42,999 matches
-
totuși, mândrii ale trecutului, astăzi depășite ca posibilități), și nici la mirajul textelor înmagazinate electronic (realizări ale viitorului, ca amploare): trăim încă epoca în care singura posibilitate a contactului cu lectorii - mai ales peste timpuri și, pentru prezent, pe o scară largă - rămâne dăinuirea în biblioteci publice. Însă de aici a început să apară una dintre cele mai mari tragedii ale publicațiilor din România (desigur, una dintre multele tragedii de tot felul din toate domeniile - mi s-ar replica). Faptul că
Mor biblioteci by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/15260_a_16585]
-
în minte chipul servil al Maicii Celeste povestindu-i mătușii Bebé, neîncrezătoarea stinghereală din gestul tatălui său. Pe deasupra, făcuse fractură de craniu, căci Rolo a căzut fulgerat pe când ieșea din vestibulul familiei Mañara și, cu toate că murise deja, izbitura violentă de scară a fost alt amănunt îngrozitor. Delia rămăsese în casă, ciudat că nu-și luaseră rămas bun chiar în ușă, dar oricum era aproape de el și a strigat prima. În schimb Héctor murise singur, într-o noapte cu brumă, la cinci
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
atunci, Mario se simțise în afara Deliei, străin de viața ei, chiar și de casa ei. Era mereu un „musafir” și la noi cuvântul are un sens precis și despărțitor. Când o lua de braț să traverseze strada, ori să urce scara din gara Medrano, își privea câteodată mâna pe mătasea neagră a rochiei Deliei. Cerceta albul acela pe negru, distanța aceea. Însă Delia avea să se apropie de el când se va reîntoarce la gri, la pălăriile în culori deschise pentru
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
tare, vecina din casa cu etaje susținu zile întregi că plânsetul lui Rolo fusese ca un urlet înăbușit, un țipăt printre mâinile care vor să-l sugrume și-l rup în bucăți. Și aproape imediat izbitura cumplită a capului de scară, fuga Deliei strigând în gura mare, agitația zadarnică. Fără să-și dea seama, Mario aduna frânturi de episoade, se trezea urzind explicații paralele față de atacul vecinilor. Niciodată n-a întrebat-o pe Delia, aștepta vag ceva de la ea. Uneori credea
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
În zadar, e bătrân și bolnav. Mâine o să moară. Anunțul acesta îi sună ca o reîntoarcere la tot ce era mai rău, la Delia torturată de doliu și la vremurile de la început. Încă atât de aproape de cele întâmplate, de treapta scării și de podul din port, cu poze de-ale lui Héctor ivindu-se dintr-o dată printre perechile de ciorapi sau jupoane de vară. Și o floare presată - de la priveghiul lui Rolo - prinsă pe o ilustrație pe dosul ușii dulapului. Înainte de
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
acelor zvonuri. După cinci zile (nu vorbise cu Delia și nici cu părinții ei) a sosit a doua. Pe cartonașul albăstriu era mai întâi o steluță (nu se știe de ce) și apoi: „Eu în locul dumitale aș avea mare grijă cu scara de la glasvand”. Arse și anonima aceea, și nu-i spuse nimic Deliei. Era în decembrie, cu căldura acelor luni de decembrie de prin anii douăzeci; acum se ducea după cină acasă la Delia și stăteau de vorbă, plimbându-se prin
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
lor neîncetat. În noaptea aceea n-aveau somn, era unsprezece și jumătate și ei sporovăiau mai departe. Delia se întoarse la pian, cântă parcă plină de înverșunare nesfârșite valsuri autohtone, cu da capo al fine încă și încă o dată, cu scări muzicale și înflorituri improvizate cam caraghioase dar care-l încântau pe Mario, și nu se mișcă de la pian până când părinții veniră să le spună noapte bună, și că să nu mai stea mult, acum că el făcea parte din familie
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
vrea să se prindă/ pe el însuși - și e întotdeauna câte o cotitură./ pe urmă îmi pun ochelarii și totul reintră în normal.” Lumea este înțesată de imponderabile care pot să devină, dintr-o clipă în alta, active: „însă pe scară/ pe el l-a mușcat de picior o bizară/ încrengătură de trosnete”. Dacă nu mă înșel, de-a lungul sutelor de pagini, acesta este episodul cel mai brutal: piciorul cuiva (se poate paria că e vorba de cel al eului
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
pentru a ne povesti... fantasme! Ce se întâmplă în acest text liric/ narativ ce înaintează de-a lungul unor veritabile versete? Doamna (EA) s-a dus să se culce „devreme”, la etaj; la parterul casei arătoase, de modă veche, cu scară interioară - una din treptele de lemn scârțâie - Domnul (EU-l poetic, înlocuit aici cu NOI, pluralul de maiestate) întârzie, ținând în mână un „pahar înalt”. S-au certat? Sigur este că visătorul se plimbă și face planuri cum s-o
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
care vrea s-o recucerească. Oprit lângă pat, ar contempla-o „prin deschizătura îngustă/ a măștii care ne-acoperă fața și în care suflăm zgomotos” - un vis de adolescent, sau de adult care-și regăsește adolescența. Răpitorul (conjugal?) coboară treptele scării interioare, cu adormita în brațe, spre bibliotecă. Deodată se regăsește singur, cu paharul în mână și cu aspirația lui spre ea. Este vorba de o falsă trezire (dacă poate exista ceva fals și ceva adevărat în aceste imagini de tip
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
evocată, pe ale cărei rafturi Hegel stă lângă romane polițiste. Locurile de excepție, propice poeziei, nu-l ispitesc pe autor - în afara unor zgârcite indicații asupra „orașului de sub munte”, Sibiul de adopțiune unde locuiește de trei decenii. Pe lângă vechea casă cu scară interioară și bibliotecă - ea s-a mai extins, cu anii, până în fundul curții -, trebuie amintit bufetul (căci: „bufetul termita este de departe cel mai mare bufet/ spune mopete când vine vorba...”). E vorba tot de o bibliotecă, unde M. Ivănescu
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
pașii pe jos ai Doamnei Esca pe trotoarele cu gropi pînă la televiziune, de perechile de cizme colecționate de Mihaela Rădulescu, de paginile dosarelor lui Vadim Tudor, ei, da, ar fi un eveniment. Însă cît înseamnă acest număr pe o scară a eforturilor culturale, într-o societate a unei tranziții fără sfîrșit, o știu doar cei care sînt oameni ai faptelor: Poesis este o investiție în cultura sătmăreană”. Domnule Vulturescu, investiți în continuare în poezie și nu vă preocupați de picioarele
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13447_a_14772]
-
cu oamenii ăștia odată! În final, intervine și polițistul și oamenii îl urcă pe decedat în Salvare. Autocarul pleacă, dar lumea e marcată. Se răspândește și povestea mortului. Bucureștean, venise la țară într-o chestiune de pământ. Căzuse pe o scară și își fracturase câteva coaste, una îi perforase plămânul. Abia după o săptămână, se hotărâse să se întoarcă la București și să meargă la spital. Cu autobuzul. Murise asfixiat. Lumea se miră, e intrigată, zice că, dacă a fost inconștient
Moartea din autocar by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13440_a_14765]
-
optari, nouari, bărbați... Mereu, oricît schimbi cartea, aceeași chintă spartă. Cioran în dezbatere rimul număr al revistei Seine et Danube este unul tematic, dedicat lui Cioran. Deocamdată modelul revistei pare a fi cel al caietelor L’Herne, desigur, reduse la scară. Editorialul, nesemnat (greu de înțeles de ce) nu limpezește intențiile concrete, “de construcție” ale viitoarei reviste, ci numai pe cele foarte generale care ar fi că, acum, cînd “Europa se unește”, merită demonstrat că “Sena și Dunărea nu sînt atît de
Oratori, retori și politicieni by Al. Ioani () [Corola-journal/Journalistic/13484_a_14809]
-
fenomenul artistic însuși transmite un semnal de siguranță și de vigoare. Deși, în tăietură proaspătă, rupturile și salturile revoluționare, mai mult sau mai puțin sîngeroase, au o mare putere de impact și impresionează tocmai prin ieșirea din normă și din scară, în momentul imediat următor ele se dovedesc a fi, de multe ori, simple gesticulații și strigăte în pustiu, în vreme ce mișcările aparent lente, dar care lucrează chiar la baza unui fenomen sînt, în mod doar aparent paradoxal, evenimentele cu adevărat importante
Tineri artiști în actualitate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13477_a_14802]
-
doarme o femeie goală, subterană, o larvă uriașă... Louvre, Goya. Marquesa de la Solana, Condesa dei Carpio, Marquesa de la Cruz - gri, roz negru, strălucirea sumbră spaniolă, obsesia inchizitorială. Rembrandt: Filosof în meditație. Lumina vine pe fereastra mică, rostogolindu-se parcă pe scara strâmtă în colimacon... Leonardo: Sf Ana, Maria, Cristos și mielul. Nu înțeleg această jertfă păgână simbolizată de miel ca simbol al nevinovăției cristice. Prezența femeilor dă o senzație de... (șters cu violență). Bacchus contrar Sfântului Ioan, la care botezul este
Lumești by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13491_a_14816]
-
data aceasta sculptorii din Grecia și Italia și-au pus o amprentă mai apăsată asupra configurației simpozionului. Veniți din zone culturale complementare, care, în modernitate, au abordat complet diferit problema statuarului, Antonia Myrodias și Fernando Caciorgna au demonstrat, practic, la scara mică a propriului lor proiect, deopotrivă atitudinea postbizantină și cea postrenascentistă față de statuar. Reprezentînd un comportament spiritual care refuză chipul cioplit și orice fel de elogiu adus imanenței, grecul Myrodias a realizat o formă mai degrabă decorativă, derivată direct dintr-
Pitești, 2003 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13516_a_14841]
-
asupra operei lor. Nu e mai puțin adevărat însă că substanța ireductibilă a secolului se opune, într-un anumit fel, întregii tradiții romanești de pînă la el. Admiratorul Astreei are profunde rezerve față de spiritul romanului contemporan și constată că, la scara istoriei, acesta își trădează vocația primordială. O anumită art du détachement, proprie lui Proust, Kafka, Joyce etc. nu s-a instaurat în secolul al XX-lea, crede Toma Pavel, fără riscuri majore pentru evoluția speciei. În ceea ce mă privește, sînt
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
să legăm o discuție. Bineînțeles că ne bălăceam într-o logică absolut compromițătoare pentru sănătoasa noastră origine daco-romană și tradiționala istețime a poporului român. Era seară, escadrilele de țânțari atacau în picaj, câinii târlei din spatele blocului erau repartizați pe alei, scări și balcoane și, normal, nici unul nu era mulțumit, astfel că se încinsese o dispută sub formă de lătrături de parcă ar fi început o nouă împroprietărire post-decembristă. Dinspre micul ecran se revărsau spre noi ritmurile unei muzici hodorogite care completau peisajul
Regi, regine și căldură... by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13581_a_14906]
-
colină mai răcoroasă se substituie claustrului citadin și, măcar pentru o vreme, descarcă și absorb energiile reprimate peste an în geometria severă a atelierului. Spațiul se dilată, orizontul se lărgește și el ca în filmele rusești, ochiul adulmecă o altă scară a lucrurilor și obiectele înseși aspiră la o nouă formă de eternitate. Sala de expoziții și muzeul rămîn, undeva, în urmă, iar locul lor îl ia lumea elementară; pămîntul, vegetația, vibrațiile atmosferei și capriciile meteorologice. Această navetă stereotipă și, în
Mic inventar de comportamente culturale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13554_a_14879]
-
formă atît de perfectă/ Pentru biciuirea singurătății/ Deși după o sută de ani de așteptare/ Orice paznic chiar prea credincios/ Începe să cadă din picioare” (Facerea). Gnoseologia provincialului se arată sabotată, la rîndul său, de îndoială și plictis: „Iar urc scara mohorîtei provincii/ De glezne îmi atîrnă bucăți de oglindă/ Petreceri și urme duioase/ De cînd rătăcesc și nu mai ajung/ Să mă cunosc/ Nimic nu-i încă de descoperit/ Poezia se îndoiește de sine/ În grădina cu trandafiri/ Ofelia cîntă
Dincolo de provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13640_a_14965]
-
e contrasă în imaginea teatrală a unei morți predispusă la un dialog monden. Acuta sensibilitate e înlocuită de-o desensibilizare („indiferență”) vădit jucată: „se face gol între cuvinte/ și mașina de scris/ gîndește o execuție elegantă/ Ca să fiu sincer/ urc scările eșafodului/ nelipsit de garoafa mea roșie/ garoafa de care niciodată nu mă despart/ și care poate ține loc/ și de scuze/ și zic:/ Bună seara, Doamnă Moarte/ îmi permit să vă prezint/ acest obiect de inventar/ - o corabie, o simplă
Dincolo de provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13640_a_14965]
-
în piuă, enumăr totuși în fugă vreo câteva: societatea devenind una deschisă, oferta informațională și, chiar, cea existențială sunt incomparabil mai mari, cu tentații mai puternice și la îndemână, fără efort intelectual; apoi, lumea și-a modificat să nu zicem scara de valori, ci prioritățile, vectorii de interes; apoi, codul dominant și mijlocul dominant de comunicare par să se fi schimbat și ele: în loc de frazele cărții, limbajul computerului, în loc de cuvânt, imaginea, în loc de cartea însăși, ecranul computerului sau al televizorului. Aceste mutații
Unele răspunsuri la câteva întrebări pe care nu mi le pune nimeni by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/13635_a_14960]
-
un pisic în vârful acestuia. Stare de tensiune, emoție, suspans și miorlăitul pisicului. Reporterița, gâtuită de emoție, vorbește în hieroglife, întrebându-l pe un șef de la pompieri la ce strategie se gândește pentru salvarea pisicului din copac. "Mă gândesc la scară, zice omul, dar n-o putem folosi din cauza crengilor..." Cameramanul focalizează pe "fețele privitorilor" ( citat de la Florin Piersic): toată lumea e disperată. Cineva strigă: "Armata, domnilor, să vină cu un elicopter" Jandarmii se simt umiliți, pompierii la fel. "Chemați trupele antitero
Oscar pentru un pisic by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13674_a_14999]
-
nu poți stă în- tr-o cameră albă decît dacă vrei să faci experiențe yogine, să deliberezi asupra capacității tale psihice și asupra puterii de a face față provocării vidului. Pereții goi sînt inacceptabili moral și neliniștitori metafizic; ei desocializează, la scară mică, si prefigurează cavoul, la scară mare. Or, tocmai aceste prefaceri atît de rapide din economia reală generează o dinamică extraordinară a actului artistic și a circulației obiectului de artă. Artistul, între frustrare și adaptare În acest context, supraviețuirea artistului
Pasii marunti ai pietei de arta by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13752_a_15077]