4,056 matches
-
în istorie”, “din când în când (îl) vizita gloria”, “trandafirul îi moțăie în mână”...), visători cu măsură (“sâmbăta și duminica / toți își lasă reacția sub pat / ca pe-o pereche de ghete / și explorează ținuturi necunoscute”), poeți cu imaginația între romantism și suprarealism, purtând, precum sam, masca “inspiratului”: “în orașul meu e un scaun / de pe care nimeni / nu poate atinge pământul /ssst faceți liniște / sam își scrie poemul / vede cum vaporul se apropie de capătul străzii /.../ sam umblă pe cer / trebuie
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
distrugătoare. Creând acest personaj, Mateiu I. Caragiale a fost fără îndoială influențat de reminiscențe din literatura romantică târzie și din cea decadentă. În portretul Rașelicăi converg cel puțin două tipologii feminine: în primul rând tipul "femeii orientale", deja prezente în Romantism și care, legată de imaginea unui Orient de lux și desfrâu, exemplificată în celebra pictură a lui Eugène Delacroix, La mort de Sardanapale, i-a fascinat pe mulți dintre poeții și romancierii epocii, realizând visul lor dublu de exotism în
Flacăra rece a unei flori negre by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Imaginative/13716_a_15041]
-
unității și circulației motivelor și obsesiilor (uneori pînă la preluarea acelorași fraze sau formulări): condiția artistului și a artei într-o lume din care a dispărut umanismul, „stihia germană" și responsabilitatea germană în secolul celor două războaie mondiale, muzica și romantismul ca provocatoare de boală și decădere, Goethe versus Nietzsche, mit și iraționalismul barbar al mitosofiei naziste, ș.a.m.d. „Thomas Mann nu dorește să se fragmenteze, el este o personalitate integratoare, tinde întotdeauna spre totalizări, exprimă prin diverse mijloace aceleași
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/13948_a_15273]
-
disoluția vechilor valori burgheze se traduce, în artă, prin estetismul crizei și criza estetismului. Agentul acestui declin este în romane muzica, definită ca "suprema expresie a înstrăinării de viața practică", pusă în legătură, mai ales în operele de tinerețe, cu romantismul și cu moartea. Dar muzica este omniprezentă în opera lui Thoms Mann nu numai ca agent al (inevitabilei) distrugeri în viața personajelor, care oscilează de altfel prin ereditate între Nord și Sud, dar și ca principiu de organizare a textului
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/13948_a_15273]
-
timp după apariția romanului său, de «dialectica muzicală» a Muntelui vrăjit. Tentațiile și avatarurile intelectualului modern își vor găsi ulterior expresia într-un roman muzical despre muzică. Drumul duce firesc spre Doctor Faustus, unde vom reîntîlni temele cunoscute ale muzicii, romantismului, morții, întreg acest univers abisal, înfățișat dinăuntru, asimilat și totodată renegat". Alături de temele grave, de neliniștile Istoriei mari, prin care politica își făcea loc în viețile artiștilor, fie ei și declarat apolitici, Thomas Mann știa că cea mai nimerită oglindă
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/13948_a_15273]
-
tendințe ideologice ale epocii. Așa cum într-un nod feroviar se descompun și se recompun garnituri de tren venite nu se știe de unde și pornite către cele mai imprevizibile destinații, tot astfel în opera lui Delavrancea coexistă, ambiguu, ecouri din Eminescu ( romantism tenebros, fantastic), Creangă ( rural și fabulos), Filimon și Negruzzi ( scene sociale) ori Slavici ( vorbirea în pilde și analiza psihologică) cu altele, fantomatice, vestindu-i pe Sadoveanu, Gib. Mihăescu, V. Voiculescu sau pe cei doi C. Petrescu interbelici. Amalgamate aluvionar, prin
APRILIE by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/14010_a_15335]
-
aduce această carte este impresionantă și amintește de minuțiozitatea studiilor neoistoriste. Jocul influențelor, deopotrivă primite și exercitate, este analizat îndeaproape, accentul căzând asupra felului în care se răsfrâng în opera eminesciană momentele esențiale ale culturii italiene, de la antichitatea romană până la romantismul italian reprezentat de Leopardi. Viziunea politică a lui Eminescu apare și ea confruntată cu "reperul italian", rădăcinile comune și similaritățile istorice dintre cele două țări făcând această pendulare între spațiul românesc și cel italic una firească. În finalul volumului este
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/14245_a_15570]
-
a societății întregi." Revoluția apare, în mod paradoxal, ca o subminare a ideii de libertate, exemplul invocat iar și iar fiind cel al Revoluției Franceze și al exceselor sângeroase săvârșite în numele dreptății și al libertății. Alexandru Papacostea asimila spiritul conservator romantismului: „Privită larg, concepția raționalistă este metafizică în acest înțeles, că înfățișează lucrurile în aspecte definitive și uniforme, adică așa cum se pot înțelege pe calea ideilor. Așa e, de pildă, în Contractul Social. Dimpotrivă, concepția romantică le înfățișează în devenire, deci
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/14304_a_15629]
-
La gura sobei - oferă autorului posibilitatea unui demers critic axat pe cele șapte teme identificate. În Studii despre iubire, Jose Ortega y Gasset descrie cât se poate de obiectiv spiritul epocii: "să nu uităm: suntem la ceasul când se pregătește romantismul. Inima se ridică la cap. Emoția e acceptată ca un alcool, e o savoare nouă, care îmbată, și lumea caută acum, mai presus de toate, beția.(...) Tonul epocii se declară în vocabular: la tot pasul auziți, divinul, sublim, extatic, fatal
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Imaginative/14219_a_15544]
-
în fața compromisului social - "prostituție" cum ar numi căsătoria din interes George, eroul din La gura sobei. Amorul liber nu poate exista fără victime, fără scepticism, fără decadentism. Așadar, deznodământul nu poate fi decât fericirea sau moartea, în spiritul maniheist al romantismului Biedermeier. Singura excepție ar fi o soluție neexploatată până în 1865, și anume, răcirea progresivă, decristalizarea sentimentală din La gura sobei. Excesul romantismului este amendat în cazul de față de un realism care substituie patetismul cu un anumit cinism. Dinamica relațiilor dintre
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Imaginative/14219_a_15544]
-
victime, fără scepticism, fără decadentism. Așadar, deznodământul nu poate fi decât fericirea sau moartea, în spiritul maniheist al romantismului Biedermeier. Singura excepție ar fi o soluție neexploatată până în 1865, și anume, răcirea progresivă, decristalizarea sentimentală din La gura sobei. Excesul romantismului este amendat în cazul de față de un realism care substituie patetismul cu un anumit cinism. Dinamica relațiilor dintre personaje este contextualizată de Andrei Bodiu prin intermediul unor instrumente bine articulate, furnizate de studiul Istoria vieții private, coordonat de Aries Phillipe și
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Imaginative/14219_a_15544]
-
și Pantazi Ghica, se simte o sufocare a naratorilor de către autori. Această depășire a competențelor narative transformă uneori discursul naratorului în pur discurs auctorial, încălcând limitele verosimilului." Este vorba de dimensiunea morală a discursului literar, una dintre trăsăturile accentuate ale romantismului Biedermeier, autohtonizată într-o asumare critică a modernității ca reflex al epocii pașoptiste. Șapte teme ale romanului pașoptist este un studiu plăcut, întemeiat pe o reconsiderare obiectivă a textelor. Caracterul polemic reformează prejudecățile estetice și, fără a fi ostentativ în
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Imaginative/14219_a_15544]
-
dublată de sinteză), în spectrul orientărilor moderne de abordare a textului literar. Răspund acestor mutații de viziune și structură cele trei studii ale criticului clujean: Eminescu în critica și istoria literară română (1947)1), Poezia lui Eminescu (1948)2) și Romantismul românesc (1952)3). Ele formează un tot organic, și nu au rămas fără ecouri în critica eminescologică ulterioară până la aceea de azi. Lucrarea Eminescu în critica și istoria literară română rămâne, de fapt, singura noastră sinteză dintr-un capitol plin
Centenar Dimitrie Popovici - Receptarea lui Eminescu by Cornel Munteanu () [Corola-journal/Imaginative/14651_a_15976]
-
în ritmul cultural occidental (1940), o bază teoretică și metodologică, la ampla erudiție din La littérature roumaine à l'epoque des Lumières (1945). Înarmat cu asemenea unelte critice, istoricul literar putea avansa în lucrările ulterioare, Poezia lui Eminescu (1948) și Romantismul românesc (1952) în formula criticii de sinteză. Aceste ultime studii citate recompun tabloul sinoptic al epocii culturale eminesciene, motivând un interior și prin raportare comparată, poeticitatea viziunii și creației. Dacă ar fi să cităm doar capitolele Poezia mitologică sau Poezia
Centenar Dimitrie Popovici - Receptarea lui Eminescu by Cornel Munteanu () [Corola-journal/Imaginative/14651_a_15976]
-
Rosa del Conte. 1) D. Popovici - Eminescu în critica și istoria literară română, în vol. Studii literare, vol. VI, Ed. Dacia, 1989, ediție de Ioana Em. Petrescu. 2) D. Popovici - Poezia lui Eminescu, Ed. Albatros, București, 1972. 3) D. Popovici - Romantismul românesc, Ed. Tineretului, București, 1968.
Centenar Dimitrie Popovici - Receptarea lui Eminescu by Cornel Munteanu () [Corola-journal/Imaginative/14651_a_15976]
-
absolut, interior, nedărămabil; să se țină. Aceeași necesitate pe care o simt și pentru mine - un centru de sprijin interior - independent, nesupus vanității, pe care să asum tot riscul credinței mele. Ceva care să depășească realismul ca oglindire fidelă și romantismul ca subiectivism; dar totodată să nu fie doar o schemă perfectă și originală - neatacabilă. Să conțină realitatea trăită - însă în stare de transcendență, ștergînd urmele a tot ce poate fi neinteresant. Dualitate (de neîmpăcat!?): O imensă sete și necesitate de
Anatol Vieru - însemnări inedite () [Corola-journal/Imaginative/14753_a_16078]
-
pe care alții nu le-ar fi putut scrie. Tratatele intitulate Renașterea (1971) ori Valori și echivalențe umanistice (1973) mustesc de erudiție reală, împărtășită însă cu grație, parcă pentru a nu stîrni în cititor legitimele complexe de inferioritate. Eminescu și romantismul german (1986), poate ultima mare carte a autoarei, punea în fine o ordine clară în domeniul unde zeci de specialiști se pronunțaseră (e vorba de relațiile dintre Eminescu și cultura germană), dar unde nici unul nu îndrăznise să se ridice la
Doamna Zoe by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/10616_a_11941]
-
energic și prozaic, considerat o vedetă TV, se hotărăște să se întoarcă la ea și să-și asume paternitatea asupra lui Mihnea. Dragostea celor doi este nu numai imposibilă, ci și greu inteligibilă de cei din jur, pentru că are un romantism și un fior metafizic străine de sensibilitatea lumii de azi. Matei Visarion și Roxana Calinderu vorbesc, parcă, într-o limbă moartă, care sună straniu pentru contemporanii lor și, cel mult, le trezește o vagă nostalgie. Această dramă a necomunicării (între
Copilul de foc by Mirela Stănciulescu () [Corola-journal/Imaginative/10203_a_11528]
-
ține de sfera utopiei, riscul asumat era unul pur teoretic. Așa-zisa ,compromitere" a ideii de partid, imputată Partidului Liber-Schimbist, a însemnat de fapt o extindere a ei. După prăbușirea sistemului totalitar, partidele politice din Europa de Est au renăscut sub zodia romantismului, prin reeditarea formelor și formulelor mesianice practicate în secolul XX: lideri carismatici, agregare de sus în jos, retorică amplă, generoasă și ardentă. împrejurările postdecembriste au favorizat puternic acest curs, riscînd chiar să-l acrediteze ca pe singurul posibil. S-a
Caragiale e cu noi! by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11389_a_12714]
-
a imaginii îndrăznețe și proaspete. în Belșug sau Lingoare, ,a știut, păstrând rima și versul popular, să facă o poezie nouă, ca intenție și ca expresie". Un studiu absolut remarcabil din volumul Tradiție și literatură ni se pare acela despre Romantismul român. Teoria imitației servile față de literatura franceză este combătută printr-o analiză la obiect a condițiilor noastre istorice particulare, care făceau ca mișcarea literară de la 1840 să nu fie ,nici reacția față de raționalismul excesiv al secolului XVIII, în forma lui
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
printr-o analiză la obiect a condițiilor noastre istorice particulare, care făceau ca mișcarea literară de la 1840 să nu fie ,nici reacția față de raționalismul excesiv al secolului XVIII, în forma lui clasicizată din Occident", nici dezgroparea unui trecut literar strălucit. Romantismul românesc, observă autorul, a fost o Renaștere fecundată, pe de o parte, de romantismul occidental și, pe de altă parte, propulsată de mitul poeziei populare. Realitățile noastre politico-sociale au impus lirica patriotică de evocare istorică, profetică și libertară, care a
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
literară de la 1840 să nu fie ,nici reacția față de raționalismul excesiv al secolului XVIII, în forma lui clasicizată din Occident", nici dezgroparea unui trecut literar strălucit. Romantismul românesc, observă autorul, a fost o Renaștere fecundată, pe de o parte, de romantismul occidental și, pe de altă parte, propulsată de mitul poeziei populare. Realitățile noastre politico-sociale au impus lirica patriotică de evocare istorică, profetică și libertară, care a găsit sugestii în liberalismul francez și nu în poezia romantică germană sau engleză, improprii
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
au impus lirica patriotică de evocare istorică, profetică și libertară, care a găsit sugestii în liberalismul francez și nu în poezia romantică germană sau engleză, improprii pentru momentul, ca și pentru nivelul cultural al societății românești de atunci. La noi, romantismul joacă rolul Renașterii din Occident, se confundă cu specificul sufletului românesc, iar sinteza lui genială o realizează abia Eminescu, pe care Ion Pillat îl vede cu un ochi pătrunzător, și admirativ: ,Eminescu, acolo, unde toți romanticii români au dat greș
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
în domeniul etern al frumosului pur. Dar Eminescu, ca orice geniu, sparge hotarele unei școli și tot atât de bine am putea să-l numim ultimul și cel mai mare romantic ca și întâiul și cel mai mare clasic al literaturii române" (Romantismul român). într-un alt articol, Eminescu și poezia pură, unde teoretizează conceptul, foarte modern pe atunci, autorul ajunge la concluzia, care a putut surprinde, că marele nostru poet ,cu mult înaintea Abatelui Brémond și al lui Paul Valéry, a definit
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
a fost o eclipsă parțială de lună", se dau ,noțiuni și detalii asupra acestui fenomen natural", precum și ,câteva credințe populare asupra acestui fenomen". Cu toate acestea, la 1865, Luna intelectualilor este "defazată", la Iași și la București, față de cea franceză. Romantismul românesc nu dăduse încă nici un obol important Lunii, Eminescu, elev, nici nu debutase, "între nouri" nu se deschisese încă poarta prin care să treacă, albă, "regina nopții". Cu siguranță că la țară, multă lume neșcolită era "în categoria superstițioasă a
Luna de pe cer by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/11213_a_12538]