308 matches
-
el părea că vede, cum luna se cobora încet, mărindu-se spre pământ, până ce părea ca o cetate sfântă și argintie, spânzurată din cer ce tremura strălucită... cu palate nalte albe... cu mii de ferestre trandafirii; și din lună se scobora la pământ un drum împărătesc acoperit cu prund de argint și bătut cu pulbere de raze. Iară din întinsele pustii se răscoleau din năsip schelete nalte... cu capete seci de oase... învălite în lungi mantale albe, țesute rar din fire
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ce să facă el? Foc nu-i. S-o luat el și mergea așa supărat pin pădure ș-o ajuns la un copac nalt și s-a suit în vârful lui ș-o văzut în depărtare o zare de foc. Scoboară el și se pornește s-ajung-acolo și-ntîlnește un om pe drum. - Bună noapte. - Mulțămesc D-tale. - Da cine ești D-ta? - Eu-s De-cu-sară. CĂLIN - NEBUNUL l-apucă și-l leagă de-un copac cot la cot. Mai merge el o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Răsuflă ușurat. Zise: - Aș vrea să le spui tuturor că Dyas este și el scoborâtor din Tatăl. Că suntem veri din bunici ale bunicilor bunicilor bunicilor noastre. Și că, iată, ne-am regăsit aici, după cum a lăsat Tatăl: un văr scoborât din Tatăl să-l treacă marea, ca stăpân al apei, pe vărul scoborât din Tatăl ca stăpân al vorbei. Vreau să fiu cinstit cu tine, Krog. Eu nu prea cred În Tatăl și cel mai frică mi-e de Îmbrățișarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
el scoborâtor din Tatăl. Că suntem veri din bunici ale bunicilor bunicilor bunicilor noastre. Și că, iată, ne-am regăsit aici, după cum a lăsat Tatăl: un văr scoborât din Tatăl să-l treacă marea, ca stăpân al apei, pe vărul scoborât din Tatăl ca stăpân al vorbei. Vreau să fiu cinstit cu tine, Krog. Eu nu prea cred În Tatăl și cel mai frică mi-e de Îmbrățișarea Umbrei. M-am gândit mult la uitarea În care te aruncă Umbra, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a zbătut deloc. Zâmbea. 303 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Demnități ce nu-l împiedicau ca, la fiecare două zile, să apese clanța palatelor sale. Și, întocmai ca Alexandru Ioan Cuza, de nerecunoscut sub uimitoarele sale travestiuri, să se scoboare până la cele mai pitorești și brutale straturi ale poporului său... În urmă cu vreo trei zile, prezentul Brav Conducător fugise incognito dintr-o vizită de lucru din județul Satu-Mare. Și, căptușit într-un postav gros, vernil, de pădurar, c-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
obscuritate mătăsoasă, de-ntuneric dureros. Patima amurgurilor o așază în centrul zvârcolirilor noastre - vietate anonimă transfigurată de gustul nostru de umbre. În durerile mari, în durerile monstruoase, a muri nu înseamnă nimic, este atât de natural, că nu te poți scoborî la nivelul unei atari banalități. Problema cea mare este atunci a trăi; a căuta secretul acestei chinuitoare imposibilități, a dezlega taina respirației și a speranțelor. Așa se explică de ce reformatorii - frământați până la obsesie de a da alte tipare vieții - au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gândește pe sine. Tot ce e posibilitate de viață în ea respiră prin mine și nu exist decât prin timpul de care e capabilă veșnicia ei. Întru cât se apără de propriul ei absolut, întru cât se refuză măreției și scoboară de bunăvoie într-o degradare temporală, într-atît sânt Până și-n moarte caut viața, și rostul meu nu este decât a o descoperi în tot ce nu e ea. Dacă mortăciunea divină ar fi mai vie, de mult aș poposi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nesfârșitul azurului. Cerul măcar n-are granițe și pare făcut pe măsura verticalei sinucideri. Iubirea-i o ispitire de înec, o tentație de adâncime. Prin aceasta seamănă morții. Așa se explică de ce sentimentul sfârșitului îl au numai naturile erotice. Iubind, scobori până în rădăcinile vieții, până în prospețimea fatală a morții. Nu sânt fulgere ca să te lovească în îmbrățișări, iar ferestrele dau spre spațiu pentru a te putea arunca prin ele. Este prea multă fericire și prea multă nefericire în suișurile și scoborâșurile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la bărbăție în treburile religioase. Altădată se ridicau pumnii spre cer, azi doar privirile. Despre gradul de imanență al eroticii nu-ți dai seama decât în muzica religioasă. O asculți și nu pricepi. Spre ce zonă dureroasă a pământului te scoboară femeia? Sau, când te despămîntenește, unde rătăcești de nu descoperi cerul? Bach n-a amuțit nici un amant. Nici chiar nemângâiat în dragoste, nu-l înțelegi; doar în vacanța erotică. Și poate și mai mult. În vacanța lumii. Oare, în afară de iubire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
amurgul unui crin? Sau melodia sfâșietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce marș funebru ne-ar deschide mai delicat o lespede-n azur? Și azurul însuși nu-și pierde strălucirea, suptă-n o muzică scoborând spre noi? Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să se-ncumete la o povară ce n-o presimte? Și-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rău - derivă din condiția vietății ca atare, iar la om ea nu-i împlinire decât aparținând, prin toate slăbiciunile, formei de viață ce el o reprezintă. Femeia - acest om prin excelență - s-o ridici la tine nu poți, să te scobori la ea, mai puțin. Atunci, trăiești în preajma ei și suferi, învăluind-o în ne-umanitate. Perversiunea aceasta, de a iubi o ființă omenească atunci când nu mai ai senzații de om, când nu ești nici deasupra și nici dedesubt, ci în afară de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
femeie. Doar în fața mării îți dai seama ce lipsă de poezie ascunde rezistența noastră la valurile morții... Poezie înseamnă leșin, abandonare, nonrezistență la farmec... Și cum orice farmec este dispariție, cine ar putea găsi o singură poezie înălțătoare? Ea ne scoboară spre suprem... Sânt inimi, a căror muzică de s-ar concentra într-un trăsnet sonor - viața ar începe de la capăt. De-am ști atinge coarda cosmogonică a fiecărei inimi... Duplicitatea esențială a oricărei tristeți: cu o mână ai vrea să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe fundurile lui? Absența din lume a femeilor dezamăgite le împrumută nemărmurirea unei lumini solidificate. Omul depinde de Dumnezeu în felul în care acesta depinde de Divinitate. Totul se bălăcește în neant. Iar neantul în el însuși. Ostenit de a scoborî clipă de clipă din Dumnezeu... Și lipsa aceasta de popas, numită "a trăi"... Nu te istovești în muncă, necaz și caznă, ci în căința umbletului prin lume, cu umbra lui Dumnezeu în spate. Nimic nu e mai propriu făpturii ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
firii. Intensitatea suferinței este un neant mai efectiv decât existența. Doamne, de-aș putea sfărâma aștrii, ca sclipirea lor să nu mă mai împiedice să mor în tine! Și oasele mele afla-vor odihnă în lumina ta? Arată-ți întunecimile, scoboară-ți nopțile ca-n ele să-mi așez țărâna spaimelor și carnea defunctă de nădejdi! Sicriu făr-de-nceput, așază-mă sub negrul cerului tău și stelele fi-vor cuie pe acoperișul meu și-al tău! Una este să descoperi pe Dumnezeu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a vieții. Cine n-a omorât în el îngerul e menit pieirii. Fără erori, nu se poate respira nici măcar o clipă. Ochii stinși nu se aprind decât de dorul morții; sângele nu se-nflăcărează decât într-un imn de agonie. Scobor sau urc spre povârnișurile firii? Un animal care a văzut viața și care vrea încă să trăiască: omul. Drama lui se epuizează în această îndîrjire. Într-o inimă în care s-a așezat nimicul, irupția dragostei e atât de nespus
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și de rafinament. De fapt însă, atâția sânt chinuiți de un apus al vieții în reflexe încă sigure! Doruri îndelungi, îmbrățișînd desfășurările cosmice și înflorindu-le de nesiguranțele visului - de unde ar porni ele, dacă imboldurile de la temeiul nostru n-ar scoborî și n-ar urca povârnișul slăbiciunilor noastre? Și dorințele, de ce n-au ele un curs necutremurat, cine introduce legănarea în pofte, dacă nu nedespărțirea afirmațiilor și negațiilor sîngelui? De-ar avea instinctele noastre o direcție și slăbiciunile alta, n-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
criteriu pentru o ierarhie a valorilor. Experiența om a reușit doar pentru clipele în care acesta se crede Dumnezeu. Timpul se destramă în ondulații vagi, ca o spumă solemnă, de câte ori moartea împovărează simțurile cu ruina ei de farmece sau norii scoboară cu cer cu tot în gânduri. Ispășesc lipsa de decepții a strămoșilor, îndur urmările fericirii lor, plătesc scump speranțele agoniei lor și putrezesc în viață prospețimile neștiinței străbune. - Iată sensul decadenței. Iar pe planul culturii, câteva secole de creații și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
jăratic în oscilațiile minții! Nu e ușor lucru a te îndoi privind spre Dumnezeu! În genunchi, străpunge-voi oare pămîntul? Voi duce nerugăciunea până la capăt? Voi umili pe Dumnezeu, cu supranaturalul meu dezmăț? Cu cât urc spre cer, cu atât scobor mai tare spre pământ. Spiritul, dezlipit de toate, se-ndreaptă cu aceeași tărie în direcții opuse. Nu poți adera la ceva fără să faci o rezervă egală. Orice pasiune trezește simultan antipodul ei. Contrariile sânt substanța respirației omului. Am de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
putem scăpa, dar care ne torturează cu intermitențe? Momentele agonice indică o înaintare a morții în viață, o dramă în conștiință, rezultată din ruperea echilibrului dintre viață și moarte. Ele nu sânt posibile decât în acele senzații de sfârșeală care scoboară viața înspre minusul ei absolut. Frecvența momentelor agonice este un indiciu de descompunere și prăbușire. Moartea este ceva scârbos, este singura obsesie care nu poate deveni voluptuoasă. Chiar atunci când vrei să mori, aceasta o faci cu un regret implicit pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și activi nu găsesc destule elemente și resurse în ei pentru a-și considera destinul atât de interesant încît să-l pună în problemă. Pentru a face din destinul tău o problemă subiectivă și universală în același timp, trebuie să scobori toate treptele unui iad lăuntric. Dacă n-ai ajuns încă cenușă, atunci poți face filozofie lirică, adică o filozofie în care ideea are rădăcini organice, tot atât de organice ca și poezia. Atunci realizezi o formă superioară de existență personală, când lumea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lucru a fi om; încerci una dintre cele mai serioase tragedii, o dramă aproape monumentală, căci a fi om înseamnă a viețui într-o ordine de existență cu totul nouă, mai complicată și mai dramatică decât cea naturală. Din ce scobori de la om înspre natura neanimată, intensitatea fenomenului dramatic scade treptat, până la a deveni nulă. Omul tinde tot mai mult să ia monopolul dramei și al suferinței din lume. De aceea mântuirea este pentru el o problemă atât de arzătoare și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
piept, suspinele mă inundau și, în glasul unei cucuvăi triste, am adormit. Și iată ce-am visat. De sus, sus, din acele stânci mișcătoare ce lumea li zice nori, vedeam o rază coborîndu-se tocmai asupra mea. Și pe rază se scobora o femeie îmbracată într-o haină lungă și albă... era maica mea... Ea mă discîntă și din pieptul meu am văzut ieșind o turturică albă ce s-a pus la mama-n brațe... Eu singur rămăsesem rece și galben pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înfricoșate. A fost fapta unei minute să mă descalț și, pe din dosul casei, să car, pe-o scară ce suia în podul casei, o mulțime de paie uscate, pe care, răspîndindu-le în tot întinsul podului, le dedei foc. Mă scoborâi iute și, fiindcă ușa de la tindă era cu cheia în ea pe dinafară, o trăsei în clanță și întorsei cheia, fără ca cei morți beți în casă să poată băga de samă ceva. Numai fereastra cea deschisă era loc de ieșire
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Femeia plângea amar, feciorii aruncau priviri rugătoare și sincere pe înfricoșatul demon al răzbunărei. - Deslegați-i pe toți ceilalți și pe femeie și duceți-i la țărmuri, afară de morar - el rămîne-aici. {EminescuOpVII 220} într-un moment fură cărați la țărm. Ne scoborârăm cu toții din pod și ne duserăm la țărm. Un foc mare fu aprins în moment. - Cine ne-a vîndut? zise bătrânul crunt cătră femeie. - El! zise ea, văitîndu-se... bărbatu-meu. Spusu-i - am eu să nu s-amestece neci în rău
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a se situa Într-o atare tradiție, a rupturii și Înnoirii deopotrivă, asigurînd dinamica permanentă a sincronizării cu „ritmul vremii”. „Creatorul adevărat și nou sfărîmă cu tîrnăcopul temperamentului său legile cunoscute. Orice artist trebuie să fie aducătorul unor alte principii, scoborînd În concertul de fulgere de pe muntele Sinai cu tablele logicei noi În mîini”, se poate citi În articolul intitulat Gramatică. Iar peste cîțiva ani, Într-una din cele mai patetice confesiuni publicate În revista unu, repudierea convenției va constitui, iarăși
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]