15,319 matches
-
cititorului la nivelul estetic, opacizând referențialitatea constant metafizică a textului. Narațiunea cu funcție exoterică mai are menirea de a filtra lectura inițiatică, de a o distinge de una oarecare. Celălalt palier narativ este unul ezoteric, al realității necorticabile, al semnificației sacre. Această perspectivă teoretică nu este un import nediferențiat din exegezele altor autori, ci o experiență de lectură: „Rob, eu însumi, pentru o bună bucată de vreme, interpretărilor clasicizate de tip hermeneutic, am făcut, în ceea ce-l privește pe Mircea Eliade
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
lui M. Eliade” (pag. 60) ori alte considerații privind „spiritul necreștin în categoriile căruia gândea și trăia M. Eliade” (pag. 186). Aceste rezerve au în centru o dilemă: nu cumva compelxul gnostic este doar formula potrivită care poate ilustra dialectica sacru/profan și nu o referențialitate în sine? Nu este doar un mijloc de care s-a folosit Eliade? Marele merit al eseului lui Ștefan Borbely este acela de a te face să-ți hărțuiești certitudinile, de a te învăța să
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
nu știu de ce am avut impresia că ar fi mers și niște ceramică sau niște îi; * am văzut în Le Village Saint-Paul cum ar trebuie să arate zona Lipscani, dacă ar interesa pe cineva; * vestitele catedrale (Saint-Denis, Saint-Sulpice, Trinité, Notre-Dame, Sacre Coeur ș.cl.) s-au muzeificat total, din ele poți cumpăra insigne cu Parisul; * pe zidul imensei biblioteci de lângă Panteon, printre cele câteva mii de nume ale celor mai de seamă oameni de litere ai lumii, stă scris doar Dimitris Cantemirus
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
rostit la portavoce), în fața unui auditoriu ce se presupune că se recunoaște într-însul... Al doilea capitol al descompunerii se referă la transcendență. Aceasta e compromisă, atrasă în vîrtejul sarcastic al materiei ce se destrucurează, ca o pradă de preț. Sacrul fuzionează astfel cu demonia, prin mijlocirea omenescului care pătimește. Gabriel Chifu cultivă un soi de angeologie demonică, o degradare în trepte a îngerilor care se transferă mai întîi într-o zonă prozaică prin umanizare, precum la Blaga și Arghezi: „la
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
s-ar trimite pentru evaluare, ci de toate cărțile care apar în România, supunându-le și pe ele unei selecții riguroase. Faima sau lipsa de faimă a unui autor ar conta prea puțin în efectuarea acestei selecții. Necunoscuți și monștri sacri ai literaturii, începători și autori experimentați ar intra cu toții în raza atenției mele, ca posibili furnizori de marfă pentru export. Mi-aș forma o rețea de traducători cum n-are nici o instituție din România. Și fiecare traducător din România ar
Dacă aș avea un milion de dolari by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13276_a_14601]
-
simte la Romulus Bucur). Și, lucru deloc trist - poetul îl notează indiferent între paranteze - „(cîinele a venit și s-a pișat pe movila de pămînt)“. Dar nici demitizare și nici profanare nu sînt cuvintele potrivite. Poezia nu e un act sacru, e un gest firesc, într-o lume care, la fel de firesc, nu e reală, nu are consistență, e doar imagine care se autodevoră, jucîndu-se cu propriul conținut. Între încercarea de definire și epitaf, între încercarea de a spune ce e și
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
straniul arhaic, în genul lui Eliade, de pildă, Cornel Mihai Ungureanu încearcă să mai salveze acest roman nu tocmai rău scris, dar cam anemic. Puțin mai mult curaj în această direcție n-ar fi stricat. Numai că și aici (revelarea sacrului în profan) autorul e mult prea prudent și, prin asta, neconvingător. Finalul cu dispariția angelică a cuplului Ana-Al și, implicit, rezolvarea romanului pare un moft de basm. Multe momente, atât din volumul de povestiri, cât și din acest roman
Prozator bun, caut ambiții! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13295_a_14620]
-
Grigorescu, nițel narcisiac, nițel voluntarist în propozițiile plastice, încearcă să concilieze celestul și derizoriul, spiritul și carnea, atemporalul și efemerul în categoria unică a Creației. Corpul însuși, în nuditatea-i mai degrabă fertilă pentru sămînța păcatului, este recuperat ca arhitectură sacră și ca reflex al lui Dumnezeu, după cum sexul nu mai este privit, conform rețetelor curente, dojenitor și cu ipocrizii puritane, ci cu toată considerația care i se cuvine, ba chiar ca posibil subiect al unor efuziuni lirice foarte apropiate de
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
mai rafinate civilizații, de la boiangiu/alchimist și cioplitor/ francmason pînă la inițiat în esoteriile budiste, prin doctrina milarepiană, și în sistemul platonician, prin bibliotecile pariziene, și de la țîrcovnic auster la amant infatigabil, toate subsumate unui anumit gen de situare în sacru, Brâncuși se oferă cu maximă generozitate ochiului ciclopic al exegetului român, calificat abisal ca hermeneut unic în virtutea nu mai puțin unicei șanse a consangvinității. Dacă în planul culturii europene și transatlantice opera lui Brâncuși a fost supusă unei unei atente
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
surse ale legendei despre Ahasverus. E remarcabil prezentată aici elucidarea unei contradicții: în teologia creștină, promisiunea nemuririi ocupă un loc esențial, dar, în chip paradoxal, pentru evreul care asistase la Patimile lui Iisus, nemurirea devine pedeapsă perpetuă; însă totodată misiune sacră, pentru că Ahasverus vorbește lumii despre suferințele îndurate de Iisus în timpul Crucificării. Explicația faptului e găsită în aceea că legenda îmbină două surse principale, contradictorii - păcătosul Malchus, cel căruia Petru îi tăiase o ureche și care, ca pedeapsă, e cruțat de
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
dintr-un izvor 9. Cauza îmbolnăvirii sale o explica Bariț ca și în cazul lui Avram Iancu, cu care un destin crud l-a așezat într-o paralelă biografică, prin „morbul nostru național, carele este ilusiuni pierdute, ilusiuni nobile, sublime, sacre, care ca la Avram Iancu nu s-au realizat precum doream noi”10. În această vreme colindând pădurile Tîmpei, murmurând frânturi din poeziile sale, poetul ne apare apropiat de imaginea făurită de Eminescu cu câteva din postumele sale. Manifestările din
Ultimii ani ai lui Andrei Mureșanu by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/13345_a_14670]
-
critic de artă deține și el un rol), concis și nu de puține ori plin de umor, are deci aceeași amprentă stilistică inconfundabilă ca toate textele semnate Andrei Pleșu. Pentru a vorbi despre o lume inaccesibilă simțurilor, despre o via sacra, autorul nu-și schimbă costumul, nu îmbracă nici sutana, nici roba academică, rămîne el însuși, își alege exemple din lumea de azi, din imediatul zilnic, din filmele americane sau din politică, lucru care dă cititorului sentimentul reconfortant al perfectei actualități
Îngerii domnului Pleșu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13359_a_14684]
-
altfel nu retraduceau din franțuzește cunoscutele versuri din Primele iubiri ("Eu curg întreg în acest cîntec sfînt/ Eu nu mai sînt, e-un cîntec tot ce sînt"), care la p. 190, arată așa: "Alunec cu totul în acest mare cînt sacru! Căci eu nu mai sunt nimic, mi-am despuiat ființa! Și tot ce eram s-a pierdut în cîntul meu". Și nici nu ar fi lăsat, în mai multe locuri, titlul "Lupta împotriva inerției". în plus, nu înțeleg rațiunea pentru
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
un simbol biblic, în interiorul căruia proliferează generosul concret alimentar: "eram orb și pîngeam/ mi-era foame/ Dumnezeu mă-ntîmpină la răscruci/ cu o pîine - și în Pîine/ erau mereu multe pîini" (Psalm șeram orb și plîngeamț). Alteori se impune procedeul transpunerii sacrului în alfabetul concreteții de care au făcut uz și abuz poeții ortodoxiști: "turbată culoare e timpul tu sîngeri/ afară se descarcă sicriele cu îngeri// rup solzi de-ntuneric din propria-mi carne/ scarabeul de aur în pleoapa mea doarme// sigilii
Obsesia materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12025_a_13350]
-
ci importate. Stocul e limitat, pentru că, la asemenea costuri, nu-ți poți permite s-aduci mai multe și să rămâi cu ele în magazin. Partea bună e că, dacă tot aduci astfel de filme, măcar aduci unele care sunt "monștri sacri" ai cinematografiei mondiale. Așa că începe să-mi pară bine că mi-a alunecat printre degete respectivul DVD - dovedește că, și în aceste condiții capitaliste vitrege, există cinefili români în alertă. Deci, voi încerca să "trec în revistă" două filme care
De cumpărat o dată și de vizionat de două by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12034_a_13359]
-
Alexandru Matei Poezia lui Marian Drăghici are la bază teoria eliadescă a sacrului camuflat în profan: "m-am ridicat decis am dat colțul străzii Clopotarii Vechi spre Povernei / și deodată îmi apăru în față / verticală marea". Filozofia ei este hotărît platoniciană, dualistă. Textul poetic devine astfel expresia unei stări de grație în care
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
de poezii depinde de acceptarea sau respingerea acestei teze eliadești. Toate poemele "lunetistului cu diligența" sînt relătari ale unor experiențe mediumnice, expresii ale revelației sacralității în plin derizoriu. În subsidiar, este indusă convingerea că derizoriul este singurul teritoriu germinativ al sacrului; cît de nouă este această idee contează mai puțin, poate mai importantă este forța ei. Din punctul acesta de vedere, Marian Drăghici, deși optzecist prin vîrstă, se situează fără dubii în linia poeților nouăzeciști care acceptă/primesc mitul Poeziei cu
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
biografism" american sau, în variantă mai livrescă ori mai crudă, despre un biografism "autoficțional", nouăzeciștii - și mă gîndesc acum, alături de Marian Drăghici la Paul Vinicius, Daniel Bănulescu și mai ales la Ioan Es. Pop - înregistrează un cotidian gata investit de sacru, plin de lumini și umbre, copleșit de "nebunia" pauliniană a apostaziei. Nouăzeciștii sînt noii poeți maudits. Ei nu se mai mulțumesc cu vînătoarea de sacru prin intermediul cuvintelor care nu fac decit să amîne întîlnirea, menținînd subiectul în plasa vînatului, nu
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
Daniel Bănulescu și mai ales la Ioan Es. Pop - înregistrează un cotidian gata investit de sacru, plin de lumini și umbre, copleșit de "nebunia" pauliniană a apostaziei. Nouăzeciștii sînt noii poeți maudits. Ei nu se mai mulțumesc cu vînătoarea de sacru prin intermediul cuvintelor care nu fac decit să amîne întîlnirea, menținînd subiectul în plasa vînatului, nu se mai mulțumesc cu textuarea, ci transformă poezia în parabolă, o narativizează și o dau ca pildă, într-un sacerdoțiu permanent. Poezia este pentru nouăzeciști
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
frumos ca o statuie antică. Nu-mi puteam crede ochilor. Când s-a apropiat l-am recunoscut pe Marin Mincu". Comparația cu statuia revine la Adrian Dinu Rachieru care și el vorbește despre "statuarul Marin Mincu". Apare și noțiunea de sacru în legătură cu Mincu, la Mihail Gălățanu, în combinația "monstru sacru", e adevărat, exprimând însă și ea tot admirația, de bunăseamă: "Mincu este un monstru. Sacru. Negreșit că sacru". Până și sarcasticul, îndeobște, Luca Pițu intonează aria adulării când vorbește, încă din
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12058_a_13383]
-
ochilor. Când s-a apropiat l-am recunoscut pe Marin Mincu". Comparația cu statuia revine la Adrian Dinu Rachieru care și el vorbește despre "statuarul Marin Mincu". Apare și noțiunea de sacru în legătură cu Mincu, la Mihail Gălățanu, în combinația "monstru sacru", e adevărat, exprimând însă și ea tot admirația, de bunăseamă: "Mincu este un monstru. Sacru. Negreșit că sacru". Până și sarcasticul, îndeobște, Luca Pițu intonează aria adulării când vorbește, încă din titlul intervenției sale, despre "energicul, supervirilul, mereu bătăiosul Marin
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12058_a_13383]
-
la Adrian Dinu Rachieru care și el vorbește despre "statuarul Marin Mincu". Apare și noțiunea de sacru în legătură cu Mincu, la Mihail Gălățanu, în combinația "monstru sacru", e adevărat, exprimând însă și ea tot admirația, de bunăseamă: "Mincu este un monstru. Sacru. Negreșit că sacru". Până și sarcasticul, îndeobște, Luca Pițu intonează aria adulării când vorbește, încă din titlul intervenției sale, despre "energicul, supervirilul, mereu bătăiosul Marin Mincu". Ceva mai puțin înflăcărată este doar Irina Mavrodin care, nereferindu-se la om, ce
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12058_a_13383]
-
Rachieru care și el vorbește despre "statuarul Marin Mincu". Apare și noțiunea de sacru în legătură cu Mincu, la Mihail Gălățanu, în combinația "monstru sacru", e adevărat, exprimând însă și ea tot admirația, de bunăseamă: "Mincu este un monstru. Sacru. Negreșit că sacru". Până și sarcasticul, îndeobște, Luca Pițu intonează aria adulării când vorbește, încă din titlul intervenției sale, despre "energicul, supervirilul, mereu bătăiosul Marin Mincu". Ceva mai puțin înflăcărată este doar Irina Mavrodin care, nereferindu-se la om, ce e drept, scrie
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12058_a_13383]
-
sonore, a monovocalității și plurivocalității, cazurile lui Enescu și Stefan Niculescu fiind exemplare. Dar virgula ne atenționează și că muzica palpită, că are o inimă ce bate aidoma unui ceas al vremurilor și care separă globulele sangvine într-o urnă sacră plină până sus de taine. 12. O muzică pusă între ghilimele este fie manieristă, fără personalitate, fie compilată sau chiar însușită prin efracție. Imnurile bizantine ori gregoriene, alcătuite prin aplicarea procedeului centonizării sunt, de asemeni, sub semnul ghilimelelor. Nu mai
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
în jurul genunchilor, împinge cu tot mai multă greutate pereții văzduhului, insul nemaidorindu-și decât ca ziua de astăzi să nu fie mai păcătoasă decât cea de ieri, cea de mâine, decât aceea de azi. Când magnificelor vise colorate, muzicoase, parfumate, sacru carnale și triumfal aeriene ale tinereților și chiar ale stabilei maturități le succed altele la limita normei ludice, modeste, trudnice, cu premoniția nerealizării și verdictul uitării înainte de a fi consemnate în prima clipă a deșteptării. Se dă vina pe numărul
Printre coșmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12149_a_13474]