375 matches
-
numeroasele carențe de cultură se văd imediat: lirismul este plat în plachetele celor doi tineri, iar obscuritatea vine mai curând din confuzia gândului și neputința de a-l exprima. Ulterior T. încearcă infatigabil să își aproprieze teme și motive simboliste, sămănătoriste și gândiriste, precum și variate modalități de versificare (versul liber, metrul antic etc.), rareori izbutind să atingă nivelul unui discipol menționabil. Și cercul Adonis, constituit în jurul său, este în epocă, în ciuda celor aproape o sută de plachete tipărite, un fenomen literar
TREBONIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290244_a_291573]
-
curentelor dominante până la primul război mondial: sămănătorismul și poporanismul. Continuând orientarea spre specificul național, preluând unii colaboratori ai revistelor ce o susținuseră, „Gândirea” (1921-1944) accentuează din prima etapă - și în curând absolutizează - prin codirectorul (apoi directorul unic) Nichifor Crainic componenta sămănătoristă, nu fără a-i înnoi conținutul și a-i da un sens mult mai precis. De aceea și înlocuiește vocabula „sămănătorism” cu t. (numit mai târziu și gândirism), care - afirmă el, în articolul-manifest Sensul tradiției din numărul 1-3/1929 - „voiește
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
1929 - „voiește”, întocmai ca sămănătorismul, „o cultură creatoare de valori autohtone, o creație culturală proprie”. O cultură și o creație redimensionate - specifică în continuare Crainic. Sămănătorismul a „aprofundat caracterul etnic al acestui popor”, dar a „ignorat caracterul lui religios”. Literatura sămănătoristă descrie natura „în orgii de culori”, omul fiind „numai un pretext pitoresc în vigurosul tablou al naturii”, „o făptură telurică printre alte făpturi telurice”, pentru că aici „un duh al pământului țâșnește păgân și frenetic”. Propunîndu-și să îmblânzească duhul ancestral păgân
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
se precizează mai cu seamă în poezie. Invarianta lor este estetizarea spiritualizantă a unui material de inspirație autohton. Menținându-se în universul rural, tradiționaliștii semnalează cu stăruință în acesta constituenți ce nu atrăseseră în chip deosebit privirile sămănătoriștilor. În versul sămănătorist apar în prim-plan câmpuri, holde, munți, ciobani, hore, nunți, lăutari, cârciumi, hanuri; lirismul tradiționalist decorează peisajele cu biserici, schituri, troițe, înfățișează preoți, monahi, ceremonii cultice, datini de sărbători, procesiuni religioase, coboară pe pământ îngeri, înlocuiesc strigătura și chiotul cu
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
în reviste din constelația ei, doar Victor Papilian este realmente un „gândirist” (deși tematica sa e mai mult urbană, deci netradițională), prin tendenționismul și chiar tezismul creștin ortodox al unor scrieri. Cezar Petrescu a debutat în 1922 cu volumul tipic sămănătorist Scrisorile unui răzeș, spre a încerca după aceea să scrie, urmând modelul „comediei umane” a lui Balzac, o „cronică românească a secolului XX”. Gib I. Mihăescu (netradițional prin sursele inspirației) are comun cu gândirismul cultivarea lui Dostoievski (a cărui influență
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
Papilian), dar nu în spirit ortodoxist. Opera lui Mateiu I. Caragiale se află la antipodul oricărui fel de t. Amprente, dar fără specific gândirist, conține proza lui Pavel Dan și a lui Ion Vlasiu. În dramaturgie orientarea există în varianta sămănătoristă, nu gândiristă, la Victor Ion Popa, la I. Valjean, și tot sămănătorismul predomină în piesele lui V. Voiculescu, chiar dacă una dintre ele, La pragul minunii, poate fi raportată și la gândirism. Antisămănătorist declarat, Blaga a exploatat, și în teatrul său
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
UNIREA, revistă apărută la Bălți între 15 august 1929 și 15 iunie 1931, ca „Foaie lunară a Căminului Cultural Central «N. Iorga»”; la numărul 5-6/1931 subtitlul devine „Foaie națională culturală”. Publicație de filiație sămănătoristă (pusă sub motoul iorghist „Aruncă sămânța; dacă ea nu va încolți, va deveni gunoi pentru sămânța viitoare”), U., în același timp organ al Asociației Învățătorilor din județul Bălți, își formulează programul în Cuvânt înainte: „Această foaie este glasul chemării la
UNIREA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290351_a_291680]
-
generând o lirică senină, armonioasă, în cea mai autentică manieră tradiționalistă. Deși contemporan cu cele mai „neliniștite” spirite ale veacului, el se apropie prin vers mai degrabă de înaintași precum Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coșbuc, iar predominantă rămâne factura sămănătoristă, cu toată atmosfera și motivele ei. Nostalgia proprie sufletului moldav, muzicalitatea versurilor - în care ritmul și rima constituiau condiții obligatorii, puse în valoare de sonet, formă predilectă la T. -, elogiul adus peisajului natal și eroilor neamului sunt câteva dintre însemnele
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
G. Ibrăileanu și Bârladul (1939), Tecuciul literar (1943) - au o valoare exclusiv documentară atât în sens obiectiv (ca baze de date), cât și subiectiv (ca expresie a unei mentalități). În ceea ce privește ultimul aspect, textele indică, pe de o parte, persistența ideologiilor sămănătoriste și poporaniste în Moldova deceniului al patrulea din secolul trecut și rezistența îndârjită față de modernismul de sorginte lovinesciană, care constituie ținta favorită a ironiilor autorului; pe de altă parte, parti-pris-urile regionaliste se observă în numărul redus al paginilor de critică
URSU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
hâtră, drapată înșelător sub semnalele morozității. Versurile par cuprinse de o atmosferă de tânjire difuză și de apăsarea unui regret neexplicitat, referitor, probabil, la intense combustii dejucate sau amânate de adversitățile contingentului. În relație cu lirica anterioară, la V. viziunea sămănătoristă sau neosămănătoristă și inventarul aferent sunt revizitate cu amendări polemice, iar universul sufocant al orașului de provincie nu este cel înregistrat de poeții de la începutul veacului trecut ori de avangardiștii interbelicului, ci acela din vremea noastră. La fel, nostalgiile ruraliste
VANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290424_a_291753]
-
de munți, ce descrie Transilvania, și culegerea Pământul românesc și frumusețile lui (1940), alcătuită de Emanoil Bucuța din studii, articole și conferințe citite de V. la radio sau adunate din reviste. A mai iscălit G. Iederă și G. Vineș. Tipic sămănătoristă, poezia lui V. a obținut totuși o mențiune favorabilă din partea lui E. Lovinescu, dispus a recunoaște că, „în banalitatea uniformă a epocii”, „pare” să conțină câteodată „o frăgezime delicată de notație, un psihologism interesant, o poliritmie savuroasă [...] și o familiaritate
VALSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]
-
pământ!, In opressores, Decebal către popor și Doina. Pe de altă parte, o lirică epigonică, alcătuită mai ales din pasteluri, fie peisaje, fie tablouri ale obiceiurilor câmpenești (Maria Baiulescu, Sânziene, Maria Cunțan, Pastel, De la sat, Sergiu Cujbă, Serenadă), prevestind patriarhalismul sămănătorist, își are modelul în Coșbuc. Țăranul e și în atenția lui J. B. Hétrat, poet al existențelor umile, surprinse în alegorii morale. Sentimentalismul posteminescian, comun în epocă, trece în versurile elegiace ale lui George Murnu, la Elisabeta M. Z. Ionescu
VATRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
romantic-compensator, relevă pregnant categoriile structurante și tensiunile definitorii ale modernității literare: distanțarea ironică, tendința către depersonalizare, disonanța neliniștitoare, fragmentarismul, refuzul retoricii. Poemul Un căscat în amurg se detașează atât de cadrul fastuos-maladiv al melancoliei simboliste, cât și de fadul idilism sămănătorist: „...De o săptămână nici un factor poștal n-a mai sunat din corn, călare / în schimb, iată un popă-negru călărește cu picioarele în șosea / iată depărtarea muge și s-așterne pe o cireadă / iată vântul se înhamă cu tălăngi moștenite din
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
atât în coliba săracului, cât și în palatul bogatului”. Într-un editorial din 1935, după nouă ani de apariție, gazeta se mai considera încă „o trâmbiță sunătoare de luptă și de victorie” într-o epocă de „cras materialism”. Ambițiosul program sămănătorist este ilustrat cu versuri de Sterian Ciucescu, Maria Staiculescu, Al. Iliescu, Lucian Costin, Al. Gregorian, Al. C. Aldea, Nelu Cristescu, V. Popa Măceșanu, V. Stoenescu-Odaia, Neculai P. Chirica, dar și de Virgil Carianopol, E. Ar. Zaharia, Ion Potopin, Ion Apostol
ZORILE ROMANAŢULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290751_a_292080]
-
spre cumpăna dintre milenii. În 1993 Academia Română îl va desemna pe scriitor membru post-mortem. Cele dintâi volume ale lui V. - Poezii și Din Țara Zimbrului și alte poezii -, îndatorate profund lui Al. Vlahuță și lui George Coșbuc, sintetizează caracterele liricii sămănătoriste și totodată prefigurează tradiționalismul promovat de revista „Gândirea”. Casa noastră, o piesă rezumativă a cărții de debut, opune tabloul convențional idilic al satului patriarhal („Ce pașnic era satul... Pitit la poala culmii / Ca ostrovul de mituri sub strașina-nvechită...”) degradării
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
o nouă culegere de „cântece de vitejie”. Construite impecabil, asemenea celor din prima carte, dar într-o materie verbală aspră, întrucât numește realități crâncene, versurile dobândesc intermitent o forță expresivă notabilă. V. devine poet autentic odată cu Pârgă, unde, substituind gustului sămănătorist pentru idilic, pentru grațios și suav curajul de a surprinde realul neînfrumusețat, expune priveliști de lume rurală frumoasă, dar nu neapărat edenică. Privirea e reținută mai mult de plante mustoase decât de flori gingașe, mai mult de reptile decât de
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
viziunea romancierului toată vina pentru soarta țăranilor având-o arendașii; în schimb, boierul, demofil prin definiție, îi este țăranului părinte. Proprie literaturii române cu tematică rurală din secolul al XIX-lea, această viziune va orienta la începutul secolului următor literatura sămănătoristă. Tănase Scatiu se definește caracterologic încă din primul volum al ciclului, cel de-al doilea susținând prin noi detalii dominantele portretului său moral. Fiu al unui argat și al unei femei respingătoare, „groasă, buhavă, murdară”, meschină, abrutizată de alcool, ambițiosul
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
nefericirile biografiei sale modeste nici în Fântâni pentru popas (1939), unde construiește câte o imagine mai reușită, dar o devalorizează cu câte un clișeu final. Ultimul volum, Desfrunziri (1945), sugerează chiar din titlu drama inadaptării, motiv curățat acum de influențele sămănătoriste vizibile anterior. S. își încercase condeiul și în proză, dar romanul Părintele Nichita, deși finalizat, rămâne netipărit. SCRIERI: De pe dealuri uitate, Mediaș, 1937; Vibrări, Mediaș, 1938; Fântâni pentru popas, Mediaș, 1939; Desfrunziri, Sibiu, 1945. Repere bibliografice: Romulus Demetrescu, ,,De pe dealuri
SUCEVEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290004_a_291333]
-
însă și surprinderea unor situații la granița anormalității sau chiar din zona patologicului, cu consecințele lor în planul proiecțiilor obsesive, ca în volumul Între viață și moarte (1912) sau în romanul Stigmat (1940). Schematice și teziste, în limita acelorași clișee sămănătoriste, sunt romanele Măscărici (1933) și Cântec de sirenă (1934). Reușitele prozatorului se conturează extrem de rar, și anume în crearea unei atmosfere de sorginte fantastică, cu variantele sale - basm, feerie, vis -, și nu în construcții epice de tip obiectiv. P. a
PORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288974_a_290303]
-
vine din cartierul meu// Niciodată n-ai să-mi strângi pleoapele/ Între palatele-ți depărtatele// - Ce facem, mergem, puiule?// - Dragostea mea n-are franci// dar dacă vrei să bei două ramuri!// Și mașinile mă ocolesc.” Există chiar și mici intermedii sămănătoriste, cu versuri care evocă ruperea de satul-matrice, precum cele din Carașul între depărtări: „O, crede-mă, dacă vrei/ că am sosit de la Coștei.// Mă caută grâul verde/ mă află și mă pierde.// Chem și chem, chem satul meu/ glasul îmi
POPA-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
de secol - „satul ideal”. Cumnat cu Constantin Stere, P. cată însă cu mâhnire la „satul real”, cu sumbra lui mizerie. Și suferă pentru că satul e vatra de românism curat, primejduit de relele ce se abat dinspre oraș, „iadul gol” - contaminație sămănătoristă -, unde valorile autentice se alterează, se părăduiesc. Articolele, mizând pe stratagemele persuasiunii, vădesc indiscutabile aptitudini de psiholog. Încă student, P. emite, la un congres, avizate Considerațiuni psihologice din viața țăranului român (intervenție tipărită în 1893). Și, îndeobște, scrierile de orientare
POPESCU-23. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
duios, natura provincialistă a lexicului, inflexiunea lirică a tonului narativ ne deșteaptă în spirit ecoul prozei sadoveniste. Cu Velerim și Veler Doamne ne întărim din nou impresia asupra înrudirii, în spirit, în procedee, în lexic, cu cel mai mare liric sămănătorist. Aici se cuvine însă o lămurire preliminară. A califica drept sămănătorist pe d. Victor Ion Popa ar însemna să dăm o judecată parțială și exterioară. Fiindcă d-sa nu este unul din acei nenumărați epigoni ai unui curent astăzi istoric
POPA-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288917_a_290246]
-
o anume linearitate a cazuisticii sufletești (Socoteala). Drumul cu plopi schimbă perspectiva. „Omul interior” este aici un citadin, în genere intelectual, capabil de o complicată mecanică sufletească, mai elastică și mai imprevizibilă. Ideologic însă, prozatorul nu părăsește cu totul orbita sămănătoristă. Se simte din modul în care personajele se raportează la oraș, din desele incursiuni întreprinse în memoria lor patriarhală, din prezența unor dezrădăcinați reali sau disimulați. Autorul are pretenția de a descoperi în realitatea contingentă un fenomen nou, de inadaptare
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
în insul carpato-pontic, sub forma unui conflict temperamental, milenarul dualism geografic Occident - Orient. Cu cel de-al treilea volum de nuvele și povestiri, Omul din vis (1925), P. surprinde din nou prin schimbarea registrului narativ; de la schițe și povestiri elegiac sămănătoriste și nuvele în directă tradiție maupassantiană trece brusc, prin descoperirea psihanalizei, la texte de cutezantă introspecție psihopatologică. Sensibil la orice simptom de remaniere epică (fenomen pus în evidență și de publicistica sa), scriitorul urmărește nu numai prioritatea în informație, ci
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
și fantasticitate. Aceasta este, de altfel, și posibila explicație a expresiei „fantasticul interior”, cu care scriitorul își particularizează un întreg ciclu de opere. O alteritate crescândă, perfecționată, excesivă colorează acum tot mai intens manifestarea personajelor, depărtându-le de linearitatea tipologică sămănătoristă. În același timp, preocupat de interioritatea lor, autorul nu mai are suport pentru tirade poematice, textul câștigând rapid în epicitate. Efectele reformulării de atitudine sunt receptate de textele scrise sau revăzute în această perioadă și care vor intra în culegerile
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]