331 matches
-
Contrafort"-ul, că sîntem, cum se zice, de aceeași parte a baricadei (ba, zice dl Zubașcu, deși nu-l înțeleg, sînteți un excelent avocat al gîndurilor sale pe care nu le știe exprima). Numai că eu încep să contractez un rictus și îmi fac probleme: peste un mic-mic număr de ani va trebui să ies la pensie. Admiteți, vă rog, nu doar că e în firea lucrurilor, dar e și o practică a vremurilor noastre. Există meserii/profesii care nu se
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13726_a_15051]
-
Are aerul unui caricaturist care, închizînd un ochi și efectuînd o volută rapidă cu brațul, surprinde într-un crochiu, în doar cîteva clipe, fizionomia individului cu ale sale metehne morale. Gheorghe Funar: „mă întorc involuntar la imaginea dumneavoastră, la acel rictus, cu o gură strîmbată disprețuitor, deasupra căruia blincăne privirea electrică a unui animal agresiv”. Alexandru Mironov: „Mironov nu avea curajul să privească ratarea în ochi și s-o înfrunte cu luciditate, chiar dacă era vorba de a altuia”. Adrian Păunescu: „Oricît
Un gazetar „de subțire“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2879_a_4204]
-
Nu răzbunare, ci dreptate așteptam atunci din partea lor. Nu dinte pentru dinte, ci eliminarea măselelor cariate. Nu neapărat umplerea pușcăriilor cu jefuitorii țării și criminalii din timpul revoluției și mineriadelor, ci, măcar, demascarea și anihilarea lor. în schimb, cu un rictus șmecher, de hoți trecuți prin multe, oamenii d-lui Constantinescu au dat onoarea pe-o iluzie prostească: plini de trufie, ei și-au spus în barbă că vor îmbrobodi electoratul, după cum i-au dus de nas pe propriii lor iventatori
Fakiri și vizitii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17276_a_18601]
-
ridicat și a rostit: "Mint! Nimic din ce-au spus nu-i adevărat". Parhon, s-a ridicat și el, declarând: " Da, relațiile dintre România și armata rusă sunt excelente". Atunci, ca într-o scenă din Shakespeare, Stalin a avut un rictus sardonic și l-a lovit cu cotul pe Molotov: Da, relațiile dintre România și noi sunt excelente, doar am fost în război!" 1 Nu vreau să pretind că-i consider filosofia drept un adevăr, dar cred că e foarte posibil
România anilor 1939-1946 by Jean Mouton () [Corola-journal/Journalistic/8920_a_10245]
-
unul, fire-aș al dracului să fiu!" Spectacolul oferit de Zatopek va rămâne același până la sfârșit: fizic neatrăgător, mai tot timpul prost îmbrăcat, nedespărțindu-se de un fes cu ciucure, alergând cu fața „crispată, tetanizată, în permanență schimonosit de un rictus dizgrațios, din când în când cu limba scoasă, cu capul balansându-se de la stânga la dreapta", ca să nu mai vorbim de „morișca brațelor" bălăngănin-du-se tot timpul, de parcă ar alerga cu ele, nu cu picioarele. Pare „un mecanism stricat, dislocat", „o
Sportivul și ordinea de stat by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/6085_a_7410]
-
azbest // Un copil născut din incest / S-ar putea ca acest // text impulsiv să fie un rest / de pe când jinduiam în arest // între mocirle și Everest / la coada vacii în Est" (28 iunie 1998). La capătul celălalt, marcat de un rictus de gravitate ce înlocuiește surîsul ca și de dimensiunea amplă a tabloului, apare o perspectivă coșmarescă a unui final de epocă, în imaginar și cadențe dantești. Prin aceste versuri poetul face o încercare de solemnizare a tehnicii d-sale mergînd
Bonomie ironică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6841_a_8166]
-
lui să zburde de fericire cînd crede că și-a găsit iubirea, imponderal și adolescentin și să devină greoi, masiv și copleșit de vîrstă cînd descoperă șiretlicurile înșelăciunii a cărei victimă este. Rîsul și prea plinul fericirii sînt înlocuite de rictusul dezamăgirii. Purtat la ceruri de plăcerea vorbelor goale de iubire, Sganarel se zbuciumă în brațele minciunii, al cărei prizonier s-a trezit a fi în realitate. Fără să aibă pretenția că joacă într-un mare spectacol, fără să încerce ostentativ
Ora 11 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15542_a_16867]
-
infinită tristețe în priviri de cele mai multe ori (...) micuț, puțin rotofei, cu figura de clovn - cum s-a spus de atâtea ori, încât el însuși cred că a ajuns s-o creadă; cu pleoapele grele, cu gura mereu chinuită de un rictus, mergând cu pași mici și ușori, cu zâmbetul rar, dar încântător. Spre deosebire de alte mărturii, îi apare exegetului său devotat ca "un om de o extraordinară delicatețe", ca "un om bun și generos". La bătrânețe nu-și mai scria piesele, realizându
Tablou de epocă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10218_a_11543]
-
fărădelegile memoriei care sare de la una la alta, scurtcircuitează tradiționalul traseu autobiografic al Bildungs-ului. Iată-l pe copilul Brodski, care anticipează cu o replică viitorul său poetic. Ironiile și autoironiile curg, din fiecare clipă a vieții țâșnește un parcă un rictus ironic, un fel de a face complice cu ochiul. Tatăl, fost militar, un pensionar nesemnificativ, își sfătuiește fiul ca după ce a obținut Premiul Nobel să se apuce totuși de o meserie serioasă, să intre în armată ca să aibă o pensie
Josef Brodski – „Pseudopoetul în pantaloni de velur“ by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5862_a_7187]
-
și, de cele mai multe ori, diagnosticul lui este definitiv ca o axiomă. Acum, în lumina crepusculară a unei istorii obosite de propria sa vitalitate, autoreflectarea în artă nu este din cale afară de încurajatoare. Seninătatea s-a stins, jubilația este doar un rictus, gestul exemplar s-a preschimbat și el într-un biet eroism al supraviețuirii. Artistul protestează, denunță vehement, se luptă cu materia și cu fantasmele, apoi, vlăguit moral, cade în melancolie. Observă, comentează și transformă eșecul în ceremonial. Fără a-l
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
în literatura română de pînă în anii nouăzeci. În fotografiile lui apărea parcă și umbra cuvintelor pe care le rosteau personajele. Fără să umble cu șmecheriile retușurilor, găsea o privire pătrunzătoare, pîndea o umbră, un zîmbet sau chiar un anumit rictus pe fața celui pe care îl vîna cu aparatul. Nu se lăsa pînă nu prindea expresia aceea, dar fără să-și pună aparatul la foc automat, trăgînd poză după poză, pînă nimerea ceva. Ca vînător de chipuri, semăna cu lunetiștii
Misterul pozelor lui Ion Cucu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9871_a_11196]
-
mă prefac că nu știu exact despre ce e vorba, chiar dacă lectura mea ar fi în stare să vadă mai mult decât se vede în literă? Se cuvine sau nu să spun mai departe ce am aflat privindu- i fiecare rictus scriptural, fiecare ridicare din sprânceana verbului, fiecare grimasă a frazei? Să citesc cartea ca fiind a unui străin și să comentez fără restricții? Mi se destăinuie, oare, ca în confesional ori ca pe divanul psihanalistului interzicându-mi - abuziv, după regula
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
mai mică sau mai mare, îndelung interiorizată, a cărei "exorcizare" nu se poate face decît printr-un hohot de plîns. "Ul își puse mîinile la ochi. Ea se aplecă și i le desfăcu încet, încă rîzînd. Pe fața cu un rictus chinuit a bărbatului ei curgeau lacrimi. Rîsul îi dispăru. Se întinse lîngă el, jos, pe dalele răcoroase și suspină cînd Ul o cuprinse cu un gest brusc, înfundîndu-și nasul în bluza ei și hohotind disperat"
Cartea dezamăgirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12848_a_14173]
-
trebuie publicat sau nu. Dar asta nu mă împiedică să simt o anumită responsabilitate. O responsabilitate mai degrabă... îngăduitoare, dacă tot ne așteaptă la capătul ședințelor foarfeca nemiloasă a listelor de vânzări (de regulă, modeste), statisticile implacabile ale magazinerilor și rictusul crud al librarilor. Așa încât, aproape de fiecare dată am surpriza că din cele zece-cincisprezece manuscrise pe care am mizat abia dacă văd lumina tiparului două-trei. Iar dacă dintre ele măcar una își scoate banii, înseamnă un triumf. Cât despre profit, poate
Câte genii ați respins de la publicare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7357_a_8682]
-
a uitat principiul de la „Junimea”, unde cei care citeau din operele lor ascultau comentariile și tăceau. Așa că au rămas filosofi unii dintre ei, vorba cunoscută. Deasupra paginii cu spovedania dlui Agopian, o fotografie recentă a scriitorului: gură strînsă într-un rictus de dispreț. Al unui scriitor pe care critica nu-l mai răsfață. Să fie de vină critica? Să fie de vină scriitorul? * În același număr, dl Mircea Iorgulescu discută o carte de memorii, Periscop, a dlui Constantin Eretescu, opera unui
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13315_a_14640]
-
ci peste un clișeu literar al ei, se va prelungi în toate scrierile ulterioare, inclusiv în romane, unde spectacolul de măști și transferul de ficțiune din text în viață și din viață în text, dă zîmbetului perpetuu al naratorului un rictus amar. Mi-l explic, aflîndu-l și pe figura autorului ca persoană reală, prin faptul că opera a luat de mult în posesie omul". Iar în legătură cu un roman al lui Alexandru George, următoarea subtilă disociere: "Într-un fel, pornind (totuși) de la
Expertize convingătoare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7806_a_9131]
-
plictisesc teribil și încearcă disperat să iși justifice lor înșiși ori celorlați prezenta, ocuparea unui anumit post academic, așa-zisele interese de cercetare. Oxfordul e o lume în esență moartă. Dar impasibilitatea și inactivitatea ei ajung să declanșeze scriitorului nu rictusuri ironice ori glume pentru inițiați (că la Lodge, de exemplu), ci, printr-o translație literala cumva, reflecții despre moarte. Nu fantoșa intelectualului depășit ori a profesorului cu morgă, priviri goale și vid interior reprezintă subiectul românului, ci moartea, în sens
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
în discuție gravele noastre probleme de psihologie și de comportament. Acest eveniment ne-a dezvăluit, așadar, încă o dată, acele bizare trăsături de caracter care ar stîrni un haz nebun de la distanță, dacă de aproape nu ne-ar transforma zîmbetul în rictus și hohotul în scîncet. într-o ordine întîmplătoare, ele sunt cam acestea: mai întîi, lipsa de discernămînt a factorilor de putere și amatorismul lor enciclopedic, în al doilea rînd, dorința tacită, dar nu mai puțin fermă, de a păstra funcția
O bingotă: Alexandra Nechita by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17077_a_18402]
-
imperceptibil, căci astfel amăgirea era mai profundă și mai dureroasă. Fiindcă nu-s de ajuns oasele și carnea, își zicea el, ca să plămădești un chip, și de asta e infinit mai puțin fizic decât trupul: chipul se definește prin privire, rictusul gurii, cute, prin tot ansamblul de atribute subtile prin care sufletul se dezvăluie prin mijlocirea cărnii. Din pricina asta, chiar în clipa în care cineva moare, trupul i se preface brusc în ceva diferit, atât de diferit încât am putea spune
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
se întâmplase cea mai mare nenorocire, să prefacă plânsul într-o strâmbătură de râs. Însă, pe măsură ce i se destăinuise Alejandrei, cu acele câteva cuvinte cheie, simțea un fel de eliberare și, preț de o clipă, îi trecu prin cap că rictusul de râs se putea preface în sfârșit într-un potopitor hohot de plâns, spasmodic dar blând, prăbușindu-se asupra ei ca și cum în cele din urmă ar fi izbutit să treacă peste prăpastie. Și așa ar fi făcut, așa ar fi
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
litoral au fost descoperite exemplare contrafăcute din cartea lui Mircea Cărătescu De ce iubim femeile, autorul pierzînd, în acest mod, drepturile ce i se cuvin, aproape 150 de milioane de lei. Au urmat privirile de Stan și Bran ale domnilor polițiști, rictusul domnului Liiceanu căruia piața neagră, iacătă, a îndrăznit să-i contrafacă bomboana tipografică, brandul MC, miorița contemporană." Piratarea cărții - și nu doar a lui Cărtărescu, după cum s-a constatat ulterior, și nu doar pe litoral ci inclusiv în București -, este
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11176_a_12501]
-
depășește măsura, să devină un veritabil chin intelectual. Căci există o tortură prin umor manifestată prin debitarea pe bandă rulantă a unor poante răsuflate după mecanisme pe care le știu și pruncii. Cu timpul, zîmbetul capătă tenta crispată a unui rictus dureros, semn că zeflemeaua a ajuns la limită. Sațietatea începe să domnească, iar uzura morală își intră în drepturi. De aceea, trebuie să ai o imaginație foarte săracă pentru ca, după o vîrstă, să mai guști bancuri de inspirație filosofică. Singura
Copioasa abureală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6709_a_8034]
-
se țin lanț, de pildă la Angela Marinescu, le corespund aici tensiuni care se contrag în propriul contur, mixînd cutezanța expresivă cu umilitatea proprie unui dramatism organic: „nu obsesia hranei destulă acum/ nici mila ți se citește pe față/ un rictus senzual împarte părul în două// cifrul e-n adormire nu știi butoanele toate (...) desenul stîngaci al sudorii/ peste sprîncenele castităț ii rebele/ o dîră de sînge dintr-o apă a morții/ pe inul cămășii// prima menstră aduce cu ea macularea
Un culoar propriu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3733_a_5058]
-
el - ce rușinos este pentru noi, creaturi verticale de origine divină, să îngăduim existența pe pămîntul și așa destul de mic pentru numărul și necesitățile noastre a unor mulțimi infinite de ființe inferioare?". Sfătoșenia naratorului scrobit care spune, cu un ușor rictus ironic, istoria lui ,cum l-am cunoscut pe X", maschează (de formă!) un umor absurd destul de aproape de Urmuz, cu o intenție, care privită global, n-are nimic de-a face cu ,arta pentru artă" practicată de avangardistul român. Mult mai
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
însă, poate părea paradoxal, tocmai cea de debut: Tata se plîngea uneori prietenilor că nu reușește să găsească tonul, unde decorul suprarealist și personajele mecanice nu vor să demonstreze, ci să se arate și, privind-o, autorul nu are un rictus, ci un soi de duioșie amar-veselă : Tata era ca un orb, care reușea să meargă pe stradă ajutîndu-se doar de un baston alb; adevărul este că nu apuca niciodată să meargă mai mult de o sută de metri ș...ț
Poză cu Proteus C. by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14893_a_16218]