1,054 matches
-
1937, ca fundație. Universitatea săsească, îngloba cele șapte scaune ale Sibiului (Orăștie, Sebeș, Miercurea, Sighișoara, Nocrich, Cincu și Rupea), Scaunul Șeica și cel al Mediașului, formate mai târziu, precum și Districtul Brașov și Districtul Bistriței. Ca urmare a constituirii sale, comunitatea săsească din Transilvania a devenit „"națiune politică"” alături de maghiari și secui, având drept de reprezentare în Dieta Transilvaniei. În primă instanță, denumirea „"Nationsuniversität"” (Universitatea Națiunii) poate induce în eroare, dar prin descompunera cuvântului în componentele sale regăsim termenii latini „"natio"”(popor
Universitatea Săsească () [Corola-website/Science/313801_a_315130]
-
Corvin diploma care întărea privilegiile Diplomei andreene pentru „toți sașii trăitori în părțile ardelene ale regatului” ("universorum Saxonum nostrorum partium regni nostri Transsilvanorum") și le-a extins asupra întregului Pământ Crăiesc. În felul acesta, Matei Corvin a creat Universitatea Națiunii Săsești, care a stabilit pentru câteva secole cadrul vieții sașilor de pe teritoriile privilegiate, unindu-i într-o singură unitate juridică și administrativă. O dată cu creșterea tensiunilor între cele trei stări recunoscute și cu slăbirea puterii regilor Ungariei, „"die Nationsuniversität"” s-a transformat
Universitatea Săsească () [Corola-website/Science/313801_a_315130]
-
fost încorporate și sate românești ce purtau numele de „"scaune-filială"” (după T. Nägler). Între măsurile de reformă luate de împăratul Iosif al II-lea în anul 1781, se număra și introducerea „concivilității”, care anulează constituția stărilor și dizolvă Universitatea Națională Săsească. Cu puțin timp înainte de moarte, prin „edictul de restituire”, Iosif al II-lea a anulat majoritatea reformelor sale, dar concivilitatea nu a fost abrogată, astfel că de acum înainte și reprezentanți ai celorlalte națiuni puteau dobândi și deține proprietăți în
Universitatea Săsească () [Corola-website/Science/313801_a_315130]
-
puțin timp înainte de moarte, prin „edictul de restituire”, Iosif al II-lea a anulat majoritatea reformelor sale, dar concivilitatea nu a fost abrogată, astfel că de acum înainte și reprezentanți ai celorlalte națiuni puteau dobândi și deține proprietăți în orașele săsești. În 1821, sediul Universității Săsești s-a instalat în Casa Hecht, cunoscută și drept "casa comesului", aflată în Piața Mare din Sibiu. În contextul revoluției de la 1848, a fost desființată din nou și nu a mai dobândit niciodată importanța pe
Universitatea Săsească () [Corola-website/Science/313801_a_315130]
-
edictul de restituire”, Iosif al II-lea a anulat majoritatea reformelor sale, dar concivilitatea nu a fost abrogată, astfel că de acum înainte și reprezentanți ai celorlalte națiuni puteau dobândi și deține proprietăți în orașele săsești. În 1821, sediul Universității Săsești s-a instalat în Casa Hecht, cunoscută și drept "casa comesului", aflată în Piața Mare din Sibiu. În contextul revoluției de la 1848, a fost desființată din nou și nu a mai dobândit niciodată importanța pe care o avea în trecut
Universitatea Săsească () [Corola-website/Science/313801_a_315130]
-
din germanul "Klaus" sau din cuvântul "Klause" (însemnând «trecătoare între munți» sau din "clusa" «stăvilar, baraj»). Alte denumiri frecvente ale orașului sunt cea maghiară și cea germană, Kolozsvár și, respectiv, Klausenburg. Klausenburg a fost una dintre cele șapte cetăți medievale săsești ale Transilvaniei (în germană "Siebenbürgen", cu sensul de "Șapte Cetăți"). Primul nume românesc al orașului a fost Cluș, scris uneori și "Klus". Denumirea de Cluj s-a încetățenit mai ales după ce orașul a devenit parte a Regatului României în 1918
Cluj-Napoca () [Corola-website/Science/296743_a_298072]
-
să se stabilească în zona în care se află în prezent localitatea, un loc extrem de propice pentru agricultură și creșterea animalelor. Prima atestare documentară a localității datează din 1302, când apare în izvoare sub denumirea de posessia Galfalva. În documente săsești așezământul este amintit sub denumirea Gallendorf, iar mai târziu în anul 1314 apare sub denumirea de Villa terra Gálfalva, denumit astfel după comitele Gál Gálfalvi. De-a lungul istoriei, domeniul Gálfalva a fost în proprietatea mai multor persoane, oameni importanți
Gănești, Mureș () [Corola-website/Science/299938_a_301267]
-
încă din Evul Mediu. Localitățile sunt dominate de bisericile lor fortificate, care ilustrează perioadele clădirii din secolul al XIII-lea și până în secolul al XVI-lea. Cel mai renumit dintre aceste sate este Biertanul. Biserici fortificate transilvane sunt specifice satelor săsești și secuiești situate în sud-estul Transilvaniei. Odinioară în număr de circa 300, bisericile fortificate au jucat atât un rol religios cât și un rol militar pentru mai mult de cinci secole. În număr de aproximativ 150 de edificii la începutul
Biserici fortificate din Transilvania () [Corola-website/Science/296759_a_298088]
-
pentru mai mult de cinci secole. În număr de aproximativ 150 de edificii la începutul secolului XXI, bisericile fortificate transilvane formeaza unul dintre cele mai dense sisteme de fortificații medievale bine păstrate de pe continentul european. În Transilvania, în așezările rurale săsești și secuiești se pot regăsi trei tipuri principale de fortificații: Bisericile fortificate ardelene se înscriu în fenomenul european al bisericilor fortificate. Secuii s-au instalat ca grăniceri în sud-estul transilvan în cursul secolului al XI-lea. Satele săsești au început
Biserici fortificate din Transilvania () [Corola-website/Science/296759_a_298088]
-
așezările rurale săsești și secuiești se pot regăsi trei tipuri principale de fortificații: Bisericile fortificate ardelene se înscriu în fenomenul european al bisericilor fortificate. Secuii s-au instalat ca grăniceri în sud-estul transilvan în cursul secolului al XI-lea. Satele săsești au început a fi construite de la mijlocul secolului al XII-lea, când regele Géza al II-lea a adus coloniști germani în regiune pentru a proteja frontierele orientale ale Regatului Ungariei de invaziile cumane. După sosirea în regiune a cavalerilor
Biserici fortificate din Transilvania () [Corola-website/Science/296759_a_298088]
-
de război puteau adăposti populația localității, iar pe vreme de pace erau folosite ca depozite, hambare, magazii în care populația își păstra bunurile (în mai multe sate transilvane, unul dintre turnurile fortificației se numește "turnul slăninilor"). Clădirea principală a satelor săsești și secuiești este biserica, situată aproape întotdeauna în centrul localității. În majoritatea cazurilor, biserica este situată într-o locație ușor de apărat, de obicei în vârful unei coline. Elementele de fortificație întâlnite în orașele din împrejurimi au fost adaptate fortificațiilor
Biserici fortificate din Transilvania () [Corola-website/Science/296759_a_298088]
-
din Sighișoara). Materialele de construcție sunt în mod tradițional piatra și cărămida roșie, iar țiglele acoperișurilor sunt date cu argila roșie, ceea ce e o specificitate a regiunii. În apropierea bisericii se găsește piața centrală a satului (numită "Tanzplaz" în dialect săsesc sau "piața de dansuri" în română), în jurul căreia gravita viața sociala a comunității. Singurele construcții situate în apropierea fortificațiilor sunt edificiile publice: școala sau primăria (uneori, școala era situata în interiorul fortificației, cum e cazul la Prejmer). Casa parohială și locuințele
Biserici fortificate din Transilvania () [Corola-website/Science/296759_a_298088]
-
de-a lungul secolelor XIX și XX, elementele defensive ale incintelor (turnuri, ziduri etc.) au fost demantelate parțial (ca la Bazna, la Mălâncrav, la Richiș etc.) sau total (ca la Dârlos, la Hetiur, la Saschiz, etc.). Următoarele biserici fortificate (6 săsești și una secuiască) au fost incluse pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial:
Biserici fortificate din Transilvania () [Corola-website/Science/296759_a_298088]
-
mai marii satului că sunt hărnici și cinstiți, dobândeau dreptul de a se stabili în perimetrul satului. Această cronică este valoroasă nu numai pentru istoria acestui sat, ci și pentru istoria Transilvaniei, relatând modul în care s-au format comunitățile săsești, românești și cele de rromi, felul în care au evoluat sub raport social, economic, relatează viața din trecut, obiceiurile și datinile străvechi, precum și istoria Bisericilor Evanghelice și Ortodoxe pe aceste meleaguri. Din păcate această cronică a dispărut după Revoluția din
Ungra, Brașov () [Corola-website/Science/300978_a_302307]
-
Edith Jeanette Soterius von Sachsenheim (26 decembrie 1887 - 4 ianuarie 1970) a fost o pictoriță săsoaică. S-a născut pe 26 decembrie 1887, în Marienburg (astăzi Feldioara), fiica lui Dr. med. Arthur Soterius von Sachsenheim (din familia nobiliară săsească Soterius von Sachsenheim) și a Wilhelminei, născută Gust. De la o vârstă mică, a arătat talent artistic și părinții săi au susținut-o să urmeze o carieră în acest domeniu. După ce a terminat un curs de doi ani la Colegiul de
Edith Soterius von Sachsenheim () [Corola-website/Science/329595_a_330924]
-
s-au format în secolele XVII- XIX-lea în America de Nord prin amestecul diferitor graiuri germane vorbite în Europa Centrală, printre acestea numărându-se germana din Pennsylvania, germana texană și germana hutterită. În România, nemții vorbesc acasă de cele mai multe ori dialectul săsesc sau cel șvab. Germanii bucovineni vorbesc un dialect numit "germana bucovineană" (Bukowinadeutsch, Buchenlädisch sau Bukowinerisch) ce aparține germanei mijlocii de vest. Unserdeutsch sau Creola Rabaul Germană este o limbă creolă, bazată pe "limba germană", vorbită în Papua Noua Guinee și în nord-estul
Limba germană () [Corola-website/Science/296610_a_297939]
-
Prod, mai demult "Prud" (în dialectul săsesc "Prudn", în , în ) este un sat în comuna Hoghilag din județul Sibiu, Transilvania, România. Anul primei mențiuni scrise este 1348. Biserică ridicată pe la sfârșitul secolului XV a fost o construcție în stil gotic, fără turn și cu un cor fortificat
Prod, Sibiu () [Corola-website/Science/301728_a_303057]
-
, mai demult "ul Săsesc", (în dialectul săsesc "Melnbach", în , în trad. "Pârâul Morii", în ori "Sebes", în ) este un municipiu în județul Alba, Transilvania, România, format din localitățile componente Lancrăm, Petrești și Sebeș (reședința), și din satul Răhău. Avea o populație de de locuitori
Sebeș () [Corola-website/Science/296992_a_298321]
-
, mai demult "ul Săsesc", (în dialectul săsesc "Melnbach", în , în trad. "Pârâul Morii", în ori "Sebes", în ) este un municipiu în județul Alba, Transilvania, România, format din localitățile componente Lancrăm, Petrești și Sebeș (reședința), și din satul Răhău. Avea o populație de de locuitori la recensământul din
Sebeș () [Corola-website/Science/296992_a_298321]
-
regiunea Luxemburgului și a vestului Germaniei de astăzi). Denumirea de "sași transilvăneni" provine din confuzia făcută de cancelaria regelui Ungariei, pentru care toate populațiile germane erau "saxones", "sași". Germanii din Sebeș au fost de fapt franconi de pe Rin, "Rheinfranken". Sebeșul Săsesc a fost unul din cele mai importante orașe ale Transilvaniei medievale, devenind una din cele "șapte cetăți" care au dat numele german al provinciei: "Siebenbürgen". În cele mai vechi documente istorice care atestă existența Sebeșului, localitatea poartă numele de "Malembach
Sebeș () [Corola-website/Science/296992_a_298321]
-
orașe ale Transilvaniei medievale, devenind una din cele "șapte cetăți" care au dat numele german al provinciei: "Siebenbürgen". În cele mai vechi documente istorice care atestă existența Sebeșului, localitatea poartă numele de "Malembach" (1245), "Millenbach" (1309), denumiri care derivă din săsescul "Malemboch", însemnând "râu care poartă mult pietriș", lucru care corespunde realității geografice. Lucrarea lui Johannes Tröster "Das alt und neue Teutsche Dacia" apărută în 1666 la Nürnberg stabilește data înființării orașului în anul 1150. Marea invazie mongolă a distrus orașul
Sebeș () [Corola-website/Science/296992_a_298321]
-
ridicat pe fundamentele celor două turnuri inițiale, iar nava centrală a fost complet refăcută. Secolul al XIV-lea a adus cu sine o perioadă de dezvoltare a orașului, el fiind cotat în 1376 al treilea ca importanță comercială între orașele săsești. Un act regesc din 1387 consfințește dreptul Sebeșului de a ridica ziduri, deși construcția acestora incepuse probabil înainte de jumătatea secolului al XIV-lea. Acesta devine astfel in ciuda întinderii sale reduse primul oraș din Transilvania înconjurat complet cu fortificații din
Sebeș () [Corola-website/Science/296992_a_298321]
-
din Baden-Durlach (începând cu anul 1748) și Hanau (1770). Dieta Transilvaniei se întrunește de două ori în Sebeș, în 1556 și 1600. Locul întrunirilor, Casa Zápolya, este astăzi muzeu. Până la reorganizarea administrativă românească din perioada interbelică s-a numit "Sebeșul Săsesc" și a făcut parte din comitatul Sibiu. Apoi a fost inclus în județul Alba (interbelic). Între anii 1950 și 1968 Sebeșul a făcut parte din Regiunea Hunedoara. Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Sebeș se ridică la locuitori, în
Sebeș () [Corola-website/Science/296992_a_298321]
-
, mai demult "Tohanul-Vechiu" (în dialectul săsesc "Techen", în , în ) este o fostă localitate din județul Brașov, Transilvania, România, actualmente în componență orașului Zărnești. 1288 - Prima atestare documentara a Tohanului, sub forma "Villa-Tohon", moșie sau conac, ar corespunde în zilele noastre cu sat sau așezare omenească. Aceste
Tohanu Vechi () [Corola-website/Science/304296_a_305625]
-
(în dialectul săsesc "Nassndref, Nassendraf, Nosndref, Nâssendorf, Nâessndorf", în , ) este un oraș în județul Bistrița-, Transilvania, România, format din localitățile componente Liviu Rebreanu, Lușca și Năsăud (reședința). Năsăudul are o populație de 9.587 de locuitori (conform recensământului din 2011), cu aproape o
Năsăud () [Corola-website/Science/297069_a_298398]