410 matches
-
fiecare produs câte puțin. Le era foame, dar și rușine văzând cu ce poftă se înfruptau cei doi bărbați de parcă nu mai mâncaseră de nu știu cât timp. Valentin era un gurmand și asta se vedea destul de bine și după cât era de rotofei și bine împlinit. Avea cureaua prinsă pe sub abdomenul său voluminos. Gloria a mai mâncat cât de cât, pe când Dalia s-a servit mai mult cu pateuri și cartofi copți în coajă, de parcă nu mai mâncase așa ceva niciodată. Când privea micuțele
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2333 din 21 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376780_a_378109]
-
la semenii săi, dar și la complotiștii muritori. Bănuia că printre ei se află mulți trădători pe care i-ar putea ademeni de partea sa. Și iată că undeva în acest ținut dibui patru făpturi umane. Două dintre ele erau rotofeie, cu burțile cât butiile și haine alese - boieri uneltitori împotriva lui vodă -, precum și doi tineri vânjoși, căpitani orbiți de strălucirea aurului oferit de trădători. Prima reacție a vampirului fu să dea o raită printre ei și să le savureze sângele
III. UN VAMPIR UNELTITOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1443 din 13 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376638_a_377967]
-
bună, până a văzut o uliță desfundată, plină de hârtoape și mocirlă. Mașina, e drept, obosită și de drumul lung, dar luată sever în primire de hârtoape și noroaie, a început să zdroncăne, să boncăne, să scârțâie și să hurducăie. Rotofeiul din spate râse: --Bre, da’ mașina matale boncăluiește ca un cerb în călduri. Nervos, Mototolea nu-i răspunse, dar întrebă răstit: --Unde dracu’ este poarta verde că...de când mergem... Mustăciosul îl îndemna mereu: înainte, tot înainte! Mototolea a mers tot
FRAGMENT 2- TUNARII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1410 din 10 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376783_a_378112]
-
tot bâlbâia: --Cred că poarta era albastră. Și, nu mai țin minte...Trebuia s-o luăm la dreapta. Întoarce! Abia a-ntors mașina suduind amarnic (fir-ați ai dracului de țigani tâmpiți!). Toți tăceau mâlc, cu ochii spre porțile gospodarilor, până când rotofeiul din spate exclamă: uite poarta verde, dar este pe dreapta! Mototolea opri mașina și-l dojeni pe rotofei: --Normal că e pe dreapta, tâmpitule, că acum ne întoarcem, nu mergem înainte. Dar, unde-i ulița? Mustăciosul spuse foarte calm: --Mergi
FRAGMENT 2- TUNARII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1410 din 10 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376783_a_378112]
-
Întoarce! Abia a-ntors mașina suduind amarnic (fir-ați ai dracului de țigani tâmpiți!). Toți tăceau mâlc, cu ochii spre porțile gospodarilor, până când rotofeiul din spate exclamă: uite poarta verde, dar este pe dreapta! Mototolea opri mașina și-l dojeni pe rotofei: --Normal că e pe dreapta, tâmpitule, că acum ne întoarcem, nu mergem înainte. Dar, unde-i ulița? Mustăciosul spuse foarte calm: --Mergi înainte, șefu’, că dăm noi și de uliță! Într-adevăr, găsiră și o uliță care urca la deal
FRAGMENT 2- TUNARII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1410 din 10 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376783_a_378112]
-
iunie 2014. E un tip bizar cu o mustăcioară ferchezuită în formă de cârlig. „Măsoară cinci picioare și patru țoli, dar se plimbă cu demnitate. Are capul în formă de ou și haine de o curățenie incredibilă”. Pântecul îi e rotofei, părul vopsit negru și cu un început de chelie, poartă costume croite impecabil, deobicei de culoare gri, mănuși de piele asortate, pantofi de lac și pălărie borsalino. Când merge, face pași mici și caraghioși. Dă dovadă de istețime și când
MAGDALENA BRĂTESCU [Corola-blog/BlogPost/375159_a_376488]
-
mai mult E un tip bizar cu o mustăcioară ferchezuită în formă de cârlig. „Măsoară cinci picioare și patru țoli, dar se plimbă cu demnitate. Are capul în formă de ou și haine de o curățenie incredibilă”. Pântecul îi e rotofei, părul vopsit negru și cu un început de chelie, poartă costume croite impecabil, deobicei de culoare gri, mănuși de piele asortate, pantofi de lac și pălărie borsalino. Când merge, face pași mici și caraghioși. Dă dovadă de istețime și când
MAGDALENA BRĂTESCU [Corola-blog/BlogPost/375159_a_376488]
-
o sâcâia pe Florica, mai mult în bătaie de joc, tocmai când aceasta ațipea. Aflase de la celelalte badante românce că nici ele nu aveau o viață mai bună. Din când în când era vizitată de Mimo, fiul „stăpânei”, un bărbat rotofei și cam negricios și mai rar de nora Rossa, o femeie nu prea atrăgătoare cu fundul mare și rea ca o zgripțuroaică. Bărbatul părea mai cumsecade, o întreba dacă îi lipsește ceva, îi zâmbea și o alinta cu palma pe
DEPARTE DE ȚARĂ de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1729 din 25 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372169_a_373498]
-
cărora le schimbau, în văzul lumii, scutecele ude și murdare de nevoile firești, după care, spre a-i împăca, fiindcă plângeau, le strecurau în gură țâța pe care o sugeau cu mai multă lăcomie, până adormeau cu nasul în sânul rotofei. Aici l-a văzut ultima oară pe tatăl său, când împreună cu alții de seama lui și-a luat la revedere și au plecat la război, de unde nu s-a mai întors. Pe timpul războiului, aici se citeau scrisorile venite de pe front
ȘATRA DIN POIANA STEJERERULUI de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2336 din 24 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/372278_a_373607]
-
-Ah, ce îngeraș! Cu zulufii aurii, ochișorii azurii! Atunci mama sau bunica odorului se umfla ca balonașul și zbura...zburaa...până în al nouălea cer. Când odorul urla, asistența era indispusă: -Bă, da ce guiță, de parcă-l taie! -Dă-l, bă, jos...rotofeiul! Totuși, mama copilului zâmbea fericită că a văzut satul ce copil are. Și maică-mea a vrut odată să mă dea la Govie. Să se fălească cu neprețuita ei odraslă, de!..M-a fugărit prin lume, iar eu alergam cu
GOVIA de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1571 din 20 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374655_a_375984]
-
masă, de parcă eram spioni sub acoperire în vreo țară arabă. - Domnișoară, nu vrei curcan umplut? Că mie îmi lasă gura apă numai când mă uit la el! mă întrebase una dintre mătușile lui Ovidiu, care sta în dreapta mea, cea mai rotofeie dintre toate. - Deja am mâncat, este excelent; doamna Moise este o gospodină desăvârșită! am răspuns amabilă mătușii care mă poftise să mă servesc. Mă simțisem stingherită toată ziua și de aceea mă mulțumisem să zâmbesc sau să articulez câteva cuvinte
ROMAN, EDITURA JUNIMEA 2013, CAPITOLUL 5 de DORINA GEORGESCU în ediţia nr. 2219 din 27 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371671_a_373000]
-
gîdilitoare inteligență. De-abia oferise Muster mingea victorioasă publicului, că midineta tv a și trecut cu microfonul pe sub nasul activiștilor și miniștrilor pedeseriști, veniți, se-nțelege, de dragul sportului alb, nu de-al, puah! propagandei. Conectați la sursa de curent cotrocenist, rotofeii amatori de sport au dat drumul la bandă și au grăit, in corpore, de imaginea României în lume, din America-n Bangladesh, îmbunătățită, iată, și de anvergura turneului tocmai încheiat. Vă închipuiți ce felicitări a primit subrețica de la colegii ei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cine? întreabă Mahalia, prima de la ușă. Fost ștab la propagandă, pardon, agitație și propagandă, de o inventivitate înmărmuritoare cînd urma să pice Pingelică și Samantha în vizită de lucru (rapsozi cu dible și țambale, cîntînd urcați în copacii de pe traseu), rotofeiul și crăcănatul pitic te întîmpina de după biroul lui pe care trona, ca bibil, chivotul unei locomotive neaoșe, lucrat în cetatea eternă a Nicolinei revoluționare, te întîmpina cu scîrba unui Mussolini decrepit, balansîndu-se dezabuzat doar pe picioarele din spate ale fotoliului
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
poate fi mulțumit de bagheta-i luciferică. Rumoarea generală se rupe brusc: o canțonetă! Pe sub pod trec, grupate, cinci gondole auriu-negre. Pline cu bătrînei nordici, gălbui-pufoși, în veselă transă vesperală. Din ultima lor gondolă, dintre acești copii bătrîni, un tuciuriu rotofei, cu mari favoriți albaștri, vocalizează sfîșietor: O, sole mio... Înfiorîndu-și acordeonul fanat. În urma lor, implacabilă, rumoarea anonimei înscenări. Pictorul care, dimineața, sub umbrelă, lucrează pe trotuar, la Santa Fosca, și care a deprins deja de la mine un "bună dimineața" extrem de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
însemna, tîrziu, în Pantheon). Ce-or fi sporovăind în deambularea lor negrăbită? Eminescu, spiritul doct-ordonat, acrib scotocitor de rafturi tipărite, Creangă, întruchiparea oralității informe. Eminescu, efebul grav și tragic (nu fără pusee de zicere lumească, groasă), Creangă, pusul pe șagă, rotofeiul pișicher. Ce? Reciproca valorizare a genialității latente, iată ce, probabil, îi ținea ore întregi în preajma carafei pîntecoase. Dar Eliade-Cioran-Ionescu? (Surescitați fiind noi acum și de zarva iscată recent în jurul cărții unei franțuzoaice dubioase prin așezarea tendențioasă a celor trei în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mai cuminți. „Să se poarte uniformă, c-așa simți că ești elev”, Întărește o altă voce. Cineva din prima bancă se plânge că nu mai are rost acum, În clasa a opta, să cheltuim atâția bani cu uniforma. Un domn rotofei, tăcut până În acel moment, rupe tăcerea și avansează propunerea magică: să se supună la vot! Dirigintele, Încurcat, nu știe cum să iasă din situație. Ar vrea să spună că această chestiune trebuie lăsată și la latitudinea elevilor sau la dispoziția
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
piciorele lui scurte și butucănoase? Și totuși, câtă strădanie pentru a intra În rândul Eleganților, cu nenumăratele-i mănuși pastelate, cu inelele prea mari, strangulând cel puțin trei-patru degete, cu nasturii de aur ai vestei (e drept, plesnind peste pântecul rotofei). Puțin mai contează Însă dacă a fost un dandy autentic zi și noapte, câtă vreme de sub pana lui au ieșit seducătorii Lucien de Rubempré, Eugène de Rastignac sau Henry de Marsay. Modele pentru orice aspirant la gloria unui Brummell. BeardsleyAubrey
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
lăsa în pace. Sau, uneori, hotărându-se în sfârșit, se năpustea pe urma lor pe o stradă laterală... Dimitrici nu avea nici un motiv să mă menajeze. Povestea totul fără ocolișuri. Pe bancheta din spate a mașinii era tolănit un personaj rotofei, chel, cu un pince-nez1 înecat într-o față puhavă. Beria. Alegea trupul femeiesc pe care îl poftea. După aceea, gealații lui o opreau pe trecătoare. Era perioada în care nici măcar nu aveai nevoie de un pretext. Dusă la reședința lui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lui Horațiu, cea cu purcelul epicurian. în ruinele de la Boscoreale, se vor descoperi purceluși votivi pe cupe de argint. La Herculanum, în vila lui Piso, arheologii vor descoperi un manifer asemănător... Iconografia asociază cel mai adesea acest animal roz și rotofei cu discipolii lui Epicur. De ce? Grigore de Nyssa afirmă că, din cauza constituției sale fiziologice, acest animal nu poate să-și ridice capul și să contemple cerul. Așadar, nu are cum să devină un animal platonician în stare de o ascensiune
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
au dus la Întâlnirea cu doctorul Luce. În acea dimineață tatăl meu se Îmbrăcase deosebit de atent. În spatele aparenței de calm, Milton era copleșit de o senzație neobișnuită de groază, așa că se blindase cu hainele sale cele mai impunătoare: peste corpul rotofei un costum dungat de culoarea cărbunelui, În jurul gușei de broască o cravată Countess Mara, iar În butonierele de la mâneci butonii săi „norocoși“, cu măști de dramă grecească. Ca și lampa noastră de veghe cu Acropolele, butonii proveneau de la magazinul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
clipă. Apoi am deschis portiera din spate a mașinii imense și mi-am băgat geamantanul Înăuntru. În acel moment nu prea aveam de ales. DISFORIE SEXUALĂ ÎN SAN FRANCISCO Îl chema Bob Presto. Avea mâini moi, albe, durdulii, o față rotofeie și purta o cămașă albă, cubaneză, guayabera cu fir auriu. Era mândru de vocea lui: fusese crainic la radio mulți ani, Înainte să se apuce de afacerile din prezent. N-a precizat În ce constau acestea. Dar caracterul lor rentabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lploaie înghețată și picăturile fără număr se topeau în clipa în care atingeau apa din șanțul ce înconjura castelul împrejmuit cu ziduri de piatră. După ce își trase puțin sufletul în anticameră, samuraiul intră la seniorul Ishida. Seniorul era un om rotofei. Purta haori și stătea jos. Samuraiul făcu o plecăciune adâncă sprijinindu-se cu ambele mâini de podeaua închisă la culoare și bine lustruită. Seniorul Ishida îi zâmbi și îl întrebă de unchiul său, râzând vesel: A venit aici chiar zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
doi japonezi. Ca și cum ar fi băgat de seamă, Gotō se întoarse către el: — Îl cunoașteți pe seniorul Ishida? Acesta este seniorul Velasco. I s-a îngăduit să rămână în Edo ca tălmaci... îl prezentă Gotō pe misionar omului grăsuț. Samuraiul rotofei zâmbi și se înclină ușor: Ați fost vreodată în Tōhoku? Așezat cu mâinile pe genunchi, misionarul dădu din cap. După ani îndelungați, își însușise și el regulile de purtare cuviincioasă. — Domeniul seniorului Ishida nu seamănă cu Edo, zise sfetnicul pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pe mare, mi-a pus întrebări despre construcția corăbiei ori despre cum funcționează busola și m-a rugat să-l învăț spaniola. Tanaka Tarozaemon, cel mai vârstnic dintre toți solii, privește cu ochi disprețuitori felul deschis al tânărului Nishi. Acest rotofei Tanaka se străduiește să se arate sobru orice s-ar întâmpla și să nu lase mândria japonezilor să se piardă în fața spaniolilor. Slab, cu umbre întunecate pe chip, acesta este Matsuki Chūsaku. N-am vorbit cu el decât de vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
era singurul care știa ce încercau cei trei oameni să ceară în gura mare. Cu toate acestea, Velasco nu se clinti nici un pic, de parcă ar fi fost stăvilit cu putere de cine știe ce forță. Doar se uita țintă la Papa cel rotofei care stătea liniștit în palanchinul său. Era un bătrân înveșmântat în haine albe, abia ridicându-și degetul împodobit cu un inel cu piatră prețioasă. O voce șoptea în sinea lui Velasco: „Voi nu înțelegeți durerea acestor japonezi. Voi nu înțelegeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]