279 matches
-
anii care aveau să urmeze și în care el n-avea să aibă habar cum să se descurce cu Theo. Îi părea rău că trebuia să accepte o viață de nopți nedormite, de teamă de separare și, desigur, de încercări rizibile de a schimba scutecele copilului. Apoi Hugo a observat ceva mic și maro pe linoleumul din fața lui. Părea a fi un portofel. Portofelul lui Alice? Hugo s-a repezit asupra lui așa cum s-ar fi repezit un om lihnit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
monedei naționale); Pag. 373: „Venea regina Maria, Cella Delavrancea și Măriuca Cantacuzino, prietene intime, cvartet feminin...” (Veneau regina Maria, Cella Delavrancea, Măriuca..., trio...); Pag. 376: „Rezibil quintet muzical politic alcătuit de regina Maria, Elena Lupescu, Veturia Goga și Mița Antonescu” (Rizibil cvartet muzical politic...); Pag. 388: „Așa a Început iubirea, aventura, suferința despărțirii...” (Așa au Început...); Pag. 394: „Fusese, Întâi, amiciția și colegialitatea cordială...” (Fuseseră...”); Pag. 406: „În lotul generalului Petrovicescu s-a aflat Alexandru Ghyca și Dr. Victor Biriș” ( În
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
i se păru acum cu desăvârșire absurdă. Ciudata familiaritate a generalului, îngăduința lui insistentă, toate i se păreau tulburi și degradante, iar situația de a fi compătimit de Georgeta și de general că iubea pe Otilia i se înfățișă ca rizibilă în cel mai înalt grad. Nu, n-avea să se mai ducă la Georgeta. Chiar dacă Otilia îl uitase, își datora lui însuși un act de purificare. Trebuia să se dovedească în stare de statornicie și devotament, așa încît, trădat de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sau altul al existenței sale? metamorfozează o situație tensionată, tragică chiar, în situație comică. Bufonul înșeală cenzura. Pe un ton glumeț, el proferează adevăruri pe care curtenii nu îndrăznesc nici măcar să le murmure. Dintr-o trăsătură crudă de condei, uneori rizibilă, caricatura reproduce o idee sau un personaj de care nimeni nu și-ar putea bate altminteri joc. "Omul care rîde este puternic printre cei puternici", subliniază Sartre vorbind despre personajul Garcon, un clovn inventat și adus la viață de Flaubert
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
a unui popor. Prezența acelor înzestrări cu adevărat carismatice ne izbește la un individ, mai ales atunci cînd cuvinte care ar părea ridicole spuse de un oarecare, gesturi pe care le-am considera nepotrivite la un altul nu sînt nici rizibile și nici deplasate la el. Dimpotrivă, provoacă o puternică impresie asupra tuturor. Vedem în ele semnele unei convingeri puternice la un individ care este trup și suflet în gîndirea și misiunea sa. Să ne oprim asupra varietății conducătorilor moderni. Vom
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de a privi și de a asculta. Evidentă este senzualitatea (simțualitatea) lor, clară este tendința poetului de a intimiza obiectele, de a le introduce Într-un spațiu al inocenței și suavității. Tendința de a diminutiva totul, cu efecte atît de rizibile adesea, dezvăluie o mișcare mai gravă a spiritului liric și ea poate fi definită prin Încercarea de a aduce lucrurile la starea de puritate matinală. Încercare bizară, contrară notei de senzualitate, aerului greu de alcov, pastei groase din poemele acestea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al lui Hagienuș, avea aceeași meteahnă, încît se pune întrebarea dacă rătăcirea spiritului lor într-o lume cu totul inactuală nu le dădea această puerilitate în viața zilnică. În privința aceasta i se întîmplă lui Hagienuș odată un lucru cu totul rizibil. Auzind gălăgie, de dimineață, undeva în interiorul casei, se repezi la ușă în cămașa națională extraordinar de lungă și de largă cu care dormea. Din cauza unei trosnituri de pași în coridorul lui, Hagienuș se sfii a deschide ușa și se mulțumi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu în tainele ascetismului, ci în cele ale dragostei trupești, dar curând nu va mai face față dorințelor arzătoare ale copilei. Adusă în cetate, Alibech se va căsători și va povesti cum îl slujise pe Dumnezeu în deșert, devenind subiect rizibil pentru întreaga comunitate. Tot de ridicol ține și credulitatea unui om simplu care își încredințează soția unui preot, don Gianni din Barolo, de o viclenie aparte, ce pretindea că are puteri miraculoase și ar fi putut-o transforma în iapă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nu în tainele ascetismului, ci în cele ale dragostei trupești, dar curând nu va mai face față dorințelor arzătoare ale copilei. Adusă în cetate, Alibech se va căsători și va povesti cum îl slujise pe Dumnezeu în deșert, devenind subiect rizibil pentru întreaga comunitate. Tot de ridicol ține și credulitatea unui om simplu care își încredințează soția unui preot, don Gianni din Barolo, de o viclenie aparte, ce pretindea că are puteri miraculoase și ar fi putut-o transforma în iapă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
sporită în piesă, de contrastul lumii reale, al existenței celei adevărate obișnuite și tangibile în însăși banalitatea sau stereotipia ei, cu care inexistența intră într-un tulburător de firesc contact, ceea ce comunică o continuă stare de inadecvare, de stranietate și rizibil, de familiaritate a lucidității cu misterul dezumanizării. Cu misterul în care Constantin Popa își învăluie un protest fără echivoc, ridicînd acuitatea pamfletului la iradiația parabolei. Iar scriitura acestui acrobatic contrapunct existențial, de autentică modernitate, ne-a fost o pasionantă provocare
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
au șters ca din memoria ultragiată a doctorului urmele rușinii. Autoarea procedează la o supralicitare a mecanismului sugestiei, aici prin "recuzita" scenică. Direct și derizoriu, "finalul de operetă" nu comunică doar într-o banală expresie sentimentul protagonistului la amintirea cuplului rizibil, monstruos. Palpită imaginea grotescă, a tenorului scund și a duenei, într-o poză plină de sarcasm vizual. Există aici o dublă evaluare, o simțită coexistență a ironiei auctoriale și a maliției personajului. Accentul fiind prea puternic, efectul devine unul specular
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
asaltul lui Rim asupra Siei, aici anticipîndu-se prin "argumente" metonimice de ordinul așezării în spațiu atentatul comun, promiscuu prin solidaritatea agresorilor și concomitența actelor) este exprimată, clar, și în planul lui Rim. Pentru acesta, reflectat interior de o egoistă și rizibilă imagine de cuceritor, prototipul este direct ... arhetipul: "Don Juan care era totuși prototipul și deci patronul lui." (s. n.) Aproape fără excepție, personajele fantasmează o identitate viitoare, vegheată de orgoliu și dorință, o proiecție ilustră, inavuabilă, asociind-o unui nou domiciliu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
treaptă de exaltare din care toate se vedeau și se auzeau, se pipăiau enorme, de proporții haotice." Nu însă "enorme" sînt și temerile asediaților republicani? Disproporția e stăpînită cu măsură de autor, pentru bunul motiv că ea iscă și malentendu-ul rizibil și traseul delirului (la vreme de noapte, la vreme de război, în larma unei sărbători ignorate: lăsata secului sau alaiul pascal). Așteptarea anxioasă verifică, așadar, la Caragiale, posibilitatea tratării în registre diferite a uneia și aceleiași teme. Ce-i paralizează
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
catastrofă pentru el este însăși nașterea, oroarea inițială pentru omenire. Momentul nașterii este pentru Cioran un stigmat obsesiv, căci, daca metafizic se poate elibera oricând prin sinucidere, în plan social, se simte privat de această libertate, este sclavul acestui accident rizibil care este nașterea: "E ora trei dimineața. Percep o secundă, apoi una, apoi altă, fac bilanțul fiecărui minut. De ce toate astea? Pentru că m-am născut"43ț El deplora ieșirea din starea de "necreat", perfecțiunea unui fluid luminos. Prin naștere, omul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
rămas/ Odiosul și Sinistra sa.// Ody și Siny/ sunt două personaje/ care n-au nici în clin,/ nici în mânecă/ de-a face cu istoria") sau cele aproape aforistice, care amestecă în doze bine calculate cinismul și (auto-)ironia amară, rizibilul slogan electoral și calamburul facil, probabil pentru a mai atenua din gravitatea reflecției, așa cum se întâmplă în peSemne: "aveți încredere!/ istoria e mereu/ de partea turmei.// cei din turmă/ vor fi cei dintâi/ păcăliți -.// semne bune/ anul are!// semne bune
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ar putea fi holografic întregul. Sau poate de acolo începe un alt univers". Desigur că autorul însuși problematizează raportul dintre inițiat(i) și o alteritate pentru care comprehensiunea simbolisticii sacre este o pură utopie, de nu cumva chiar o inutilă, rizibilă pierdere de vreme. Din această perspectivă, rețin atenția, pe de o parte, lexemele care polarizează ideea unei exteriorități adormite într-o aberantă, grotescă ipostaziere a bâlciului, semn al demenței colective și al morții spiritului: "înspăimântătoare procesiuni: oameni demenți, măști agățate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
concepe și trăi cultura"93. Astfel, opera lui Eliade se circumscrie discursului edificator, în timp ce opera lui Cioran stă sub semnul discursului deconstructiv. Dacă este greu de răspuns la întrebarea dacă există un postmodernism românesc (mulți consideră însăși sintagma ca fiind rizibilă, din moment ce una dintre trăsăturile postmodernismului este transnaționalismul), disputa având în continuare apărători și detractori înverșunați, în special în spațiul literar 94, ceea ce este mult mai sigur ține de existența dezbaterii în jurul conceptului de postmodernism și a temelor sale predilecte. Terminologia
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în lume a unei forțe ordonatoare, perspectivă situată oximoronic față de numele de familie derivat de la interjecția tip-tip, sugestie a politicii pașilor mărunți și lipsei de inițiativă; Agamemnon Dandanache preia numele celebrului erou al Iliadei într-o formă deteriorată și rizibilă (Agamiță, Gagamiță) potrivită pentru neputința intelectuală și biologică căci este agamos, fără urmași, celibatar (becher) și produce o încurcătură (dandana) în care celebrul motiv deus ex machina generează comicul; în esență induce caracteristica de ramolisment, ca și Zaharia (zaharisit) Trahanache
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mijlocul încolăcit în bete, c-un maldăr de ciucuri pe șoldul drept, cu pălăria pe ceafă"; "ochi negri, blînzi și genoși"; "fînul de leandră, de mărgărintă, de trifoi". În oglinda deformatoare a ironiei, modelul se degradează, solemnul în exces devenind rizibil așa cum demonstrează Caragiale în Smărăndița roman modern, acel Caragiale care a avut tăria să-și parodieze chiar unele din propriile opere: "puf bogat, moale și dulce"; "nebună, săltătoare, zglobie"; "ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți"; "dulce și acră, acrișoară
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și simplu, cade din copac, se rupe creanga; sau, cocoțat pe ea, o taie cu inconștiență. Se merge direct la țintă, fără complicații dramatice cu duhurile Galla ori cu „cel ungurean”. O asemenea „cauză” a morții este de-a dreptul rizibilă. Se cunosc basme care narează nașterea eroului dintr-un lemn (Tei-Legănat) sau din piatră (Omul din piatră). Lemnul și piatra (dar nu orice lemn și nu orice piatră) apar ca materii genezice în credințele străvechi. Personajele masculine ivite pe această
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
punînd surdină la rămășițele premioritice incifrate la nivelul substratului de cultură arhaică. De aceea, încercările lui Odobescu și Sperantia, temerare la vremea lor, adică fără suficientă acoperire documentară, exagerate sub anumite aspecte concluzive, au părut cititorilor lipsite de temei, chiar rizibile. Era normal. Formele străvechi, mult destructurate, scoase din context și resemantizate, nu se lămuresc prin simplă raportare: bocetul „maicii bătrîne”, pus alături de cîntecele elegiace de tip linos; sau frații cabiri, evocați împreună cu cei trei păstori mioritici. Acestea pot să nu
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în tradiție, dacă șuvoiul de lacrimi „provoacă” efecte meteorologice raportabile la magia imitativă, toate acestea sunt reglementate prin plînsul ca necesitate. Odată criza depășită, plînsul iese din rol. Nimeni nu-și permite să persevereze, pentru că riscă să cadă în zona rizibilului, alături de prost și de nebun. Rîsul și plînsul sunt dictate, așadar, de împrejurări anume. Ecclesiastul avertizează și el în acest sens: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Vreme este să te naști
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
cu câțiva prozatori ai lumii țărănești, cel mult cu stilizări în spirit modern ale obiceiurilor locale. Nu numai că nu cred că e așa, dar însăși ideea că ar putea exista în secolul nostru o asemenea cultură mi se pare rizibilă. Un firav curent literar promova, într-adevăr, în România începutului de secol, o asemenea imagine. Dar el n-a avut nici un cuvânt de spus în fața valului de modernism care, din anii '20, a devenit singurul limbaj înțeles de mediile culturale
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
justificată în raport cu ținta sa, practicând atacul frontal, însă, pe de altă parte, micile evadări în ficțional, prin intermediul enunțului ironic, breșei anecdotice sau argumentului prin ficțiune, îi conferă libertatea de a-și disimula ofensiva și de a-și sancționa subversiv adversarul. Rizibilul devine, astfel, o metodă punitivă aplicată inamicului și un spectacol inteligent pe gustul cititorului. La Arghezi, scrisoarea deschisă e concepută dal capo al fine în registrul finei ironii, în care reverențiozitatea corespunde cerinței de principialitate a polemicii. În genere însă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pusă de obicei în serviciul tendințelor de detabuizare și agresiune"235. Observația are aplicabilitate mai ales când ne referim la dubla orientare a intențiilor locutorului în discursul pamfletar: pe de o parte, el apare în raport de ostilitate cu obiectul rizibil (persoană sau situație), iar pe de altă parte el caută să susțină o relație de complicitate cu receptorul (în acest caz, destinatarul alături de care râde, și nu cel pe seama căruia se râde), împărtășind cu acesta coduri și convenții comune (morale
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]