1,460 matches
-
Catherine să urce. - Lasă-mă pe mine să conduc - acum lumina e limpede. - Dar mâinile tale... Ești pregătit? - Catherine... Am prins-o de braț. - Am nevoie să conduc din nou înainte să treacă totul. Cu brațele goale împreunate peste sâni, scrută interiorul mașinii, căutând parcă muștele pe care i le descrisesem. Voiam să i-o arăt lui Vaughan. Am pornit motorul și am ieșit din curtea blocului. Cum am accelerat, perspectivele străzii se deschiseră în jurul meu, îndepărtându-se de mine ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în palmă sperma ce-i curgea din vulvă. După aceea, cu sperma în mână, ne-am plimbat printre mașini. Razele unor faruri mici ne străbătură genunchii. O micuță mașină decapotabilă sport se oprise lângă ghereta portarului. Din spatele parbrizului, două femei scrutau întunericul, iar șoferița învârti mașina până ce farurile iluminară rămășițele vehiculului dezmembrat în care murise Vaughan. Femeia din scaunul pasagerului coborî și stătu câteva clipe locului lângă poartă. Urmărind-o din întuneric în vreme ce Catherine își îndrepta hainele, am recunoscut-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
nu există încă, ceva dorit, temut, posibil sau imposibil - spune Ludmila - a citi înseamnă a merge în întâmpinarea a ceva pe punctul de a fi, dar nimeni nu știe încă ce va fi... - (Iată, o vezi pe Cititoare încercând să scruteze dincolo de marginea paginii tipărite ivirea la orizont a navelor salvatorilor sau invadatorilor, a furtunilor...). Cartea pe care aș avea acum poftă s-o citesc e un roman în care se simte apropierea povestirii, ca un tunet confuz încă, a destinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
copilărească. Când s-a aplecat, am văzut pe ceafă, sub părul strâns în vârful capului, un puf negru, ce părea să continue de-a lungul șirei spinării. Eram concentrat s-o privesc, când am simțit pupila imobilă a domnului Okeda scrutându-mă. Înțelesese, fără îndoială, că-mi exercitam capacitatea de a izola percepțiile asupra pufului de pe ceafa fiicei lui. Nu mi-am desprins privirea, fie pentru că impresia pufului moale pe pielea albă pusese total stăpânire pe mine, fie pentru că domnului Okeda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
discutam cu ea, poate și pentru că ocaziile de a conversa cu mama - chiar de a glumi, deși cu o doză de amărăciune - se prezentau mai ușor decât cu fiica. Seara, la cină, în jurul mâncării aburinde de sukiyaki, domnul Okeda ne scruta chipurile, de parcă acolo ar fi fost scrise tainele zilei, rețeaua de dorințe distincte, dar legate între ele, în care mă simțeam învăluit și de care n-aș fi vrut să mă eliberez fără a mi le fi satisfăcut una câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
deget între gât și gulerul uniformei încărcate cu decorații. Adaugă: — Nu știu dacă dumneavoastră credeți în Spirit, domnul meu. Eu cred. Cred în dialogul neîntrerupt al Spiritului cu sine însuși. Simt că acest dialog se înfăptuiește prin privirea mea, care scrutează paginile interzise. Și Poliția e spirit, și Statul pe care-l slujesc, și Cenzura, ca și textele asupra cărora se exercită autoritatea noastră. Suflul Spiritului nu are nevoie de un public larg pentru a se manifesta, prosperă în umbră, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Nu primiră nici un răspuns și Mma Tsbago repetă chemarea. Din nou nici un răspuns, după care ușa se deschise brusc și o femeie micuță, grasă, îmbrăcată într-o fustă lungă și o bluză albă cu guler înalt ieși afară și le scrută atent cu privirea. — Cine-i acolo? strigă ea, ducându-și mâna streașină la ochi. Cine sunteți? Nu vă văd. — Sunt Mma Tsbago. Mă cunoașteți. Am venit cu o străină. Stăpâna casei începu să râdă. — Am crezut că-i altcineva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
sugrumă glasul. Se așeză, din nou. Mă bucur că ești mulțumită, zise Mma Ramotswe. Ai spart tavanul de sticlă care le împiedică pe secretare să-și folosească potențialul maxim. Mma Makutsi se uită în sus, de parcă ar fi vrut să scruteze tavanul pe care-l spărsese. Dar nu văzu decât scândurile familiare din tavan, plin de urme de muște și vălurit din cauza căldurii. Dar, în momentul acela, nici măcar tavanul din Capela Sixtină n-ar fi putut fi în ochii ei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și Încheindu-și drumul În dreptul cotiturii pe care o formau pietrele aflate sub stînca Înaltă de la miazăzi, Într-o plimbare tihnită, În care ochii lui albaștri aproape transparenți - singurul lucru decent pe care Îl pusese Domnul pe chipul acela monstruos - scrutau fiecare plajă și fiecare val, În căutarea amănunțită, minuțioasă și excitantă a oricărui obiect, cît de mărunt, pe care curentul ce veneau dinspre răsărit l-ar fi putut aduce de pe coastele chiliene și peruane. În mai puțin de trei săptămîni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
simțea așadar la cheremul piraților și al balenierelor care Îi invadau „regatul”, ci dimpotrivă, aceștia erau cei care, din clipa aceea, se aflau cu totul În mîinile sale. Așteptă răbdător. În fiecare dimineață, În zori, se cățăra pe culme și scruta depărtările În toate direcțiile, atent la prezența oricărui vapor, ba chiar În timpul zilei se oprea de două ori din orice treabă pe care o avea de făcut și se ducea să se Încredințeze că nici o corabie cu pînze nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
poate mai trăiește Încă, un sinistru harponier răsculat. - Legende! - Legendele, domnule - veni răspunsul calm -, au de obicei, prin părțile astea ale planetei, un sîmbure de adevăr. Aproape inconștient, privirile tuturor se Întoarseră spre insulă, Într-o zadarnică Încercare de a scruta Întunericul. Nu văzură nimic, dar Iguana Oberlus Îi vedea pe toți. Moskenessoy, o modernă balenieră norvegiană de mare tonaj și Înzestrată cu trei frumoase catarge, ancoră Într-o după-amiază În căutare de broaște-țestoase cu care să-și burdușească, pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
foarte liniștită, În timp ce Oberlus trăgea pe el niște pantaloni roșii prea strîmți, Își punea la brîu cele două pistoale grele și ieșea, luînd cu el luneta și maceta. Se cocoță pe culme, se instală În turnul lui de observație și scrută marea, asigurîndu-se că nu era nici urmă de vapor la orizont. De-acum nu mai aștepta nerăbdător prezența unei nave cu vele În depărtare. Acum nu mai avea nevoie decît de ceea ce avea și ar fi dorit ca nici un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mușchii Încordați, gata să sară la cel mai mic semn de primejdie. CÎteva clipe mai tîrziu Îl descoperi. Își făcu intrarea În cîmpul lui vizual la mai puțin de douăzeci de metri distanță, mergînd cu apa pînă la piept și scrutînd, cu acei ochi de un albastru aproape translucid, fiecare grotă și fiecare fisură din stînci. Înțelese că sosise clipa și că nu mai exista posibilitatea de a se ascunde. Se rostogoli afară din refugiu, se ridică În picioare, foarte drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nervos, Îi căută zadarnic pe posibilii supraviețuitori de pe Ilusión, care plecase din portul Guayaquil pe o vreme cu vînt prielnic, mare liniștită și un căpitan expert pe deasupra, dar nu se mai Întorsese niciodată. Trimis de mama lui Diego Ojeda, velierul scrută luni Întregi fiecare golf, plajă și stîncă de suprafață din arhipelag, fără să descopere rămășițele elegantei goelete sau ale nefericiților ei pasageri, și dureroasa concluzie fu că fie un vînt neașteptat o Împinsese În larg și o făcuse să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ușa bucătăriei, ținându-mă în spatele ei. Cheile se opresc și tata ciocănește, trei pocnete rapide, apoi două rare. — Ăsta-i ciocănitul lui, zice mama, da’ uită-te totuși pe vizor. Tata intră, aruncând o privire peste umăr la strada întunecată, scrutând-o. Trece o mașină, iar el zice: — Romeo Tango Foxtrot șase șapte patru. Repede, notează-l. Mama scrie asta pe carnețelul de lângă telefon. — Marca? zice. Modelul? — Mercury, albastru, zice tata. Metalizat. Mama zice: — E înregistrat. Zic că poate au o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și azi, cu aceeași bucurie a Întâlnirii. Se aude zdrăngănitul roților de tren peste construcția de fier a podului, Sava curge tulbure‑verzuie, locomotiva șuieră și Încetinește, iar la fereastra vagonului de clasa a doua Își face apariția tatăl meu, scrutând În depărtare orașul necunoscut. E o dimineață răcoroasă, ceața se ridică Încet de la orizont, iar din coșul vaporului Smederevo pufăie un fum negru, se aude șuieratul Înăbușit al navei Înaintând spre Novi Sad. Tata și‑a petrecut la Belgrad, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
putea spune ca agresorii distruseseră, în mai puțin de o oră, tot ce exista de valoare în Bora Bora. Dimineață se ivi peste o insulă mohorâtă, ai cărei locuitori își plângeau ființele dragi, iar când soarele le permise străjilor să scruteze orizontul, deja nu se mai distingea pe oglindă apelor nici o urmă a navelor inamice. Sosiseră că un taifun într-o perioadă de calm și dispăruseră ca niște fantasme, fără să lase vreo urma, si, cu toate ca Tapú Tetuanúi se mai liniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
încă de când se aflau în Bora Bora, acum se convingea zi de zi de acest lucru, pe masura ce îl vedea demonstrând, în practică, profunzimea cunoștințelor lui nelimitate. Spre seară, după mai multe ore de navigație rapidă și silențioasa, în care toți scrutau suprafață valurilor, temându-se în orice clipă să nu vadă reapărând înotătoarea uriașului rechin, Miti Matái se ridică pe vârfuri, apoi se cațără pe catargul de la prova și, după ce rămase acolo câteva clipe, arată înainte, zâmbindu-le oamenilor care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vorbe dulci carenelor vasului. Urcară iarăși fantome din adâncuri și, după miezul nopții, Tapú Tetuanúi bagă de seamă că silueta firava a prințesei își părăsise ascunzișul și se îndreptase spre prova de la babord, unde rămase mai mult de trei ore, scrutând întunericul din spatele navei. La ce s-o gândi? Miti Matái o privea și el, iar băiatul citi pe chipul eroului sau aceeași întrebare, ca și cum și lui i-ar fi fost imposibil să accepte gândul că fetița pe care o văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu încăpea îndoială că erau niște nave puternice și rezistente, ale căror prove ascuțite ar fi constituit niște berbeci foarte eficienți în cazul unei înfruntări pe mare. Pe cea mai înaltă culme a insulei se zăreau clar două santinele care scrutau fără încetare orizontul, iar Tapú Tetuanúi se întreba ce s-ar întâmpla dacă ar bănui măcar că se întâmplă ceva suspect pe insulița aceea, pe care aproape ca o aveau la picioarele lor, și dacă vreunul s-ar hotărî să coboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
De ce nu te Întorci tu acasă la tine? Am auzit că la Medan nici nu-i chiar atât de rău. Ori În Olanda, din nou! La urma urmelor, acolo ți-ai făcut studiile. Din apăru de după jurnal, iar Margaret Îi scrută chipul În căutarea vreunui semn. După numai câteva clipe, pe față avea să i se instaleze un zâmbet nedeslușit, În Întregime indescifrabil. Era un lucru pe care nu-l remarcase decât de puțin timp și care o stingherea. Se mândrea
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
lui Johan și Înțelegea că dormise fără vise. Mai degrabă Își Închipuia că l-ar fi visat pe Johan, visul unui vis. Socotea că scăpase de frică, dar era limpede că nu fusese deloc așa. Se ducea la fereastră și scruta Întunecimea de cerneală a nopții, siluetele copacilor profilate pe cer și se liniștea gândind că nu e În Vechea Viață, cu spaimele ei neștiute, ci În Noua Viață, cu spaimele ei cunoscute, nu atât de cumplite. Într-o dimineață, a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
au murit“. Programul de Pace al Națiunilor Unite - Ajutorul dat armatei indoneziene JAKARTA, 6 septembrie 1958 - Foto: Președintele Sukarno participă la recepția dată de Ambasada Statelor Unite la Jakarta (de la stânga la dreapta: președintele, ambasadorul Howard P. Jones, generalul Nasution). A scrutat imaginea tulbure. În fundal erau câteva persoane, printre care a deslușit figura de neconfundat a lui Bill Schneider, cu părul rar Încă de pe atunci, Însă bine pieptănat, cu ochi vioi, atenți la fiecare amănunt. Arăta ca În ziua de astăzi
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
nespălate. Ca să-și croiască un drum prin Înghesuială, Din Îl ținea strâns pe Adam cu o mână, iar cu cealaltă Împingea În dreapta și-n stânga de parcă s-ar fi strecurat printr-un frunziș des și greu de pătruns. Ocupați să scruteze ceva nevăzut de la depărtare, cei din jur i-au lăsat să treacă fără prea multă Împotrivire. Cum se tot adânceau În mlaștina aceea, Adam a recunoscut glasul dinainte, ritmic, ispititor, năvalnic. Cu neputință de spus unde se afla vorbitorul, cuvintele
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
moale și a rămas Întinsă pe lângă corp. Își freca degetele unele de altele, parcă s-ar fi jucat cu nisip. Nu sun tem nici de la ambasadă și nici de la vreun ziar, a continuat Margaret când a observat că infirmiera Îl scruta pe Mick, curioasă și bănuitoare. Pacientul e o persoană la care ținem foarte mult, iar noi, singura familie care i-a rămas, am suferit când n-am mai avut nici o știre de la el. Are un fiu, priviți, vă rog. I
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]