570 matches
-
tu mă savurai cuminte? Codrule, mă vei mai aștepta? Să-ți mângâi iar copacii cu dorință, Să ne-mpletim ca-ntr-o ființă, Și să îmi cânți tăcerea ta? Of, codrule, ce strașnică iubire Printre potecile-ți cu pietre-am scrijelit, Când ploaia trupul mi-a-nvelit Cu tunete și fericire! Ți-ai aplecat crengile grele Din ceruri, apăsând pe creștet, Să-mi fie mintea-n mod discret, Cuprinsă-n pasiuni rebele. Și-apoi cu fulgere m-ai animat, Umplându-mi gândul cu
CODRULE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382339_a_383668]
-
ți-o mai simt foșnind adânc, în patul fără urme de-nserare, se stinge luna când spre cer eu plâng, cerându-ți să te-ntorci cu disperare. Mă răstignesc tăcerile din mine, pustiu-și face zid la umbra mea, eu scrijelesc cu coji de dor spre tine, să pot găsi un ciob din urma ta. Iubito numai nu veni din nou, strângând la pieptu-ți lungi cărări sub soare, eu te aștept la țărmul uitat de visul tău, chiar dacă cerul tău se
IUBITO NUMAI NU VENI DIN NOU! de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382950_a_384279]
-
rama tăbliței era agățat cu sforicică un burete natural de culoare galbenă, care m-a încântat teribil, încât am uitat de fluierac. Când mama mi-a spus care este rolul acelui încântător burete, atât mi-a trebuit. Am început să scrijelesc tăblița cu condeiul ca să-mi satisfac plăcerea de a o șterge cu buretele. Chestia asta a înfuriat-o pe mama. După scatoalcele de rigoare, m-a văduvit de tăbliță și condei. Vă închipuiți urletele mele protestatoare, urmate de alte scatoalce
PARTEA ÎNTÂI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1714 din 10 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383049_a_384378]
-
nerostit îți e străină, dar tu crezi, despre tine, că e drept să judeci pe cei din vârf. Plină de venin îți este bâiguirea. Nefericită rostire. La colț de stradă, în spațiul virtual ori chiar prin gazete, sub acoperământul anonimatului, scrijelești și scâncești, dar ai impresia că sunetul tău e precum al tenorului. Oh, mon Dieu! Acolo e, de fapt, locul tău, cufundat în vârtejuri cenușii de colb. Stai departe de luminători, rămâi în raiul tău abscons, alături de cei de-o
Artistul, între vocație și predestinare [Corola-blog/BlogPost/92804_a_94096]
-
poate că victima a avut vreme să Își compună propriul bocet, fie și În niște semne ambigue, conchise el. — Niște semne? Care? Dante Își Înmuie degetul În cupă, unde mai rămăsese niște drojdie de vin, și trasă pe masă literele scrijelite pe zidul bisericii. Apoi se opri dintr-o dată. Un fragment al viziunii provocate de leacul cel misterios pe care Îl avea de la spițer se suprapusese peste amintirea a ceea ce văzuse În biserică. Un amănunt pe care mintea lui trebuie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
luminoasă a Minervei mi-a limpezit mintea. Ce vrei să spui? Întrebă Teofilo. — Ceea ce acum mi se pare evident - Dante Își purtă iarăși degetele, cu Încetineală, peste urmele lăsate pe masă. Nu vi se pare că Ambrogio ar fi putut scrijeli trei scurte trăsături verticale, urmate de Începutul unui alt cuvânt, pe care n-a mai izbutit să-l ducă până la capăt? Că s-ar fi străduit, așadar, să scrie III COELUM, „al treilea cer“? Din nou tăcerea urmă cuvintelor sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își trecu degetele ușor peste brazdele din var: cineva cu siguranță tot răzuise peretele cu un vârf de oțel, poate o spadă sau un pumnal. Săltându-se pe vârful picioarelor, izbuti să ajungă până la marginea superioară a inciziei. Cel care scrijelise zidul trebuie să fi fost cam de aceeași Înălțime cu dânsul. Văzuse cândva unul dintre acele semne ale răului pe o carte de farmece sechestrată În casa unui om bănuit de vrăjitorie. Acesta fusese prins În timp ce evoca nălucile morților și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al părinților noștri, care a asistat pe Golgota la jertfa divină? Cârciumarul ridică din umeri. — Peste mare am cunoscut multe duhuri. Dante Îl fixă În tăcere. Apoi Își Înmuie degetul arătător În cupa de vin și trasă pe masă pentagrama scrijelită pe mozaicul lui Ambrogio. Cruciatul păli, dar rămase impasibil, ca și când n-ar fi priceput. — Ți-ai precupețit oare mântuirea trupului cu aceea a sufletului? Îl Întrebă poetul. Baldo nu răspunse. Dante se ridică, Încetișor. — Iar Duhul tău cere În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reușesc să salveze corpul central și aripa din dreapta, dinspre eleșteu, veșnic umedă. în timpul războiului ruso-turc de 9 ani, când conacul trece de mai multe ori dintr-o mână în alta, ambii combatanți, anticipând modalitățile de mai târziu ale războiului rece, scrijelesc pe pereți desene și expresii greu de uitat. Abia în urma păcii de la Adrianopol pereții sunt zugrăviți. în general, se poate spune fără teamă de a greși că ultimele două decenii ale sec. al XVII-lea au fost de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sfeșnice cu un singur picior erau îngrămădite acolo. Bătrânul îl luă pe cel mai mic și se apucă să îl șteargă de stratul de praf care se depusese pe el. Cred că ăsta va fi de ajuns, spuse Calistrat în timp ce scrijelea cu briceagul ceara întărită de pe el. Suportul pentru lumânări era subțire și nu avea mai mult de zece centimetri. Era acoperit cu vopsea neagră, aplicată grosolan cu pensonul. De unde ai aurul? întrebă Ileana, care observase urmele galbene ce rămâneau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
gând să-i ascundă cadavrul. Pregătise și o stratagemă ce ar fi trebuit să-i pună pe o pistă falsă pe anchetatori. Își propusese să zgârie pe perete, cu un lemn ascuțit, numele lui Mihailovici, făcând să pară că bătrânul scrijelise cu ultimele puteri numele ucigașului. Cu Vlad avea de gând să procedeze altfel. Sub pretextul că vrea să-i arate bestia mai de aproape, acum, că era ținută în siguranță în interiorul containerului, spera să-l poată convinge să vină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fojgăiască precum viermii, le sărutau picioarele și mîinile, Înainte să apuce vînjoșii lor purtători să-i scoată din peșteră. Poate și ăsta era tot vis, intrarea În peșteră, de care Își amintea atît de bine după bolta Întinată cu desene scrijelite de păstori, probabil cu piatra sau metalul, idoli farisei și capete de măgar mînjite pe ziduri de mîna păcătoasă a păstorilor, apoi mai erau niște mîzgîlituri nerușinate ca și scîrnă de om păgîn. Ca acum, iată, toate acele scrijelituri nerușinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
stradă? am Întrebat eu. Portăreasa tăgădui. — Are o ferestruică, o răsuflătoare care dă spre luminator. Am Împins ușa. Un puț de beznă ni se deschise dinainte, impenetrabil. Lumina slabă din spatele nostru ne precedă ca o adiere care abia izbutea să scrijelească umbrele. Fereastra ce dădea spre curtea interioară era acoperită cu paginile gălbejite ale unui ziar. Am smuls foile și o săgeată de lumină vaporoasă străpunse bezna. — Doamne Iisuse Hristoase, murmură portăreasa lîngă mine. Încăperea era infestată de crucifixe. Atîrnau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
murmură portăreasa lîngă mine. Încăperea era infestată de crucifixe. Atîrnau de tavan, unduindu-se la capătul unor sfori, și acopereau pereții, fixate În cuie. Erau cu zecile. Se puteau Întrezări În toate ungherele, zgîriate cu cuțitul pe mobilele din lemn, scrijelite pe pardoseală, vopsite cu roșu pe oglinzi. Urmele de pași care ajungeau pînă În pragul ușii trasau o dîră prin praf În jurul unui pat gol, pînă la somieră, din care mai rămăsese un schelet din alamă și lemn mîncat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și obosit și Înainta cu un pas Încet și anevoios. Totuși, nu părea dispus să cedeze la asaltul căldurii. Din când În când, se oprea, sprijinindu-și piciorul pe câte o piatră, și Își scotea din traistă tăblițele cerate, unde scrijelea ceva cu un vârf metalic. La o fântână publică, se repezi spre țeava de bronz, sorbind Îndelung. Părea stăpânit de o sete de nepotolit. Dante se apropie de el, salutându-l cu politețe. Bernardo Îi răspunse la salut, ștergându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prinse în pletele nerușinat de bogate câteva nestemate - nici cele mai mari, nici cele mai mici, nici cele mai șlefuite, nici cele mai neregulate -, îl luă de mână pe Popa și începură să alerge fericiți, să joace „Fazan” si să scrijelească haiku-uri pe copacii și pomii Raiului. Se pare că acum Contesei nu-i displăcea înfățișarea lui Popa, de vreme ce era singurul bărbat din lume și altul nu văzuse niciodată. Tocmai când Popa scrisese cel mai inspirat haiku, câștigându-și dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
când o văzu apărând și pe a doua Contesă, cu părul vâlvoi și buzele înroșite, coborând din copac prin alunecare, cu picioarele încolăcite de trunchi. Din cauza panicii Contesei și a excitării domnului Popa, urmă o învălmășeală de nedescris: un Popa scrijelea haiku-uri pe un copac care se transformă în șarpe și intră cu totul în gâtlejul Contesei cu buze roșii. Celălalt Popa îi scoase șarpele dintr-o ureche, încercând să-l bage în urechea celeilalte Contese, care mânca nevinovată un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
îi făcu observație, scăpând-o din ochi pe cea cuminte, care se repezi imediat la un măr, mușcă cu poftă, dar mărul îi rămase în gât și atunci Popa îi săpă o groapă mare, sădi flori udate cu lacrimile lui, scrijeli cu unghiile un ultim haiku pe piatra ei de mormânt și se dedă la o necrofilie cum nu s-a mai văzut. Și dedându-se el la o necrofilie cum nu s-a mai văzut, deodată îi sări Contesei bucățica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
am apropiat de nări capătul țevii și am mirosit uleiul de armă. Apoi am manevrat încărcătorul și am văzut că pe țeavă nu era nici măcar un glonț, deși magazia era plină. Apoi am tras siguranța. Inițialele lui Bruno erau îngrijit scrijelite pe metalul negru. — Da, e arma lui Bruno, le-am zis. Se pare că nici măcar nu a apucat să pună mâna pe ea. Aș vrea să văd și eu cămașa aia, vă rog. Strunck se uită la Reichskriminaldirektor-ul său pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
vostru o să ne bage pe toți în război. Legea marțială a fost deja declarată în majoritatea districtelor SDP. — Bărbații trebuie să-și dea viața pentru lucrurile în care cred. Se sprijini de scaun și îl trase ca pe un pinten, scrijelind podeua camerei de interogatoriu. M-am ridicat, slăbindu-mi gulerul de la cămașă, și m-am îndepărtat de pata de lumină solară care strălucea prin fereastră. Era o zi caniculară. Mult prea cald ca să porți sacou, darămite uniforma unui ofițer din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
lotul de căpșuni. A predat până-a murit. Fu adusă, pe un cărucior cu roți din lemn, ciorba. Farfuriile încăpătoare din aluminiu erau trecute din mână-n mână spre fetișcana pistruiată care, cu o mișcare dibace, le umplea până la semnul scrijelit pe interior și le dădea înapoi. Cu prudență, comandantul Aciobăniței cufundă lingura în lichidul roșietic, o duse la buze și gustă: nimic. Avea un gust cu nimic deosebindu-se de alte gusturi obișnuite de ciorbă. Ce ciorbă e asta? — Ciorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
primi în fiecare zi, îmbrățișarea, până-ntr-o zi când vei fi o simplă buturugă iar eu o văduvă pe veci nemângâiată. Și totuși în trecerea aceasta efemeră; eu luminiș, tu copac, ne va lega ceva: pe fiecare inel voi scrijeli povestea noastră. Referință Bibliografică: Elegie pentru amândoi / Vasilica Ilie : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 919, Anul III, 07 iulie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Vasilica Ilie : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
ELEGIE PENTRU AMÂNDOI de VASILICA ILIE în ediţia nr. 919 din 07 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363920_a_365249]
-
anunța nimic din ce avea să se întâmple după câteva ore de la răsăritul soarelui. Când am plecat la pescuit, luna se scălda zglobie în apele mării răcorindu-și buzele în sărutul dat luciului de apă. Doar barca tulbura liniștea ei, scrijelindu-i oglinda de cleștar. Având motorul la reviziile de garanție, trăgeam vârtos de vâsle, să ajung cât mai curând în zona de pescuit, trecând pe lângă pescărușii, ce-și spălau nepăsători aripile în răcoarea apei. Deasupra mea, câțiva nori erau aninați
BĂTRÂNUL ŞI MAREA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363440_a_364769]
-
2011 Toate Articolele Autorului m-am îmbolnăvit de poezie m-am îmbolnăvit de poezie precum copiii de vărsat de vânt precum oamenii de dragoste m-am îmbolnăvit de cuvânt mi-e foame , mi-e sete, mă arde simt tăișul sabiei scrijelindu-mă în căutarea adevărului nerostit. m-am îmbolnăvit de poezie precum mărul de mere părul de pere nucul de nuci doar că uneori fructele mele cad încă necoapte iar alteori oamenii le scuipa printre dinți păstrând doar miezul lor dulce
M-AM ÎMBOLNĂVIT DE POEZIE de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 238 din 26 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360792_a_362121]
-
apoi în toate, în ochi de-nvățătoare, în muzică, în vers, în carte și-n planta ce răsare. În tot ce, soarele lumină, născut în bucurii, iubirea, recunosc stăpână. Iubesc pentru-a trăi! Puterea cuvântului scris Pe când, pe tăbliță scriam, Scrijelind cu-n condei ascuțit Mirată îmi descopeream Numele ce mi-l port smerit. Bătrâna ce mi-a pus în mâini, Tăblița cu ramă de lemn Mi-a dat toată dragostea sa Și cel mai cuminte îndemn. Și, parcă-mi dădea
IN LUMEA IUBIRII de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 237 din 25 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360931_a_362260]