861 matches
-
Se împleteau în ochi de dor, Având iubirea-n mii de gânduri, S-arate cerul tuturor. Cu palma zilei mângâierea, Azi tandru luminează iar... S-aducă-n gând nemărginirea S-arate viața ca un dar. Surâs brăzdat de-o stea pe cer Sfeșnic luminând durerea Un glas suav de Dumnezeu Șoptește-n lacrimi mângâierea. Un colț de cer jos pe pâmânt Prin har s-a înălțat prin Duhul În inimă de om și-n gând Cuprinde-n brațe infinitul. Cluj Napoca 26 februarie 2016
CUPRINZÂND INFINITUL de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383167_a_384496]
-
nu izbuteau să deschidă o breșă printre pliurile cărnii, În timp ce prințul Bisericii, depășind stupoarea inițială, Începuse să-și tragă suflarea ca să cheme ajutor, cu ochii sticloși de groază. Poetul Își slăbi prada cu mâna dreaptă, bâjbâind pe birou după o sfeșnic cu care să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
abia i-au mijit tuleiele și până la moșneagul înțelept căruia tuleiele nu-i mai trebuie, toți s-au îndeletnicit cu asta. Sigur, cu timpul, obiceiul s-a mai pierdut, iar în vreme de restriște, neavând femei, răpeau baloți, saci, ceasuri, sfeșnice, capre, mă rog, ce nu se găsea. Au fost și timpuri de glorie când răpeam nu una, ci 4-5, de era cât pe ce să trecem la musulmani. Răpeam de toate: domnițe, slujnice, jupânese, boieroaice, ba odată, țin minte, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
erau puse cap la cap două paturi solide, cu baldachin pe ale cărui mătăsoase perdele albastre erau cusute cu fir alb argintiu siluete de îngerași cu trâmbițe șezând șăgalnic pe norișori pufoși. Două fotolii renaissance, o masă gotică și-un sfeșnic brâncovenesc ocupau mijlocul încăperii, ce mai adăpostea aproape de fereastră un birouaș și-un scaun cu spătar legat în piele; un lavabou de marmoră, o mică oglindă venețiană ovală și-un dulap masiv de nuc. Pe peretele din stânga ferestrei era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Chilia, ce-ți trebuie războaie, ești bătrân de-acuma”. Da’ l-am ascultat? Nu l-am ascultat. M-am gândit c-aici e pașalâc nou, pun și eu mâna pe ceva înainte de bătrânețe, auzisem că sunt orașe mari, pline de sfeșnice, de cruci... Aiurea! Câmpie și iar câmpie! — Cred că vă este foarte dor de casă - zise Metodiu. — Păi!... - făcu turcul. Am patru femei, opt pogoane cu tutun, catâri, tată. S-alege praful de toate dacă nu sunt eu acolo. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pentru niște amărâte de pungi sau diamanticale, de parcă aurul le-ar da sănătate și nu necazuri. Păi ce, dacă de-o pildă, matale, jupâne, ți-ar fi în joc viața, te-ai mai uita, acolo, la niște bănuți, la niște sfeșnice de-argint sau, mă rog, la ce-i mai fi având matale pe corabia asta? Luați, mă băieți, că se răcește - spuse turcul către cei trei ieniceri din subordine, care-l priveau cu gura căscată de admirație. — Despre ce sfeșnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sfeșnice de-argint sau, mă rog, la ce-i mai fi având matale pe corabia asta? Luați, mă băieți, că se răcește - spuse turcul către cei trei ieniceri din subordine, care-l priveau cu gura căscată de admirație. — Despre ce sfeșnice vorbiți? - întrebă grecul. — Ei, am zis sfeșnice c-așa mi-a venit - răspunse turcul - dar puteam zice la fel de bine mahmudele, drahme, galbeni, cocoșei, icoane, cercei, inele, cruciulițe... — N-am - zise grecul. — Nimic, nimic? - făcu turcul. — Un camarad de-al dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce-i mai fi având matale pe corabia asta? Luați, mă băieți, că se răcește - spuse turcul către cei trei ieniceri din subordine, care-l priveau cu gura căscată de admirație. — Despre ce sfeșnice vorbiți? - întrebă grecul. — Ei, am zis sfeșnice c-așa mi-a venit - răspunse turcul - dar puteam zice la fel de bine mahmudele, drahme, galbeni, cocoșei, icoane, cercei, inele, cruciulițe... — N-am - zise grecul. — Nimic, nimic? - făcu turcul. — Un camarad de-al dumneavoastră m-a oprit mai în susul râului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sus. Am așteptat. Holul era larg și avea gresie albă și neagră dispusă într-un model diagonal. Lângă mine se afla o masă lustruită; pe ea se vedea un aranjament floral elaborat, într-o vază de porțelan, încadrat de două sfeșnice aurii, în care erau două lumânări perfect albe, neîncepute. Probabil erau schimbate și dacă erau aprinse măcar o dată. Deasupra mesei stătea atârnată o oglindă uriașă, sculptată și lustruită cu migală. Din centrul holului începea o scară cu o balustradă minuțios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
altă scară, aceasta mergând la subsol. La baza scărilor era un stativ din lemn vechi, care susținea o altă vază de porțelan umplută cu alt aranjament floral. Câtă imaginație. M-am privit în oglinda aurie. Eram încadrată de cele două sfeșnice și a trebuit să mă ridic pe vârfuri ca să mă văd deasupra florilor scumpe. Nu mă încadram în decor. Nu eram destul de „lustruită“. Și aveam privirea sălbatică. De sus s-a auzit o ușă deschizându-se și închizându-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
invadat de bucurie și de sentimentul singularității mele, care tot crește în intensitate. În fundul camerei, Zander și Nelly stau la masa de joc și fac pasiențe. Mik se bate cu mâinile peste buzunare, găsește chibriturile și aprinde o lumânare în sfeșnicul înalt. Mă uit cu drag cum acoperă cu palma lui protectoare luminarea și cum lumina luminării îi cade pe față. Mi-e din ce în ce mai bine și mă simt din ce în ce mai fericit. Simt cum bucuria își lunecă capul gingaș în gâtul meu, gâdilindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-mi satisface curiozitatea, de unde ai de gând să iei dinamita? îl întrebă Cristian. Doar nu crezi că am de gând s-o fur?! Vreau s-o cumpăr! Calistrat se apropie de dulapul de unde scosese mai devreme paharele. Deasupra, mai multe sfeșnice cu un singur picior erau îngrămădite acolo. Bătrânul îl luă pe cel mai mic și se apucă să îl șteargă de stratul de praf care se depusese pe el. Cred că ăsta va fi de ajuns, spuse Calistrat în timp ce scrijelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu briceagul ceara întărită de pe el. Suportul pentru lumânări era subțire și nu avea mai mult de zece centimetri. Era acoperit cu vopsea neagră, aplicată grosolan cu pensonul. De unde ai aurul? întrebă Ileana, care observase urmele galbene ce rămâneau pe sfeșnic, acolo unde briceagul zgâria meta lul. Tata a fost miner. Taică-tu a fost paznic, la fel ca și tine. Numai în timpul liber, spuse Calistrat râzând. În rest, căuta și el aur ca toată lumea de aici. Ce să facă? Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
glumi cu mine! îi scăpărară din nou ochii Ilenei. Tu nu cumva te-ai înfruptat din aurul de acolo? La ce să îmi mai trebuiască? ridică din umeri Calistrat. Mi-a rămas destul de la tata, arătă el cu capul spre sfeșnicele îngrămădite pe dulap. Cristian îi urmări privirea. Dacă toate sfeșnicele erau din aur, bătrânul avea acolo o comoară. No, eu am plecat! rosti Calistrat. Se apropie de ușă de unde își luă toiagul și ieși din încăpere. Nu cred că îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu cumva te-ai înfruptat din aurul de acolo? La ce să îmi mai trebuiască? ridică din umeri Calistrat. Mi-a rămas destul de la tata, arătă el cu capul spre sfeșnicele îngrămădite pe dulap. Cristian îi urmări privirea. Dacă toate sfeșnicele erau din aur, bătrânul avea acolo o comoară. No, eu am plecat! rosti Calistrat. Se apropie de ușă de unde își luă toiagul și ieși din încăpere. Nu cred că îmi va trebui mai mult de două ceasuri ca să fac rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
n-ar fi putut-o determina să renunțe, așa încât plecaseră împreună spre bârlogul bestiei. Habar n-am avut că moșul este atât de bogat, spuse la un moment dat Cristian. De unde până unde ai scos asta? N-ai văzut câte sfeșnice erau îngrămădite pe dulapul acela? Cel pe care l-a luat cu el era cel mai mic dintre toate. A, despre asta era vorba, dădu a lehamite din mână Ileana, nu-i mare lucru. Și noi, am plecat fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
până ce intră totuși cineva. Nu înțelegi că toți se feresc de moșneag? I-a mers vestea că e piază rea și casa lui e blestemată. Asta știți voi, localnicii, dar un străin? Tocmai de asta cred că și-a făcut sfeșnicele acelea și tot din acest motiv le și lasă acolo pe dulap, la vedere. Cine și-ar închipui că aurul stă nepăzit și încă în văzul oricui? Da, cred că ai dreptate, șmecher moșneagul! Nu înțeleg de ce nu vine! se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici rude. A trebuit să-l îngropăm pe banii primăriei. De ce râzi? întrebă Pop, mirat de faptul că pe fața inspectorului se așter nuse un zâmbet. Nu râd, se grăbi Cristian să-l contrazică pe socrul său. Își amintise de sfeșnicele bătrânului îngrămădite deasupra dulapului din cămăruța lui Calistrat. Din moment ce comandantul îi spusese acest lucru, însemna că nu dăduseră de ele. Se grăbi să scape de Pop și o căutase pe nevastă-sa. Moș Calistrat s-a prăpădit, o pusese el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
opri ea. Se apropiase cu pași mari de lavița de lângă masă și smulse cuvertura care o acoperea. O luă de acolo și o aruncă pe podea, întinzând-o în fața dulapului de lângă perete. Se ridică pe vârfuri, încercând să ajungă la sfeșnicele de deasupra. Nu reușesc, se întorsese ea spre Cristian, ajută-mă! Ce vrei să faci? Vreau să iau sfeșnicele. Nu se poate! Ăsta e furt. Da, și de la cine le furi? Calistrat nu mai este și nici rude în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de acolo și o aruncă pe podea, întinzând-o în fața dulapului de lângă perete. Se ridică pe vârfuri, încercând să ajungă la sfeșnicele de deasupra. Nu reușesc, se întorsese ea spre Cristian, ajută-mă! Ce vrei să faci? Vreau să iau sfeșnicele. Nu se poate! Ăsta e furt. Da, și de la cine le furi? Calistrat nu mai este și nici rude în viață nu mai are. Nu contează, nu sunt ale noastre. Ba da! Sunt ale paznicului. Acum tu ești paznicul deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu vorbi așa! Sunt sigură că Moș Calistrat s-ar bucura dacă le iei tu. Lui, oricum nu-i mai trebuiesc și, dacă ar fi apucat, ți le-ar fi lăsat ție. Cu inima îndoită, Cristian o ajută să coboare sfeșnicele de pe dulap. Chiar dacă nu găsim toiagul, vom reuși noi s-o scoatem la capăt, îl încurajase Ileana în timp ce strângea capetele cuverturii într-o boccea. Zeii vor avea grijă de aceasta. Inspectorul nu era convins de ajutorul din partea zeilor, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
te uită cine a fost aici! izbucnise Cristian în râs, imediat ce închisese ușa în spatele lor. Pentru că proaspăta lui soție se întorsese spre el privindu-l nedumerită, Toma arătă cu capul spre pat. Așezat pe perna de la fereastră, era unul din sfeșnicele lui Calistrat. Din cauza greutății obiectului, în pernă rămăsese o adâncitură pronunțată. Bătrânul îndepărtase cu grijă vopseaua neagră de pe sfeșnicul care acum strălucea stins în lumina firavă ce se strecura prin perdea. Era cadoul lui de nuntă pentru cei doi tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se întorsese spre el privindu-l nedumerită, Toma arătă cu capul spre pat. Așezat pe perna de la fereastră, era unul din sfeșnicele lui Calistrat. Din cauza greutății obiectului, în pernă rămăsese o adâncitură pronunțată. Bătrânul îndepărtase cu grijă vopseaua neagră de pe sfeșnicul care acum strălucea stins în lumina firavă ce se strecura prin perdea. Era cadoul lui de nuntă pentru cei doi tineri însurăței. Mai întârziaseră doar două zile în Baia de Sus după nuntă. Își făcuseră bagajele și plecaseră pe litoral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aceea dormea cu copilul În aceeași odaie - altfel, cele trei fetițe aveau dormitorul lor, - sări din somn și, năucă, Încercă să găsească lumînare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care-ți Îngheța sîngele-n vine. Răsturnînd sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i-o sugruma. Printre urlete și strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i-o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu pînă la urmă de sfeșnicul de pe noptieră și, cu mîinile care abia o ascultau, aprinse chibritul. Fetița urla Întruna, cu o privire Înspăimîntată În oglinjoara pe care o ținea strîns În palmă. Doamna Brener Încercă să i-o smulgă din mînă, dar fetița ținea oglinjoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]