7,557 matches
-
ca proiect cultural asumat, un produs artistic și simbolic exclusiv apusean și cum cioplirea de iconostase, de uși împărătești și de uși propriu-zise nu este sculptură în sensul consacrat al cuvîntului, pînă pe la mijlocul secolului XIX spațiul românesc nu a cunoscut sculptura ca exercițiu curent și ca practică însușită. Doar la cîteva decenii bune după ce slugerul Tudor își manifesta europenismul prin admirația mărturisită pentru drumurile austriece, după ce odraslele boierilor se întorc de la Paris cu lecția modernității bine însușită, cu legături ferme prin
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
În fața acestor mari provocări ale timpului, nici retorica hieratică a frescelor și nici lumina stinsă a icoanei nu mai sînt suficiente. Este nevoie de o expresie directă, puternică și purtătoare a unor mesaje fără echivoc. Altfel spus, este nevoie de sculptură, de arta de for. Cei care vor umple golul de pînă acum și vor genera un fenomen viguros și nou, sînt, evident, artiști veniți din Occident și, la fel de evident, din spațiul catolic. Unii au venit doar să lucreze și să
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
nou, sînt, evident, artiști veniți din Occident și, la fel de evident, din spațiul catolic. Unii au venit doar să lucreze și să execute anumite comenzi, precum Carierr-Belleuse, de exemplu, alții s-au împămîntenit și au pus temeliile viitoarei școli românești de sculptură. Cei din urmă, care, conform cutumei, sînt întotdeauna și cei dintîi, sînt binecunoscuții Vladimir Hegel, un polonez naturalizat francez, și germanul Karl Storck, întemeietorul unei adevărate dinastii de artiști. Tinerii sculptori români care s-au născut imediat după impact, cum
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
întemeietorul unei adevărate dinastii de artiști. Tinerii sculptori români care s-au născut imediat după impact, cum ar fi Ion Georgescu și Ștefan Ionescu-Valbudea, nu numai că învață fără dificultăți noul meșteșug, dar configurează profund fenomenul însuși, integrînd, cumva, tînăra sculptură românească în circuitul estetic și ideologic al bătrînei Europe: primul transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
de trei, iar ținta lor este una singură: ieșirea din captivitatea modelului realist și emanciparea de sub presiunea figurativului univoc. Într-un anumit fel, Paciurea încearcă, mobilizînd un sentiment răsăritean latent, să recupereze un anumit tip de transcendență pierdută, să concilieze sculptura cu un iconoclasm sui generis. Prima treaptă a acestui proces este transferul, adaptarea stilistică, preluarea aproape mecanică a viziunii din pictura bizantină. Asemenea lui Mestrovici, un alt exponent al climatului oriental-ortodox, chiar dacă el era de origine croată, Paciurea încearcă, în
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
sui generis. Prima treaptă a acestui proces este transferul, adaptarea stilistică, preluarea aproape mecanică a viziunii din pictura bizantină. Asemenea lui Mestrovici, un alt exponent al climatului oriental-ortodox, chiar dacă el era de origine croată, Paciurea încearcă, în Madona Stolojan, hieratizarea sculpturii prin adaptarea în relief a drapajului din pictură și prin stingerea caracterelor individuale într-o anumită tipologie abstractă. Cum o asemenea tentativă nu putea fi dusă prea departe din pricina riscului major al eșuării în rețetă, sculptorul încearcă o altă soluție
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
percepției, cu alte cuvinte ,, o lighioană de zece mii de stadii”. În cel de-al treilea moment, revolta în fața figurativului și a particularului se rezolvă prin fuga în fabulatoriu, prin dezertarea definitivă în metafora himerei. Între erezie și epifanie Ceea ce în sculptură este, îndeobște, particularizat și identificat ca atare, la Paciurea devine categorie, concept, construcție mentală pură. Însă revanșa definitivă a sculpturii ,,orientale”, interiorizate, depozitară a principiilor și nu simplă ilustrație a individualității, față de sculptura ,,occidentală”, pozitivistă și în prag de epuizare
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
a particularului se rezolvă prin fuga în fabulatoriu, prin dezertarea definitivă în metafora himerei. Între erezie și epifanie Ceea ce în sculptură este, îndeobște, particularizat și identificat ca atare, la Paciurea devine categorie, concept, construcție mentală pură. Însă revanșa definitivă a sculpturii ,,orientale”, interiorizate, depozitară a principiilor și nu simplă ilustrație a individualității, față de sculptura ,,occidentală”, pozitivistă și în prag de epuizare ca resurse expresive, se va realiza prin concepția și prin acțiunea lui Brâncuși. Deși contemporan strict cu Paciurea, din punct
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
himerei. Între erezie și epifanie Ceea ce în sculptură este, îndeobște, particularizat și identificat ca atare, la Paciurea devine categorie, concept, construcție mentală pură. Însă revanșa definitivă a sculpturii ,,orientale”, interiorizate, depozitară a principiilor și nu simplă ilustrație a individualității, față de sculptura ,,occidentală”, pozitivistă și în prag de epuizare ca resurse expresive, se va realiza prin concepția și prin acțiunea lui Brâncuși. Deși contemporan strict cu Paciurea, din punct de vedere al gîndirii plastice și al cercetării formale, Brâncuși se situează în
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
în descendența spontană a unui model generic, dar și fără a reanima, prin citat cultural, o anume formă muzeificată, Brâncuși sugerează, într-o perspectivă eliberată atît de pragmatismul reprezentării cît și de bovarismul construcției imaginare, posibilitatea unei alte lecturi a sculpturii, mult mai apropiată de un anumit spațiu al inocenței. Cel de-al doilea front de luptă deschis împotriva sculpturii tradiționale, cel care ar corespunde aspirației postbizantine din opera lui Paciurea, este, și în concepția lui Brâncuși, tot unul cu sursă
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
Brâncuși sugerează, într-o perspectivă eliberată atît de pragmatismul reprezentării cît și de bovarismul construcției imaginare, posibilitatea unei alte lecturi a sculpturii, mult mai apropiată de un anumit spațiu al inocenței. Cel de-al doilea front de luptă deschis împotriva sculpturii tradiționale, cel care ar corespunde aspirației postbizantine din opera lui Paciurea, este, și în concepția lui Brâncuși, tot unul cu sursă bizantină, și anume Rugăciunea. Numai că, spre deosebire de Paciurea care s-a oprit la ornamentica bizantină, la exterioritatea previzibilă și
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
Țestoasă, de Cocoș sau de oricare alta din aceeași categorie, aceste lucrări pot fi percepute ca o acțiune simetrică, abreviată pînă în vecinătatea interjecției, la Himerele lui Paciurea. Însă momentul care închide cea mai amplă și mai profundă luptă a sculpturii împotriva ei înșiși este tema Păsărilor, începînd cu Măiastra cea abia temperată în elanu-i figurativ și terminînd cu Pasărea în văzduh, cu acea flamă care despică spațiul prin propriile-i energii luminoase și calorice. Ceea ce Brâncuși începuse prin Ecorșeu se
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
începuse prin Ecorșeu se încheie cu Pasărea în văzduh, iar intervalul astfel configurat conține nu numai rezumatul unei întregi istorii a statuarului, ci și întreaga dramă și bogăție a unei incompatibilități. Orientalul Brâncuși, aforisticul și nonvizualul (cel care a făcut sculptură pentru orbi), avea toată îndreptățirea, fără a fi cîtuși de puțin insolent, să-l califice pe Michelangello drept fabricant de biftecuri, pentru că, de acolo de unde privea Brâncuși, din spațiul de seducție și din rafinamentul art nouveau-lui, de acolo de unde cobora
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
Editoriale, Firenze, 2003 Sumarul numărului 190 al seriei italiene din Art Dossier ne indică următoarele capitole de analiză a personalității brâncușiene: De la România la Paris; Muză dormind. Un parcurs către sinteză extremă; A calibra imposibilul; Atelierul ca loc al adevărului; Sculptură și piedestal: două valori combinate și distincte; Cadru cronologic; Bibliografie. Gabriella Di Milia, profesor de istoria și metodologia criticii de artă la Academia de Arte Frumoase Brera din Milano și autoarea numărului 133 dedicat lui Umberto Boccioni din aceeași serie
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
probabil și folosirii constante de către Brâncuși a tehnicii fotografice, intuind că noul instrument divulgativ și expresiv al vremii ar fi putut să contribuie la creșterea mitului artei" și "Brâncuși a lăsat exemple importante despre ceea ce gândea asupra raportului între o sculptura și piedestalul sau, caracteristică esențială a operei sale și ridicată la rangul de artă". Dezvoltarea acestor două direcții de analiză (Brâncuși fotograf și Brâncuși gânditorul) au impus, astfel, evitarea clasicei scheme cronologice a prezentării creației brâncușiene și, în același timp
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
Miclea. Tocmai de aceea, faimosul artist fotograf a pătruns mai întâi în universul Hobiței și al împrejurimilor sale, gândind, reflectând și surpinzând pe peliculă porți, cruci, acoperișuri de biserici, instantanee din natură în care regăsim, cu privire retroactiva, motive din sculptură brâncușiana. Apoi, Ion Miclea reface semnificațiile, parcursul originar al complexului de la Târgu Jiu, cel mai important de acest fel din sculptură secolului XX, insistând, de pildă, pe surprinderea titlului inițial de "Masă familei" sau pe diferite unghiuri-perspectivă asupra Coloanei, "simbol
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
surpinzând pe peliculă porți, cruci, acoperișuri de biserici, instantanee din natură în care regăsim, cu privire retroactiva, motive din sculptură brâncușiana. Apoi, Ion Miclea reface semnificațiile, parcursul originar al complexului de la Târgu Jiu, cel mai important de acest fel din sculptură secolului XX, insistând, de pildă, pe surprinderea titlului inițial de "Masă familei" sau pe diferite unghiuri-perspectivă asupra Coloanei, "simbol al satului românesc și simbol ce unește cerul cu pământul, pasăre umanizata, semn al aspirației spre absolut" cum a definit-o
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
direcții de exegeza brâncușiana. În Reconfiguring Brancusi's formative years: Hobița-Craiova-Bucharest, Sanda Miller examinează climatul cultural de la finele secolului XIX, care a făcut cu putință forjarea proiectelor brâncușiene. Provocarea pe care opera lui Brâncuși o adresează și astăzi convențiilor limbajului sculpturii este analizată de Alexandra Parigoris în The road to Damascus, iar studiul lui Jon Wood, We are no longer children, propune o nouă perspectivă asupra sculpturilor brîncușiene în lemn din perioada 1913-1925.
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
proiectelor brâncușiene. Provocarea pe care opera lui Brâncuși o adresează și astăzi convențiilor limbajului sculpturii este analizată de Alexandra Parigoris în The road to Damascus, iar studiul lui Jon Wood, We are no longer children, propune o nouă perspectivă asupra sculpturilor brîncușiene în lemn din perioada 1913-1925.
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
conciliat, a mentalităților diferite, a somațiilor morale contradictorii, a opțiunilor imposibile și, finalmente, chiar a unor lumi diferite, se așază personalitatea și opera lui Bata Marianov. Stabilit de aproape două decenii în Germania, după ce își identificase un loc propriu în sculptura contemporană românească, el n-a mai revenit în România decît după 1990. În toată această perioadă sculptorul a lucrat și a meditat, într-un anumit fel, pe fronturi diferite: pe de o parte și-a conservat și a adîncit experiențele
Bata Marianov (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12055_a_13380]
-
declarată cu statutul artificial pe care artistul l-a dobîndit în Occident și cu efemeritatea, inconsecvența și derizoriul expresiei coborîte în stradă. Revenit în țară după 1990, printre altele chiar pentru a organiza unul dintre cele mai importante simpozioane de sculptură în lemn de la acea dată, Simpozionul de la Gărâna, Bata Marianov s-a reconectat la spațiul originar al artei sale, dar a regăsit și practicile instituționale și comportamentele individuale contradictorii de care fusese rupt aproape douăzeci de ani. În fața superficialității, a
Bata Marianov (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12055_a_13380]
-
de harbuji, și Stahi, profilat pe cozonaci și ouă roșii, puteau fi zăriți prin cîte o vitrină, iar la școală profesorul Bardasare pretindea picturii cît mai multă narațiune. Nemulțumit profund de acest peisaj artistico-academic, Ressu se transferă la atelierul de sculptură al profesorului Gh. Popovici. Întoarcerea lui Octav Băncilă de la München mai înviorează puțin atmosfera și redeșteaptă, cu subiectele sale sociologizante și militante, nostalgiile socialiste ale lui V.G. Morțun, trecut acum la liberali. O dată isprăvite studiile la Iași, Ressu își pregătește
Camil Ressu - 125 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12095_a_13420]
-
Pavel Șușară Sîmbătă, 19 februarie 1966, se deschidea la Sala Dalles o amplă expoziție, în esență o retrospectivă, Henry Moore. Acum, după aproape patruzeci de ani, la Muzeul Național de Artă s-a deschis o altă expoziție de sculptură engleză contemporană, de data aceasta una de grup, care începe, așa cum este lesne de înțeles, cu Henry Moore. Dacă în ambianța expoziției lui Moore din 1966 putea fi invocat românul Brâncuși, astăzi, în actuala expoziție, el îl are alături pe
Corneliu Baba despre Henry Moore by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12118_a_13443]
-
o expoziție, este un dialog profund între două mari personalități, o meditație pe marginea artei și a frumuseții, a creației și a însingurării, argument suficient de puternic pentru a-l rememora, alături de căteva extrase din paginile de jurnal, acum cînd sculptura engleză a venit din nou la București.
Corneliu Baba despre Henry Moore by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12118_a_13443]
-
falsul decor al pereților. Gîndirea cuprinsă în ele solicită într-un fel de implorare imensitatea naturii. Sînt făcute să trăiască libere, proiectate pe cer sau în peisaje singuratice. De mult n-am trăit atît de clar acest fenomen al dialogului sculpturii cu spațiul ca în fața statuilor lui. Plein-air-ul apare de la sine ca fundal. }i-l creează formele de piatră și de bronz. îl cauți, îl inventezi, îl asociezi simultan cu anatomia lor specifică, pe care aș numi-o a formei în
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]