192 matches
-
de vasul din care se bea apă, pentru ca dracii, în timpul zilelor de sărbători, să nu spurce apa și din acel urcior.403 În calendarul tradițional, apa este un element proteic, ca parte integrantă ritualului propriu-zis, renăscând forțe magice pentru a sacraliza destinul individual sau colectiv al comunității sătești. II. PĂMÂNTUL Element congenere celorlalte forme arhetipale ale cunoașterii universale, pământul, ca temelie a umanului, convertește materia originară la subtanțialitate pură. Interdependența ontologică dintre formele arhetipale ale cunoașterii este foarte bine ilustrată într-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
întocmai ca Marți-seara."61 Timpul istoric este reînnoit periodic, prin intermediul timpului mitic, creația inițială a universului fiind repetată ritualic în actele magice care însoțesc pragurile de trecere. Astfel, "săptămâna" primordială este reamintită în orațiile nupțiale, tocmai pentru a reînnoi și sacraliza timpul profan: "Că numai Dumnezău e negreșit / Care toate-n lume le-a rânduit. / Luni a făcut sămn cu mâna / Și s-a făcut lumina; / Marți a făcut pomântul / Numai cu cuvântul, / Miercuri marea și câte-s într-însa / Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca lumina. Mai de-a rând cu dumnealui / Se scăldau și dalbi junei, / Se scăldau, se îmbăiau, / Veșmânt dalb se primeneau."117 Apa în care se scaldă Crăciunul este binecuvântată de focul arhetipal, ca simbol al verticalității transcendente, apa fiind sacralizată de lumânarea care desăvârșește creația reînnoită anual cifra nouă semnificând desăvârșirea desăvârșirii, ordinea în ordine, unitatea în unitate: "La vârfuri de nouă meri, / Oi leroimdai leroi Doamne, / Ardu-mi nouă lumânări, / Sus îmi arde, jos îmi pică, / Oi leroimdai leroi Doamne
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nuntă se gătește. / Țese / Iana, țese / In și cu mătase, / Lui Soare cămașă /Fir cu ibrișin, / Lui Soare zăbun..."195 Sărbătoarea Sânzienelor este o sărbătoare a maturității în care se tămăduiește timpul potrivnic, schilodit de Rusalii. De Sânziene, timpul se sacralizează, devenind propice culesului plantelor de leac, dar și deslușirii sorții, în cununa aruncată pe casă sau în cursul râului, simbolizând, astfel, consacrarea destinului, atât în spațiul uman, cât și în spațiul cosmic al aștrilor cerești: "Șoimanul de soare / E puternic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Nu se poate să fie loc fără lucru, nu se poate. Dumnezeu a lăsat că nu e nimic gol. Toate merg laolaltă în lume și nu se poate fără făptură. Așa a fost rânduit."216 Ieșirea din timp, prin sărbătoare, sacralizează spațiul: "Iaca vin sărbătorile și parcă-i altfeliu lumea, parcă-i mai blândă, mai frumoasă. E-atâta lumină și pace, e atâta bucurie de crezi c-o coborât Dumnezeu pe pământ."217 Timpul sărbătorii reprezintă o recuperare a ordinii primordiale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care nu și-au tors cânepa până la Joimari, Sântoaderul reprezentare mitologică hipomorfă care pedepsește fetele care se strâng în șezători sau ies pe ulițele satului în serile din săptămâna denumită "Caii lui Sântoader. În afară de aceste reprezentări mitologice, omul tradițional a sacralizat și zilele săptămânii Sfânta Duminică Sfânta Luni, Sfânta Miercuri, Sfânta Joi, Sfânta Vineri ( marțea și sâmbăta erau dedicate morților) sau lunile anului Mărțișor, Prier, Brumar etc. Calendarul popular este dual, forțele benefice și puterile malefice sunt reprezentate în aceeași măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În ziua întâia ciocnesc numai în vârf, iar în celelalte zile și cu partea cealaltă; marți nu se mai ciocnesc, numai de Sfântul Gheorghe și de Ispas."260 Simbol solar, vestitor al luminii care risipește forțele întunericului, cocoșul purifică și sacralizează orice loc: "Cucoș dacă e la casă, el alungă toată necurățenia, tot răul. La casă nouă, când se sfințește, totdeauna se dă preotului un cucoș, ca să fie casa veselă (...), ca să le meargă ușor în gospodărie."261; Cucoșul e mare pază
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și textele respinse cu totul, ca unele «răspândite de cineva sub înfățișarea sfințeniei, spre paguba poporului și a clerului».“ Remarcăm că analiza scrierilor religioase pornește de la clasificarea acestor opere în canonice, necanonice și apocrife. Astfel, scrierile canonice sunt recunoscute și sacralizate de către biserică, fiind considerate de inspirație divină. Acestea sunt reprezentate de totalitatea cărților din Vechiul și Noul Testament. Însă termenul de „canon“ nu se rezumă în epoca noastră numai la noțiunea de scrieri religioase, ci a fost preluat de literatură și
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
oamenilor valorile structurante în jurul cărora se forma sistemul lor de valori. Religia regla momentele importante ale vieții, orienta conduitele, inspira conștiințele, interpreta evenimentele cotidiene și istorice, organiza instanța de presiune socială, oferea subiecte de reflecție gândirii și artei, pătrundea și sacraliza întreaga existență. În timpul procesului de separare de instituțiile religioase și de credință, se generalizează un număr de idei-forță: omul este muritor; este liber și are dreptul de a-și crea propriile legi. Nu este creat, ci este rezultatul unei evoluții
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
singular, acest sentiment este general uman și etern. S-ar putea spune de aceea că, în poezie, iubirea este un paliativ la răspunsul în legătură cu nemurirea, problemă frecventă pe terenul filozofiei, și din acest motiv creația lirică merge pînă la a sacraliza iubirea sub aspectul ei de atracție către sexul opus. Foarte puțin loc își găsește în aceste împrejurări iubirea pentru aproapele, care privește umanitatea în general (aceasta fiind o problemă a filozofiei practice și a teologiei). Chestiunile care țin de filozofia
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Italiei, părând dezinteresați, în mare măsură, de problemele germane. Teoretic, Imperiul este de natură universală și conferă monarhului suveranitatea asupra întregului Occident. Dar aceste idei nu au putut fi niciodată concretizate. Regele trebuia să meargă la Roma pentru a fi sacralizat împărat de către papă. Instituția Bisericii s-a consolidat. Începând cu domnia lui Otto I, ea devine "biserica Reichului", ceea ce înseamnă că în sfera sa înaltă, Biserica și Statul sunt coextensive 64. El folosește Biserica drept obstacol în fața ducilor 65. Înnoitor
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
în timpul lui Maximilian I (1493-1519) și Carol Quintul (1519-1556)154. Hotărârile Dietelor din anii 1486, 1495 și 1497 au reglementat modul de convocare și activitatea Reichstag-ului. Maximilian I, care a luat cel dintâi titlul de împărat fără a fi sacralizat de papă, a încercat să opereze o serie de reforme, fără prea mare succes însă. Profitându-se de nevoia de bani a lui Maximilian I în fața amenințărilor otomane, vor fi luate măsuri de reformare a instituțiilor în toate Dietele desfășurate
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
celor bogați doar în omenie. De fapt, în 313 s-a trecut la inventarea unui Crist pantocrator, cu un sceptru imens în mână, gată să-i «nimicească, în fiecare dimineață, pe toții nelegiuiții din țară» (cf. Ps 101,8), care sacraliza printre creștini pofta pentru privilegiile izvorâte din acea supremație ce, până la urmă - după suportarea a trei secole de persecuții - a fost recunoscută. Însă, astăzi, Biserica nu se mai poate baza pe viața consacrată. Cel puțin nu se poate încrede orbește
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
oi care zbiară plăcut, taurii care mugesc apăsat, călușaua care nechează, albinele, rîndunelele, ciobănițele care cîntă etc. Nu se poate zice că Iancu Văcărescu are o percepție mai profundă a lumii fizice pe care, se vede bine, vrea s-o sacralizeze. Natura ajunge la el prin intermediul literaturii. „Priza” dintre sensibilitate și lucruri nu se produce decît În acest plan convențional. Cutare vers: „d-amănunt privind natura” indică o voință de profunzime, Însă promisiunea nu este Împlinită. Ar trebui alt ochi și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
drumurile sînt de flori (Întoarcerea În iară), În poiene pasc zimbrii și peste „dalba moșie” trece vînătorul mitic (Dragoș), arhetipul. Codrii, cîmpiile, apele, viețuitoarele intonează o doină tînguitoare. O serafie generală (spre a folosi vorba poetului) stăpînește țara mitică. Retorica sacralizează toate obiectele, substanța materială se evaporă. Peisajul devine o imensă pată de culoare indeterminabilă. Limbajul lui este acela al adorației mistice. Pentru a-l citi, criticul trebuie să recurgă la codurile rugăciunii. În Pasteluri (poeme de maturitate), Alecsandri face Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
glorieuse de l’opération logique, l’obscéne de la bêtise et l’exploration du oui nietzschéen!”* O figură, așadar, a tautologiei și a neputinței limbajului de a exprima totul. O neputință ce exprimă, totuși, o stare de fascinație, un refuz care sacralizează obiectul. Alecsandri n-are această sacră reținere În fața obiectului adorabil. El găsește cuvintele, numai că ele se repetă și nu părăsesc aproape niciodată sfera abstracțiunii. Cuvintele dematerializează imaginea. Ființa „albă și serafică” plutește Într-o indeterminare absolută. Îngerul n-are
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
supracelest, înscris într-o geografie universală, în care se înalță Muntele (unul dintre puținele cuvinte scrise cu majusculă), axis mundi, simbol al divinului, loc în care transcendentul coboară. P. nu apelează niciodată direct la retorica religioasă, dar spațiul cântat este sacralizat, totul pare străluminat de semnele grației, așa cum simțea Sfântul Augustin. Nu e vorba de o lirică mistică în înțelesul comun, ci de o poetică mistică. Cealaltă carte, Aurea saecula, conține în titlu o superbă ironie cu țintă politică, dar are
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
arhetipul se situa la un prim nivel, paradigmatic, generator, în modelul imaginarului medieval acesta nu mai cunoaște un loc anume. El generează modele, tipuri și sub-tipuri, figuri exemplare care acționează în spiritul moralei creștine (personaje biblice, sfinți-martiri, sfinți-militari, figuri feminine sacralizate). Arhetipul se regăsește și în imaginarul puterii autocrate laice, acolo unde fixează în întemeietorul creștinismului, Constantin I, forma mitică și deschide registrul modelelor cel mai bogat reprezentate în istoriografie, și nu numai. Ceea ce compunea primul sistem (scheme, structuri și forme
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
întregii societăți. Religia, tocmai prin aparența sa de iraționalitate, a reprezentat un teren deosebit de fertil pentru exercițiile de analiză funcțională. Cele mai spectaculoase explicații ale religiei sunt de tip funcțional. Émile Durkheim (1925) consideră că religia are funcția de a sacraliza socialul însuși, de a-i oferi acestuia un plus de autoritate. Normele care conferă coeziune societății, care îl integrează pe individ nu au, prin ele însele, putere coercitivă suficientă. Religia a apărut și se menține deci ca instrument al colectivității
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
se lipsesc de Dumnezeu. S-ar putea spune că răsturnarea copernicană a conștiinței religioase actuale conduce la (încă) o secularizare a religiei și a orizontului spiritual. Dacă în secolele XIX și XX religia a fost utilizată mai ales pentru a sacraliza identități de grup și proiecte istorice, ea este acum căutată mai cu seamă pentru a oferi individului căldură, securitate, asistență, un loc unde să-și verse păsurile și să se bucure de convivialitate. în 1999, cu un umor sec, foarte
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
a reîngloba societatea într-un real cu mai multe niveluri, de a reîncînta lumea noastră, de a o revrăji, îndreptînd-o spre repere care o depășesc? Sau sînt fundamentalismele variante religioase de secularizare, dacă admitem juxtapunerea termenilor, adică moduri de a sacraliza, printr-un limbaj religios cu imens capital simbolic, orizontul însuși al istoriei și socialului? Fundamentalismele au drept motor reacția dură față de modernizarea din țările lor de cele mai multe ori brutală, prea rapidă, creatoare de inegalități frustrante, dezagregînd medii și rețele tradiționale
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
aceste tensiuni este dată de emergența forțelor populiste care, sprijinindu-se pe noțiunea de suveranitate populară, sunt inclinate să conteste legitimitatea instituțiilor liberale, cum ar fi "domnia legii" (Zizek, 2008: capitolul 6). În al doilea rând, democrația liberală tinde să sacralizeze consensul și nu admite că democrația înseamnă, inevitabil, a lupta pentru ceva și împotriva cuiva. În acest sens, ideea democrației radicale este apropiată de noțiunea de "democratizare a democrației", dezvoltată de Boaventura Sousa de Santos și de Leonardo Avritzer (2005
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
germane au fost integrate în Confederația germanică în vreme ce altele nu se bucură de această onoare. Aceste edificii baroce sînt atît de fragile și vulnerabile încît suveranii trebuie să le susțină invocînd rațiunea divină devenită deja anacronică, nu atît pentru a sacraliza autoritatea monarhică cît pentru a mai potoli cel puțin, febra naționalistă. Ar fi greu de găsit un alt liant mai bun, capabil să concilieze popoare heteroclite care, din fericire, împărtășesc aceeași religie, și cu atît mai mult, populații de confesiuni
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
narativism liric bine temperat; și-a impus, așadar, principii fundamentale de un rigorism consecvent: - spontaneitate supravegheată, concizie și ritm expresiv, cromatică potențând poezia materiei. Primele sale expoziții de acuarelă - Lumina Mediteranei (1990) și Casa mea (2001) anticipau o mitologie personală sacralizând acvaticul și solarul; în fapt, Casa invocată atunci se confunda cu Țara în întregul ei, spațiu peisagistic relevant - cu însemne din Transilvania din Banat ori din Muscelul valah. Topos învederând că Istoria e, concomitent și geografie! Arhitecturi existente în juru-i
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
pentru ceva (ca În cazul rugăciunii). Sacrificiultc "Sacrificiul" Practicat În toate societățile, acest ritual Își ia numele de la termenul latin sacrificium, format prin contopirea cuvintelor sacer (sfânt) și facere (a face). Cu alte cuvinte, sacrificiul este o acțiune care Îi sacralizează pe cei implicați În realizarea ei: „Sacrificiul implică Întotdeauna o consacrare. În orice sacrificiu, un obiect trece din domeniul comun În domeniul religios: el este consacrat ș...ț În sacrificiu, consacrarea iradiază dincolo de lucrul consacrat. Printre altele, ea atinge persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]