184 matches
-
Lissy, Jack. — Bună, spune Lissy cu un zâmbet protocolar, În timp ce dă mâna cu el. În timp ce urcăm cu toții spre apartamentul nostru, Îmi dau pentru prima oară În viață seama cât de Înguste sunt scările, cum vopseaua crem de pe pereți s-a scorojit de tot, și cum covorul miroase a varză. Jack locuiește, probabil, În ditamai căsoiul. Cu balustradă de marmură și tot tacâmul. Și ce dacă ? Nu putem avea cu toții marmură. Oricum, probabil că e groaznic să stai acolo. E rece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
atenție, că Încăperea s-a mai deslipit câțiva centimetri de casa-mamă, așa cum un cofetar iscusit desprinde cu artă o felie din trupul unui uriaș tort. În lumina somnoroasă a dimineții, mai arunc o ultimă privire fugară spre pereții mucegăiți și scorojiți de vreme și-mi iau zborul spre Studioul de Filme Documentare unde lucrez. Când străbat În grabă holurile spațioase, mă simt ca Într-o cometă care a coborât lin pe pământ, și, În lumina căreia mi-am regăsit pacea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
vagon, mobila a fost cărată de doi vlăjgani Îmbrăcați ponosit, pe care mama Îi angajase cu o zi Înainte. Locuiam de-acum În ultimul corp de casă pe partea stângă a curții, lângă un chioșc de vară cu vopseaua verde scorojită În interiorul căruia se legăna În adierea vântului spânzurat de acopriș, un scrânciob pentru copii. Dar prima imagine pe care nu am uitat-o până astăzi, este aceea a unei fetițe cu chipul trist, și aproape Îmbătrânit, care cânta la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Șincai! Am umplut scrumiera de mucuri, ba chiar am contribuit și la decorarea livingului Casandrei-Clementina, lipind cu clei o vedere din Praga și una din Berlinul de Est, trimise de colegii tatei, dintr-o fericită deplasare de serviciu, peste petele scorojite de la ultima inundație a vecinului de deasupra. Și, pentru că meseria m-a prins, am mai adăugat o poză cu Maradona, cam nasoală, din Informația Bucureștiului și una cu Rolling Stones pe care am găsit-o Într-un teanc de Nouvel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ca și cum acesta, pus în rama lui neagră de lemn și ținând în față o Biblie deschisă, probabil în propria lui traducere, ar fi fost una din hainele mele. înainte tabloul atârnase în camera mea, lângă căminul marca Ankarsrum. Fusese ușor scorojit de căldură. Și această valiză a ajuns în pivniță. Nu aveam nevoie de ea. Până în ziua de astăzi m-am întrebat din când în când: De fapt ce se află ascuns în miile, da, sutele de mii de pivnițe de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
imensă, plină de apă. Stoarce-o! Privesc cu disperare către Adél, dar ea nici nu tresare. Iar trenul se smucește din loc. Și atunci observ că bucata aceea de tencuială, unde au pictat-o pe ea, e singura care se scorojește. Se presară în firicele mărunte pe jos, pe podeaua bisericii, în fața altarului M-am trezit cu palma goală. Neînduplecat de goală și cu așternutul plin de zoaie sărate. Practic nu s-a întâmplat decât altceva că, în timp ce visam, mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
o fi numit, începu să se gîndească trecînd în revistă dezordinea care i se desfășura înaintea ochilor. Își dădu seama că nimic din ce se găsea între cei patru pereți nu mai era sănătos, totul era bolnav, viciat, putred. Tablourile scorojite de pe pereți, covoarele pătate, furnirul crăpat, rafturile și cărțile din bibliotecă acoperite de un strat gros de praf. Delăsare? Dezinteres? Atunci de ce n-ai avut curaj să i-o ceri pur și simplu în față, n-ar fi avut nici un
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
clipe cu scârbă și apoi o strivi cu unghia de piciorul mesei. Am plecat abătut spre casa Martei. În odaia întunecoasă, mirosind a busuioc, am remarcat pentru prima oară că deasupra perdelelor murdare se găsea o icoană veche, cu vopseaua scorojită pe margini, înfățișând un sfânt. Fire de praf jucau în lumina care pătrundea prin ușa larg deschisă. — Nu l-ai văzut pe doctor? am întrebat-o pe Marta. — Care doctor? tresări ea. De ce mă întreabă „care doctor?” m-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceva de speriat, ca În situația mea, consider că ar fi rezolvat-o ei cumva, păstrând și Întreaga discreție, cum ar fi fost si normal! M-am dus să deschid. În holul mare al blocului, cu mozaic pătat și pereții scorojiți de vopsea, nu era nimeni. Mă aflu În bucătărie (locul meu preferat), lungit pe patul improvizat din scaune și pături. Fumez liniștit și sorb din ceaiul amar, rămas de aseară. Îi aștept pe Oamenii de la Intervenții. Mi s-a promis
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-i caute cineva un chiriaș, că-și adusese aminte de-o odaie pe care o ținea degeaba în fundul curții. Ar mai fi scos sărăcia din casă. A pus-o deci pe coana Marioara să spoiască din nou pereții, că se scorojiseră, a băgat o sobă, să aibă chiriașul iarna la ce se-ncălzi, și cu câteva trențe și lucruri de-i prisoseau, se numea că poate să ia ceva bani. Într-adevăr, la vreo două săptămâni, coana Marița, a de da
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
unui armistițiu stânjenitor, cabina vedetei, care practic era formată din două cabine mai mici, unite, cu o chiuvetă la mijloc. Însă cabina lui Hazel era model clasic: o chichineață în care pereții văruiți se îngălbeniseră din cauza vechimii și care se scorojeau în locurile unde șiruri nesfârșite de actori au tot prins ilustrate și fotografii, cu bucățele de Blu-Tack1 și piuneze rămase în urmă și păstrând, cu înverșunare, colțurile sfâșiate ale cine știe cărui poster pe care-l susținuseră odinioară. În colțul îndepărtat, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
era în stare să rostească, și vorbele-i se revărsau șuvoi din el, fără să le mai poată stăpâni. O veveriță țâșni din stânga noastră și se pierdu în ierburile dinspre aleea centrală. Era sfârșit de septembrie, florile prindeau a se scoroji. În goana ei veverița lovea lujerii ofiliți, mișcându-i într-o bruscă legănare. Urmăream veverița cum gonea acum spre băncile dinspre lac. Dintr-odată am avut imaginea dimineții de demult când, împreună cu Pu și cu însoțitorii ei, soțul și soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ningea și zăpada Înăbușea zgomotul roților de mașină și al pașilor trecătorilor, dar tăcerea din casa scărilor părea să se lase mai repede și mai groasă, acoperind semnele pe care le lăsase În urmă, stiva de cărți, geanta neagră, seiful scorojit de flacără. Nu ucisese niciodată până acuma un om, dar atâta vreme cât dura liniștea, putea uita că făcuse pasul acela ultim care-l ridica pe cel mai primejdios pisc al profesiei sale. O ușă la primul etaj era deschisă și auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Așa ne vorbeam! izbucni el, triumfător. Anna dădu din cap, fără să-l slăbească din ochi. — Draga mea... spuse el. Glasul ei, cînd deschise din nou gura, era uscat, ca un tablou vechi de pe care vopseaua conveniențelor Începea să se scorojească. — Mi-ai spus nu o dată că pentru mine ai face și imposibilul! — Așa ți-am spus? — Nu-ți cer imposibilul, ci cîteva lucruri foarte posibile. Stai liniștit. Mai rămîi aici cîteva săptămîni, pînă-ți recapeți memoria... Dacă promiți să vii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Început să moară și clădirile. Unele, distruse de incendii mocnite, altele, pulverizate de exploziile violente cauzate de instalațiile de gaze, cele mai multe degradându-se Însă Încet, ca inșii a căror Îmbrăcăminte de piatră fuseseră cândva, coborându-și Învinse de vârstă umerii, scorojindu-și fațadele cu fiecare ploaie, primind ridurile plantelor agățătoare și cataractele ferestrelor murdare. Cu fiecare bucată de țiglă căzută, cu fiecare cutremur care le măcina fundația, cu fiecare inundație care le stârnea șiroaie de lacrimi, priveau bărboase prin ochelarii ferestrelor
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
să plângă, în loc de asta se așează la masă și scrie. „Dacă s-au deschis azi noapte cerurile? Amprente de pisici peste tot” Sorana posedă într-adevăr trei asemenea mamifere. „Sunt obosită și nu pot să dorm Din cauza gălăgiei care se scorojește” Dedesubt a început lecția de pian. „Ia-mă cu tine la lac Ia-mă cu tine pe lumea cealaltă” Iubitul Soranei semnează cu numele Lancelot. „Îmi e din ce în ce mai greu să număr ceasurile Dacă nimic nu-i o întâmplare de ce E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
absurde, între carnea a două femei. Maitreyi își retrase brusc piciorul din îmbrățișare și-l trecu peste laba lui Khokha. Îmi venea să-mi mușc buzele, să fug, căci văzusem deodată cum piciorul acela negru și murdar al lui Khokha, scorojit de arșiță și de trotuare, primește apropierea caldă, ca pe o ofrandă, a trupului Maitreyiei. Khokha avea un zâmbet de câine mângâiat, și regretai că nu pot vedea ochii Maitreyiei, să ghicesc în ei voluptatea pe care o trăda pulpa
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
la jumătatea culmii. CÎnd coboram ca să ajungem la mașina care avea să ne aducă Înapoi În Madrid, l-am văzut zăcÎnd Întins pe pantă, acoperit În continuare cu pătura. Nimeni nu moare vreodată Tencuiala casei fusese roz, dar acum se scorojise și culoarea pălise din cauza umezelii; de pe verandă se vedea, În capătul străzii, marea de un albastru interns. De-a lungul străzii creșteau dafini, care erau destul de Înalți cît să-și arunce umbra asupra verandei, iar la umbră era răcoare. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
străjuită de trandafiri roșii. Vânzătorul avea o uniformă albastră, prăfuită pe umeri, și o șapcă cu cozoroc pe care scria Toate drumurile duc aici... Aici? Unde, aici?, se întrebă înainte de a se spijini în coate de marginea ghișeului... Vopseaua era scorojită și îi trecu prin minte ideea glumeață că doritorii de bilete ar fi trebuit să vină înarmați cu o pensulă îmbibată în lichid alb, vâscos... Doriți să călătoriți? Vânzătorul (care nu putea fi altul decât Magicianul, numai că Scriitorul, captiv
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
constelații. Orice obiect Își caută originea spre două extremități Informă chemare putregăită apasă gingiile fără cuvinte Aerul albăstruiește culori ca-n abatoare opărite cu sânge Orice drum cade alături de sensul știut. Din jos, din sus, din părți, fulgii vorbelor se scorojesc Într-o funingine albă așezându-se În golul astral Fierb formele neîncleiate În cuptoarele-nghețate ale timpului Orice respirație miroase a catran și a smoală. Ninsori negre se prăvălesc dinspre jgheaburi metafizice Albind interiorul vid al lucrului și dându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zdrobite păru o tânguire prelungă și înțepătoare. Cioburile împroșcau din locul loviturii ca stropii de sânge dintr-o rană. Câteva țăndări îl plesniră peste obraji, zgîriindu-l ca niște gheare de pisică. Petre lovea repede, gâfâind lacom. Trupul Nadinei, ciopârțit, se scoroji în zdrențe de carton, dar ochii rămaseră disprețuitori și galeși, chiar când figura se umplu de crestături. ― Dați, băieți, ce stați! răcni Petre cu ochii însîngerați de mânie. Parcă de mult și numai atâta ar fi așteptat, oamenii se năpustiră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răzgândi și rămase cu ea strânsă în pumn. Caii negri, lipsiți de podoabe, de parcă fuseseră înhămați în pripă, trăgeau fără chef la dricul ponosit al primăriei. În spate, doi-trei însoțitori se uitau mai degrabă stânjeniți spre trotuare decât spre îngerii scorojiți de pe acoperișul dricului, încercând, parcă, să sugereze că, de fapt, n-au nicio legătură cu mortul. — E Steiner, croitorul, auzi o voce trecând pe lângă el. — Dumnezeu să-l odihnească, spuse Petrache, deși nu mai era nimeni primprejur să-l audă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pe urmă, dintr-odată, nu l-am mai auzit. El continua să curgă, fără îndoială, ca o apă freatică, dar mă obișnuisem. Așa cum mă obișnuisem cu mâncarea sleită, cu bătăile în miez de noapte ori cu jegul care mi se scorojea pe la încheieturi. Ai fi zis că, nemaiauzind zgomotul în care mă scufundam ca într-un aluat otrăvit, puteam simți, în sfârșit, liniștea. Or, nu era deloc așa. Acolo unde se întâlneau simțurile mele, prea tăbăcite ca să-și păstreze sensibilitatea de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
grăsanul omnivor. Din acel moment Tommaso ar fi putut să agrementeze cu glume și chiar cu născociri faptele, și tot ar fi fost crezut. Dincolo de hotarele Calabriei m-am descurcat cu greu: priveliștea era pârjolită și cenușie, încremenită. Soarele ardea scorojind costișele și văioagele, în timp ce pământul scrâșnea din dinți. Am străbătut kilometri după kilometri fără să găsesc măcar un șipot de apă, un izvor cât de mic, fără să zăresc un singur copac. Așa trebuie să fi fost deșertul de care
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
tatălui fără să-l întrerupă, încercând un soi de mângâiere și ocrotire, lăsându-se cucerit de forța lor, ce părea să emane o dragoste fără margini. Pentru a coborî la Arhiepiscopat, traversă vechile ulițe familiare lui, printre câmpuri aride și scorojite de secetă; unele fântâni secaseră, în prundișul râurilor deosebea câțiva oleandri, dar fără un strop de apă, iar puținele vaci păreau să fi supraviețuit foamei celei mai negre. Se oprise să vorbească cu câțiva țărani pentru a se informa și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]