65,853 matches
-
toate acestea urmează să creăm coeziunea - Răstorn ideea lui Hölderlin: omul este o uriașă ciornă. 2. Da, recunosc. Am numit prezentul o așezare rurală care capătă sens numai în funcție de locul ei în imperiu. Cuvântul, însă, e azvârlit înapoi plin de sânge: "Sens?" Între mine și pedagogie totul s-a terminat. 3. Să-ți croiești drum între patru și cinci e uneori ca și cum ai vrea să-ți îmbraci un jerseu cu mânecile pe dos. Presupune că drumul cotește acolo - 4. Nu e
Kjell Espmark by Dan Shafran () [Corola-journal/Journalistic/14094_a_15419]
-
asceză necesară «naturalizării» într-o altă țară, asemănătoare ascezei lingvistice pentru care se pronunță și Cioran, încă din primii lui ani de exil în Franța". Drama depeizării și a naturalizării într-o țară străină se reflectă în măștile englezilor pur sînge și - mai încape îndoială? - "patrioți", care practică o discriminare a minorităților, disprețuindu-i pe meteci. Bunăoară Pompierul din Pietonul aerului dă glas unui "principiu" ce fixează condescendența britanicilor neaoși față de "naturalizați": "naturalizații au dreptul să aibă case, dar nu au
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
Nu, domnul meu. Nu plămînii. Plămînul. Numai unul singur. Și știi care? - Nu. - Stîngul. Rămase tăcută o vreme, fără a înceta să mă privească. Era în privirea ei o răutate studiată și o crispare voită, impusă de febră și de sîngele chinuit care, în decursul relației noastre avea să mă tulbure mai mult decît însăși ideea că mă puteam molipsi... Deodată păru foarte obosită, închise ochii și suspină încet de parcă s-ar fi temut să nu-și facă singură rău. I-
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
va fi foarte frumos, o să vezi. - Ăla nu mă interesează. Luă pisica de pluș și o strânse la piept. Poți să mă desenezi slută și sfrijită cu fața albă ca ceara și cu ochii roșii de febră și chiar scuipînd sînge, mi-e indiferent. Dar celălalt mă interesează, fiindcă vreau să i-l trimit tatei și nu vreau să mă vadă bolnavă și pocită. Înțelegi? - Da. - O să fie un cadou surpriză pentru el, pricepi? - Da, da, firește. - Și atunci, o să-l
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
Stăteau câteși trei rezemați de mașina ei. El vizavi de ea, pe cealaltă ușă, mașina între ei și deodată a simțit că-i vine să leșine, de parcă vederea lui îi înmuiase genunchii de tot, de parcă se îndoiau încet, încet, de parcă sângele i se scurgea în stomac. Scriu și nu iese o scrisoare. Scriu și devine un text. E de două feluri: o scrisoare și un text. Nu e același lucru. Îl sun pentru că vreau să-i aud vocea și mă ud
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
civilizației, din dorința s-ar zice de a-și satisface un impuls posesiv, dar și dintr-un snobism al imaginarului pliat pe tehnică și pe citadinism: "imaginația ta abundentă/ țevăriile de fier ale frigului/ putrezesc/ lent/ lent/ picuri de humă sînge disperate-avalanșe de raze/ în cușca zilnică mor lentilele aparatului de fotografiat/ chinul tău se dizolvă în ploaia somnolentă/ se scurge în canale mîzgoase" (Lostrița). Celebrînd în răspăr "formele casante în dimineața derizorie", Ion Vădan încearcă a se sustrage tiraniei acestora
Antipoezia pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14166_a_15491]
-
precum un balaur cu mai multe capete care n-a lăsat nimic neatins. Istoria viciază sentimentele sau, oricum îngreunează iubirea, cuplul mulțumindu-se deseori doar cu fluidul spiritual: „ce mult mă schimbă așteptarea / stau așa - jalnic amestec de limfă și sânge - în mijlocul / unui sentiment dăruit mai mult suferinței / până vine - candid posesivă - Ioana și vorbește / vobește, îmi spune adevărul în față / nu mă cruță deloc / plânge [...]"(loc pentru altul) Nu știu dacă această poezie nu va părea multor români cumva prețioasă
Made in Basarabia by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14162_a_15487]
-
ceva în plus care ne împiedică să o aplicăm: ne lipsește un exercițiu epistolar și de artă a conversației (de tipul celui din literele franceze), în schimb trăim în cultul violenței, al agresivității, al umorilor dezlănțuite. Cu exercițiul parodiei în sînge, Ioan T. Morar a propus o sintagmă care să definească specificul luptelor literare de la noi: "polemica de cumetrie" și a dat cîteva exemple recente, inclusiv personale. Naratoarea-scrib a profitat de faptul că luase notițe și, amintind de regulamentul polemicii de la
Etica disputelor literare by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14191_a_15516]
-
o parte, și dramatismul comentatorului-martor, pe de altă parte, ca o singură voce rămasă din corul antic ce predică astăzi, într-un prezent la fel de revendicativ. El răsucește cuțitul în rănile istoriei precreștine, și nu numai, îl vîră în baia de sînge ce cuprinde prin abundența-i, scena și personajele, și, deopotrivă, îl învîrtește în propria rană a creatorului ce este, o ipostază halucinantă a noului autor care se revoltă că nu are geniul lui Shakespeare, că n-a scris chiar el
Lavinia vorbește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14231_a_15556]
-
scenei, aducîndu-i pe spectatori foarte aproape de poveste, de jocul actorilor, de respirația lor, de implicarea pe care Naratorul și comentariul lui despre teatru, despre funcția lui în cetate o cer. Toată vînzoleala goților și romanilor, comploturile, iubirile, crimele, vărsările de sînge se petrec la o întindere de braț, acolo, jos, în arenă. Răsuflarea morții se simte epidermic și devine insuportabilă pentru spectatorii slabi de înger. Nu-i ușor să vezi, la doi metri, cum o tînără este violată, lîngă cadavrul soțului
Lavinia vorbește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14231_a_15556]
-
ca jertfă pentru tronul Romei, pleacă să se răzbune. Îi ucide pe cei doi violatori, le transformă oasele în făină și îi servește Tamorei, mama lor - instigantă, adulteră și părtașă la nenorocirea Laviniei - pentru a-i consuma într-o prăjitură. Sîngele țîșnește din toate părțile, pe mîini, pe costume, în scena-arenă. Este un du-te vino acolo purtător de instinctualitate, fiecare val de personaje, de la un punct încolo, aduce sau lasă în urmă cel puțin o crimă, o mutilare. Există un
Lavinia vorbește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14231_a_15556]
-
trupei nu pot să se ridice integral la valoarea căutărilor și cerințelor lui Alexandru Darie. Rămîn cu cîțiva pași în urmă, în ciuda eforturilor pe care nu mă îndoiesc că le fac. Ei nu-și încarcă visceral și emoțional interpretările. Atunci, sîngele ce curge pe scenă devine un act în sine, forțat și gratuit, și nu urmarea firească a ceea ce s-a întîmplat, a clocotului interior ce duce la șirul de crime. Cornel Scripcaru reușește să-l contureze pe Titus Andronicus abia
Lavinia vorbește by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14231_a_15556]
-
ziua de 27 decembrie 1978, a treia zi de Crăciun... după însemnarea din 25 dec., prima zi, despre care am mai scris și în care arătam cum nimerisem într-un restaurant unde casierița, citind absorbită un roman polițist Patimă și sânge, în timp ce mânuia aparatul, consemnase toată comanda prânzului bogat, curcan, tort, prăjituri, șampanie și celelalte, onorându-ne, după care casierița ne refuzase banii... No money... no money...băgând de seamă că pe chitanță scria o felicitare precum și mențiunea că totul era
Note americane (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14253_a_15578]
-
Văzînd-o cum suportă netulburată acea călătorie îngrozitoare, mă întrebam cum putuse să treacă atît de repede și cu atîta stăpînire de sine peste nedreptățile sărăciei. Nimic mai grăitor ca noaptea aceea pentru a o pune la încercare. Țînțarii setoși de sînge, căldura compactă și grețoasă din pricina mîlului din canalele pe care șalupa le răscolea înaintînd, vînzoleala pasagerilor fără somn care nu-și mai găseau locul, totul părea făcut dinadins ca să scoată din minți natura cea mai călită. Mama îndura totul neclintită
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
de pildă, nu mă pot pronunța asupra unei opere până când nu am parcurs-o integral. Nu e nici un fel de curaj aici, sau e un curaj echivalent cu bunul simț, adică ceva pe care ar trebui să îl avem în sânge. - Eu mai degrabă doream să subliniez faptul că la noi o revistă este etichetată după numele celor ce semnează în ea și, evident, după ceea ce spun semnatarii. Tu ai devenit un tip incomod pentru mulți și nu are rost să
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
ale populației nu se știe tot așa de bine, că în deceniul nouă, scenariul european era deja parafat la Washington și la Moscova. Și că Bucureștiul - evident, original prin obtuzitatea unui dictator rudimentar și megaloman, asta determinînd și vărsare de sînge - trebuia să-și însușească datele scenariului, chiar să imite acte - oricum mai înțelepte - ale Poloniei, Ungariei, Cehoslovaciei, Germaniei în a părăsi comunismul și a reinstaura ordinea antebelică. Păstrînd proporțiile - în sensul neechivalării a ceea ce s-a petrecut în 1989 cu
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
Cert este însă că românii au rămas prudenți, cred, de sute de ani. Prudența aceasta le-a intrat în ereditate. Ei nu au nevoie de o cenzură exterioară care să le dea o limită a scriiturii lor; o au în sânge. De aceea cărțile noastre, chiar și cele bune, păstrează un aer de mediocritate, de banalitate, de spirit local prea evident. - Ce ați înțeles despre existența umană din tot ce ați trăit, din tot ce ați cunoscut? - Am înțeles o lecție
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
este vina noastră, nu noi am pus la cale toate astea. Acești rinichi sunt niște rinichi și-atât. Aceasta însă nu e carne de pui, e un pui. Gândiți-vă la lagărele morții din subsolul unui hotel. Perne stropite cu sânge! Materie trasă în țepele periuțelor de dinți! Toate animalele mâncând, nu de plăcere, nu pentru aur, nu pentru putere, ci pur și simplu pentru a trăi. Pentru a cui Plăcere eternă? De mâine postesc.Demisionez.Dar nu pot demisiona cu
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
o dispută vehementă cu acesta din urmă. Este invitat să părăsească party-ul și, evident, nutrește cumplite gînduri de răzbunare. Dar, în aceeași noapte, criticul dispare fără urmă; i se descoperă doar autoturismul de lux, marca "Jaguar", și puloverul pătat de sînge. Bănuit de crimă este, inevitabil, Hans Lach. Supus unui interogatoriu îndelungat, acesta își recunoaște vina. La scurtă vreme după aceea însă, soția criticului este cea care își revendică uciderea tovarășului ei de viață. Cînd încurcăturile ajung la apogeu, Andre Ehrl
Furtună într-un pahar cu apă tulbure by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15007_a_16332]
-
reducție al cărei tablou se încheagă din fapte minime, din deșeurile grandorii. E o lume de uz personal, am zice homeopatică: "oare de ce s-a ofilit frezia// doar o pusesem chiar lîngă fereastră/ într-o carafă destul de încăpătoare/ plină cu sînge/ de la robinetul din bucătărie// nu înțeleg" (unu ianuarie). Moraliile apar și ele la o scară (aparent) micșorată: "de fapt se poate plînge/ și la înmormîntarea unei prostituate// ajunge să-ți imaginezi/ că tu ești acolo/ pe catafalc// în magazinul de după
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
bonomie delirantă: "oare cum se numea acel tablou/ plutind încă în lichid amniotic/ ghilotina împărțise pătratul/ în cîteva triunghiuri/ ce își luau zborul în direcții felurite/ era spre dimineață/ eșafodul fusese acoperit cu o catifea roșie/ ca să nu se vadă sîngele/ nici măcar propriul suflet/ undeva în spațiu/ cam la șase centimetri lîngă oasele craniului (ibidem). Ca și cum ar fi supraviețuit unei catastrofe care a nimicit civilizația, poetul se dedă unor tehnici primitive, numără băbește: "dacă o să înfășori cu răbdare pe mosor/ firul
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
propriul suflet/ undeva în spațiu/ cam la șase centimetri lîngă oasele craniului (ibidem). Ca și cum ar fi supraviețuit unei catastrofe care a nimicit civilizația, poetul se dedă unor tehnici primitive, numără băbește: "dacă o să înfășori cu răbdare pe mosor/ firul de sînge/ vei ajunge pînă la suflet// și trei oglinzi pînă la cinci/ își vor dezbrăca spatele/ vopsit cu negru" (ibidem). Dacă unele asocieri lunecă încă spre prețiozitate, deși în aceeași manieră bizară a monomaniei ("o cutie cu labirinturi/ duce spre tine
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
acum spre cer/ în sicriul de hîrtie igienică" (ibidem). Precum la autorul lui Murphy, decăderea se purifică, se reîncarcă de candoare. Prin adîncire, își află în sine antidotul. Se reîntoarce, circular, către origini, deschizînd perspectiva infantilă a unui homo ludens. "Sîngele stricat" al maturității lucide, năzuiește a se muta înapoi, în ființa copilăriei: "poate că ar fi timpul să mut sîngele/ în celălalt buzunar/ acolo de unde se vede cerul// și un bîtlan/ construit din carton și sfoară/ scufundîndu-și capul/ după niscaiva
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
candoare. Prin adîncire, își află în sine antidotul. Se reîntoarce, circular, către origini, deschizînd perspectiva infantilă a unui homo ludens. "Sîngele stricat" al maturității lucide, năzuiește a se muta înapoi, în ființa copilăriei: "poate că ar fi timpul să mut sîngele/ în celălalt buzunar/ acolo de unde se vede cerul// și un bîtlan/ construit din carton și sfoară/ scufundîndu-și capul/ după niscaiva pești" (ibidem). Sau: "ochii tăi erau mai verzi/ decît jucăria unui copil de pe Marte// acum degeaba răsfoiești paginile/ unei oglinzi
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
afle/ mai ales acum cînd fără ochelari/ vezi numai departele/ cam la jumătatea drumului între cer/ și pămînt/ probabil și magicienii/ simt uneori nevoia să se păcălească singuri/ să inventeze încăodată/ ghearele unei pisici invizibile/ ce zgîrie aerul pînă la sînge/ înainte de a-și lua rămas bun/ pînă cînd pe scena din podul palmelor/ o să înceapă iarăși ploaia/ adică Tibetul/ care se află întotdeauna dincolo de Tibet/ cel puțin atunci cînd umbli pe ape/ și o batistă strălucitor de albă/ flutură la
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]