876 matches
-
s-au îndreptat spre Bizanț, pătrunzând prin sudul Moldovei. Despre invazia cumană în sudul Dunării, din 1087, vorbește Anna Comnena, în biografia tatălui său, împăratul Alexios I. Autoarea spune că invazia a fost săvârșită de o armată numeroasă condusă de "scitul" Tzeglu, alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prin sudul Moldovei. Despre invazia cumană în sudul Dunării, din 1087, vorbește Anna Comnena, în biografia tatălui său, împăratul Alexios I. Autoarea spune că invazia a fost săvârșită de o armată numeroasă condusă de "scitul" Tzeglu, alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de Nipru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1160), invaziile cumane au încetat datorită ripostelor energice ale armatei bizantine, ca și încheierii de tratate între bizantini și nomazi. În 1066, când armatele lui Leon Vatatzes au traversat teritoriile extra-carpatice, îndreptându-se spre Ungaria, cumanii au păstrat neutralitatea. Apoi "sciții paristrieni" (cumanii) sunt menționați ca mercenari în armata împăratului. Cumanii sunt atestați în regiunile de la nordul Dunării de Jos de izvoarele bizantine, dar și de alte surse; în 1159, ei sunt semnalați în sudul Moldovei, unde au prădat corăbiile pescarilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rutenii, cumanii și brodnicii. Deducem din aceste documente că grupuri ale brodnicilor se stabiliseră în sudul Moldovei, iar pătrunderea lor în teritoriile est-carpatice a avut loc în ultima parte a secolului al XII-lea. Nicetas Choniates menționează pe "bordoni și sciți", care au ajutat pe vlahi și bulgari, după 1185-istoricii cred că bordonii sunt sinonimi cu brodnicii, iar sciții cu cumanii. Brodnicii sunt menționați și în letopisețele rusești, sub numele de "brodniki", în cursul evenimentelor din Europa răsăriteană, astfel, în 1146
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pătrunderea lor în teritoriile est-carpatice a avut loc în ultima parte a secolului al XII-lea. Nicetas Choniates menționează pe "bordoni și sciți", care au ajutat pe vlahi și bulgari, după 1185-istoricii cred că bordonii sunt sinonimi cu brodnicii, iar sciții cu cumanii. Brodnicii sunt menționați și în letopisețele rusești, sub numele de "brodniki", în cursul evenimentelor din Europa răsăriteană, astfel, în 1146 și în 1216, brodnicii se aflau în serviciul cnejilor ruși. Apoi, în lupta de la Kalka (1223), brodnicii, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la noi, românii, acești turci-pecenegii, Xenopol credea că în nume de localități, ca Peceneaga din Dobrogea sau sudul Moldovei, Bugeac (Basarabia) ar fi o urmă a prezenței lor, dar Iorga contestă neconvingător această susținere. De la pecenegi, dacă nu de la vechii sciți turanici, vine denumirea de Bărăgan, dată câmpiei muntene, și aceea de "kurgan". În Moldova de Jos (sud), avem cuvântul turanic Covurlui, dat râului și județului, care înseamnă ori "pustiu" ori "loc uscat" simbioză o altă denumire apropiată este aceea de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acționau liber, fiind chiar implicați în acțiuni militare (conflicte) cu vecinii lor, rutenii. Bunele relații ale mongolilor cu Bizanțul au încetat în 1282, la moartea împăratului Mihail VIII, încât sub Andronic II, urmașul său, are loc deja o expediție a "sciților paristrieni" (mongolii) stabiliți la sud de Dunăre, în Dobrogea, în teritoriile bizantine, unde au fost înfrânți lângă Mesembria-dar primejdia unor incursiuni mongole în Tracia și Macedonia s-a menținut. În 1285, emirul Nogai și prințul Tola Buga au organizat o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se făcea legătura între Bulgaria și sudul Moldovei, iar statul bulgar, la începutul secolului al XIV-lea, continua să fie tributar mongolilor. Și, de fapt, cete mongole continuau să sălășluiască în dreapta Dunării (Dobrogea), fiind menționate, prin 1320-1321, sub numele de "sciți paristrieni", ce reprezentau o permanentă amenințare pentru teritoriile bizantine de la sud de Haemus. Prezența acestor cete era menită să asigure controlul militar al Hoardei asupra sudului Dunării. Despre spațiul aflat sub dominația Hoardei, în 1320-1321, cronicarul arab Mufaddal specifică: "De la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la acțiunile militare ale bulgarilor, mongolii s-au implicat în evenimentele din sudul Dunării. În 1323, ei erau prezenți alături de români la luptele din zonă, astfel, conform izvoarelor, țarul bulgar Mihail Șișman a fost sprijinit de "ungrovlahi" (români) și de "sciți" (mongoli). Iar în 1330, în lupta de la Velbujd, împotriva sârbilor, bulgarii au avut ca aliați pe români și "tătarii negri". Cooperarea româno-mongolă pe plan militar și dominația îndelungată a Hoardei în teritoriile extra-carpatice a dus la adoptarea de către români a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe plan militar și dominația îndelungată a Hoardei în teritoriile extra-carpatice a dus la adoptarea de către români a tehnicii de luptă și armament a călăreților mongoli, de aici confuzia săvârșită de împăratul Andronic III între cetele de geți (români) și sciți (mongoli), iar istoricul Chalcocondilas vorbea de armele asemănătoare ale sciților (mongoli) și românilor. În afară de prezența lor în conflictele locale din zonă, forțele mongole ale Hoardei din nordul Dunării au organizat, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, acțiuni de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
extra-carpatice a dus la adoptarea de către români a tehnicii de luptă și armament a călăreților mongoli, de aici confuzia săvârșită de împăratul Andronic III între cetele de geți (români) și sciți (mongoli), iar istoricul Chalcocondilas vorbea de armele asemănătoare ale sciților (mongoli) și românilor. În afară de prezența lor în conflictele locale din zonă, forțele mongole ale Hoardei din nordul Dunării au organizat, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, acțiuni de amploare în dreapta fluviului. Astfel, în 1326, când turcii din Asia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fiul lui Stracimir de la Vidin, se proclama țar și aduna oaste alcătuită din "ungrovlahi și cu tătari împreună", cu care lupta împotriva bizantinilor. În același timp, în sudul Dunării, avea loc o mare năvălire a tătarilor-istoricul bizantin Ioan Cantacuzino scria: "Sciții (tătarii), care locuiau în munții de la nord (Carpați), neamul cel mai mare și mai puternic din toate" au năvălit sub conducerea unor șefi de triburi locale. Or, tocmai atunci (1323-1324) se declanșează un război al românilor sud-carpatici, cu ajutorul regelui ungur
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a dus la o apropiere a domnului român de ei, fără știrbirea statutului țării. Iorga subliniază că întâiul act politic al statului, acum definitiv închegat, ni-l dezvăluie un izvor bizantin, care vorbește de "masageții", "alanii" formați la școala celorlalți "sciți", tătarii, învățând de acolo felul de luptă cu arcul a adevăraților mongoli. Numele "ungrovlahilor", ca putere politică și militară, apare numai la istoricul (împărat) bizantin, Ioan Cantacuzino, în 1322, când un conducător bulgar, Voisil, în luptă cu bizantinii recurge la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de luptă cu arcul a adevăraților mongoli. Numele "ungrovlahilor", ca putere politică și militară, apare numai la istoricul (împărat) bizantin, Ioan Cantacuzino, în 1322, când un conducător bulgar, Voisil, în luptă cu bizantinii recurge la ajutorul "ungrovlahilor" și chiar la "sciții" (tătarii), iar învățatul teolog Nichifor Gregoras va vorbi de acei "tătari creștini", confundați cu alanii, puțin numeroși și neînsemnați. De fapt, situația lui Basarab, după 1324, pe plan extern, era complicată, fiind în relații tensionate atât cu ungurii cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
319-330. Stahl H. H., Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, I, București, 1958, p. 170-186. Idem, Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, vol. I-III, București, 1958-1965. Stănescu E. (coord.), Răscoala și statul Asăneștilor, București, 1989. Stăniloae Dumitru, Contribuția ¨călugărilor sciți¨ la precizarea hristologiei la începutul secolului VI, în M.O., 1985, nr. 3-4, p. 199-244. Stoicescu N., Continuitatea românilor, București, 1980. Idem (coord.), Constituirea statelor feudale românești, București, Editura Academiei, 1980. Idem, "Descălecat" sau "întemeiere ? O veche preocupare a istoriografiei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sunt zeițele Artemis „Hiperboreeana” (= Bendis ?) (Diodor Siculus, Biblioteca istorică, IV, 51) și Ceres - zeița recoltelor și patroana agriculturii. Într-o legendă relatată de Ovidiu, Ceres își împrumută vehiculul aerian unei nimfe, pentru ca aceasta să ajungă într-o „țară vecină cu sciții”, la lăcașul daimonului foamei : ...iar ca depărtarea să nu te-nspăimânte, Ia carul meu, ia balaurii mei și cu frâiele-acestea, Mână-i prin aer (Metamorfoze, VIII, 794-796). Omoloagă a zeiței Ceres, Demeter posedă și ea un car aerian tras de balauri
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
asimilat cu Apollo, adăugându-i (u)toponimul „Hiperboreeanul” ; - Orfeu, Musaios și alții sunt traci ; - Abaris vine în zbor din Hiperboreea ; - Aristeas (sau doar sufletul acestuia), sub formă de corb (Plinius, Naturalis historia, VII, 174), îi vizitează, „posedat de Apollo”, pe sciți, hiperborei și alte populații „nordice” pe care le descrie în poemul Arimaspeia (Herodot, Istorii, IV, 13-16) ; - unul dintre legendarii hieros iatros, Leonim din Atena, rănit fiind, este trimis de oracol pentru a se tămădui în insula Leuké (Alba), localizată „la
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
complexă ca să intru acum în detalii, dar câteva puncte de sprijin pentru această ipoteză merită să fie schițate. Se știe că astfel de rituri sângeroase erau practicate în vechime, din diverse rațiuni magice, de mai toate populațiile : evrei (Facerea, XXII), sciți (Herodot, Istorii, IV, 62), geți (Herodot, Istorii, IV, 94 ; Iordanes, Getica, 40-41), celți (Diodor, Biblioteca istorică, V, 29), germani (Tacitus, Anale, I, 61), traci (Strabon, Geografia, XI, 14, 14) ș.a.m.d. Dar pe mine mă interesează acum anumite sacrificii
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
care se pune burduful „sub vatra focului” (14, p. 478 ; 44, p. 13) -, este uimitor de asemănător cu felul în care descrie Herodot sacrificiile de animale și de oameni practicate de mesageți (al căror zeu suprem era Soarele) și de sciți (Istorii, I, 214-216 ; IV, 60-61). c) în practicile de meteorologie magico-rituală nu au supra- viețuit, ca în cazurile de mai sus, doar sacrificiile de simulacre umane, ci și simulacrele de sacrificii umane. În unele zone ale României (Bucovina, Vrancea etc.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
folosită ca un foarte puternic drog de către tinerii războinici din confreriile inițiatice masculine (Männerbünde), pentru provocarea stărilor de furor heroicus și appetitus mortis, stări de care amintesc autorii clasici când descriu năravurile războinice ale populațiilor indo-europene, inclusiv pe cele ale sciților, iranienilor, geto-dacilor și germanilor (31, pp. 25 și urm. ; 46, pp. 76, 110, 125 ; 47, pp. 70-71 ; 48, pp. 212-213, 267-268). 2. Intoxicări involuntare Există informații că anumite fenomene de narcotizare colectivă involuntară aveau loc în Antichitate la o populație
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lea e.n., medicul persan Abu Mansur dădea exemplul Cannabis indica (bhang) ca plantă care a migrat pe această direcție, din India în Iran (64, p. 223) ; - fie își procurau semințe ale acestei varietăți de la alte populații, din Răsărit (probabil de la sciți). Obiceiul fumigațiilor de cânepă atestat la sciții de la râurile Tyras (Nistru) și Borysthenes (Nipru) este, din unele puncte de vedere, similar cu cel atestat la traci. Herodot (secolul al V-lea î.e.n.) consemnează faptul că bărbații sciți practicau fumigații cu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
exemplul Cannabis indica (bhang) ca plantă care a migrat pe această direcție, din India în Iran (64, p. 223) ; - fie își procurau semințe ale acestei varietăți de la alte populații, din Răsărit (probabil de la sciți). Obiceiul fumigațiilor de cânepă atestat la sciții de la râurile Tyras (Nistru) și Borysthenes (Nipru) este, din unele puncte de vedere, similar cu cel atestat la traci. Herodot (secolul al V-lea î.e.n.) consemnează faptul că bărbații sciți practicau fumigații cu semințe de cânepă, într-un cort ridicat
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Răsărit (probabil de la sciți). Obiceiul fumigațiilor de cânepă atestat la sciții de la râurile Tyras (Nistru) și Borysthenes (Nipru) este, din unele puncte de vedere, similar cu cel atestat la traci. Herodot (secolul al V-lea î.e.n.) consemnează faptul că bărbații sciți practicau fumigații cu semințe de cânepă, într-un cort ridicat anume în acest scop, în cadrul unui ritual de „purificare” funerară : Sciții iau așadar sămânță de cânepă [t¹s kannabios to sperma], se strecoară sub cortul făcut din pături și aruncă sămânța
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
puncte de vedere, similar cu cel atestat la traci. Herodot (secolul al V-lea î.e.n.) consemnează faptul că bărbații sciți practicau fumigații cu semințe de cânepă, într-un cort ridicat anume în acest scop, în cadrul unui ritual de „purificare” funerară : Sciții iau așadar sămânță de cânepă [t¹s kannabios to sperma], se strecoară sub cortul făcut din pături și aruncă sămânța peste pietrele încinse. Sămânța aruncată [peste pietre] scoate un fum parfumat și se face atâta abur, încât nici o baie elinească de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sub cortul făcut din pături și aruncă sămânța peste pietrele încinse. Sămânța aruncată [peste pietre] scoate un fum parfumat și se face atâta abur, încât nici o baie elinească de abur n-ar putea s-o întreacă. Amețiți de dogoarea aburului, sciții se apucă să urle. Aceasta ține loc de baie, căci trupul nu și-l spală cu apă niciodată (Herodot, Istorii, IV, 73-75). Este vorba de cea mai veche atestare documentară a utilizării rituale a plantelor stupefiante în spațiul carpato-danubiano-pontic. În
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]