KorAP: Find »[drukola/base=rudar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...12 >

288 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631

eu că tac-tu și mă-ta au și tras beții cu cântări după țuica de corcodușe furate de la mine. Stai jos și să știi că pun Poliția pe voi. De data asta m-am hotărât: nu vă mai iert. Rudarul, când s-a Întors de la câmp, a rămas ca un bou cu gura căscată, văzând că În locul ogrăzii lui nu mai era decât pământ galben și sfărâmicios. Mai Înțelepți, caii lui au luat-o domol spre casa pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Întors de la câmp, a rămas ca un bou cu gura căscată, văzând că În locul ogrăzii lui nu mai era decât pământ galben și sfărâmicios. Mai Înțelepți, caii lui au luat-o domol spre casa pe care o zăriseră În vale. Rudarul nu a avut mult de lucru ca să-și repare gospodăria: era În Baltă trestie să faci acoperișuri pentru toată țara. Puț În curte nu avea, așa că apă de băut căra nevastă-sa cu cobilița de la Fântână, iar de udat grădina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
iar de udat grădina și de făcut chirpici luau de pe balta lui Lală, care devenise deja canal de irigații. Nu după mult timp, curtea părea că se afla acolo de când hăul. Primăria de atunci nu i-a zis nimica, chiar dacă rudarul ocupa acum un teren al statului; toată lumea era fericită că nu murise nimeni. Ei, dar să vezi ghinionul dracului după Revoluție: unul dintre moștenitorii proprietarului căruia comuniștii Îi luaseră pământul cu anasâna a bătut cu ciomagul În poarta rudarului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
chiar dacă rudarul ocupa acum un teren al statului; toată lumea era fericită că nu murise nimeni. Ei, dar să vezi ghinionul dracului după Revoluție: unul dintre moștenitorii proprietarului căruia comuniștii Îi luaseră pământul cu anasâna a bătut cu ciomagul În poarta rudarului și i-a cerut Înapoi pământul peste care trona de ceva vreme curtea. Ăla a crezut că omul voia numai să-l sperie, ca să tragă cine știe ce foloase de la el. N-a stat mult pe gânduri, l-a Înjurat și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
sperie, ca să tragă cine știe ce foloase de la el. N-a stat mult pe gânduri, l-a Înjurat și a dat drumul la câini. Celălalt s-a Întors frumușel cu o grămadă de rubedenii, au omorât câinii și i-au azvârlit pe rudari din curte cu tot calabalâcul, să se ducă unde or ști, numai pe pământul moștenitorului nu. Rumânii se purtaseră oarecum diplomatic cu familia de strămutați geologic: arseseră câteva palme femeilor care blestemau și copiilor care plângeau, Îi fugăriseră pe cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
moștenitorului nu. Rumânii se purtaseră oarecum diplomatic cu familia de strămutați geologic: arseseră câteva palme femeilor care blestemau și copiilor care plângeau, Îi fugăriseră pe cei de parte bărbătească adultă prin porumb, după care Încărcaseră În căruțele pictate măiastru ale rudarilor ce era prin case: pături, perne, oale și ulcele, pirostrii, căldări, unelte de lucrat pământul și de cioplit lemnul, banițe și câte alte alea. Căruțele de mine erau pictate, cu motive cosmice, contra unui onorariu modest, plătit În natură și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Înarmați, au găsit un lucru de toată mirarea, care i-a făcut și pe cei mai hârșiți subofițeri să se Închine: bătălia Încetase, iar Între cele două tabere ce-și aruncau măscări se așezaseră țiganii cei negri, cu care nici rudarii, nici rumânii nu voiau să aibă a face. Țiganii, cu muieri și copii cu tot, Îi despărțeau pe bătăuși. Au vuit ziarele o săptămână pe seama acestor fapte. Jandarmii i-au cules pe cei câțiva morți și i-au trimis la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
prin praf ca vai de lume, un ochi de care atârna ca o ață ceea ce ați Învățat voi la anatomie că se numește „nervul optic”. Situația juridică a acelui loc de casă a rămas neclară și-n ziua de azi. Rudarul avea acte pe pământ, dar cu două sute de metri mai la deal, moștenitorul avea și el dreptul, după legile noi pentru care muriseră martirii Revoluției, să-și recapete proprietatea, iar În hârțoagele primăriei, terenul apărea ca fiind jumătate În intra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
cel scund, se repezi după plasă. O legară de cadrul unei biciclete, după care o porniră din nou. Când ajunseră În Rudărie, descălecară și-și umplură buzunarele cu pietre: nimeni nu putea trece nevătămat dacă nu se lupta cu câinii rudarilor. Mulți, mari, nemâncați, stăteau trântiți În praful din mijlocul drumului și abia așteptau ca vreun străin să le calce locurile. Dacă acela nu s-ar fi apărat cu un băț ori cu pietre, n-ar fi scăpat Întreg din colții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
ciucure mare, roșu, În vârf. Lică Rudaru a nimerit cu unul dintre cei doi - cel blonziu și mai Înăltuț. „Vezi că dau din picioare. Pe ce parte-ți alegi să dormi?” Dar Blondul nu răspunsese. Peste noapte se convinsese că rudarul cu adevărat zvârlea din picioare, Însă asta n-ar fi fost nimic. Lică se scăpase pe el În somn și, dimineață, amândoi erau uzi. „Te-ai pișat pe mine, futu-te-n cur pe mă-ta de țigan! O să vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
să te bat”, Îl amenințase Blondul.” Îi tremura vocea și abia Își stăpânea lacrimile de indignare. „N-am vrut să fac pe mine În pat. N-am mai făcut de când eram mic. Și să nu-mi spui țigan; eu sunt rudar și atât. Să nu mă Înjuri niciodată de mamă. Mama e bolnavă rău, zace. Când s-o face bine, Îți dau voie să mă Înjuri și de mamă.” Lică spălase apoi pijamaua Blondului cu săpun de casă verzui, care mirosea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Pe Lică nu-l chemase nimeni să pună laolaltă ce-aveau de mâncare și să se bucure Împreună de toate. Cei doi veri rămăseseră și ei cam stingheri. Își desfăceau pungile În tăcere. Pe patul de alături, așezat turcește, singur, rudarul părea că nu se sinchisește de nimeni. Avea pe chip o veselie strunită și cânta Încet, pentru sine. Verii Îi auziseră mormăielile, dar se prefăceau că nu-l văd, stânjeniți cum erau de singurătatea lui. „Luați!” le spusese pe neașteptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
prost!” Către ăl de pe mal: „Scoate-ți, dracu’, lipitorile alea de pe șale, că mi se face greață când le văd!” Blondul se Învârti de câteva ori ca un câine În jurul cozii („Unde, mă, unde?”), apoi se aruncă În apă lângă rudar. Vocea Îi tremura: „Ia-mi-le tu, băi Lică; eu n-ajung”. „N-ai, bă, nimica. Te-a păcălit ăsta.” Dar Blondul nu crezu. Se năpusti iar pe mal, Își lepădă țoalele și se tăvăli prin nămol, apoi se bătu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
o parte. Întinseră pe iarbă o cămașă și pe ea Lică așeză ce avea În traistă: mămăligă, câteva ouă fierte, roșii, ceapă, o bucată de brânză și niște sare Înnodată Într-o batistă. Verii Îl văzură cu coada ochiului pe rudar cum, fără noimă, ascundea traista vărgată sub o tufă. Dar uitară repede Întâmplarea, copleșiți de nerăbdarea de a sfârși pregătirile și de a se așeza, În cele din urmă, la acea boierească masă. Soarele era sus de tot pe cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
duc la Fântână. Țigările le-am furat de la tata”. Destupară sticla și-o trecură de la unul la altul. Luară câteva Înghițituri mici și cumpănite, de parcă ar fi fost demult obișnuiți cu băutul vinului. Plescăiră ca niște cunoscători. „Bun.” „Ca lumea.” Rudarul nu mai putea de bucurie. „Dacă nu vă place, v-am zis ce să faceți. Nu poate fi apa din Gropan chiar cum a zis Foiște; el avea interes să vorbească așa. Anul trecut de Ziua Învățătorului l-am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
ăla. Dar buzișoarele erau la locul lor, nici mai deschise, nici mai Închise.” Lică părea cu adevărat amărât și ceilalți nu mai cerură amănunte. Se rânduiră iarăși la sticlă și-și aprinseră cioatele de țigări. „Ia zi, bă Lică, voi, rudarii, vă Însurați și faceți copii devreme, pe la șaișpe-șaptișpe ani. Tu câți ai?” „Paișpe neîmpliniți. N-am rămas repetent În nici un an, dacă asta vrei să știi.” „Nu, nu asta. Zi-ne dacă ai fost la femei, la fete. Până la urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
să știi.” „Nu, nu asta. Zi-ne dacă ai fost la femei, la fete. Până la urmă o să Împlinim și noi paișpe și vrem de acuma să știm cum e, ca să nu ne facem de râs când ne-o veni rândul.” Rudarul nu se grăbi să răspundă. În tăcerea care urmă, Blondul avu timp să bage de seamă că soarele Își Îmblânzise puterea și că frunzele plopilor tremurau și foșneau ușor. Gropanul era tot nevolnic și tresărea, fricos, din toate ale sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
bâigui: „Eu sunt de la munte, nu știu să Înot...”. Ore Întregi după aceea, cei doi veri nu Înțeleseră mare lucru din ce se petrecea. Au venit mașini verzi cu militari și milițieni. Dintr-una a coborât și tatăl lui Lică. Rudarul nu a stat prea mult de vorbă. A intrat În apă, s-a scufundat și și-a scos băiatul. Lică avea ochii deschiși. Cineva a aprins o lumânare. Au pus pe ochii mortului, ca să țină pleoapele Închise, doi bani de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
de lemn. De multă vreme, Însă, nimeni n-o mai Închisese și trunchiul de lemn se oțăra, războinic, către cer, iar de capătul Înălțat cu semeție atârna o bucată de funie putredă. Nenorocul i-a pus pe niște copii de rudari să se joace cu bariera. Se urcau spre vârf și ea Începea să coboare lin atunci când greutatea copiilor Începea s-o cumpănească pe cea a pietroaielor de la capătul gros. Străinului Îi săriseră frânele de la bicicletă. Zbura la vale cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
la cap. Tatapopii a făcut găuri În coasta dinspre Dunăre a satului ca să caute lutul trebuincios fabricării cărămizilor și a chirpicilor. Avântul său economic a slăbit solul și acesta a luat-o la vale, cu tot cu amărăciunea de gospodărie a unui rudar. Despre unele consecințe am discutat deja. Cea mai importantă Însă, din punctul de vedere al bogatei noastre istorii, Încă nu a apucat să fie aici evocată. Și asta pentru că ochișorii voștri tâmpi nu-l Îndeamnă pe omul de spirit care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
carne Înghețată, s-a gândit să fie recunoscător cuiva - nu se știe cui - și i-a pus pe ceilalți să venereze o bucată din ciolanele colosalului animal. Așa se face că atunci când pământul a luat-o la vale cu tot cu casa rudarului, În rana aia care rămăsese În urmă Începuse să se zărească un bolovan aparte. Câțiva, văzând că era ceva neobișnuit la mijloc, l-au chemat pe Directorul școlii, care, În mintea lor, era, mă rog, persoana cea mai avizată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
aleagă: sape, mături, cazmale, perii, cancioace. În jurul lui - câțiva măgădăi de a șaptea și a opta, dezbrăcați până la brâu. Au scos din pământ bolovanul, l-au legat În niște chingi și l-au săltat Într-o căruță. Era chiar căruța rudarului cu casa, căci omul, bucuros că Îi scăpaseră caprele de la moarte și nici pagubă prea mare nu suferise, se arătase dornic să fie și el de față și chiar să ajute. Cine știe ce Îi umbla prin minte, că nu-i stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
ca să luăm lemne pentru școală. Se găseau al dracului de greu - politica statului Îndemna la economisirea drastică a materiilor prime și combustibililor. Oamenii se orientaseră - văzând că primăria le aducea pentru Încălzire cărbuni cu care sătenii nu erau obișnuiți - către rudarii care din asta trăiau: prăduiau noaptea codrii patriei. Bineînțeles, mână În mână cu pădurarii și chiar cu milițienii, care Își aveau procentele lor din afacere. Cum Îndrăznea vreun rudar să vândă o căruță de lemne fără să plătească taxele cuvenite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
aducea pentru Încălzire cărbuni cu care sătenii nu erau obișnuiți - către rudarii care din asta trăiau: prăduiau noaptea codrii patriei. Bineînțeles, mână În mână cu pădurarii și chiar cu milițienii, care Își aveau procentele lor din afacere. Cum Îndrăznea vreun rudar să vândă o căruță de lemne fără să plătească taxele cuvenite, cum era chemat la post, bătut cu meșteșug, fără urme, și convins să nu mai facă altă dată. Așa, tot satul avea lemn bun, de stejar sau cer, cumpărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Directorului de școală, luase din magazia lui taică-său un topor și niște perii și pensule, așa cum văzuseră cu toții la oamenii veniți de la oraș să scormonească În pământul galben după ce coaja lui o luase la vale, dimpreună cu gospodăria unui rudar. Vieru Îi Încredințase pe ceilalți doi că aveau să meargă la sigur: prea erau multe lucrurile pe care le aflaseră și nu se putea să dea greș decât printr-un mare nenoroc. Gândurile despre unde ar fi trebuit să sape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]