773 matches
-
inconștientul textului și la antecedența semnificanților în anumite efecte de sens. Pornind de la ipoteza unei productivități a semnificanților, Baudelle observă că numele propriu ar fi obiectul unei noi tensiuni între semnificații pregătiți conștient de către scriitor, în momentul conceperii cărții și semnificanții onomastici cărora codificarea inițială n-ar putea să le umple vidul semantic. În ceea ce privește lectura, întrebarea la care încearcă autorul să răspundă se referă la măsura în care interpretarea numelor coincide cu intențiile autorului și cu codificările textuale și dacă descifrarea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dar și de caracterizare a clasei sociale, a originii etnice, a rolului lor social, "numele din opera lui Caragiale analizează toate aceste stări și toate aceste deosebiri... sunt formule rezumative"137. Mimologismul poetic, înțeles ca întâlnire fericită dintre semnificat și semnificant, este dezbătut în Semiostilistica cercetătoarei Ileana Oancea, studiu publicat în 1998 la Timișoara și prefigurat de Elemente de stilistică aplicată (1987). Aducând clarificări importante referitoare la cratilismul limbajului poetic, studiul prezintă metoda semiostilistică de analiză a textului literar, metodă dezbătută
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
valori conotative ale semnului lingvistic în poezie, ci despre două ipostaze semiotice ale limbajului. Împărtășind ideea saussuriană că limba este formă și nu substanță, cercetătoarea remarcă faptul că "limbajul poetic încorporează substanța într-o asemenea măsură, încât și suportul formal (semnificantul) prin calitățile lui acustice, ignorate în semnul lingvistic, colaborează "mimetic" cu planul conținutului (semnificatul)"144. Astfel "semnificantul se oglindește în semnificat în actul unic al numirii poetice", ca de exemplu, în versul eminescian "Argint e pe ape și aur în
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
că limba este formă și nu substanță, cercetătoarea remarcă faptul că "limbajul poetic încorporează substanța într-o asemenea măsură, încât și suportul formal (semnificantul) prin calitățile lui acustice, ignorate în semnul lingvistic, colaborează "mimetic" cu planul conținutului (semnificatul)"144. Astfel "semnificantul se oglindește în semnificat în actul unic al numirii poetice", ca de exemplu, în versul eminescian "Argint e pe ape și aur în aer", unde se valorifică efectul "luminos" al vocalei a145. În acest sens, autoarea vorbește despre "cratilismul" eminescian
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
că poezia eminesciană a făcut posibilă în cultura românească "abordarea literarității ca problemă interpretativă fundamentală pentru disciplinele literare", că eminescianismul reprezintă la noi conștientizarea ideii că poezia este "o formă a sensului", că există două tipuri de exegeză eminesciană: a semnificantului și a semnificatului, cercetătoarea urmărește o analiză a semnificantului eminescian, a "armoniei" poetice eminesciene 146. Versurile eminesciene analizate, "argint e pe ape și aur în aer", "o rază de aur se toarce ușor", dovedesc că "armonia" sonoră devine "aspect esențial
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
abordarea literarității ca problemă interpretativă fundamentală pentru disciplinele literare", că eminescianismul reprezintă la noi conștientizarea ideii că poezia este "o formă a sensului", că există două tipuri de exegeză eminesciană: a semnificantului și a semnificatului, cercetătoarea urmărește o analiză a semnificantului eminescian, a "armoniei" poetice eminesciene 146. Versurile eminesciene analizate, "argint e pe ape și aur în aer", "o rază de aur se toarce ușor", dovedesc că "armonia" sonoră devine "aspect esențial de formare a sensului"; este evident mimologismul poetic, "întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
eminesciene 146. Versurile eminesciene analizate, "argint e pe ape și aur în aer", "o rază de aur se toarce ușor", dovedesc că "armonia" sonoră devine "aspect esențial de formare a sensului"; este evident mimologismul poetic, "întâlnirea fericită" dintre semnificat și semnificant 147. În acest moment al analizei este semnalată "suprema victorie a poeziei: înfrângerea arbitrarului semnului lingvistic"148. Examinând complexitatea mimologismului eminescian, autoarea oferă un exemplu de anagramare a sensului descoperit de Mihai Pop în poezia Lebăda (acest lexem este anagramat
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
modernizare a lirismului este prezent la Eminescu, iar unele creații au ca ax central acest principiu, de exemplu, poezia Dintre sute de catarge, în care "transparența "gnomică" a semnificatului întâlnește marele val al armoniei sonore, crescând din tonalitățile sumbre ale semnificantului"149. Din această perspectivă fenomenele mimologice nu mai apar ca "simple fapte de stil", ci "fapte de poezie care presupun "o acută conștiință a naturii lor semiotice", "un element intențional de ordin estetic și un cod literar precis"150. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Viziru este o "divinație în istorie", deoarece realizează legături "între oameni și evenimente și ajunge la o "figură" ce-i rezumă simbolic destinul"70. Culianu compara acțiunea protagonistului Nopții de Sânziene cu aceea a litomantului care restituie un semnificat unui semnificant, chiar dacă par eterogeni unul în raport cu celalalt, așa cum piatra pare eterogenă față de evenimente; tot astfel, funcția narațiunii este de a stabili legături, chiar dacă stranii, între serii fenomenologice disparate, trimițând la înțelesul pe care Eliade îl dă mitului, povestire adevărată în măsura în care explică
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fantezii livrești" îl anticipează pe acela dintre Dumitru și doctorul Martin 248. Recompunând careul semiotic trasat de Sorin Alexandrescu, după modelul greimasian (în analiza făcută prozei La umbra unui crin), putem afirma că Brânduș se situează în preaplinul semiotic (unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați), iar Agripina în situația de neîmplinire semiotică, în care semnificantul oscilează în mod liber (fata căpitanului nu este interesată de realizarea semiozei, ci doar de natura ornamentală a semnificantului). Conform normei semiozei sacre semnificatul sacru
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
trasat de Sorin Alexandrescu, după modelul greimasian (în analiza făcută prozei La umbra unui crin), putem afirma că Brânduș se situează în preaplinul semiotic (unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați), iar Agripina în situația de neîmplinire semiotică, în care semnificantul oscilează în mod liber (fata căpitanului nu este interesată de realizarea semiozei, ci doar de natura ornamentală a semnificantului). Conform normei semiozei sacre semnificatul sacru nu poate fi numit, căci, în felul acesta, ar deveni profan 249. Brânduș, din categoria
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
se situează în preaplinul semiotic (unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați), iar Agripina în situația de neîmplinire semiotică, în care semnificantul oscilează în mod liber (fata căpitanului nu este interesată de realizarea semiozei, ci doar de natura ornamentală a semnificantului). Conform normei semiozei sacre semnificatul sacru nu poate fi numit, căci, în felul acesta, ar deveni profan 249. Brânduș, din categoria inițiaților lui Eliade, nu poate numi misterul la care participă: "Acum se întâmplă altele și mai frumoase, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
obsesiv de către protagonist. Neîmplinirea semiotică este tradusă de Sorin Alexandrescu ca "un fel de semi-cădere în profan, amnezia de care omul modern poate fi vindecat"289, și o exemplifică prin amnezicul Adrian din În curte la Dionis care își amintește semnificantul, dar nu și semnificatul și nici codul care ar putea produce semnificatul. În această situație se află bovaricul profesorul de pian, amnezic cu privire la semnificat sau la codul care l-ar putea produce. Neîmplinirea semiotică înțeleasă ca o cădere, înscrie numele
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pentru Jahve și verbul hanan (de aici foarte frecventul Ana); la origine, Johanán este o formulă de mulțumire adresată Divinității care a favorizat nașterea unui copil mult așteptat de părinți 439. Mai camuflate sunt celelalte sinonimii: în următoarea serie sinonimică, semnificanții diferiți Lixandru Gheorghiță - Iorgu Calomfir - Dumitrescu, realizează identitatea referențială prin elementul comun dat de prezența numelui Gheorghe în primele două (hipocoristicul românesc Gheorghiță și slavizatul Iorgu) și de înrudirea de sens cu cel de al treilea. Gheorghe își are originea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Adrian, că nu-l cheamă Orlando. Orice alt nume. Căci avea un nume simplu, direct".) pare a reda distincția dintre "cuvânt semnificativ" și "simplu cuvânt", aflându-se în dezacord cu natura simplă a numelui privit doar în calitatea sa de semnificant, "semn" pur. Departe de conota cavalerismul, numele său îl persiflează, dovadă răsturnarea lui (Roland/ Orlando 564). Numele căutat al celui care îi făcuse lui Adrian dezvăluiri (la telefon) despre "existența plenară, mitică a omului"565 este punctul de plecare al
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
au ascuns doar, s-au camuflat. Au ajuns irecognoscibile..."570. În interpretare semiotică 571, amnezia omului modern ar corespunde neîmplinirii semiotice, fiind o "semi-cădere" în profan. Neîmplinirea semiotică, un caz deviant propus de povestirea lui Eliade, este cazul în care semnificantul oscilează în mod liber: Adrian își amintește semnificantul - întâlnirea de la 4,30 - dar nu și semnificatul, adică persoana cu care trebuie să se întâlnească, ce ar trebui să discute, contextul social al acestei întâlniri. De asemenea, Adrian a uitat codul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
irecognoscibile..."570. În interpretare semiotică 571, amnezia omului modern ar corespunde neîmplinirii semiotice, fiind o "semi-cădere" în profan. Neîmplinirea semiotică, un caz deviant propus de povestirea lui Eliade, este cazul în care semnificantul oscilează în mod liber: Adrian își amintește semnificantul - întâlnirea de la 4,30 - dar nu și semnificatul, adică persoana cu care trebuie să se întâlnească, ce ar trebui să discute, contextul social al acestei întâlniri. De asemenea, Adrian a uitat codul care ar putea produce/redescoperi semnificatul. S. Alexandrescu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
toți mesagerii și toate veștile vin "din altă lume". Din momentul în care o întâlnește, știe că trebuie să-i aducă o veste, deși nu știe care (ne aflăm din nou în situația semnalată mai sus în care se cunoaște semnificantul, dar nu și semnificatul și nici codul care ar putea produce semnificatul). Străina pe care o caută Antim este, în înțelegerea generălesei, moartea, sau, mai precis, Îngerul Morții: "Bărbații întâlnesc o singură dată în viață Străina și atunci, în orice
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
zeiței - Oana din Pe strada Mântuleasa... - lăsându-le exact un an să-l privească. Când revine, pare tuturor cu douăzeci de ani mai tânără. Pentru cel care știe să privească (în acest sens, lectorul este atenționat prin marcarea grafică a semnificanților), o pată de igrasie devine identică unei opere de artă: "Dacă ați ști voi, dacă voi ați ști cum să le priviți, cum să priviți petele acestea (...) învățați să le priviți așa cum sunt acum, pur și simplu așa cum sunt ele
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Procopie (" Într-adevăr, cu cât vă privesc mai bine, domnule doctor, cu atât mi se pare că semănați cu Ivan..." 844) cu Ivan traduce în planul mitic, arhetipul 845. În lectură semiotică, este situația de "preaplin semiotic" în care unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați, ceea ce produce în planul realității profane un "eșec al referinței". Cauza acestui eșec nu se datorează vreunui "obstacol" în "istoria referențială" a acestui nume, adică un eveniment care exclude identificarea vreunui referent 846, ci polionomasiei
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
din relația semnificaților cu referenții lor, ci din interacțiunea semnificaților (Louis Hébert), din relația instaurată între semnificații numelui și semnificații textuali ai personajului care-i poartă (Yves Baudelle). Încărcarea cu sens se realizează prin integrarea în text și prin mijlocirea semnificantului (Christine Klein-Lataud); contextul este determinant în dobândirea de sensuri secundare (Marc Wilmet), de seme aferente care le subminează pe cele inerente (François Rastier) sau de "utilizări modificate" (Jean-Louis Vaxelaire). Motivarea se realizează prin "mișcarea scriiturii", ficțiunea supune numele proprii unui
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
este un mijloc de desemnare a soldatului necunoscut. Identificarea cu Ivan a lui Arhip, a lui Procopie sau a lui Darie traduce în planul realității profane un "eșec al referinței". În cheie semiotică, este situația "preaplinului semiotic" în care unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați. Eșecul referinței rezultă nu din cauza existenței vreunui "obstacol" în "istoria referențială" a acestui nume, ci pluridenominației, strategie pe care autorul o folosește în Podul, Tinerețe fără tinerețe, Ivan. Fiecare din numele care servesc aceluiași referent
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
elemente ale limbii funcționînd după un minimum de reguli comune caracteristice acestui organism social. Faptul cel mai important, care impune aceleași exigențe științifice în studierea numelor proprii și a cuvintelor comune, este caracterul biplan al unităților respective, forma și conținutul, semnificantul și semnificatul, după formula saussuriană, care sunt reunite în ceea ce se numește semn lingvistic, într-o relație care se dovedește dintr-o anumită perspectivă arbitrară (dar obligatorie prin convenție socială), iar din altă perspectivă motivată. Evoluția celor două planuri se
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
silaba deschisă) sau asociat cu o parte marginala (coda), formată din consoane. Nu există limbi care au numai silabe închise. În rostirea silabelor unui cuvînt pot există diferențe de durată, ton, intensitate. Tipologia ritmica a limbilor se bazează pe linearitatea semnificantului și are în vedere ansamblul trăsăturilor ritmice ale vorbirii. Repetarea unor unități sonore da naștere ritmului în funcție de accentul tonic, silaba sau mora. În limbile accentuale accentele tonice ritmează enunțul. Silabele pot avea durăte diferite, dar timpul dintre două silabe accentuate
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Tipul flexionar este caracterizat îndeosebi prin următoarele particularități: a) o unitate lexicala este poliforma în vorbire, variațiile formale datorîndu-se unor valori gramaticale diferite și fiind realizate prin afixare (prefixe, infixe, sufixe) sau prin alternante interne (alternante vocalice sau consonantice); b) semnificantul morfemelor gramaticale nu este autonom, acestea fuzionînd între ele sau chiar cu morfemul lexical central, rădăcina; c) numeroase morfeme gramaticale au sau pot avea valori gramaticale multiple. De exemplu 169, în lat. roșa, rosae morfemul -a are diverse valori gramaticale
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]