362 matches
-
însuși. Filmul său și genocidul fiind una, sacralizarea celui de-al doilea trebuia să se răsfrângă asupra celui dintâi. Această sacralizare datorează deja mult titlului ales pentru film. Autorul îl preia din Biblie, de la profeții Isaia și Sofonieyyyy. În sursele scripturale, shoah înseamnă distrugere, înfrângere, exil și nenorocire individuală, decurgând dintr-o pedeapsă aplicată de Dumnezeu, pentru păcatele săvârșite, colectivității sau individului. Astfel shoah, cuvânt ebraic, exprimă un dezastru provocat de mânia divină. În Cartea lui Iov, se evocă pentru prima
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
și loviturile la Bursă. VOCEA VIEȚII " În fond, toate acestea de fapt nu prea contează. Destul de puțin, atît cît va supraviețui ceea ce este esențial: scrierea ca temelie. Destul de puțin, atît cît, în marele conflict care opune forma orală și forma scripturală a comunicării între ființele omenești, cea dintîi, de secole refulată și surclasată progresiv de cea de-a doua, să nu-și revină și, din acest motiv, să nu amenințe ceea ce poate fi numit, fără exagerare, progresul civilizației noastre. Progres legat
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
mă, lasă-l, că suntem vecini, mă-sa a fost profesoară la copiii mei! Mă rog, procesul ar fi semănat cu Procesul maimuțelor. O dispută textuală. Un atac textual nu putea fi anulat decât de un răspuns pe măsură. Polemică scripturală. Ar fi fost cel mai penibil proces posibil. Ce să demonstreze că are 18 trepte la casă. Farmacistu ar fi trebuit să demonstreze la proces că nevastă-sa nu se uita la telenovele. Bine, la tirajul viitor pot schimba, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în esență (sub masca abilă a unei explozii imagistice insolite). Față de această estetică a romantismului, comportamentul textului eminescian se dovedește a avea, în unele dintre segmentele sale constitutive, o natură insurgentă. Uzând, adesea in extremis, de categoriile verificate ale modelului scriptural de tip romantic, textul eminescian se construiește ca identitate de o structură specială, definindu-se în primul rând în termeni de funcție și dinamică a construcției. Spiritul romantic stă, totuși, în cea mai mare măsură, la baza poeziei lui Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și acel orizont pe care numai acel critic ar fi putut să le reveleze. Când moare un critic, nu moare doar el, ci mor încă o dată Eminescu, Caragiale, Blaga, Arghezi, Bacovia. Întrucât acel critic duce cu sine multe dintre tainele scripturale ale creatorilor, taine de care, adeseori, nici acești creatori n-au cunoștință. Certitudinea aceasta atât de dureroasă am retrăit-o odată cu dispariția lui I. Negoițescu, criticul în a cărui ființă s-au altoit, poate cel mai fecund, elemente provenite atât
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
orbitele unui om, ochii unui om viu.” între textul scris și realitate nu sunt delimitări clare, ferme, ceea ce impune prezenta naratorului-eon : ,, Aveți nevoie de mine : și în cărți și în viața vie. Unde începe una și sfârșește cealaltă?” Prin actul scriptural lumea este mereu reinventată. Timpul scriiturii se materializează, într-o formulă caricaturala : ,,(...)devine accesibil și vulgar, capătă chiar o formă, o ființă uriașă acoperită cu păr care imi flutură prin fața ochilor un contract și șoptește în urechea mea (ciudat, voce
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
față de ideea scrisă ( deși cameră să, înțesata de cărți, induce inspirația, asigură starea de securitate, el își închipuie, trăiește ficțiunea). Transferul în planul imaginar este atat de intens, încât se identifică unui Dumnezeu domestic: ,,Lumea sărbătorii căreia mâinile Prin actul scriptural, memoria, imaginația altcuiva sunt însușite, iar creația, sub semnul pefecțiunii simbolizate de cifră magică șapte, devine reflectare a omenescului, fiecare decoperindu-se pe șine :,,Șapte cuvinte în care tot ce a fost viu se cuprinde...” Chiar scriitorul are revelația propriei identități
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
umorului, înveselitor, ci al unui ironist: acid, pieziș, interogativ. Nu cred că m-am amuzat de-a binelea vreodată în prezența sa. Ca pregătire, era un romanist integral, cu pilonul de bază în franceză, însă tip oral, cu puține antecedente scripturale, obligat abia în ultimul deceniu să redacteze cursuri, ba să treacă și un doctorat. Redactor la „Ateneu”, am avut rareori de-a face cu textele lui: nu priveau „sectorul” meu. Deși nu era în relații cordiale cu cei din redacție
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ce unește esteticul și binele în același principiu. Feciorul (aceasta este semnificația arhaică a lexemului făt) chipeș este animat doar de gesturi pozitive pentru că frumusețea constituie în basme simptomul binelui absolut, săvârșit prin prisma inocenței. Pronunția continuă, marcată la nivel scriptural de cratimă, creează un nou semnificat prin unirea unor termeni diferiți; procedeul înregistrează o utilizare largă în planul onomastic folcloric. În basme, calul este Galben-de-Soare, iar preopinentul arhetipal se cheamă Jumătate-de-omcălare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop. Personajele denumite prin procedeul compunerii fantastice sunt entități complexe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
legiuni de scriitori de misive, memorii sau cărți „inventate”, poeme sau așa-zise „romane”, devine, iată, azi, printr-o fantastică răsturnare a planurilor și mentalităților, un dar care, riscând să fie Înghițit sau pierdut În molozul inventiv al „noii tehnici scripturale”, ne umple nu numai de nostalgie, dar ne Învață un adevăr simplu și extraordinar de complex, de „ermetic”, asupra propriei noastre ființe; dar și asupra istoriei, căci, cum am putea-o Înțelege de la Plutarh până la Borges, de la tablele lui Hammurabi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ale intervenției divine și ale sfârșitului istoriei. Făcând legături și interpretând, a căutat structuri figurae. Istoria este până la el istoria punerii în aplicare pe pământ a dreptății, culminând cu Imperiul carolingian. Secolul al XII-lea aduce o revigorare a exegezei scripturale, nu doar față de istoria biblică, ci și în raport cu cea recentă. Pentru a prezice mersul evenimentelor, exegetul nu mai avea nevoie de profeții sau semne vizibile, el descoperind, prin deducții simbolice, o metodă de predicție fără divinație. Metoda și-a găsit
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
fie supusă” și care poate fi ignorată, căci ea - spune Duby - era instalată în „interior”, al „casei”, al „familiei”, oricum nu într-un „public” aflat la vedere) rămânând în spațiul românesc al Veacului de Mijloc și cercetând prezența femeilor în scriptural. Am luat ca obiect al investigației doar două cărți de istorie consacrate duratei lungi: Istoriia țărăi Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini (zisă și Letopisețul Cantacuzinesc) - carte în care sunt adunate nu doar patru veacuri de istorie (cronica începe cu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
exemplu al martiriului, fapt ce dovedește că ceea ce întotdeauna a primat a fost experierea realității la care trimitea acel text. Exemplul martirajului a avut o extraordinară importanță în modalitatea în care oamenii acelei vremi înțelegeau să se apropie de textul scriptural, de felul în care înțelegeau să se raporteze la acesta, adică diferit față de orice alt text. Iar recunoașterea creștinismului în timpul lui Constantin cel Mare nu poate fi înțeleasă altfel decât ca impunerea valorii unui mod de a trăi realitatea, surprinzător
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
reprezinte criteriul de raportare la orice fenomen cultural. Pe de altă parte, a dobândi instrumentele intelectuale a fost întotdeauna considerat a fi ceva de dorit, întrucât numai o minte antrenată putea să sesizeze corect nuanțele și putea întrevedea adâncurile logosului scriptural. De aceea atitudinea bizantinului față de produsele culturii clasice era în esență cu totul alta decât cea a oamenilor Renașterii în Apus. Omul bizantin vedea în cultura elină mai degrabă o arenă de perfecționare și de întărire a capacităților sale mentale
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
făcut filosofie în Bizanț. Raționalitatea sub care aceste noutăți se conturează este însă alta decât cea care a întemeiat istoria filosofiei în Apusul Europei. Apelul la tradiție atât în ceea ce privește înțelepciunea din afară — clasicismul grec — cât și cea din interior — sursele scripturale și patristice, face ca ceea ce animă nevoia de schimbare, atunci când ea apare, să nu implice vreodată ignorarea acestui criteriu. Putem în consecință să identificăm cel puțin două temeiuri care au motivat noutatea: criza dogmatică și asumarea personală a experienței spirituale
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
felul în care s-a înțeles rolul și măsura filosofării în ansamblul spiritualității bizantine. Atât o tabără, cât și cealaltă, au trebuit să-și justifice atitudinea în privința reprezentării Chipului lui Hristos, ceea ce a făcut necesar apelul nu doar la textele scripturale, ci și la o cale de demonstrație întemeiată pe argumentele filosofiei. Este cunoscut faptul că acest context a fost catalizatorul primei mișcări de Renaștere în Bizanț, o Renaștere ce își păstrează însă caracterele spiritului răsăritului. Au fost recitiți autorii antici
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
și al inventarului ei, scriitura nu ar trebui să coaguleze, cu vanitate academică, o simplă interpretare rece și aridă, ci, din contra, o vie imagine speculară a pasiunii exegetului. Surprinzător, poate, pentru lectorul contemporan, dezobișnuit să se confrunte cu regiuni scripturale virgine, nu există nici un studiu axat explicit asupra terorii ficționale în literatura română. (Prefer să mă refer la teroare, nu la groază, dintr-o serie de motive asupra cărora voi reveni cu detalii pe parcurs. Este suficient să notez aici
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în cazul cinematografului, Jonathan Penner și Steven Jay Schneider diferențiind între teroare, care, "ascunsă îndărătul ușii, promite suferința", și groază, care este "realizarea fricii, executarea promisiunii" (2008: 9). Ajung, în acest punct, la propriile mele definiții ale terorii, respectiv groazei scripturale, pe care le prezint, în continuare, ca pe simple ipoteze de lucru. Astfel, în beletristică, teroarea, ca rafinare a ideii de teamă, constituie o emoție estetică multifocală și variabilă ca intensitate, a cărei manifestare principală este anxietatea generată și întreținută
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
fapte, relevante în ordinea discursului, pot fi recuperate de către protagonist/protagoniști atât din unghiul realului, cât și din perspectiva fantasticului. În funcție de poziția auctorială adoptată, lectorul poate însă realiza cu luciditate la intervale variabile ale povestirii cu ce tip de teroare scripturală se confruntă. Un cuvânt final despre distincțiile dintre cei doi termeni se impune. Astfel, devine evident pentru oricine că, dat fiind gradul de subiectivitate pe care îl implică discuția despre un binom conceptual identificabil inițial intuitiv și numai ulterior rațional
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
elementul cel mai spectaculos din interiorul acestui univers formulat pe o premisă unicordă este acela că știm întotdeauna de unde pornim, însă rareori intuim unde ajungem. * * * După ce am încercat, în măsura în care mi-a permis spațiul, să realizez o radiografie conceptuală a terorii scripturale, vă propun, în continuare să fim atenți la subtilele metamorfoze pe care le cunoaște ideea, aplicate tendințelor de dezvoltare istorică a literaturii universale. 1.2. Teroarea în diacronie Evoluția modelului în literatura universală Înainte de a trece în revistă scriitori și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în Egipt, în Babilon, în Imperiul Roman, în Germania medievală, în Franța revoluționară și în România modernă. Tablourile de epocă și de moravuri sunt abia schițate, din complexa schelărie epică nerămănând valid estetic decât câte un fragment izolat de spaimă scripturală, cum se întâmplă cu episodul morții eroilor din "biografia indiană". Chiar și aici însă, după cum sugeram anterior, cruzimea gratuită proiectează descrierea mai degrabă pe orbita groazei viscerale decât pe cea a terorii rafinate. Totuși, punerea în scenă este unică în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
opere demne de interes. Închei însă, aici, prima parte a studiului meu, urmând ca, în secțiunea subsecventă, să îmi axez discursul critic asupra acelor texte consistente (și asupra autorilor acestora) care, cred eu, reprezintă cele mai semnificative scenarii ale terorii scripturale prezente în proza românească. 2. Teroarea în narațiune Convenții și inovații în literatura română Dacă, în capitolul precedent, am discutat mai multe probleme conceptuale și am încercat, grație unui vademecum diacronic, să pun bazele unei abordări practice extinse, am ajuns
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
rămâne neîmblânzită până în romantism) și a sufocantelor falduri etice ale narațiunii, proza lui Costin îi poate oferi lectorului curios de astăzi plăcerea descoperirii unor nestemate descriptive, ascunse neglijent în ganga puțin ofertantă a evocării istorice. Cele câteva oaze de teroare scripturală descrise și analizate demonstrează vocația de scriitor a cronicarului și anticipează dezvoltarea epică a literaturii române. 2.2. Teroarea naturală Din perspectiva naratorului, proza care subîntinde această categorie estetică de nișă este, surprinzător sau nu, relativ puțin frecventată atât în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de-a face și aici cu acea „saturare tropică” a textului și cu „metaforismul programatic” în care s-a văzut o notă definitorie a poemului în proză suprarealist. De altfel, chiar autorul Actului de prezență își indică „programul” și tehnica scripturală în mod aproape direct, în câteva pasaje ale prozelor sale, după ce o făcuse, abundent, în legătură cu poezia, într-un mare număr de articole-manifest. „Simt - scrie el în Obrazul de cretă - că un alfabet se trezește în lunecarea mea, că în curând
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
C. Ghyka și Pius Servien; ne este ignorat contemporanul Henri Meschonnic, autorul unei opere fundamentale, "Critique du Rythme", 1982. În loc de concluzie, să dăm cuvântul regretatului scriitor Valentin Tașcu, pentru a oferi cititorului și o mostră de expresivitate a vocii sale scripturale: "Am dezvăluit (nu inventat) astfel patru tipuri de structuri ritmice interioare, pe care le considerăm a fi de bază: ritmul mioritic (Doina, nota mea) prin care s-a realizat acordul dintre natura pământeană și divinitatea celestă, într-o incursiune verticală
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]