RITL, 1994, 2; Liviu Petrescu, Marin Preda și principiul dialogic, ST, 1994, 7-8; Nicolae Mecu, Marin Preda sau Despre dialog, VR, 1994, 11-12; Ioana Pârvulescu, Lecția citirii, lecția citării, RL, 1995, 14-15; George Munteanu, Eminescu retorul, LCF, 1995, 25; Dan C. Mihăilescu, „Eminescu. O anatomie a elocvenței”, LAI, 1995, 34; Edith Horváth, „O anatomie a elocvenței”, APF, 1995, 9; Adrian Marino, Noi perspective ale criticii românești actuale: un exemplu al mutațiilor, „Cotidianul”, 1996, 9; Ioana Bot
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
gândirea "vie", critică; "este una dintre primele mențiuni în care imitației îi este asociat principiul gândirii critice conștiente, ce recreează, într-o manieră proprie, realitatea textuală deja existentă"115. Asociind parodia și practicile specifice deprinderilor retorice, Quintilianus îi sfătuia pe retori ca, pentru a-și binedispune auditoriul (realizând implicit mult- râvnita captatio benevolentiae), să "făurească versuri care să semene cu versuri cunoscute, ceea ce se cheamă parodie"116. Cu privire la modelul parodiat, părerile sunt însă împărțite, în funcție de exemplificările de care dispuneau teoreticienii antici
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lui Agamemnon, pe care mai târziu Encolpius, însoțit de Giton, o părăsește pentru a se îndrepta, sub pretextul că nu-și mai găsește drumul către casă, direct către un lupanar. Trimiterile la lipsa de substanță a activității formative practicate de retori sunt presărate cu parodierea unor autori satirici, cu referire și la conținutul ulterior al istorisirii. Dovedindu-și necunoașterea și invocându-l pe cel dintâi autor satiric din literatura latină, Lucilius, retorul Agamemnon "comite" de fapt o parodie a satirei lui
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
la lipsa de substanță a activității formative practicate de retori sunt presărate cu parodierea unor autori satirici, cu referire și la conținutul ulterior al istorisirii. Dovedindu-și necunoașterea și invocându-l pe cel dintâi autor satiric din literatura latină, Lucilius, retorul Agamemnon "comite" de fapt o parodie a satirei lui Persius 164, poet satiric contemporan cu Petronius, privitoare la gloria eternă obținută prin artă. Versurile următoare descriu, de fapt, intențiile operei din acest moment încolo, parodiind și tipul uneori rezumativ de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]