328 matches
-
se îmbete cu iluzia că furtuna din clasă va trece fără urmări. În momentul în care diriginta veni după el în pauză, la solicitarea directorului, se cocoșă, își împinse capul între umeri și, cu fața aplecată pentru a-și ascunde rictusul, o urmă până în biroul îmbâcsit și întunecos, pe care sperase să nu-l vadă niciodată. Nu privi spre nici unul dintre cei trei profesori, de teamă ca rictusul său să nu-i determine să îl scoată pe ușă afară înainte de a
MASCĂ de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1427 din 27 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382094_a_383423]
-
își împinse capul între umeri și, cu fața aplecată pentru a-și ascunde rictusul, o urmă până în biroul îmbâcsit și întunecos, pe care sperase să nu-l vadă niciodată. Nu privi spre nici unul dintre cei trei profesori, de teamă ca rictusul său să nu-i determine să îl scoată pe ușă afară înainte de a apuca să se dezvinovățească. O auzi ca prin vis pe profesoara de fizică acuzându-l că îi îngreunează orele, că își bate joc de experiența ei, că
MASCĂ de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1427 din 27 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382094_a_383423]
-
înțeleg în ruptul capului! -Sunteți credincios legii mosaice și Dumnezeului iudeilor ilustre tetrarh? întrebă procuratorul care tăcuse până atunci ascultând părerea lui Irod. Tetrarhul pricepu aluzia și îl privi pe procurator cu ochii ațintiți. În timp ce îi zâmbi acestuia cu un rictus în colțul gurii Irod analiză cu atenție scopul întrebării lui Ponțiu Pilat. Dacă ar fi spus că este credincios, atunci procuratorul ar fi putut proba contrariul chiar din cuvintele ieșite din gura lui cu puțin înainte, dând posibilitatea procuratorului de
FRAGMENTUL NR. OPT de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1844 din 18 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380828_a_382157]
-
pe străjeri a fost o faptă pusă la cale prin focurile care au ars acolo în noaptea aceea. Fumul a provocat somnul soldațior mei, fum în care au fost puse prafuri și alte miresme. Irod își stăpâni cu greu un rictus al feței. Nu credea mare lucru din ce-i spunea procuratorul. Acesta continuă. -După cum știi ilustre tetrarh, mormântul a fost declarat proprietate a statului prin pecetluire cu vulturul Romei și de aceea un raport va fi trimis și înaintea
FRAGMENTUL NR. OPT de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1844 din 18 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380828_a_382157]
-
galaxia și ce drame prevestesc Curcubeiele în doliu, cu lințoliul lor ceresc! Carele de foc aleargă, pârjolesc în cale-un vis (L-am ascuns sub poala lunii, chiar în clipa când l-am scris). Se-ncrețește astrul nopții, ca un rictus diavolesc Peste mine cad blesteme, buruieni, în mine, cresc. Din extazul dimineții m-ai împins în agonii Când vecernia coboară-n înserările târzii; Mâine, poate, astrul zilei va fi tot la locul lui Numai eu voi fi cu mine, cum
VERS LA LUMINA LUMÂNĂRII de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 1809 din 14 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/375082_a_376411]
-
zeci de zile și nopți poate ani verzi de gâlceava cu mine, de mustrări aspre, de căutări, de ropot de lacrimi sub streașina mâinii pe canavaua obrazului. Cât de curată și iluminata mă simt îmbăiata în aroma tristeții cu un rictus încolțit peste noapte ce-mi conferă o aură tragică. Mă privesc. Cine-i această străină preamilostiva ce și-a dăruit până și zâmbetul? Bucurați-vă când vedeți orhideea durerii înflorindu-i pe obraz, bucurați-vă! Vi se cuvine, vi se
CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 417 din 21 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346801_a_348130]
-
de aur pe a cărui circumferință mă înscriu. Vârstele trupului și ale sufletului. Privesc balustrada cu ochii larg deschiși. Am învățat să scriu cu fila sprijinită de balustradă. Am învățat să las cuvintele să ia forma lacrimilor, a zâmbetului, a rictusului, a haosului interior și a echilibrului, a iubirii și uimirii, a fricii și curajului de a fi și de a rămâne Om. Balustrada îmi păstrează fila nemișcată... Uneori, balustrada îmi intră în trup, dacă mă aplec prea mult pentru a
HOTAR? de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 507 din 21 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/346969_a_348298]
-
pe Secretara Pia, ce o deranjam mereu Să dea și de 5 ori pe lună, utilii bani, pentru liceu ! Administrativ : Să n-o uităm pe doamna Ana, ce după noi, atât' a strâns... Chiar de-a zâmbit ușor, c-un "rictus", până acuma, nu a plâns ! ("Nu plânge Ană... !") Directorat : Cum am fi catalogați, ne întrebăm cu-nfiorare : De-am uita de cea mai bună (și la suflet !), Directoare ? Care ne conduce Școala, cu inima și cugetul Printre Legi, Regulamente, dar mai
BANCHETUL IDUSTRIAȘILOR DIN MORĂRIT-PANIFICAȚIE (BANCHETUL DE ABSOLVIRE A LICEULUI de PAULIAN BUICESCU în ediţia nr. 1617 din 05 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379744_a_381073]
-
aduse aminte de întâmplarea aceea din trecut care nu-i dădea pace și, fără să vrea, simți o repulsie aproape instantanee față de acest om dubios, cu figură fioroasă și rânjet dogit. - Hei, ce faci, tinere american?, întrebă vioi, afișând un rictus de formol și strângând mai bine în mână valiza aceea îngustă și neagră pe care o căra cu el. Ia spune, ți-a priit acolo, departe de viața asta pur siciliană? - Bună, Ricco! Cred că da, mi-a priit, spuse
CEEA CE NE APARŢINE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1346 din 07 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362170_a_363499]
-
la ureche, îmi pipăia buzunarele, cu șoferul de la Cota 1400, ofensîndu-l, diversionist, nu? pe domnul Iliescu, mă rog, cu chelnerul care, la masă, ține pistolul sub prosopul din stînga, și dă-i și dă-i. Surprind pe fața ilustrului personaj rictusul îndoielii și graba de-a mă părăsi. Nu, nu vreau. Și, ca să-i ofer argumentul decisivei autenticități, mă trezesc spunîndu-i: sînt Val Gheorghiu, domnule Pleșu, chiar azi a apărut în Monitorul, la Iași, un text de-al meu despre dumneavoastră
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
iarăși, sferele muzicii nobile în Ateneul Român, întrupat în nepieritoarele Rapsodii! Ce caută Enescu în... Casa Poporului? Dureroasa întrebare își găsește tristul răspuns doar în portretul-emblemă, semnat de Corneliu Baba și cocoțat de noii mandarini criptocomuniști pe fundalul stigmatizatei săli: rictusul blasfemiator care se învecinează perfect cu fața-blestem a geniului enescian. 27 septembrie Vizită de lucru în producție. Dată imediat pă post. Prima reacție-i de stupoare: cum e posibil ca, după o răsturnare ca cea din '89, să vedem iarăși
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
să spun că formidabil! plec la Veneția. Chiar la Veneția. Aaa, la Veneția, îmi zice unu', am fost. Mai dau un colț și altu-mi silabisește sotto voce o, am fost de trei ori. Trec pe cel'lalt trotuar și alt rictus, și mai dezabuzat, ăhă, am fost de cinci ori. Măi, să fie! Oi fi singurul din "Florența" asta care n-a fost încă la Veneția... Nil novi sub sole, mă consolez și-mi văd mai temperat, oricum de treabă. Și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în acest demers al părinților lor, ce și-au dorit, la urma urmelor, plăcerea călătoriei. Intru în șuvoi și, retrăgîndu-mă o clipă, protectiv, în piațeta cu statuia lui Goldoni, mă văd în oglinda pizzeriei: același facies de maniac al deambulării. Rictusul jovialului dramaturg, pișicher-galant, mă deconectează. Doar pînă reintru în halucinantul șuvoi. S-aprind luminile la Ponte Rialto. Canal Grande e acum o magnifică înscenare: apa forfotește de ambarcațiuni mari și mici, strălucitoare cutii de sardele, terasele de pe chei, multe și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
altfel figură nu dintre cele mai indigeste în acei ani, ba, incitant și simpatic în dialogurile dincolo de sediu și de catedră. Trecînd strada (el, de data asta) să mă salute, îi remarc galant aeru-i hollywoodian al ținutei. La care, cu rictusul lui celebru, cam înfricoșător altădată, îmi cere să-i dăruiesc tabloul cu balerină, cel promis (cînd?). Îmi arăt surprinderea, mai mult, îl și întreb de ce să i-l dăruiesc! E un gust al meu, mă asigură cochet. Perfect, zic, dar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
producă șocul neiertător al anulării "tradiționalelor", "vetustelor" armonii, simt o oarecare jenă de fiecare dată cînd îmi așez pe șevalet lucrarea ce urmează a fi fotografiată de... colegul meu. Îi surprind, hoțește, figura și nu-mi pot da seama dacă rictusul ei traduce disconfortul în fața armoniilor... vetuste sau e doar reacția la frig. Să încerc acum a spune ce simt, la rîndu-mi, în prezența pieselor expuse de însuși efebul forograf? Nu. Tăcerea nu înseamnă, neapărat, lașitate. Poate fi, tot atît de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe picioare (cam rahitice) de cealaltă, învinsa. Nu numai deranjantă pentru cohortele de activiști și de securiști care bîntuie acum lumea românească (publică și subterană), dar și teribil de caraghioasă în ochii lor. Din moment ce altele, ehe, sînt prioritățile momentului. Ce rictus alb are rozul premier cînd, casant, declară că nu istoria pasionează în momentul de față spiritualitatea partidului său, ci, zicem noi, un carpe diem! (trăiește-ți clipa!), ca deviză forte. În fața căreia, speriatul Consiliu (după ce nu a reușit nu să
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
infim interstițiu în opoziție, persuasivul personaj nu a făcut altceva decît să escamoteze sistematic memoria, minimalizîndu-i rolul, sau doar bagatelizîndu-l. Prin vocea unui prim-ministru, el însuși descendent al celor care, jumătate de secol, au opresat țara, sîntem îndemnați cu rictusul aferent să nu ne pierdem timpul cu trecutul, pentru că prezentul, nu-i așa, este extrem de presant. Care prezent? Evident, prezentul edificat, cu obstinat orgoliu, de structurile de suprafață, dar mai ales subterane ale comunismului remanent, cele care, de altfel, configurează
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
bălării. Pandant lugubru la rîsul celui ce cunoscuse cealaltă Românie. Inocenta. Rîsul lui Ceaușescu rînjet circumstanțial. Impus de moment. Necunoscînd în existența lui plebeu încrîncenată rîsul firesc, al celui ce s-ar bucura sincer de existență, și-a confecționat un rictus înghețat. Egalul mîinii salutînd. În fapt, nesalutînd pe nimeni. Egalul celui și mai tîmp silnic al consoartei întru dictatură. Rîsul monștrilor. Față autentică a avut doar în momentul anunțării pierderii alegerilor, noaptea, în '96. Perplexitatea cotropise totul: ochi, nas, gură
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
episod în care taciturnul și îmbufnatul Ciucurencu, aflat, prin anii optzeci, la Iași, în sejur pleinairistic și participînd la o adunare de breaslă ieșeană, a fost rugat de un maestru local să-și spună părerea despre... școala ieșeană de pictură. Rictusul orgoliosului bucureștean, completat și de exclamația: Școală ieșeană de pictură?!?, a însemnat, de fapt, și răspunsul. Singurul valabil, de altfel. Căci, urmîndu-l în spirit pe acrul Ciucurencu, ar trebui să văd în termenul de școală (Școală ieșeană de pictură) aproximarea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de vineri seara. Cu o îndîrjire egală voluntarismului său zgomotos și vizibil, atît de bine cunoscut în urbea în care juca un rol. Nu unul oarecare. Așezarea în fotoliu era, și ea, un mic spectacol demonstrativ. Menit să atragă atenția. Rictusul extatic din timpul audiției augmenta impresia. Știam însă că totul nu va ține mult. Jucîndu-mă cîndva parșiv după ce-i ascultasem mărturisirea că el însuși cîntase într-o filarmonică, chiar dacă una cu totul provincială jucîndu-mă deci histrionic, îl rugasem să fredoneze
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
acestor proze de veșnic toboșar (al vremurilor noi). Oricît de convingător neoavangardistă s-ar arăta a fi proza de rafinament sagace a austriacului Peter Handke (1942), înverșunările sale, la fel de oripilate, între altele cele privind chestiunea conflictului iugoslav, dar și cruntul rictus unanim afișat în cele mai banale mediatizări, retează ceva din plenitudinea lecturii. Un, cîndva, ingenuul Alain Robbe Grillet pe care îl experimentam ca lectură total disponibilă acum 25 de ani mi se înfățișează azi în armură belicos argotică, încît cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și numise, de altfel, într-o zi de cocktail, frescangiul dă București. Acum, liniște. Da, dar la doi pași de imunda zîzanie parietală, în Muzeul de Artă din Palat, se află autoportretul de trufaș hdalgo al picturii românești: Baba. Ce rictus ucigător! De revăzut. Profilactic. 25 iulie În fond, orice "oră de istorie" e bună la ceva. Chiar și una falsă. Depinde: 1. cine o produce; 2. cui se adresează. Dacă e produsă de un individ certat, structural, cu adevărul, atunci
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
revină pentru a-l interpreta pe Weber cum numai el știe să o facă. Stupoare! În manevra micii pauze, omul abilitat cu rezolvarea detaliilor scenice uitase să ridice capacul impunătorului Steinway: pianistul își iese din fire, gesticulează, oferindu-ne un rictus în care ne e greu să-l regăsim pe seniorul senin. Din momentul acela, totul se consumă jenant: abia dacă îl mai putem recunoaște pe nobilul Weber, aplauzele noastre, reținute, se sting fără să-l mai vrea pe solistul venerat
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
al traco-dacismului deține înmărmuritorul talent de a-și lăsa permanent fraza neterminată, într-o suspensie zîmbită, rămînînd astfel inexpugnabil. Nimic esențial din ce vrea să afle gazda t.v. (din ce ne-ar interesa și pe noi) nu transpare de sub rictusul românului de lume (occidentală) aflat în situația de a ne trata pe toți drept simpatici naivi. Uimitorul spectacol atinge și cotă cinică atunci cînd, pus de gazdă în fața pactului pe care emigratul magnat l-a semnat luciferic cu dictatorul criminal
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
într-o seară miraculoasă. Prin revelația convertirii magnificei proze în la fel de magnifica peliculă. Final. Întrebat de gazdă dacă invitatul său, acest înțelept stăpîn al lumii (filmului), ar fi tentat cumva să-și investească prestigiul în politică, Minghella a avut un rictus de o politicos-aristocratică respingere... 30 martie Nu numai alarmele de pe mașinile parveniților noștri ne agresează urechile. Mai sînt și vocile peste care dăm, vrînd-nevrînd, butonînd radiouri sau televizoare. Dacă ar fi să pot decide managerial într-un caz, cel al
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]