7,518 matches
-
aș numi/ șocul oxigenului, mai curând/ șocul mătăsii și chiar Drumul/ Mătăsii/ pentru că a fost o infinit de tandră/ mângâiere,/ o alungire apoi și o sfâșiere,/ un clopot legat între două cămile/ biciuite ca-n iad și care,/ înlăcrimate de sete,/ pornesc spre orizonturi contrare.// și deodată metalul devine mătase/ și plâns și dangătul moale ca untul/ al unei pânze de păianjen/ înfiorând pădurile și deșertul." Însă finalul, definitoriu pentru stilistica și simbolistica lui Ion Mircea, pe exact această linie a
Poemele luminii by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11767_a_13092]
-
l-a socotit pentru o clipă absolut, sfârșește prin a se arăta ca fiind finit și relativ. El crede în mod eronat că poate afla infinitul în acest abis în care se scufundă tot mai mult. Omul încearcă să investească setea lui infinită de iubire ce a fost sădită ontologic în el pentru a fi îndreptată spre infinitul dumnezeiesc, în lucruri finite și mărginite, astfel ajungând la o saturare și o nemulțumire continuă ce se augmentează pe măsură ce acesta repetă plăcerea, socotind
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
ca pe un obiect de satisfacere a plăcerii, aceasta devenind pentru el un simplu obiect posedat, deformându-se astfel înțelesul sexualității umane. În general vorbind, precizează Clement Alexandrinul, simțirea plăcerii nu-i ceva necesar; este consecința unor nevoi firești: foamea, setea, frigul, căsătoria. Dacă ar fi cu putință să n-ai nici o plăcere când bei sau când mănânci sau când faci copii, atunci s-ar putea dovedi că plăcerea nu e de trebuință. Că plăcerea nu-i nici activitate, nici dispoziție
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
punând în locul Său plăcerea simțurilor. Pătimașul nu se îngrijește de celălalt ca persoană, ci se gândește doar la sine și la satisfacerea proprie, nerealizând că, în goana sa disperată după ea, el ajunge la deznădejde. La aceasta se ajunge din cauză că setea după păcat nu se poate stinge decât cu înfrânare, iar înfrânarea reprezintă încercarea de revenire la statutul de fiu al lui Dumnezeu. Fiul împăratului Ceresc nu are dorințe pătimașe, el fiind complet diferit de cel desfrânat care, prin patima sa
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
olé, nea Nelu nu mai e!" a lipsit din repertoriul comentatorilor de serviciu de pe la televiziuni. Dar chiar nu mai e? Chiar s-au evaporat definitiv spiritul de obstrucție, fentele laterale, mojicia, aroganța, lăcomia, minciuna, violența? Chiar au dispărut demagogia, populismul, setea de putere, nerușinarea? Refuzul de a-l reprimi pe Ion Iliescu la șefia PSD nu rezolvă în nici un fel problemele partidului. Cu sau fără Ion Ilici în frunte, el rămâne tot o formațiune clientelară, o emanație a administrației, colacul de
Un țar de tranziție by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11759_a_13084]
-
ei, sinuciderea sigură. Ei bine, Geoană s-a scuturat de moloz și, precum un roboțel programat să asedieze puterea, a reperat următoarea țintă și a luat-o cu asalt. Atacul la Iliescu e o surpriză doar pentru cine nu cunoaște setea de putere a lui Geoană, singurul dintre politicienii PSD ce posedă o ferm conturată agendă politică. După spusele unor jurnaliști, Geoană nu făcea, pe când se afla la Washington, un secret din etapele pe care avea de gând să le urmeze
Un țar de tranziție by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11759_a_13084]
-
limpede. Chiar dacă-i ascundeau destule lucruri, serviciile secrete îl informau cu siguranță despre mișcările mahărilor politici. Dar faptul de a fi capacul oalei în care dospea scârnăvia se pare că-i procura fostului emul al lui Ceaușescu reale plăceri estetice. Setea de putere l-a dezumanizat într-un asemena hal încât ar fi acceptat orice compormis, doar să se știe băgat în seamă. Pe de altă parte, nu cred că influența lui Iliescu în partid va înceta ca prin farmec. Oricât
Un țar de tranziție by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11759_a_13084]
-
face să nu-i mai placă ceea ce are (aparținîndu-i de facto) și să alerge bezmetică după ceea ce nu are (și aparține iretractabil altor orizonturi). în Renaștere, chiar dacă aura muzicii a coborît la nivelul organelor de simț (: nas, gură, ochi, urechi), setea spiritului era încă mai puternică decît setea materiei, iar teama sufletului era, incontestabil, mai prezentă decît liniștea trupului. Astăzi, trupul muzicii savante este focul, iar spiritul ei doar cenușa, scrumul. în Baroc, spiritul era considerat inefabil ca lumina și inaccesibil
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
are (aparținîndu-i de facto) și să alerge bezmetică după ceea ce nu are (și aparține iretractabil altor orizonturi). în Renaștere, chiar dacă aura muzicii a coborît la nivelul organelor de simț (: nas, gură, ochi, urechi), setea spiritului era încă mai puternică decît setea materiei, iar teama sufletului era, incontestabil, mai prezentă decît liniștea trupului. Astăzi, trupul muzicii savante este focul, iar spiritul ei doar cenușa, scrumul. în Baroc, spiritul era considerat inefabil ca lumina și inaccesibil ca un astru. Orice edificiu sonor (aidoma
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
efect al acestei dezlănțuiri "totale". Visînd (violent) cu ochii deschiși, poetul încearcă a transfera realului mirajele sale precum acei pictori ca Dali sau Magritte care îmbinau perspectiva suprarealistă cu o minuție tehnică realistă: "mi-e foame ronțăi arbori mi-e sete beau dîmbovița mi-e frig mă-nvelesc cu surîsul monei-lisa/ mi-e somn dorm în sexul stelei polare din antecamera sînului tău roșu cu sfîrcuri albe hiperhalucinante/ însămînțez versurile în pămînt de fier ca pe brazii de fier sap adică
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11789_a_13114]
-
malul din spatele gesturilor să putem legăna lumea pe-un fir de pai și am exersat atît pînă s-a frînt Acolo e seara s-a deslușit un glas stă într-un butoi la păstrare deasupra catargului dar noi împungem cu setea noastră marea vocea femeii mele se culca peste vocea mea și împreună într-un suspin de despărțire dacă seara în timp ce afară în vînt catargele zornăiau și butoaiele serii se hurducau rostogolindu-se către casă Undeva foarte jos soarele lumina și
Ernest Wichner - Un gând obosit în scrîșnetul universului by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11800_a_13125]
-
liane de nisip,/ viscole de amăgire/ troienesc pe arhetip.// Te rup gînduri în neștire,/ visuri iar te înfirip,/ împletire, despletire/ din liane de nisip.// O secundă de iubire/ pentru veci ți-ar da un chip:/ dorul de încremenire/ strigă-n setea lui Oedip,// împletire, despletire!" (Asupra lumii) Constatăm o atracție particulară a lui C. D. Zeletin către imaginea pietrei, sugerînd un "clasicism" natural: "Aud lăuntric ziua căzînd în săptămîni,/ ca pietrele desprinse prin beznă din fîntîni" (Ziua). Sau: " Mișcarea se încarcă
C. D. Zeletin - 70 by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11836_a_13161]
-
scurtă, ca unei gângănii. Nu s-a învrednicit să-mi adreseze nici un cuvânt. Nu eram, în mod evident, un adversar pe măsura lui. În schimb, prietenul meu, fost campion de lupte și figură publică binecunoscută a opoziției critice, îi excita setea de sânge, ridicându-i adrenalina până la nivelul care l-ar fi încântat și pe Cozmâncă: "Te dai șmecher? 'Re-ați ai dreacu', vă bag eu mințile în cap". A urcat la volan și, o fracțiune de secundă, am crezut că
Bastilia cade în fiecare zi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12899_a_14224]
-
zidul cetății, războinicii aleși urcă pe-o scară de cânepă, unul după altul, repede, fără zgomot. Sunt înarmați, la centură au înnodată o bocceluță cu carne în saramură, să prindă dimineața forțe, și-o rație de apă, să-și stingă setea. După ce-a urcat și ultimul războinic, strâng scara și închid trapa, să nu se observe nimic din afară. Se așează în ordine, cu răbdare, strânși unul într-altul, umplu burta animalului. Mirosul de lac n-a dispărut de tot
La porțile Troiei by Diana Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/12939_a_14264]
-
cu freamătul valurilor. Acum, în sfârșit, vor lua calul și-l vor duce-năuntru. Dar nu, n-o fac, se întorc în cetate și închid porțile. În acea noapte, războinicilor ahei le e și mai greu să adoarmă. Foamea și setea-i cuprind pe toți. Nu mai au nici apă, nici mâncare, nici n-au cum face rost și-asta dă naștere la frecvente certuri, certuri pe care Ulise le curmă din rădăcină: să n-audă o vorbă. Un sforăit. Orice
La porțile Troiei by Diana Moțoc () [Corola-journal/Journalistic/12939_a_14264]
-
a promis că îi va aduce geanta. Logodnicul ei a mai vorbit misterios cu cineva la telefon, până ce în sfârșit au plecat. Epuizat de ciorbă și de alcool, s-a aruncat pe pat și a adormit. Dormea neliniștit, îi era sete, dar nu avea putere să se ridice. Auzea gălăgie pe palier, uși trântite, pașii oamenilor. Poate i se părea. Se trezi și constată cu spaimă că este unsprezece. Se uită dezgustat la hainele sale mototolite. Făcu un duș în mica
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
pentru ce ne zbatem atîta, ne omorîm cu firea pentru nimicuri, uneori chiar ne scoatem sufletul, fără să fim măcar împinși în mod irezistibil de o forță constrîngătoare din afară? Alergăm, alergăm: mânați de ambiții adesea disproporționate față de posibilități, de setea de înavuțire, bani, bani, tot mai mulți bani, pe care de-abia nu ajungem de obicei să-i folosim în mod util și plăcut, adică atunci cînd ne este viața mai dragă și puterea încă neștirbită de boală sau senectute
Înainte de a fi prea târziu by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13057_a_14382]
-
patosul distanței»; înflăcărat, îndeosebi, neostoit înflăcărat, iată cum îmi apare peste ani”. Secretul lui Eliade, pata albă care l-a intrigat pe Arșavir Acterian, e legat de motivul întoarcerii sale din India, mai precis de motivul abandonării căutării absolutului și „setea” sa de relativități. Fără să și-o propună în mod conștient, memorialistul leagă aici portretele prietenilor săi de temele generației lor: absolut (sensul ultim, moartea și rostul vieții), identitate națională (deși tangențial; problema exilului nici nu se pune), Istoria față de
Potestas clavium by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/13083_a_14408]
-
-n mine se întinde ca o celulă rea dar cine oare cine mă poartă-n trup pe mine cimitir fără oseminte de-o bună bucată de vreme nu îmi mai vine să strig nu mi-e foame nu mi-e sete nu mai am datorii la vecini prieteni compania de telefoane electricitate cablu bibliotecă n-am mai primit amenzi nu mi-e nici frig nici vreo boală mortală nu am sunt și vreo doi-trei care mereu ar vrea să mă aibă
Poezie by Letiția Ilea () [Corola-journal/Imaginative/9096_a_10421]
-
dorsali, plus elongații ale fibrei musculare. De unde? Inexplicabil. Încă un miracol. ...Are ochi albaștri cu irizări metalice de gri, ochi deosebiți, ochi rari. Extraordinarul - orice copil este extraordinar la vârsta asta (ieri a împlinit 4 luni) - rezidă în marea lui sete de viață, în imensa lui curiozitate: acumulare de semne, asimilare de cunoștințe, absorbire a lumii. Îl privesc, vorbesc cu el, râd cu el și-mi dau seama că inteligența lui nu e cu nimic mai prejos decât a unui adult
Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8935_a_10260]
-
zi aștept să vii, untdelemnul din gânduri pășește pe ape... În toamna trupului sosește iarna. Ca o vestală ești În mintea sorții. Nu mă doare moartea ce vine, căderea În sublim e crucea mea! Stau destrupat pe-o banchiză de sete, totdeauna mi-a plăcut să-mi Înșel tinerețea, sângele bătrâneții visează cocoare, groparu-mi tocmește pe lacrimi tristețea. Și nu e nimeni să-mi strivească scrisa, penița s-a-nfundat deatâta vis, toți morții trăiesc În iubirea de sine, de-aceea
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
În altul de frică, nu mai am ochi, nu mai am gură! Poduri de gheață gândul Îndură, În țurțuri de lacrimi frumusețea se-ascunde, aștept cu mirare un tren ce nu mai sosește, gerul mă-nfruntă, promoroaca mă-njură! De setea de tine adorm pe o bancă, În chiciura vieții trandafirii veghează, nu am mănuși, nici fular, nici căciulă, În sângele meu Poezia burează. N-ai pâslari, nici cojoc, nici broboadă sub gând, mâna ta desenează o plajă, șemineul din mine
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
ating, strînsura de gheață din podul palmelor mi se topi la para focului tocmit de tata, pe șira munților, în patria mică, sus la hotare... elegie la umbra lui P îi dau jeratec și nu mai vrea nimic, îi este sete și nu e nici o apă; asudă întruna întins la pămînt iar gleznele-i subțiri i-s forme comprimate de lumină cu botul moale ca omătul lovește țara de s-aude zăbala de aur cum sparge smalțul de cobalt al zorilor
Poezie by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/9562_a_10887]
-
mi se va arăta niciodată în gura mea plouă de mult cu pietre bolnave ai palmele mici nici cât un sărut. N: Ce zgomot este acesta pe care nu-l știu? înot în lichid și mi-s buzele arse de sete precum Tantal nu pot să beau - sunt uscat spre mine înaintează foarfecele morții - și n-am cap îndestul sunt doar suflet pâlpâind în nenașterea mea mușcată de întuneric. M: Tu ești plecat într-o călătorie nenorocoasă al cărei infinit cu
Omul Întrerupt by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Imaginative/9913_a_11238]
-
tare de mult am părăsit zodia sărutului cast. Nu vezi, nepurtat a rămas inelul de fum al rostirii, precum acest imn Împărătesc, greu de rostit În ianuarie... DE BOALĂ GREA Înfige, deci, hangerul! Numele tău nu l-am uitat, Lumino! Setea gurii mele te vrea, ispită a cerului cu două toarte de foc! Și nu asmuți limba de chiparos a splendorii, căci până În moarte voi fi căzut la pat, bolnav de Îndurare... ZIDURI MINCINOASE, PAPAGALI INFIDELI... Mă plimb printr-un acest
Dincolo de tăcere. In: Editura Destine Literare by Theodor Râpan () [Corola-journal/Science/76_a_335]