182 matches
-
Această repetare fidelă a modelelor divine are un dublu rezultat: pe de o parte, imitîndu-i pe zei, omul se menține în sacru și, prin urmare, în realitate; pe de altă parte, datorită reactualizării neîntrerupte a gesturilor divine exemplare, lumea este sanctificată. Comportarea religioasă a oamenilor contribuie la menținerea sfințeniei lumii. Reactualizarea miturilor Se cuvine să amintim aici că omul religios își asumă o umanitate al cărei model este transuman, transcendent. El nu se recunoaște ca fiind cu adevărat om decât în măsura în care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
religios cunoaște, așadar, două feluri de Timp: profan și sacru. O durată evanescentă și un "șir de veșnicii" periodic recuperabile în timpul sărbătorilor, care alcătuiesc calendarul sacru. Timpul liturgic al calendarului se desfășoară în cerc închis, fiind Timpul cosmic al Anului, sanctificat de "lucrările zeilor". Și pentru că lucrarea divină cea mai măreață a fost Facerea Lumii, comemorarea cosmogoniei joacă un rol însemnat în multe religii. Anul Nou coincide cu ziua dintâi a Creației. Anul este dimensiunea temporală a Cosmosului. La trecerea anului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
eveniment primordial, a unei "întîmplări sacre", ai cărei actori sânt zeii sau Ființele semidivine. Or, "întîmplarea sacră" este povestită în mituri. Prin urmare, cei ce iau parte la sărbătoare devin contemporani cu zeii și cu Ființele semidivine, trăind în Timpul primordial sanctificat de prezența și activitatea zeilor. Calendarul sacru regenerează periodic Timpul, făcîndu-l să coincidă cu Timpul originii, adică Timpul "puternic" și "pur". Experiența religioasă a sărbătorii, adică participarea la sacru, le îngăduie oamenilor să trăiască periodic în preajma zeilor. De aici decurge
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
speranța cea mai mare a omului religios, care-și regăsește cu fiecare reactualizare șansa de a-și schimba existența, de a o face asemănătoare modelului divin. Eterna repetare a gesturilor exemplare și eterna întîlnire cu același Timp mitic al originii, sanctificat de zei, nu implică pentru omul religios din societățile primitive și arhaice o viziune pesimistă asupra vieții; dimpotrivă, datorită acestei "eterne reîntoarceri" la izvoarele sacrului și ale realului, existența omenească i se pare a fi mântuită de nimicnicie și de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ales. Evenimentul istoric dobândește de această dată o nouă dimensiune, devenind o teofanie.18 Creștinismul merge și mai departe în valorizarea Timpului istoric. Pentru că Dumnezeu s-a întrupat și și-a asumat o existență umană istoricește condiționată, Istoria poate fi sanctificată. Acel illud tempus de care vorbesc Evangheliile este un Timp istoric bine precizat - Timpul în care Pilat din Pont era guvernatorul Iudeii -, care a fost însă sfințit de prezența lui Cristos. Creștinul din zilele noastre care participă la Timpul liturgic
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fi dat-o din iubire, Pentru micuții de un sânge cu ea. Prin strigătul copiilor, Prin sângele transmis Visul ei veșnic viu - Ca un semn de neșters - Va rămâne În timp În acest Univers Va rămâne În trupul Pe veci sanctificat În munți și În aer În apa din râuri, În cerul transformat. Pe patul tău de moarte Acum ești culcată Pe veci iubitoare Atât de-mpăcată. Vom avea trupuri reci Și doar vom fi, În iarbă, Iubita mea, Îndată Neantul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
2000” În topul New York Times, de unde trag concluzia că tot mai mulți oameni sînt interesați de aspectele post-mortem ale trupului lor, poate scapă de ele, trup pe care-l Îndoapă cu vitamine, Îl hrănesc cu diete infernale, Îl fortifică și sanctifică prin diferite exerciții fizice și chimice, mereu, fără pauză, ca să trăiască o sută de ani și peste, În zdrobitoarea majoritate fără cea mai mică preocupare pentru cultivarea minții de parcă asta n-ar exista și adevărul este că nici nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru celălalt în construirea identității și personalității individuale. Madona este o figură emblematică a narcisismului anilor '80, o perioadă ce încă exercită o puternică influență și în care cultivarea unui eu individualist și urmărirea obsesivă a interesului personal a fost sanctificat ca mitologie culturală. Imperativul "încearcă!" are ecou în întreg deceniul, iar Madona a "încercat" și a reușit. Cu toate acestea, devenind cea mai populară vedetă a divertismentului din epoca sa (și poate chiar din toate timpurile), ea a produs opere
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
de nivel, liturghia care se desfășoară în incinta ei marchează o ruptură în dimensiunea temporală; adică nu avem de-a face cu un timp istoric actual, timpul trăit, ci cu timpul punctat de existența istorică a lui Hristos, timpul istoric sanctificat prin întruparea Mântuitorului 6. Așadar, timpul sanctificat prin întruparea lui Iisus Hristos este, în biserică, timpul liturgic, care afirmă istoricitatea persoanei lui Hristos. În atmosfera sacră a Bisericii, timpul liturgic devine esențializat, unic prin valoarea și funcția sa. Disocierea dintre
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
incinta ei marchează o ruptură în dimensiunea temporală; adică nu avem de-a face cu un timp istoric actual, timpul trăit, ci cu timpul punctat de existența istorică a lui Hristos, timpul istoric sanctificat prin întruparea Mântuitorului 6. Așadar, timpul sanctificat prin întruparea lui Iisus Hristos este, în biserică, timpul liturgic, care afirmă istoricitatea persoanei lui Hristos. În atmosfera sacră a Bisericii, timpul liturgic devine esențializat, unic prin valoarea și funcția sa. Disocierea dintre timpul istoric actual, trăit în prezent și
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
prin intermediul riturilor, a unui Timp sacru, neistoric (în sensul că nu aparține prezentului istoric)... Creștinismul a reînnoit, într-adevăr, experiența și conceptul de Timp liturgic, afirmând istoricitatea persoanei lui Hristos. Pentru un credincios, liturghia se desfășoară într-un timp istoric sanctificat prin întruparea Fiului Domnului". 7 Nae Ionescu, Ce este Predania?, în "Predania", revistă de critică teologică, anul I, nr. 2/1 martie 1937, p. 1, text reprodus în Predania și un Îndreptar ortodox cu, de și despre Nae Ionescu, antologie
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
democrații"544. Tema generală a poveștii americane relatate de Reagan este, firesc, lupta pentru libertate și progres economic, care angajează fiecare persoană pentru care povestea "are sens". Mai mult, povestea americană, zice Reagan, la unison cu un întreg popor, "este sanctificată de Dumnezeu și validată de experiența americanilor"545. Prin urmare, observă William Lewis, retorica lui Ronald Reagan include ca teme toate elementele istoriei mitice: "măreția Americii, dedicația față de libertate, eroismul poporului american, imperativul moral al muncii, prioritatea progresului economic, răul
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
de gîndire critică, ci și o sursă de gîndire mitologică. Dacă nu facem aceste distincții și opoziții, nu avem de ales decît între a pune sub acuzare tot ceea ce poartă numele de rațiune și a continua în toate situațiile să sanctificăm acest Nume. Din fericire, rațiunea critică nu a fost niciodată copleșită de auto-mitologizarea rațiunii, rațiunea deschisă a putut mereu să secrete antidoturile care să neutralizeze raționalizarea, iar aspirația emancipatoare, care se găsește la originea greacă și umanistă a rațiunii, a
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
sunt văzuți ca sfinți cu comportament de războinic. Pe măsură ce crește sfera de influență a creștinismului, conflictul dintre aceste trăsături se adâncește, astfel încât imaginea complexă a eroului mitic se scindează, dând naștere unor tipuri separate. Atitudinea creștinească, exemplificată de personaje reale sanctificate ca urmare a vieții lor sfinte, trimite la tipul "sfântului" (printre exemplele date de Burke se numără Sf. Ieronim, Sf. Martin și Sf. Francisc). Calitățile militare ale eroului mitic au dat naștere tipului "războinicului", iar poziția sa de rege glorios
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
fi cea de a doua persoană cum pretinde dogmatica -, Cuvîntul ar deveni fiul lui Iisus. Iisus nu este nici a doua, nici a treia persoană a imaginii trinitare. El este "fiul preferat al Spiritului", deoarece, ca OM ÎNTRE OAMENI, SE SANCTIFICĂ PRN EFORTUL PROPRIULUI SĂU ELAN, fără care împlinirea nu ar avea nici o valoare exemplară. Dogmatica nu acordă importanță vieții lui Iisus, exemplu inegalabil, cu valoare călăuzitoare atît timp cît va exista omenirea, ci morții unui Dumnezeu real care ar fi
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în el însuși cu ajutorul elanului său, adică a adevărului preștiințific comun tuturor mitologiilor. Sanctificarea este simbol mitic (Cristos) și în același timp realitate trăită (Iisus). Mitul încarnării spiritului își dezvăluie sensul la nivelul vieții reale a omului Iisus. Omul se sanctifică grație propriului său elan animant, propriei sale dorințe esențiale și pentru propriul său bine esențial. El se determină liber, deliberat, întru purificarea propriei lui intenționalități motivante, se eliberează de tiraria intențiilor subconștiente, autoritate obsedantă, din cauza autosuprasatiifacției vanitoase. Omul învinge deci
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
se eliberează de tiraria intențiilor subconștiente, autoritate obsedantă, din cauza autosuprasatiifacției vanitoase. Omul învinge deci vanitatea, slăbiciunea înnăscută a naturii umane (Prințul lumii) și devine astfel exemplul salutar al posibilității imanente de autoeliberare, exemplu esențial valabil pentru orice om ("M-am sanctificat pentru voi"). Sanctificarea este ilustrarea cea mai decisivă a justiției imanente, deoarece ea este o dovadă a faptului că prin forța sufletului excepțional și, totuși, la grade diferite de intensitate, comună tuturor omul poate invinge suferințele întîmplătoare și chiar suferința
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
societate de la o clasă socială la alta și în raport cu culturile variate ale omenirii. Comportamentul care îl poate face pe un om să fie arestat și închis, poate să îl califice pe un altul, din alt spațiu geografic, pentru a fi sanctificat, de unde calitatea acțiunii însăși depinde așa de mult de circumstanțele sub care ea a fost înfăptuită și de starea de spirit a audienței care a fost martora acesteia. Exemplele menționate mai sus, demonstrează că devianța este un concept evaluativ a
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
un loc central în comandamentele divine, ajunge a fi ultima finalitate pe pamant pentru religia evreilor. Universul teocratic maimonidian aduce în prim plan disticția dintre idolatrie și religia autentică; cf. acestuia adjectivul sfânt aparține doar divinității, legile fiind cele care sanctifica, iar spațiul geografic al Israelului fiind unul neutru, a aplica adjectivul sfânt în acest context istoric înseamnă idolatrie. Critică maimoidiană a învestirii cu sacralitate a unui spațiu neutru ar fi putut duce, chiar și astăzi, la o liniștire a conflictului
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
contemplative, și vecinătatea oamenilor, specifică vieții apostolice, fără a se identifica cu una sau cu cealaltă. Așa-numita «viață de la Nazaret» nu comportă exercitarea unei slujiri apostolice propriu-zise, ci o viață ascunsă, caracterizată de rugăciune, muncă, umilință, sărăcie, pentru a sanctifica dinăuntru viața de zi cu zi a săracilor, precum și cea a celor ce nu cred. Este demn de luat în seamă atașamentul personal față de clauzură, care este prevăzut ca vot pentru micii săi frați, dar față de care el se leagă
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
și, în același timp, creați o marină comercială. Descoperiți adevărul și aruncați în capul nostru un grăunte de rațiune. Statul are misiunea de a lumina, de a dezvolta, de a mări, de a fortifica, de a spiritualiza și de a sanctifica sufletul popoarelor. "Eh! Domnilor, puțină răbdare", răspunde statul cu un aer jalnic. Voi încerca să vă mulțumesc, dar pentru asta îmi trebuie ceva resurse. Am pregătit proiecte pentru cinci sau șase impozite nou-nouțe și cele mai benigne de pe lume. Veți
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
din fluvii somni rotunzi ca pulpele fecioarelor. * Mi-am sfârticat cinci oi și-am plâns în lâna lor. Apoi Lucian Blaga își spiritualizează virgilianismul, dîndu-i direcție ortodoxă. Acum poeziile sunt străbătute de nostalgie, de temerea morții, și elementele agreste se sanctifică. Reptila devine "șarpele binelui", grădinile sunt ale "Omului", plugul ară împins de arhangheli, flora și fauna se fac ascetice, simbolice, dobitoacele au "ochi cuminți", țapii lubrici sunt înlocuiți prin melancolicii cerbi, câmpul face loc pădurii. Fauna aleargă rănită de melancolii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și alte năluciri (1985), Întâmplări vesele cu scriitori triști (2003). I s-a decernat Premiul Asociației Scriitorilor din București (1972, 1975, 1977). În poezie M. ilustrează cu mijloace proprii orientarea ardelenească, transfigurând universul rural, apoteozând trecutul, strămoșii, părinții, îndeosebi mama, sanctificând eroii neamului, creând un tărâm de lume mitică. Trecând printre crucile din „cimitirul bătrân”, poetul îi salută pe cei duși: „Bună dimineața, Grigorie! Bună dimineața, Filoftei! / - Bună dimineața, Ieronime”. El aude cum „plouă în munții Carpați peste oasele fraților mei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
să pomenim aici de admirabila poveste orientală din Shastra, care ni-l înfățișează pe temutul Vișnu, unul din zeii care alcătuiesc trinitatea sacră a hindușilor, drept marele nostru patron, deoarece Vișnu, prin cea dintîi dintre cele zece incarnări terestre, a sanctificat pentru vecie balena. Cînd Brahma sau zeul zeilor s-a hotărît să recreeze lumea, după una din distrugerile sale periodice, el a dat naștere - ne spune Shastra - lui Vișnn, pentru a conduce această operațiune; dar Vedele, aceste cărți mistice, a
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
semnalează apariția operațiilor postformale (Cavanaugh, 1993). Chiar dacă nu se știe încă limpede dacă este vorba despre un nou stadiu distinct articulat, pe ruta de evoluție a gândirii, operațiile postformale se definesc prin câteva trăsături: relativismul (căci individul încetează să mai sanctifice vreun adevăr, preferând truda resemnificărilor permanente), caracterul dialectic (ceea ce înseamnă că tânărul recuză gândirea dihotomică și încearcă să decanteze „bobul de aur” posibil în oricare dintre alternative), caracterul sistemic (care se referă la strădania adultului tânăr de a reconcilia tendințele
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]