5,139 matches
-
sublimat, care nutrește nu doar recepția operei de artă, ci și speculația ce se țese în juru-i: „Criticul are cea mai senzuală intelectualitate”. Și chiar o delicată forțare a unui asemenea atribut lasciv al criticului în raport cu artistul propriu-zis: „Pictorul e senzorial, criticul e senzual”. Perspectivă coroborată cu o analiză a tragediei, căreia i s-ar cuveni „decorul regal”. Adică accentul pus pe regi, pentru că aceștia, ar fi cei mai purificați de „reziduuri sociale și istorice”, ilustrînd o „excepționalitate pură”. E contrazis
I. Negoițescu inedit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2466_a_3791]
-
ale lui Agamben, este un fel de concept lărgit. „Simț enorm și văz monstruos” nu rămâne doar, aș zice, o expresie cumulativă, ci, crede Mitchievici, „un dispozitiv care gerează și generează dereglarea sistematică a simțurilor”. Este vorba despre un dispozitiv senzorial de lectură care acționează prin exacerbarea detaliului și căreia îi corespunde și o minimalizare a gravității. Așadar, între conceptele lui Agamben și expresia celebră instrumentată conceptual se vor articula cu predilecție ideile lui Angelo Mitchievici. Așa încât citim multe analize memorabile
Prospețimi Hermeneutice by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2390_a_3715]
-
n-a plecat deloc... Ca și Eugen Ionescu la tinerețe, autorul scrie o întreită elegie „pentru ființe mici”, pentru „ordinary people”, în această carte în care poți descoperi vulnerabilitatea umană ca pe un dar prețios al ființei care se amăgește. Senzorial și reflexiv, catifelat și prevenitor, Cornel Mihai Ungureanu este aidoma unui ceasornicar de gînduri și reflexe, cu un dozaj izbutit al replicilor, susținînd o intrigă defel extravagantă, punînd tușe fine acolo unde alții ar îngroșa caricatural, cumva delicat pentru un
Un ceasornicar: Cornel Mihai Ungureanu by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/2423_a_3748]
-
M.D. ne spune de fapt că ar trebui să fim mai atenți la cele ce se petrec în jurul nostru, să ne deschidem ochii minții, singurii capabili de a ne ajuta să depășim universul certitudinilor implementate educațional, cel fatalmente limitat de senzorial, pentru a accede către pluriversul de dincolo de conveniențe, acolo unde legile și construcțiile noastre ideatice, presupus logice, ar putea să nu funcționeze. Sau poate să funcționeze altfel. O generozitate specifică autoarei, cu care m-am obișnuit din scrierile anterioare. Și
Cu Madeleine prin multiversul din vecinătate. In: Editura Destine Literare by Mihai Batog Bujeniță () [Corola-journal/Journalistic/85_a_448]
-
șterg nimic/ spun propoziții enorme/ mai complicate decît filigranul pardoselii spre paradis" (Vizionarea unui poem). În privirea meditativă a poetului nostru apar gesturi incredule, comparații sufocate parcă de propria lor cutezanță, retractări ale visului. Realul e redus la o stenogramă senzorială, dovadă a pudorii, dar și a unui scepticism congenital: Miroase a mere curățate cu un cuțit inox/ Liber să deschizi încet portița grădinii/ E toamnă plină de gesturi// Șters dintre noi/ Aerul povestește mai bine decît Șeherezada/ Cine acum se
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
pus atîtea probleme, nu a lansat atîtea întrebări, nu s-a adîncit în duhul creator al naturii și în lumea celulară, infinitezimală, a semnului primar care fundamentează cele mai elaborate limbaje, așa cum a făcut-o Paul Klee. Cu forța lui senzorială ieșită din comun și cu o enormă percepție a concretului, care făceau posibile, ca în gîndirea de tip magic sau ca în universul copilăriei, absorbția obiectului determinat în abstracțiunea categoriei și rezumarea metonimică a legității cosmice în anodin și în
Paul Klee și pictura modernă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16722_a_18047]
-
cu artificialul izbăvitor la care apelează, poetul concepe lumea proiecțiilor sale în modul propriu postmodernismului. Atras de stări de criză, Bacovia le întrupează cu o fantezie ce îl îndepărtează involuntar de simbolism. Involuntar, dacă ținem seama că îi slăbește acuitatea senzorială. O va înlocui prozaismul anticipator al actualei modernități, cu "transcrieri" neașteptate și imixtiuni subtextuale. În Fragments d'un discours amoureux, Roland Barthes relevă că orice act de comprehensiune se constituie dintr-un lanț de receptări, teză reluată și continuată de
Mutații în interpretarea modernismului by Henri Zalis () [Corola-journal/Journalistic/16914_a_18239]
-
gem precum/ porcii înjunghiați" (Cîntece de îngropat pe cei vii). Instrumentul la care cîntă Adrian Alui Gheorghe sînt simțurile puse rînd pe rînd la contribuție, ieșind la scenă deschisă. Deloc orfică, poezia sa e una fiziologică, rezultînd din orientarea organelor senzoriale în dublă direcție, spre exterior pentru a capta datul lumii și spre interior pentru a prelucra datele în chestiune, a le filtra prin alambicul unei percepții imaginative. Văzul, în complicitate cu memoria picturală: "greu de amintire ușor învinețită un tablou
Poeți ai "Școlii nemțene" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17052_a_18377]
-
pavăză, nu numai în contra poeziei vremii, propagandistice, dar și împotriva realismului liric clasic, izvor al atâtor abuzuri. Într-un eseu, apărut prin 1971, intitulat Cearta eternă, încercam să-mi susțin convingerea. După mine, cei dintâi furioși, avant la lettre, excesiv de senzoriali, cântăreții curtezanelor romane, introduceau în poezie, odată cu femeia, instinctul, milioane de săruturi și vrăbiile. Opțiunea pentru instinct, mai târziu, în apusul Europei, începutul de dereglare a simțurilor, opuse rațiunii, nu se putea să nu le placă ferventelor apărătoare ale curentului
Variații pe aceeași temă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15874_a_17199]
-
clipei, a esențelor, de pacea pe care forma merelor sau biserica de lemn din crucea amiezii o pot induce. Simbolurile sunt tradiționale, imaginile evanescente și rafinate, mișcarea sufletească e ascendentă, religiozitatea are parfum de icoane vechi, totul e o traducere senzorială, proustiană, de undeva de la marginea memoriei, a imaginilor din copilărie. Există vibrație metafizică în fiecare metaforă, și respirație de haiku: Nefiresc de albe,/ Petalele primăverii/ Cine ar îndrăzni să le atingă/ Știind că se va spulbera în vânt?" Poemelor Mariei
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]
-
Filippo Tommaso Marinetti, în fine, pe inamicul de neînduplecat al crustaceelor - aceste "insecte" cu "conștiință problematică", după cum sintetizează M.O. prea indigesta aversiune - Jean-Paul Sartre. Se înțelege că pentru un autor care încurajează belșugul în administrarea sa cea mai concret senzorială, erudiția expunerii este mai mult decât necesară - e în fapt o funcție de nutriție a intelectului. Cultura și imaginația gastronomică sunt strunite astfel la modul cel mai suculent și mai delicios de o solidă instrucție filosofică. Michel Onfray, Pântecele filozofilor. Critica
Ecografii pentru sănătatea zilnică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15918_a_17243]
-
propriile construcții ideale, înfăptuind o armonizare a subiectului și obiectului, o reificare a spiritului în produsele sale pe care le poate contempla (simboliști, fenomenologi, futuriști, constructiviști, ficționaliști, wittgensteinieni, analiști, existențialiști, pozitiviști); 2) subiectivitatea confiscată de propria viziune, obținută din experiența senzorială cu caracter de unicitate (decadenți, romancieri ai fluxului conștiinței, suprarealiști, expresioniști, "trăiriști", unanimiști); 3) o intersubiectivitate, o postură a eului înscris în ordinea simbolică a unei culturi (Lacan), a identității narative (Paul Ricoeur), a subiectivității "trupești", trupul însuși posedînd formule
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
operație matematică, ci și metaforă a sărăcirii fostei burghezii în anii '50. Lumea se transformă în poveste (o fractură provocată de medic pentru a îndrepta oasele sudate greșit devine pretextul aventurilor lui Peroneu pentru salvarea frumoasei Tibii), sau alunecă în senzorial și fantastic. întîlnirea cu lumea nu corespunde hărților (în sens larg), realitatea văzută capătă caracteristicile ochiului care o privește, plină de mari zone albe, acoperită de poveștile prin care nu transpare urîțenia. Și ieșirile în lume sînt reîntîlniri cu imagini
Cartografii și (re)orientări critice by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15996_a_17321]
-
obicei plastice, care își țin echilibrul pe linia fină dintre ludic și grav. De fapt, toate componentele vieții apar incidental în aceste versuri - accentul, în ciuda acumulării unor detalii care răpesc continuu atenția, rămîne pe mîna care scrie și pe sistemul senzorial care o ajută. Autoarea ("impostoarea", cum o numesc "personajele" despre care scrie uneori) "povestește" viața cu un calm imperturbabil: evenimentul este vizualizat/ senzația este descrisă precis, eficient, fără empatie; "impostoarea" e o interfață, garantează numai trecerea mesajului (concluzia sau adoptarea
"Nevăzutul" Bănulescu by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/16011_a_17336]
-
buni și frumoși, sîntem buni și frumoși, ficțiunea mea blondă,/ Ca frunzele strălucitoare ce urcă/ Treptele oamenilor de azi, în cărțile poștale" (Chist de lumină, taxă inversă). Visul se deschide imens asupra unei copilării vizionare, în melanjul de imaginar și senzorial, de întristată puritate și artificiu grațios, ce ne reamintește cantilena eseniniană: "E aici un început de seară,/ Se văd ruinele unei cetăți de mărgean,/ Tu aștepți scrisorile mele ca pe niște flori/ Și-ți amintești de cînd un puști eram
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
de meditație artistică și ca exercițiu plastic propriu-zis interiorul, acel spațiu deja construit, artificial în esență și plin de materiale cu o sonoritate plastică de multe ori exacerbată. Nimic nu se potrivește mai bine naturii profunde a artistei, generozității ei senzoriale și unei anumite lăcomii de a cuprinde și de a spune totul, decît acest spațiu închis, decît această lume captivă care conține în sine atît geometria suficientă a finitului, cît și vehemența negației și irepresibila aspirație eliberatoare. Din punct de
Forță și melancolie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16320_a_17645]
-
soarele./ Sau măcar un ram, o zăvorîre de mugure/ în această măruntă coajă/ A nemuririi unde pentru a se bucura/ Cad fulgii lumilor" (Acolo). Elementele naturale apar înnobilate de obîrșia lor divină, care face ca abordarea lor pe filiera voluptății senzoriale să nu oculteze puritatea adorației, în perspectiva infinitei regenerări: "Tu, întrebarea mea și carne bună,/ Catifelare însăși a invizibilului./ O clipă numai ar trebui să mă însori/ Cu frumusețea mea, matcă de sori,/ Să văd pietrificarea cum se mișcă,/ negura
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
osemintelor surorii, pentru a cărei moarte prematură se simte vinovată, ei bine, acest "experiment" o ajută să-și redescopere senzorialitatea pierdută, să-și înțeleagă sexualitatea și, implicit, să-și reafirme feminitatea. Erosul de după thanatos. Căci moartea e corporalizată, eroticul psihanalitic, senzorialul obsesiv: "Ne sărutam. Îmi place sărutul, îmi place să mă joc în sărut, să rup ritmul, să imprim ritmul opririlor false, îmi place asta, îmi place. Îmi place să vorbesc în sărut, să simt umezeala cuvintelor, că le-aud clipocind
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
opririlor false, îmi place asta, îmi place. Îmi place să vorbesc în sărut, să simt umezeala cuvintelor, că le-aud clipocind, îmi place. Tot ce e umed îmi place." Scenele sexuale la limita devianței sunt însă relatate cu poezia unui senzorial acut. (Sper să nu devin psihanalizabil cu această afirmație.) Fie că este vorba de o acuplare în cimitir sau de un cunilingus pe patul spitalului, ochiul poetei Dora Pavel decupează delicat, expresiv și simbolic detaliile. Le dă o semnificație emoțională
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
domenii, în spectacolul pe care ni l-a propus. Căutând raportul între pielea umană, care se decojește în timp - comparată cu cea a șarpelui sau cu coaja copacilor - și emoțiile înregistrate de corp, de fapt a căutat raporturile existente între senzorial și emoțional, dar nu izolat, ci în stânsă legătură cu publicul spectator. Plastica unduioasă a mișcărilor corpului său nud, doar cu un cache sex, și tapetat cu un praf alb, plastică desfășurată numai în poziție culcată pe podeaua scenei, lăsa
LIKE CNDB # 1 by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/2657_a_3982]
-
cu capetele umflate.” Mai târziu, am aflat că poetul era fiul unor imigranți evrei din România, dar nu asta ar fi putut să mi-l facă mai simpatic, ci pur și simplu greutatea versurilor sale care erau tot atâtea ciocane senzoriale trimise în timpanul cititorului de poezie: „Câinii sunt shakespearieni/ copiii sunt străini”. Însă poetul care avea să mă uimească cel mai mult era necunoscutul, iarăși, John Berryman - prieten la cataramă cu Delmore Schwartz. Păi, se putea altfel? Personajul poemelor sale
John Berryman – „o geografie a tristeții“ by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/2661_a_3986]
-
literatura română. Lasă ierarhiile și sistematizările în seama altora pentru a se dedica în schimb unor cozerii care au ca justificare și scop un singur lucru: plăcerea de a citi literatură (uneori, cum ea însăși o spune, de a citi „senzorial” literatură). Prim-planul îl ocupă acum autori ca Olga Tkarczuk, Bashevis Singer, Zeruya Shalev, J.D. Salinger, Elif Shafak, Mario Vargas Llosa, Roberto Bolaño și alții, citiți din scoarță- n scoarță sau pomeniți în treacăt. Foarte puțini români, și aceia aleși
Cronică literară and beyond by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2727_a_4052]
-
realism menține vitalitatea excesivă, luxurianța exotică, hipersaturarea cu povești, suprapuse, imbricate... acestea în dozaj și cu instrumentare proprii. Ceea ce este cu adevărat original în scrisul său este totuși extrem de chinezesc și constă în acea daoistă minunare a minții-inimă, în experiențele senzoriale de tipul visului, în copleșitorul flux al impresiilor, în extravaganta expansiune a imaginației. Amestecul fanteziei cu realitatea, provine din concepția veche a „călătoriei libere” (tematizată de daoistul Zhuang Zi) între cele două planuri ale realului și imaginarului, a posibilității marii
Mo Yan, poetica romanului lung by Florentina Vișan () [Corola-journal/Journalistic/2739_a_4064]
-
două planuri ale realului și imaginarului, a posibilității marii armonii, a rezonanței simpatetice datorate suflului energetic care leagă toate ființele și lucrurile. În acest tip de viziune în care gîndibilul se confundă cu sensibilul, trăirile și impresiile sînt redate prin senzorial și pentru aceasta, toate organele de simț sînt puse la bătaie - văzul, auzul, mirosul - într-o adevărată fenomenologie a corpului reprezentat ca unitate psiho-fizică și intelectuală. Sînt exploatate toate posibilitățile corpului de a semnifica, chiar și secrețiile sale, lacrimile, sîngele
Mo Yan, poetica romanului lung by Florentina Vișan () [Corola-journal/Journalistic/2739_a_4064]
-
ochiul într-o măsură mult mai mare decît cu pielea, limba sau nările. Și dacă un alt simț ar fi jucat rolul precumpănitor al văzului, lexicul nostru ar fi arătat cu totul altfel. Nemulțumită de nedreptatea ce domnește în ierarhia senzorială, Mădălina Diaconu vrea să răscumpere demnitatea ontologică a simțurilor neglijate, punîndu-le în lumină semnificația culturală. Așa se face că de un deceniu autoarea s-a dedicat filosofiei simțurilor secundare: miros, pipăit și gust, iar cartea de față, De gustibus. Breviar
Caleidoscop gustativ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2576_a_3901]