201 matches
-
și se ducea naibii bucuria de a trăi în libertate. Cu alte cuvinte, erai aruncat în malaxor și de acolo nimeni nu s-a mai întors decît după moarte. Mașinăria aceasta a atins astăzi dimensiuni gigante și a înghițit întreaga românime. Este destul să ai părul alb ca să fii etichetat drept "comunist, securist, torționar, turnător, brontozaur, dinozaur". Nici o forță din lume nu te poate scoate din oribilul malaxor. Trebuie să mori musai, ca să satisfaci destinul care ți-a pregătit un preambul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
care ți-a pregătit un preambul la purgatoriu. Un preambul care să te facă a socoti moartea ca pe o salvare din infernul trăit prematur. Cezar Ivănescu, Val Condurache, Mihai Ursachi, cei trei răstigniți pe cruce și băgați în malaxorul românimii de vii. Ultimele lor pîlpîiri s-au stins, imprimînd pe retina lor o lume românească nebună, nebună, nebună. Românii care se zbat în mizerabilul malaxor care omogenizează respingătorul conținut, atunci cînd văd o stea strălucind în ceruri, au o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
retragi elegant, fă-o, nu mai aștepta! Iar dacă mizantropia ta nu-i fundamentală, solidarizează-te doar cu aproapele. Așa am făcut noi: am Încetat să mai vorbim despre oameni În general, ne-am băgat picioarele În omenire și-n românime, i-am iubit doar pe cei de lângă noi. Și, după cum dovedește experiența lui Sorin, am făcut-o mai eficient. Deși, dacă e să mă gândesc bine, la câți bani aveam, nu știu cât de mult ne-am implicat emoțional. Poate că, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Angelino Dulcert din 1339 notează de-a lungul drumului comercial ce trecea prin Moldova, legând Marea Baltică de Marea Neagră, mai multe târguri: Baia, Siret, Suceava. Iorga atribuie și el un rol Maramureșului în constituirea statului est-carpatic: din Maramureșul, populat de o românime numeroasă și dârză, se produce "mișcarea de populare" spre răsărit din care va rezulta a doua țară românească liberă, Moldova. Cea dintâi încercare de a face să pătrundă în părțile est-carpatice o inițiativă apuseană este legătura din 1317 cu misionariatul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acesta din urmă prefațându-i de altfel volumul de debut, Cântare din cântare (1993). Sub aspect tematic, sub raportul fondului ideatic și de sentimente, poezia lui B. se caracterizează prin patriotism, paseism, religiozitate, mesianism etnic și misionarism religios creștin. Țara, românimea, strămoșii, voievozii (Mircea, Mihai, Ștefan) sunt convocați frecvent în discursul poetic. Se poate spune, astfel, că poezia lui nu se distinge prin originalitate, fiind, în bună parte, asemănătoare, în pofida distanței în timp, cu o anumită lirică patriotică ori de meditație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285775_a_287104]
-
ei, Basarabia face parte, de opt ani încoace, din statul român”. La rândul lui, Alexei Mateevici, revendicat de moldoveniști, se adresa în felul următor într-o scrisoare: „însă poporul deja se deșteaptă, soarele renașterii a început să arunce și asupra românimii basarabene razele sale strălucitoare și înviorătoare”. Și tot el spunea, în 25 mai 1917: „Unii se socotesc moldoveni, alții, cei mai puțini, români. Da, suntem moldoveni, fiii vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
elevilor români din Lugoj, a cărei activitate de cultivare a specificului românesc nu era pe placul autorităților maghiare. Când o parte din membrii societății au fost anchetați de conducerea liceului, V.-D. a scris pe tablă, în sala „procesului”, „Trăiască românimea!” și a arborat o cocardă tricoloră. Ca urmare a acestui act de insurgență, a fost exmatriculat. În 1884 se înscrie în aceeași clasă la Liceul „Sf. Sava” din București, iar în 1886 trece la Liceul Militar din Craiova. Aici l-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290602_a_291931]
-
un larg asentiment în rândul populației și că el nu va rămâne fără ecou. Avem datoria să arătăm pe orice cale că nu ne este indiferentă situația din Republica Moldova. Nu e vorba de "casa vecinului", ci de o parte a românimii ajunsă în primejdie. Text redactat la 5 noiembrie 1990, pe baza unei ciorne compuse de câțiva membri ai Solidarității Universitare. A fost trimis apoi Parlamentului și Guvernului împreună cu această adresă: Luând act de situația gravă la care s-a ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și nistriene, grupul de inițiativă al Asociației Solidaritatea Universitară din Iași roagă Parlamentul și Guvernul Român să intervină, cu mijloacele de care dispun, pentru a contribui la aplanarea conflictului interetnic de peste Prut. Nu putem rămâne impasibili atunci când o parte a românimii se află într-o situație atât de gravă, situație ce pune în pericol reformele începute și subminează însăși suveranitatea statului. Cei interesați să samene vrajbă în Republica Moldova trebuie să știe că noi nu putem sta indiferenți la ce se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
numai două momente semnificative. Recenta serbare organizată acolo, la 27 mai, sub semnul "culturii fără frontiere", un semn al timpului, denotă același spirit, situându-se în aceeași serie de inițiative. Ca și pe vremea când tânărul Ciprian cânta "întregii Dacii", românimea s-a strâns din nou în jurul amintirii ștefaniene spre a-și mărturisi crezul de viață și a transforma acea amintire în sursă de tărie morală. Câțiva organizatori inimoși s-au priceput să lege admirabil căutările de mai înainte cu gestul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
despre trecutul și prezentul Basarbiei. Și de astă dată el a făcut din comemorarea lui Ștefan cel Mare un mijloc de a impulsiona rezistența contra oricărei agresiuni și amputări, marele voievod fiind prezentat ca un simbol incoruptibil al unității neamului. Românimea se afla, evident, la un nou ceas de cumpănă, mai grav decât cel evocat de Eminescu în episodul ce prezenta sfâșierea Bucovinei și moartea lui Grigore Ghica. Se va fi stins iarăși la Putna candela ce trebuia să țină cugetul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
națiune avea ca implicație excluderea iobăgimii din rândurile națiunii politice, aceasta din urmă confundându-se în totalitate cu nobilimea. Drept care iobagii unguri din Transilvania nu făceau parte din națiunea politică maghiară. În temeiurile aceleași logici politice, plecând de la premisa că românimea ardeleană era în alcătuirile sale o comunitate de iobagi (având totuși o foarte firavă nobilime), acesteia îi era refuzat statutul de națiune. O națiune de iobagi era nu doar o contradicție în termeni, ci și o aberație conceptuală în logica
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
agenda politică a acesteia se va înfiripa, după Revoluțiile pașoptiste, programul unionist. Germenii ideii naționale, după ce au încolțit în gândirea Școlii Ardelene, se prelungesc rizomatic pentru a rodi în principatele dunărene, ale căror intelighenții vor prelua sarcina devenirii naționale a românimii. Răzuind toate elementele de detaliu pentru a ajunge la scheletul schematic, geneza conștiinței naționale din mult mai difuza conștiință de neam, urmată de precizarea sa graduală în matricea social politică și istorică a Transilvaniei secolului al XVIII-lea, ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de 208 pagini din cele 322 ale volumului sunt dedicate lui "Mihaiu II. Viteazul" (Aaron, 1837, pp. 114-322). Dacă în scrierile Școlii Ardelene, Mihai era portretizat în termenii unui domn ambițios, odată cu Florian Aaron, Mihai Viteazul devine Unificatorul mesianic al românimii, fiindu-i atribuită conștiința clară a naționalismului din spatele faptelor sale. Din lungul spațiu textual dedicat lui Mihai în Tomul al II-lea din Idee repede, merită reprodus in extenso concluziile finale pe care le desprinde Aaron la domnia lui Mihai
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
împotriva fanariotismului prin Revoluția de la 1821, care "dete o lovitură electrică duhului rumânesc, și se puse temeiu la renașterea țării rumânești" (Aaron, 1835, p. xviii). Diferențele față de paradigma fixată de Școala Ardeleană, care era străină de ideea unificării politice a românimii, sunt marcante. Pe de altă parte, Aaron păstrează liniile de forță ale ideilor cărturarilor ardeleni referitoare la romanitatea pură, originea nobilă, exterminarea dacilor și continuitatea romană la Nord de Dunăre. De asemenea, Aaron preia de la dascălii săi ardeleni ideea istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
român, pe care îl fixează în anul 105, cu ocazia "descălecării coloniilor romane în Dacia" (Aaron, 1835, p. 1). Continuând pe coordonatele stabilite de cărturarii Școlii Ardelene, de la care se revendica, și adăugând principiul naționalismului alături de aspirația unificării politice a românimii, "Aaron Florian realizează în istoriografia românească trecerea de la iluminism la romantism" (Teodor, 1970, p. 90). Prin mixul de continuitate și inovare în raport față de moștenirea patrimoniului Școlii Ardelene, despre Aaron se poate spune că el a fost cel care a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de spiritul romantic. Opera istorică a lui Florian Aaron, în ciuda certelor pulsații naționaliste, rămâne totuși încastrată registrului provincial, fiind scrisă din perspectiva istorică a Țării Românești. Însă, lansând în circulație idei manifest naționaliste care revendicau refacerea unității politice pierdute a românimii, Aaron a inițiat primele tentative de ieșire din paradigma provincialismului regional. Eforturile sale s-au înnodat, pe de o parte, în matricea intelectuală și istoriografică a Școlii Ardelene, iar la celălalt capăt, de militantismul mesianic al romanticilor pașoptiști. Florian Aaron
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a fraților din Transilvania" (pp. 647-648). Noțiunea de "patrie", anterior având o definiție etatistă, fiind echivalată cu statalitatea (fie cu Principatul Transilvaniei, fie cu cel al Țării Românești, fie cu cel al Moldovei), este astfel expandată pentru a cuprinde întreaga românime. O altă notă distinctivă a istoriografiei romantice promovate de Kogălniceanu este subiectivizarea istoriei. Această urmare este, în fapt, corolarul care derivă cu necesitate din injectarea naționalismului ca vector al istoriei românilor. Comparând importanța istoriei universale cu cea a istoriei naționale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
spațiului românești, al cărei simbol suprem este Mihai Viteazul, este proiectat adânc în trecut, ajungând până în secolul al XIV-lea! Aspirația unificării naționale este prezentă inclusiv la Mircea cel Bătrân, despre care Bălcescu afirmă că "el voește a întrupa toată românimea într-un singur stat. Acum întâiași dată vedem ideea de unitate arătându-se, idee care va fi ținta secolilor viitori și a tutulor voevozilor cei mari" (Bălcescu, 1894, p. 28). Desigur, Bălcescu este victima a ceea ce L. Febvre (1982, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Școlii Ardelene (puritatea originii latine, continuitatea romană după retragerea aureliană, unitatea etnică a tuturor românilor), care sunt completate cu adiții extrem de importante elaborate în climatul romantismului istoriografic: independența națională ("neatârnare" politică și "slobozenia" lingvistică și culturală) și mai ales unitatea românimii sub cupola aceleași statalități și sub aceeași autoritate politică. Renovarea paradigmatică adusă de fundarea discursului istoriografic pe coordonate romantice a implicat o deplasare a accentului de pe chestiunile originii, latinității pure și continuității etnice (asupra cărora s-a concentrat aproape în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
încă supus unei operațiuni de unificare, ci continua să existe în variante regionale, fiecare principat construindu-și propriul ansamblu de figuri eroice. Așadar, putem desprinde concluzia generală că, în ciuda postulării unei origini etnice comune și a conștiinței unității etnice a românimii, avem încă de a face cu gestiuni separate ale trecutului. Manualele de istorie din această primă generație de cărți școlare specializate în abordarea trecutului așază bazele unor memorii colective specifice provincial, care deși împărtășesc o serie de comunalități (originea comună
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
separate ale trecutului. Manualele de istorie din această primă generație de cărți școlare specializate în abordarea trecutului așază bazele unor memorii colective specifice provincial, care deși împărtășesc o serie de comunalități (originea comună, latinitatea pură, teza continuității, unitatea etnică a românimii), sunt, cu toate acestea, disjuncte. Liniile de fractură de-a lungul cărora sunt separate aceste memorii colective coincid cu granițele politice care separă principatele. Fiecare perspectivă a trecutului este circumscrisă statal, memoria colectivă fiind organizată în interiorul cadrelor statului. Independența. Ferm
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
respectă această formulă unitară. Ele sunt relative provincial, adică relatează istoria Țării Românești, a Moldovei, respectiv a Ardealului. Deși există o fundație comună care stă la baza fiecărei dintre aceste memorii statale (originea comună, latinitatea pură, continuitatea, unitatea etnică a românimii, spiritualitatea ortodoxă), construcțiile mnemonice și proiectele identitare elaborate prin aceste manuale sunt disjuncte. Cadrul statal (al fiecărui principat în parte) este cel care modelează memorii colective relative provincial, și nu un cadru etnic-național unitar. Vom urmări procesul de fuzionare a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Muntenia, ci ca o țară singură: uniți prin urmare dela ivirea noastră ca popor istoric" (Iorga, 1910, p. 45). Odată unirea mică legitimată istoric, Iorga face pasul următor în logica politică naționalistă, introducând pe ordinea de zi chestiunea unificării întregii românimi. Vizându-i explicit pe românii transilvăneni, supuși unui proces intens de maghiarizare derulat de autoritățile de la Budapesta, Iorga își arată preocuparea față de aceștia: "Soarta Românilor neliberi și legăturile ce în chip firesc trebuie să le aibă tot mai strâns cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Țării Românești. Prin Basarab, "un stat nou se ridicase între statele Europei, cu menirea de a cuprinde pe toți Românii și de aceea Basarab se intitula: "Domn a toată Țara Românească"" (Constantinescu, 1928, p. 61). Planul de unificare statală a românimii, urmărit încă de la ctitoria Țării Românești de către Barasab, s-a împlinit, efemer, trei secole mai târziu, prin Mihai Viteazul: "Unitatea țărilor române, așa cum o înțelegea Basarab întemeitorul, când s-a intitulat "Domn a toată Țara Românească", era înfăptuită" (Constantinescu, 1928
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]