73,404 matches
-
cele mai multe ori în contexte favorabile, dar legat de anumite situații concrete, prea puțin relevante pentru a da idee despre personalitatea celui în cauză. în țară nu a revenit după căderea regimului comunist și nici nu am cunoștință ca singurul său roman, Parages (Gallimard, 1963), un succes la vremea apariției lui, să fi fost tradus în românește pînă acum. Complexitatea personalității sale este, de aceea, greu de intuit de către cei care nu au avut un contact direct cu elita intelectuală a comunității
Confesiunile unui legionar cochet by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14715_a_16040]
-
sînt neapărat cărți aburinde, sînt cărți recente pentru care nu a fost timp destul. Critica nu a avut răbdare cu ele. Multe dintre cronicile apreciative au amestecat inevitabil filmul și literatura. Or, Mircea Daneliuc trebuie luat în serios ca scriitor. "Romanele" sale, cu puternice reflexe memorialistice (Pisica ruptă, cel puțin, este o autobiografie străvezie), sînt un punct de reper pentru anii '90, perioadă în care am fost mai mult preocupați să deplîngem absența romanului sau a nu știu cărui gen literar, decît să
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
Daneliuc trebuie luat în serios ca scriitor. "Romanele" sale, cu puternice reflexe memorialistice (Pisica ruptă, cel puțin, este o autobiografie străvezie), sînt un punct de reper pentru anii '90, perioadă în care am fost mai mult preocupați să deplîngem absența romanului sau a nu știu cărui gen literar, decît să descoperim și să apreciem exact ce aveam sub ochi. Trebuie precizat că, înainte de a deschide o carte scrisă de Mircea Daneliuc, trebuie să renunțăm la cîteva prejudecăți de receptare. Mai întîi, trebuie să
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
a contat. în ciuda acestora Daneliuc construiește, scrie, imaginează scenarii pentru viitoarele filme. Daneliuc știe unde stă adevărata luptă: "Cenzura economică este mai feroce decît cea ideologică". El este o victimă a ambelor cenzuri. Unul dintre cele mai frumoase pasaje din romanul Pisica ruptă cuprinde vizita lui la Slobozia, unde un miliardar îi imită pe eroii din Dallas. Bineînțeles, iese la iveală teribila ruptură dintre cultură și bani (și ruptura dintre bani de carton și bani adevărați). Dar simpla încercare de adaptare
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
uimitoare. Daneliuc nu se resemnează niciodată (nu a candidat el la primăria Bucureștiului). Ceea ce ne vom grăbi să calificăm drept ridicol, reprezintă de fapt o luptă incredibilă pentru normalizarea situației. Daneliuc "joacă" perfect resemnarea (chiar dacă ea o fi reală, în romane așa apare). Cîteva cuvinte despre tipul de memorialistică pe care-l face Daneliuc în Pisica ruptă. A existat și există un tip de memorialistică resentimentară după '89. Amintirile au devenit de prea multe ori argumente într-o luptă surdă cu
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
nu crede orbește în "amintirile" sale. Există o resemnare care, poate părea o blasfemie ce spun, transformă aventurile biografice în scene pline de savoare. Sau, mult mai plauzibil, o anume credință artistică pe care o găsim definită indirect chiar în roman: "Mă uit la filme de vreo cincizeci de ani și, cu excepția unor explicații formale sau de ritm, încă nu știu de ce se trage din mai multe unghiuri. Cine vede așa? Autorul?... Sau Dumnezeu? De ce n-ar cădea atunci și bucăți
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
în Legiunea Străină, deși bietul om nu era decît colonel în instituția aceea." Întîlnirea cu Ion Iliescu este de un haz nebun. Regizorul trebuie să îndure cîteva răbufniri culturale ale președintelui: îi spune că dacii vorbeau latina încă înainte ca romanii să apară pe aceste meleaguri. Personajul Daneliuc nu ripostează, are nevoie de bani pentru filmul său "Ovidius". Nu obține nimic și pleacă de la cocktail plin de înalte sentimente față de președinte. Romanul Apa din cizme (2000) este povestea unei vedete rock
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
îi spune că dacii vorbeau latina încă înainte ca romanii să apară pe aceste meleaguri. Personajul Daneliuc nu ripostează, are nevoie de bani pentru filmul său "Ovidius". Nu obține nimic și pleacă de la cocktail plin de înalte sentimente față de președinte. Romanul Apa din cizme (2000) este povestea unei vedete rock din România (sînt multe asemănări ale personajului cu liderul trupei Iris). Iustin se împarte între un război conjugal și o luptă surdă cu vîrsta. Are o amantă care îl înnebunește: o
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
personajului: gînduri misogine, depresii cauzate de vîrstă sau de familie, o fragilitate profundă etc. Este drama unei vedete care se apropie de apusul carierei și care nu știe să trăiască și altfel decît în centrul atenției. Bărbatul-macho, bărbatul puternic din romanele brebaniene este ridiculizat. Iustin Raețchi încearcă tot felul de tratamente pentru a se vindeca de dragostea pentru tînăra care-i complică și mai mult viața. încearcă rețete verificate: de exemplu, își pune prietenul cel mai bun să-i violeze iubita
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
de lume blestemat. Suferința din anii '50 seamănă cu suferința "nouăzecistă". Limbajul este dur, totul este pus într-o lumină cenușie. Pisica ruptă este cea mai bună carte a lui Daneliuc de pînă acum. Marilena și cîteva voluptăți este un roman care merită citit pentru acel extrem de interesant personaj feminin colectiv, deși apar destule pasaje moarte, multe explicitări inutile ale personajelor. în Apa din cizme surprinde ideea de a face dintr-un rocker un personaj literar - din păcate, scriitorul nu insistă
Pisicii, cizme, volupăți by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14745_a_16070]
-
profesorul și înaintașul său a perturbat prin realizarea arogantei statui a lui Lenin de la Casa Scînteii." Subscriu cu amîndouă mîinile, adăugînd că relația Caragea-Buculei, prin bogata ei încărcătură de sensuri, este demnă să inspire o piesă de teatru sau un roman, iar subiectul, sînt sigur, îi va tenta pe mulți. Dar Boris Caragea, precum arătam mai sus, n-are vreo vină ce s-ar cere răscumpărată, ci dimpotrivă, un merit care trebuie relevat. Statuia lui Lenin se cuvine scoasă din exilul
Caragiale și Lenin by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/14741_a_16066]
-
întreprins o originală comparație între Jurnalul lui Mircea Eliade și volumul Dragostea nu moare a celebrei Maitreyi (Dagupta): povestea relației lor de dragoste reflectată literar în Maitreyi și realitatea pe care o acreditează, după ani și ani, veritabila eroină a romanului. în Italia, ca și în România, va trebui să se țină seama de existența unui grup de tineri cercetători care constituie școala de românistică din Udine. Ei au numele mai sus menționate și, de bună seamă, despre ei vom auzi
Studii românești la Udine by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14735_a_16060]
-
ci, dimpotrivă, surprinde tocmai confruntarea prozaică a unei "geografii imaginare", cum ar spune Said, cu realitatea brută. Este, în mare, povestea unei comunități de români fugiți din țară în timpul perioadei comuniste și stabiliți în Statele Unite. Interesant e faptul că, deși romanul urmează linia demitizării, tiparul basmic nu își pierde valabilitatea. Există două stadii prin care trec personajele: stadiul bovaric, cel premergător plecării, când iluzia face din fiecare personaj o posibilă Cenușăreasă și stadiul demistificării, când Cenușăreasa imaginară se vede metamorfozată într-
Țara tuturor posibilităților by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14744_a_16069]
-
Zilelor literaturii, comentat de dna Mariana Sipoș. Spaniol care a scris în franceză, emigrant sub Franco, dar trăind clandestin un deceniu în Spania franchistă, membru al Rezistenței franceze, internat la Buchenwald, ministru apoi în Spania după moartea dictatorului, autor de romane și scenarii de film (cine a uitat Z de Costa Gavras?), Semprun relatează o ședință a Comitetului Executiv al P.C. Spaniol (făcea parte din Comitet, va fi exclus apoi din partid) și o alocuțiune a celebrei Passionaria în care era
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14738_a_16063]
-
valoare, unui alt sistem de receptare, pe care criticul nu-l menționează. Dacă raportarea celorlalți dramaturgi la comenzile ideologice ale vremii rămîne marginală și ușor de explicat/ignorat într-o analiză, la D. R. Popescu, la fel ca în cazul romanului obsedantului deceniu la care dramaturgia sa se raportează, ideologia și problematica puterii sînt în centrul textului și formează baza dezbaterii și a anchetelor personajelor. Este vorba așadar de o specie cu reguli destul de precise și cu altă miză, pe care
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
pe înțelesul celor care citesc. N-ar fi onest să scrii una pentru cei care nu citesc literatura. I-ai încuraja în ideea că se pot dispensa de lectura cărților, învățînd despre ele de la alții; că un rezumat al unui roman este tot una cu romanul cu pricina; sau că a cita cîteva versuri este tot una cu a le citi. Idee nefastă, pe care am mai condamnat-o, vorbind despre cultura mijlocitului. Cine nu citește nu merită. În al doilea
Pe înțelesul celor care citesc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14786_a_16111]
-
N-ar fi onest să scrii una pentru cei care nu citesc literatura. I-ai încuraja în ideea că se pot dispensa de lectura cărților, învățînd despre ele de la alții; că un rezumat al unui roman este tot una cu romanul cu pricina; sau că a cita cîteva versuri este tot una cu a le citi. Idee nefastă, pe care am mai condamnat-o, vorbind despre cultura mijlocitului. Cine nu citește nu merită. În al doilea rînd, contactul direct cu cartea
Pe înțelesul celor care citesc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14786_a_16111]
-
cumplită și primește plocon moșia Măgura și demnitatea de armaș. Calchiată după cea britanică, istoria capătă puternic iz balcanic. Măgureanu, celălalt nume al lui Pașadia, are prin urmare o poveste preaosebită, mîndră și balcanică. Dincolo de evidenta coincidență, povestea rămîne în roman numai a străbunicului, nu și a italianului de la curtea engleză, pentu că secvența mizează nu pe rezonanța unei istorii prea puțin știute, ci pe ecoul produs de sonoritatea numelui. E între acesta și portret un vădit contrast, pornind de la portul
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
prea puțin știute, ci pe ecoul produs de sonoritatea numelui. E între acesta și portret un vădit contrast, pornind de la portul boieresc al primului dintre Măgureni, căruia i se adaugă lucrurile deja știute de cititor. Cînd Pașadia Măgureanu apare în roman, apare, spre deosebire de Pantazi, odată cu povestea evgheniei neamului său. Tot cea a străbunicului, balcanică însă pe de-a-ntregul, fără sonorități de Occident: Se împlinise cam un veac de cînd cel dintîi cu acest nume, la care se adăogase porecla Măgureanu după
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
descoperă în cel mai împodobit salon al casei lui Pașadia portretul străbunicului acestuia, Povestitorul află pentru prima dată istoria armașului care a întemeiat neamul Măgurenilor, altfel povestea evocată de Pașadia în acel moment nu ar avea sens. Relatarea de la începutul romanului e prin urmare un caz tipic de prolepsă internă. Se vede de altfel că portretul trupesc și sufletesc al armașului e citit de Povestitor în bună parte după semnele portretului din salon. Restul - e chipul lui Pașadia, căci stirpea coborîtoare
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
îi atribuia veneticului ajuns în patul domniței Ralu o origine joasă, asupra căreia, pare-se, acesta păstra tăcerea. Cum istoria plăcintarului levantin, malițioasă invenție a tatălui, și a pretențiilor nobiliare pe care le avea Mateiu Caragiale e la fel de cunoscută ca romanul, lectura personajelor se așează imediat pentru ochii oricărui cititor atent la contradicțiile dintre cele două fragmente peste lectura vieții autorului și mistificarea pe care pare să o încerce Pașadia devine mistificarea încercată de autor în propria viață. De altfel, Barbu
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
de acesta. Să lăsăm la o parte ipoteza, prea puțin plauzibilă, că Pașadia folosește numele Bergami ca pe un nume comun și să mai remarcăm că nici Pergami, nici armașul Măgureanu nu au ascendență nobiliară, deși ambele istorii, cea din roman și cea care a fost modelul ei real, se petrec la curți înalte. Rămîn actanți importanți, însă cel mai probabil umili ca origine. Despre primul, Barbu Cioculescu ne spune de altfel cu certitudine că a fost curier, despre celălalt, Pașadia
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
îndoit omor", în timp ce Pașadia abia sugerează ideea de crimă. Cum nu știm mai nimic despre el, l-am putea bănui pe Povestitor stăpînit de curiozități balcanice, săpînd după trecutul lui Pașadia, în nici un chip însă în ipostază de detectiv de roman occidental. Și nu e vorba de o prejudecată de lectură, ci de căile pe care romanul le lasă deschise către libera speculație. înlăturînd încă o dată ipoteze neverificabile și speculații, să aducem în față textul cu propriile contradicții, într-o manieră
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
l-am putea bănui pe Povestitor stăpînit de curiozități balcanice, săpînd după trecutul lui Pașadia, în nici un chip însă în ipostază de detectiv de roman occidental. Și nu e vorba de o prejudecată de lectură, ci de căile pe care romanul le lasă deschise către libera speculație. înlăturînd încă o dată ipoteze neverificabile și speculații, să aducem în față textul cu propriile contradicții, într-o manieră poate prea tehnic-detectivistă, care i-ar supăra din plin pe mateini, din moment ce profanează un text a
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
afla numele străbunicului, să-l vadă: "De o sobră eleganță, plin de demnitate în port și vorbire, el rămăsese apusean și om de lume pînă în vărful unghiilor." Imaginea e a lui Pașadia și ne întîmpină la primele pagini ale romanului. Neîndoielnic, cititorul reușește să-l vadă pe Pașadia în același fel, odată cu Povestitorul, atunci cînd acesta pătrunde în fostele case ale Zincăi Mamonoaia (ce nume balcanic!) pe care Pașadia le transformase într-un tărîm al civilizației apusene, al "veacului galant
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]