1,053 matches
-
politică a Țării Românești și Moldovei. Un drum comercial unea Moldova cu Polonia, de-aici vasalitatea Moldovei, urmărită de Polonia, deoarece drumul de negoț spre Marea Neagră traversa Moldova. Drumul comercial al Țării Românești începea în Ungaria (în Transilvania, erau orașele săsești) și continua spre sud-est, pe traseul Brăila-Chilia, și spre sud, pe ruta Vidin-Marea Adriatică, consecința fiind vasalitatea țării, urmărită de Ungaria în scopul de a controla drumul de comerț ce unea Sibiul și Brașovul cu Brăila și Chilia. În concluzie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că „nu se găsește atestat nici un proces de vrăji- torie îndreptat împotriva unor valahi” (50, p. 57). Și alți autori (Artur Gorovei, de exemplu) au susținut că judecățile și execuțiile priveau în exclusivitate pe „vrăjitorii” din rândul populației maghiare și săsești din Transilvania. Astfel de aserțiuni nu sunt doar ilogice, dar nici conforme cu realitatea. În anul 1753, de exemplu, la Tg. Mureș a fost condamnat la moarte, pentru vagabondaj și vrăjitorie, și ars pe rug pe malul Mureșului un „vrăjitor
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
acela al sacrificiului ritual înfăptuit în vederea întemeierii creației. Motivul „arhitectul care, din invi- die, își sacrifică ucenicul, aruncându-l de pe schelă” este atestat și pe teritoriul românesc. Vezi tradițiile populare referitoare la construirea Bisericii Negre din Brașov și a Bisericii săsești din Sebeș (21). în privința rolului simbolic pe care îl joacă Ariadna în economia mitului, cred că problema ar trebui pusă exact invers decât am făcut-o până acum. Evoluția (involuția) mitului în timp s-a produs în defavoarea, și nu în favoarea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Cluj în 1919: Nu românizarea noastră feroce întru vegetativul etnografic, ci continua noastră umanizare întru sublimul uman va crea cultura românească" (Noica, 1991: 32). Dar maniera în care privește Blaga satul românesc este dincolo de orice catalogare. Comparația dintre concepțiile arhitectonice săsească respectiv românească este revelatoare. În cazul sașilor, "În alinierea caselor, în frontul lor compact, simți prezența unei energii umane canalizate colectiv, potrivit unui plan primordial impus naturii. Satele românești sunt așezate, nu mai întâmplător, dar mai firesc, ele cresc din
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
potrivit unui plan primordial impus naturii. Satele românești sunt așezate, nu mai întâmplător, dar mai firesc, ele cresc din peisaj atât de organic, că nici nu îți poți închipui ca ele să nu fi fost totdeauna acolo, unde sunt. Casele săsești stau cot la cot, alcătuind împreună un singur mare zid către stradă, severe (...): comuna săsească e o colectivitate rațională de oameni închiși, fiecare având, nevăzut crestat pe frunte imperativul categoric. Casele românești sunt mai liber laolaltă, (...); casele formează grupuri nesimetrice
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
firesc, ele cresc din peisaj atât de organic, că nici nu îți poți închipui ca ele să nu fi fost totdeauna acolo, unde sunt. Casele săsești stau cot la cot, alcătuind împreună un singur mare zid către stradă, severe (...): comuna săsească e o colectivitate rațională de oameni închiși, fiecare având, nevăzut crestat pe frunte imperativul categoric. Casele românești sunt mai liber laolaltă, (...); casele formează grupuri nesimetrice ca țăranii când se duc în dezordine la o înmormântare sau la o nuntă; comuna
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
imperativul categoric. Casele românești sunt mai liber laolaltă, (...); casele formează grupuri nesimetrice ca țăranii când se duc în dezordine la o înmormântare sau la o nuntă; comuna românească e o colectivitate instinctivă de oameni deschiși, iubitori de pitorescul vieții. (...) Casa săsească are la temelie mai mult o concepție etică, decât estetică, despre rosturile vieții" (Blaga, 1985: 264-265). Dacă satele ar fi lăsate în voia lor, spunea Rădulescu Motru, ele s-ar dezvolta în spiritul tradiției, fiind astfel așezăminte model. În pofida faptului
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
administrative și teritoriale, provincia Sibiu a cuprins în 1355 zece scaune (inițial șapte și apoi încă trei), pentru ca ulterior, din 1487, Sibiul să facă parte din universitatea sașilor (Universitas Saxonum), unitatea administrativă, juridică și politică ce va guverna toate comunitățile săsești din fundus regius, din 1486 și până în 1876 (Nistor, Racovițan, 1985, Avram, Crișan, 1983). În aceeași perioadă (secolul XV), Tălmăcelul, deși considerat sat liber, avea statut de domeniu al Sibiului, cu obligații de natură feudală în muncă, natură și bani
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
sașilor preponderent între Cibin și Râul Sadului, zona dintre Râul Sadului și pârâul Tălmăcel fiind locuită de români. Așadar Tălmăcelul avea încă de atunci o populație preponderent românească, acest lucru fiind dovedit și de denumirile care se vehiculau, de Tălmaciu săsesc și Tălmăcelul românesc (Stroilă, 1996). Este perioada în care Tălmăcelul are statut de sat subordonat scaunului Tălmaciu. Urmează apoi, începând cu secolul XIV și până în secolul XVII, perioada în care populația din această zonă încearcă să-și mențină independența în fața
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Perioada este marcată de o puternică instabilitate politică. În 1526, după înfrângerea ungurilor la Mohács, regatul maghiar se prăbușește, iar Transilvania devine principat autonom, aflat sub suveranitatea Porții Otomane. În 1688, Transilvania devine provincie a Imperiului Habsburgic. După dizolvarea Universității Săsești, scaunul Tălmaciului, din care făcea parte și Tălmăcelul, este scos de sub administrația magistraților sibieni (1784), situație care va stimula o deosebită dezvoltare economică și socială a zonei. Tot acum încep să apară semnele dezvoltării capitalismului timpuriu și apar sau se
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
cununi orizontale de bârne. Elementele tradiționale se regăsesc în toate detaliile privind tehnica de construcție a caselor din această zonă. Astfel, temelia casei o reprezintă acea "talpă" de stejar, groasă de 0,60 m și care denotă faptul că influențele săsești în construirea caselor de aici au fost foarte reduse. În ce privește vechimea locuințelor, situația din țară arată că 11,7% din locuințele din rural au fost construite la începutul secolului, 20,3% în 1940 și 21,8% în 1970. În 1990
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
în secolul XIII, imediat după invazia tătară din 1241. Și spre deosebire de satele din Mărginime, în această zonă colonizarea sașilor a însemnat deposedarea localnicilor de pământ, de bunurile și de drepturile lor, prin Bula Andreiană. Dovezi ale caracterului majoritar al populației săsești sunt multe de-a lungul timpului. Toponimice ca "Brinchini" (pădure), sau "Muler" (pășunat), sau "Blehanes" (o parte a viilor) constituie astfel de dovezi. Mult timp, populația Ludoșului a fost majoritar săsească. Nu este cunoscut cu exactitate când au devenit românii
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
prin Bula Andreiană. Dovezi ale caracterului majoritar al populației săsești sunt multe de-a lungul timpului. Toponimice ca "Brinchini" (pădure), sau "Muler" (pășunat), sau "Blehanes" (o parte a viilor) constituie astfel de dovezi. Mult timp, populația Ludoșului a fost majoritar săsească. Nu este cunoscut cu exactitate când au devenit românii majoritari în Ludoș, unele surse indică anii 1600 (Stanciu, 1938). Biserica evanghelică și casele parohiale au dispărut din sat încă din 1864-1870, pe locul lor aflându-se astăzi gospodării. Între 1224
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Dumitrescu-Jippa, Nistor, 1976: 58). De-a lungul timpului, alături de aceste obligații de tip feudal, se adaugă și alte evenimente de natură să creeze mari dificultăți ludoșenilor. În 1599 de exemplu, Mihai Viteazul aflat după bătălia de la Șelimbăr, rechiziționa de la populația săsească alimente pentru armata sa. În acel an, sașii din Ludoș s-au opus acestor rechiziții, urmarea fiind faptul că Mihai Viteazul îi ordonă Banului Udrea să prade și să ardă Ludoșul. O mare parte din populația satului (mai ales cea
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
alimente pentru armata sa. În acel an, sașii din Ludoș s-au opus acestor rechiziții, urmarea fiind faptul că Mihai Viteazul îi ordonă Banului Udrea să prade și să ardă Ludoșul. O mare parte din populația satului (mai ales cea săsească), s-a refugiat în satele din jur. Chiar și astăzi, se poate întâlni numele de Logdescher la localnici din satele învecinate Ludoșului. Populația satului a fost pusă la încercare nu numai în urma războaielor, ci și a epidemiilor de ciumă (1531
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
1999. Modernity. A non-European Conceptualization. în British Journal of Sociology, vol. 5, 1, pp. 141-159. Muntean Gheorghe. 1993. Ludoș comună românească. Sibiu: Casa de Editură și Presă Tribuna S.R.L. Nägler, Thomas. 1969. Populația românească în sudul Transilvaniei și caracterul colonizării săsești în secolele XII-XIII, în Studii și Articole de Istorie, XIII. Nahorniac, Raluca. Finding farmers Country Survey: Romania. Working Paper nr. 58. Rural Transition Series, http://www.liv.ac.uk/history/centres/cehome.htm Naisbitt, John, Aburdene, Patricia. 1993. Anul 2000
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Dintre traduceri se evidențiază Purtare de bună cuviință între oameni, realizată de Timotei Cipariu, precum și transpunerile lui Gavriil Munteanu din Tacit, Germania sau Situațiunea, datinile și popoarele ei (1864). Această întreprindere va constitui nucleul celei mai importante edituri și tipografii săsești sibiene, ce va contribui în mod substanțial la difuzarea și tipărirea cărții în limba română. Repere bibliografice: Elena Dunăreanu, Aurelia Popa, Cartea românească sibiană, Sibiu, 1979, 47, 49-51; Răduică, Calendare, 143-145, 244, 609; Lexikon der Siebenbürger Sachsen, Innsbruck, 1993, 80
FILTSCH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287005_a_288334]
-
amore, retălmăcit în Codicele Petrovay (1672). De la 1 iunie 1674 datează Oda lui H., moment de referință pentru istoria prozodiei românești. Este scrisă în românește, într-un limbaj dialectal, contorsionat fonetic, sintactic și mai ales ortografic de influențe maghiare și săsești. Versificația savantă, în metru cantitativ, preia hexametrul și pentametrul antic, voind a demonstra, comparativ, virtuțile prozodice ale limbii române. Oda, împreună cu alte poezii gratulatorii în limbi străine, este tipărită în 1674 la Basel, într-un volum omagial, Vota solennia, dedicat
HALICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
sa a fost Maria (n. Alexovici), a cărei nepoată de soră, Ecaterina Karaboas, va fi mama dramaturgului I. L. Caragiale. La o școală din Șcheii Brașovului L. a urmat cursul primar, deprinzând carte românească și grecească. A învățat apoi la gimnaziul săsesc din Brașov (unde a putut dobândi o bună cunoaștere a limbii germane) și, se pare, la Blaj. Prin 1827 este trimis la Buda pentru studii de istorie; el este însă atras de „arta zugrăvitului” și i se dedică. În mediul
LECCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287766_a_289095]
-
RPR, devenită în 1970 Centrul de Științe Sociale Sibiu. Lucrând în cadrul sectorului de dialectologie, a publicat o serie de studii și comunicări referitoare la specificul limbii germane vorbite în Transilvania și la interferențele lingvistice româno-germane. Este coautoare a Dicționarului graiurilor săsești. Părăsind țara în 1978, se stabilește în Germania, la Mosbach, mai târziu la Gundelsheim/Neckar, unde își continuă activitatea lingvistică, în calitate de redactor al Dicționarului graiurilor săsești din nordul Transilvaniei. În 1994 obține, pentru merite în domeniul cultural, gratificația de onoare
RICHTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289283_a_290612]
-
germane vorbite în Transilvania și la interferențele lingvistice româno-germane. Este coautoare a Dicționarului graiurilor săsești. Părăsind țara în 1978, se stabilește în Germania, la Mosbach, mai târziu la Gundelsheim/Neckar, unde își continuă activitatea lingvistică, în calitate de redactor al Dicționarului graiurilor săsești din nordul Transilvaniei. În 1994 obține, pentru merite în domeniul cultural, gratificația de onoare a Premiului „Georg Dehio”, oferită de Breasla Artiștilor din Esslingen. Ca traducătoare, R. s-a îndreptat mai mult spre proză, cu predilecție spre narațiunile sugerând dinamismul
RICHTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289283_a_290612]
-
climatul cultural al primei jumătăți de secol XX, cu un rol marcant în înfăptuirile scriitorilor grupați în jurul revistei „Klingsor” din Brașov. Colaborează cu eseuri și traduceri la reviste din țară și din Germania și realizează o culegere de poezie populară săsească veche (Alte sächsische Gedichte, 1945) și alta de poezie germană contemporană din România (Herz der Heimat, 1935), împreună cu Harald Krasser. În domeniul traducerilor din literatura română, R. se concentrează asupra poeziei. A alcătuit, printre altele, antologia Aus grünen Wäldern weht
ROTH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289389_a_290718]
-
, Ioan Al. (6.VII.1844, Colun, j. Sibiu - 6.IV.1878, Brașov), poet și prozator. Este fiul Anei (n. Panga) și al lui Alexa Lapedatu, țărani. Frecventează școala săsească din Hosman și Liceul Romano-Catolic din Sibiu (1860-1868), fiind unul dintre primii studenți trimiși la Paris cu o bursă a Societății „Transilvania” din București. După ce între 1868 și 1870 audiază cursuri la Collège „Sainte-Barbe”, Collège de France și la Sorbona
LAPEDATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287746_a_289075]
-
nu împrumutează la-nceputurile lunelor pe nimene, nici foc nu dau câteva zile; cred în glasurile cocoșilor și altele asemenea vrăji fac...”. Vrăjitoarele legau și dezlegau, „făceau” de dragoste (româncele erau cele mai abilitate, se pare, în această direcție [cronicile săsești le amintesc]; când au vrut să-l atragă în mrejele lor pe principele Gabriel Bethlen, soția cancelarului Ioan Imreffi și văduva Ecaterina Dengelegi au apelat la vrăjitoare românce; ultima avea la reședința ei din Vințul de Jos o româncă pricepută
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de obicei în temeiul unor mărturii că ar fi amenințat să facă vreun rău vecinilor lor, copiilor acelora, bunurilor, vitelor și celorlalte lucruri ale lor, puse în legătură cu unele întâmplări corespunzătoare ce par să se fi produs după aceea. în scaunele săsești din Transilvania ei le supun adesea la acea dovadă binecunoscută a apei și am auzit pe unii care au declarat că au fost martori oculari, recunoscând că unele persoane bănuite nu puteau niciodată să se scufunde mai jos de suprafața
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]