245 matches
-
căror pedicol foarte larg le asigură o bună nutriție. La persoanele tinere, la care lamboul este mai ferm și mai gros, dedublat de țesut celulo-adipos, se vor executa lambouri mai mari decât la persoanele în vârstă, la care pielea este ridată, subțire și extensibilă. Distanța care separă pedicolul lamboului de extremitatea sa, trebuie să fie egală cu distanța care există între pedicolul lamboului și partea cea mai îndepărtată de pierderea de substanță; lungimea lamboului nu trebuie să depășească 1 1/2
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
Pe fotoliu, țoalele noastre, claie peste grămadă. "Ce subțire ești, ca o fetiță" - spui până la urmă. Și apoi, fără legătură: "Ai observat ce am pe gît?" Te ridici iar, până ce fața îți ajunge în dreptul feței mele. Îți privesc gâtul ușor ridat. Gâtul femeii îi arată cel mai bine vârsta, parc-am auzit pe undeva. Gâtul tău este un gât de femeie de treizeci și cinci de ani. Sub pernița de carne de sub fălci, pe o parte, ai într-adevăr o mică cicatrice, nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de la magazie mă premiază cu o pereche de bocanci noi-nouți, cu șireturi. SÎnt bocanci de parașutist, din piele, nu precum cei obișnuiți, cu catarame, dintr-o mușama oribilă care imită pielea. O face cu zgîrcenie, se vede pe fața lui ridată că Îi pare rău. Iar eu mă simt de parcă aș primi un premiu nemeritat, aproape că mă simt vinovat. Mă simt vinovat de parcă asta mi-am dorit toată viața, să fiu aici, să servesc patria În papuci, Încercînd să par
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
curînd sau mai tîrziu. Nu țin minte să fi fost vreodată altfel. Între timp, tînărul internist Își muta stetoscopul de colo-colo Încet și atent, și totuși indiferent, și asculta. Un polițist cu un chip aspru și Întunecat, ciupit de vărsat, ridat și cu un aer brutal, stătea În picioare lîngă el, urmărind calm scena și legănîndu-și ușor bastonul, mestecînd Încet o lamă de chewing-gum. CÎțiva bărbați, printre care paznicul de noapte și vînzătorul de ziare de la colț, stăteau și priveau fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fierbinte a mahalalelor pline de vagabonzi, cînd copleșiți de averi trecătoare - plutitorii, hoinarii, semivagabonzii care alcătuiesc mulțimea declasată a celor fără nume, fără adăpost, fără rădăcini, ce bîntuie prin țară. Aceștia sînt tăciunii umani ai pămîntului. Aspri, zdrențăroși, cu fețe ridate și brăzdate, cu trăsături șterse, banale, anemice, oamenii aceștia au aerul că În chiar dimineața aceea au ieșit tîrÎndu-se din vagonul unui tren sosit În triaj dintr-un alt oraș sau că au coborît dintr-un autobuz, privind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și, cu paharul de bere În mînă, se apropie de oaspetele cel singuratic. Un chip fără urme de răutate, de vicii, de dușmănie: chipul omului de aproape cincizeci de ani, trăit la oraș - trăsături de personaj de desen animat - slab, ridat, cu nas mare și cute adînci pe față, cu obrajii puțin supți, un chip de efigie metalică, Înțelept și priceput, de un cinism fără șovăire, cu nervii amorțiți, glasul strident - clar și răspicat, un fiu al orașului. Fiul orașului (zîmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
autentic. Unul era mărunt, avea fața aspră și brăzdată, ochii reci și duri ca agatul, iar gura cu buze subțiri, asimetrică, semăna cu o cicatrice. Celălalt, un bărbat trecut de cincizeci de ani, avea trupul vînjos și deșirat și fața ridată a vagabondului de profesie. Atît trupul, cît și chipul emanau o ciudată noblețe brutală; fața aspră și ciupită era cioplită ca un bloc de granit și Întreaga sa Înfățișare istorisea povestea impresionantă a drumurilor sale - povestea roților În mișcare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
magică a visurilor, corturile. Pe toată suprafața (de lîngă șine, singura suprafață plană din oraș suficient de mare pentru a permite instalarea circului) clocotea această Învălmășeală sălbatică, grăbită și totuși organizată. În lumina focurilor mari de gaz, fețele aspre și ridate ale muncitorilor străluceau, În timp ce, cu precizia ritmică a unui singur animal - a unei mașini umane de nituit - izbeau cu ciocanele parii, Înfigîndu-i În pămînt cu iuțeala incredibilă a imaginilor de film derulate rapid. Pe măsură ce soarele se Înălța și lumina sporea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
La naiba, la naiba, la naiba, la naiba, la naiba“, bolborosi el cu tristețe privind stînca întunecată în locul în care despica o treanță albă de nor. O figură răsări brusc peste margine și-l privi. Era o față mică, rotundă, ridată, aproape fără sex, și șocul apariției aproape îl făcu pe Thaw să-și piardă echilibrul. îi trebui o clipă să-l recunoască pe domnul McPhedron, pastorul satului. — Te-ai blocat? îl întrebă pastorul. — Nu, mă pot întoarce. — Păi, drumul pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu mă voi simți lezat. Diploma e utilă doar celor care doresc să devină profesori. Thaw se aplecă înainte să vadă mai bine sclipirea din ochii secretarului, total de acord cu el, dar fața acestuia era atît de compactă și ridată că se lăsă pe spate, simțindu-se singur. — în viața mea nu am mai auzit o asemenea manifestare de aroganță intelectuală, zise secretarul. M-ai făcut să mă simt cum nu m-am simțit de mulți ani. Stai acolo plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să strălucești fără să fii încurajat. Cînd reveni în salon, doctorii și asistentele plecaseră, iar paravanele fuseseră date la o parte, și Rima vorbea cu femeia întinsă în patul din colț. Veni lîngă ele, observînd un cap mic, chel și ridat ieșind din cuvertură. Mama stătea pe jumătate îngropată într-un morman de perne. Era puțină la trup și părul castaniu avea scîntei argintii; tinerețea și bătrînețea se îmbinau deopotrivă pe fața ei mică și suptă. — E ciudat să te văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
musafiri... Dar doamna-mamă nu rămânea niciodată datoare cu o replică, iar războaiele cu soțul ei îi făceau plăcere. Trupeși amândoi, spre deosebire de cei trei copii, semănau cu un general și-o generăleasă în lupte de hărțuială. Ea cu capul mic și ridat, însă pe decolteu cu splendida carnație de camelie a femeilor din familie, iar el cu față stacojie și favoriți albi. — Să-i spun fiului dumitale, vrei să zici, eu l-am născut, dar, de moștenit, te-a moștenit numai pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
prezentată estompat și Ignatius începu să nu se mai poată stăpâni. Simți cum îl cuprinde isteria. Încercă să tacă din gură, dar constată că nu reușește. — Îi filmează prin mai multe straturi de voal, spuse el. Maică Doamne! Cine știe cât de ridați și oribili sunt amândoi în realitate. Simt că-mi vine să vomit. Hei, cel din sala de proiecție! Aprinde lumina, te rog Bătu cu sabia în latura scaunului. O plasatoare bătrână coborî pe culoarul dintre scaune și încercă să i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
chinuia să nu se holbeze la fratele lui. De fapt, aspectul lui Adam se schimbase radical. De unde înainte avea doar câteva fire cenușii la tâmple, acum îi încărunțise tot părul. Linia părului se retrăsese. Pielea din jurul ochilor și buzelor era ridată. Fruntea i se încrețise adânc. Arăta mult mai în vârstă. Adam avea treizeci și doi de ani. Iisuse. — Nici un fel de ... ăă ... droguri? întrebă Josh. Nu, nu. Am terminat cu asta, slavă Domnului, zise Adam. Ordonase un hamburger, dar îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
a apreciat niciodată, darămite să-l iubească. Activitatea lui minunată ca jurnalist, campaniile lui pentru acest oraș. A considerat slujba lui un inconvenient minor, care risca să-l deranjeze pe secretarul care se ocupa cu admiterea în Golf Club. Chipul ridat al lui Stevie se ridică, plin de neliniște, spre Fran. — Oh, Doamne, îmi pare rău, Fran. Știu că e mama ta. N-ar trebui să zic lucrurile astea. Drep răspuns, Fran își lăsă blând mâna pe cea a lui Stevie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
s-a hotărât să îl ascundă. Auzeau ploaia căzând pe acoperișul barăcii. Ochii li s-au obișnuit treptat cu întunericul. — Îmi spui adevărul, Kobayashi? întrebă Endō, zâmbind sarcastic. A aprins bricheta și-i cerceta chipul. În lumina palidă, fața lui ridată arăta ca o coajă de mandarină uscată. — Unde-i Mlaștina Mare? Sperând să-l mai calmeze pe Endō, Kobayashi a început să-i explice foarte serios unde este mlaștina era amplasată în nord-vestul orașului Yamagata. După ce traversezi munții, ajungi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de lângă ușă. Vorbea liniștit cu un băiețaș care îl urmărea cu atenție cum gesticula. Auzindu-ne pașii, a tăcut, și ochii săi spălăciți au încercat să ne recunoască. I-am zis: - Este îngăduit unui elev să-și salute învățătorul? Fața ridată i s-a adumbrit la apropierea noastră și barba cenușie îi tremura, dar, la auzul glasului meu, gura sa știrbă precum a unui prunc s-a deschis într-un surâs trandafiriu și fericit. - Stiliano, pacea să te-nsoțească, mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se Închidea În tăcerea nopții Îl făcu să tresară. Nu voia s-o trezească. Emma e atât de obosită. Doarme puțin, muncește mult, mănâncă pe apucate, câte o Înghițitură În picioare, În vreo cafenea, se omoară curățind funduri de moșnegi ridate și Împuțite, se consumă spunând la telefon tot soiul de stupizenii, se macină - când ar putea să se pună din nou În pat, după ce ne dă nouă micul dejun, și ar putea să stea În casă toată ziua, făcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Stejărel Vântul dezmierdat de soare se alinta cald printre florile pomilor albi. Bunicul așezat pe o bancă își ștergea cu o mână tremurătoare ochii încercănați ca două zorele pe un zid năruit. Avea trupul gârbovit, palmele aspre și bătătorite, fața ridată și înnegrită de vânt, părul și mustața albe ca neaua și ochii căprui, dar care te priveau cu dragoste și bunătate. A fost un om puternic, drept, mândru, cu dragoste pentru natură și oameni, credincios și mai ales cu o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pahar cu apă, da, bunico, i-am spus eu, m-am ridicat și i-am adus apă. Bunica a băut apa cu înghițituri mari, ținând paharul cu amândouă mâinile, în timpul ăsta eu mă uitam la mâinile ei, la pielea lor ridată, întrebându-mă dacă piatra aia ascuțită a inelului de la mâna stângă, e într-adevăr diamant, iar dacă e, oare se poate tăia sticlă cu el? Între timp, bunica băuse toată apa din pahar, iar când mi-a dat paharul înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pe jumătate dintr-o înghițitură apoi, întinzându-mi-o, m-a întrebat dacă vreau și eu, iar eu i-am spus că nu, și m-am uitat la mâna lui în care ținea sticla și i-am văzut pielea foarte ridată, cureaua maro a ceasului, lată, îi strângea încheietura mâinii, iar în jurul ei pielea făcea pliuri mari, de parc-ar fi fost din hârtie sau de parcă bunicul ar fi slăbit brusc, el a dat din cap, zicându-mi zâmbind că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mai repede. Marie Își aplecă ușor capul spre maică-sa care, Îngenuncheată la picioarele ei, tocmai trăsese brusc de tivul rochiei ca s-o Îndemne să se potolească odată. Cu părul ei scurt și cărunt, cu chipul supt și prematur ridat al femeilor mult prea adesea expuse stropilor purtați de vînt, Jeanne serbase șaptezeci de ani de viață În anul care trecuse. - A plecat din Saint-Malo În zori. VÎntul Îi e favorabil. Ar trebui să fie deja aici, oftă viitoarea mireasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un acvariu. Și ele. Ele. Erau trei. Prima era îmbrăcată într-un capot roșu, a doua într-un trening gri, a treia avea un pulover alb și niște pantaloni cu talie joasă. De la stânga la dreapta: o femeie cu față ridată, ochi albaștri râzători, proaspăt ieșită din duș. Părul șaten dat pe spate, firele strânse în mănunchiuri curbe și groase de pe care picura apa. Își strecura o mână în păr și-l scutura, aruncând mici stropi pe perete; o fată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Și Tabitha, de o zveltețe diafană, îmbrăcată într-o rochie bleumarin cu bretele, cu părul negru prins în vârful capului într-un stil pe care bănuiam că-l copiază după Violet, avea exact aceeași nuanță de piele cu bronzul permanent, ridat și tanat al Donatellei Versace. Numai că, în cazul Tabithei, culoarea era naturală, iar pielea ei era netedă și fără cusur. Și-au ridicat privirile când am trecut pe lângă ei, iar Tabitha chicotea. Nu mai avusese nici un accident în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
acum vreau să fac altceva cu viața mea. Am alte responsabilități. În timp ce vorbea, Alice s-a simțit ușor trasă de fustă de ceea ce fusese cândva ambiția ei. A ignorat-o însă. — Da? Șefa de la Resurse Umane și-a bătut gura ridată, vopsită cu un ruj de culoarea prunei, cu un pix imprimat cu „Revistele Intercorp sunt serioase“. Ăsta e vechiul scenariu cu ultima șansă, așa-i? Alice a privit-o calmă. — Ce vreți să spuneți? Acritura a zâmbit. Cred că știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]