494 matches
-
Negruzzi, Ștefăniță este imaginat a-și primi o pedeapsă înfricoșătoare: moare otrăvit chiar de mâna soției sale. În Viforul, piesă construită după alte reguli decât Apus de soare, personajul nu mai este un erou. Aici D. optează pentru modelul dramei shakespeariene, al cărei spirit îl elogiase adesea. În preajma unui domn dezaxat, sanguinar, fiecare încearcă zadarnic să-și găsească liniștea. Prevestirile, amenințările se transformă cu repeziciune în fapte, tulburând ordinea firească a vieții. Ștefăniță însuși, ticluitor și înfăptuitor al unor răzbunări sângeroase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
fi preexistat în stadiul de fragmente, parțial cizelate, iar articularea să fi eșuat tocmai din excesiva conturare (până la autonomie deplină) a părților. Prea sunt bine definite unele episoade (cele patru bagaje literate, în linia antropomorfizării obiectuale din suprarealism, cuplul aproape shakespearian Bruță-Chiose, bufoni, boschetari, gropari fără craniul sărmanului Yorick, apoi scena de amor în trei - Genel, Gabriela plus spectrul lui Mircea Eliade, în prelunga intertextuare cu La țigănci, destinul junelui supranumit Pink Floyd, poveste-n poveste, cu un halucinant cuplu de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285612_a_286941]
-
literară a vremii. Studiile pe care le elaborează trădează rigoarea formală deprinsă în preajma lui Tudor Vianu și a cercului său de discipoli: ele apar, în 1964-1965, în „Analele Universității București” și în „Cahiers linguistiques”, tratând despre paralelisme în structura dramei shakespeariene și despre relevanța semantică a rimei. Simptomatic pentru orientarea sa din această perioadă este debutul în volumul colectiv al cercului, Studii de stilistică și poetică (1966), cu analiza poeziei Pe o scândură cu actinii de Mihai Beniuc. În același context
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
Adevărul e că romanul, impecabil tradus de Mariana Chițoran (Editura Polirom, 2002, 334 p.), aparent canonic în privința scriiturii, excelează prin originalitatea tipologiei aduse în scenă, prin demersul analitic, am zice hermeneutic, încrustat în trama epică, prin rama livrescă (de la "Furtuna" shakespeariană și biografismul social al lui Th. Hardy la variantele narative durrelliene) bruiată de tumultul silențios al clasei-care-urcă, în disprețul castelor codificate. Protagonistul ni se prezintă la început printr-un jurnal de observații: o urmărește pe frumoasa adolescentă Miranda de la geamul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Tonalitatea în care narează Tournier este cea solemnă și totodată detașată a unui cronicar neutru, gravor artist ce nu-și îngăduie să evite adevărul istoric cu întreg cortegiul său de violență și evlavie, și nici atmosfera de fatalitate, am zice shakespeariană, în care se precipită protagoniștii acelor vremuri de grea cumpănă pentru cugetul și sufletul omului. Și în cazul lui Tournier, adevărul romancierului din epicele tablouri vivante, eclipsează adevărul istoric. Așa se face că cititorul se lasă cucerit de întâlnirea dintre
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
lecturii propria sa determinare și devine un emițător continuu de semnificații, fără a atinge însă iluzia „operei nețărmurite”. Cu eseurile din Cultura ca interior (2001) P. se manifestă din nou ca fin anglist ce evoluează pe arii largi: de la „reverberații shakespeariene” la romanticul Samuel Coleridge și la victorienele surori Brontë ori la moderniștii T.S. Eliot, Virginia Woolf, Malcom Lowry și până la autori intens traduși în zilele noastre, precum Angela Carter sau Vladimir Nabokov. În analize care vădesc erudiție și rigoare academică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
tot felul de decizii aberante. Astfel, Gladley remarcă faptul că isteria colectivă prin care mulțimi uriașe de nemți altminteri normali se identifică și își unesc energiile, prin uriașele spectacole de sunet și furie (ce nu semnifică nimic, parafrazându-l pe shakespearianul personaj Macbeth), cu al lor conducător iubit sunt forme de a combate mortalitatea inerentă a individului prin imortalitatea grupului și a ideologiei sale. Teama morții apare la nivelul întregii comunități locale atunci când este anunțat pericolul produs de un nor toxic
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
internaționale în context american. Astfel, Endgame a lui Samuel Beckett a primit un Obie pentru cea mai bună piesă străină în 1958, în același an în care George C. Scott a câștigat premiul la actorie pentru performanța sa din piesele shakespeariene Richard al III-lea și As You Like It. Tot în același an au fost premiați Stuart Vaughan, directorul artistic, și compania New York Shakespeare Festival, inițiatori ai ceea ce se numește azi Shakespeare in the Park (reprezentații gratuite ale pieselor marelui
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
este și performanța dublă, de actor și regizor (prima sa încercare de acest fel) în documentarul Looking for Richard, despre un alt dur, de data asta medieval și foarte englez, regele Richard al III-lea. Filmul pleacă de la actualitatea creației shakespeariene în cultura contemporană, incluzând fragmente din realizările teatrale remarcabile, pe care o consemnează și prin interviuri cu shakespearologi importanți și cu oameni de pe stradă, la fel de importanți. Un actor mare precum Pacino poate fi apreciat și prin rolurile pe care le
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
Hurqaliya nu este numai o reprezentare a realității materiale sau istorice. Shakespeare dramatizează aspecte ale unei lumi care a existat fără îndoială înaintea lui dar iluminează în plus ceva din această lume, iluminează ceva ce nu putem vedea în afara operei shakespeariene. Bloom crede că Shakespeare face loc în dramele lui unei lumi imaginale, adică unei lumi care este, așa cum ar spune Corbin: „loc al sufletului”, adică loc pentru sufletele protagoniștilor din teatrul lui. Acest transfer riscant al ezotericului în estetic, nesocotește
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
ideație și semnificații, personaje și structură, câștiguri formale și corespondențe istorice sau contemporane, teatru și actori ș.a. - și prilejuiește numeroase opinii originale: preluările din Giordano Bruno, bunăoară, demonstrează plusul de noutate în concepție și în expresia dramatică, înfăptuit de geniul shakespearian în Anglia elisabethană. În Dionysos. Eseuri lirice (1969), G. abordează din nou spațiul literaturilor străine, continuând investigarea direcțiilor artelor în epoca modernă, acum cu proiecție spre istoria culturii. Mutații se săvârșesc și în sfera metodologiei critice, preeminența eseului cu implicații
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287236_a_288565]
-
să reflecte și întreaga sa (nouă) natură. Oricum, nici unul dintre cele două nu îl definește cu acuratețe, combinația fiind, chiar dacă dificil de utilizat, singura fidelă realității: Monocheroleopardaliprovatolicoelefas. Doar că un astfel de termen ar fi fost ostentativ și inutilizabil (depășind shakespearianul Honorificabilitudinitatibus și fiind, totuși, subclasat de rabelaisianul Antipericatametanaparbeugedamphicribrationes). Al doilea lucru, mai important, este faptul că personajul are discernământul de a selecta de fiecare dată doar trăsăturile pozitive ale fiecărui inamic învins, dat fiind că simbolurile sunt plurivalente. Este o
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
poetul hulit de contemporani și mistic îndrăgostit de poezie se regăsea pe deplin), iar în Saul el se proiectează în legendarul David, cântărețul înaripat. Iadeș!, Unchiașul Sărăcie, 3 decembrie sunt simple adaptări. Ca traducător, a dat o versiune a tragediei shakespeariene Romeo și Julieta cu mari libertăți față de original, s-a oprit la scena de magie din Faust de Goethe, la versurile lui Byron, geniul său tutelar, la Théophile Gautier și Maurice Rollinat, Putrezirea (1884) și Năluca crimei (1887) fiind între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
stătuse cu mâinile în sân și îl înjunghiase pe fiul lui Atilla și era pe cale să îndeplinească același lucru cu mirele sau. Din acest conglomerat de improbabilități se desprinde un om în carne și oase: generalul român Aetius, personaj aproape shakespearian prin profunzime și complexitate. El este sardonic, calculat, lipsit de scrupule și însetat de putere; el este capabil de orice trădare atât față de curtea imperiala, pe care o disprețuiește, cât și față de Atilla, cu care, printr-o stranie tradiție, fusese
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
aspect neobișnuit care trebuie menționat este faptul ca Verdi în Macbeth a sacrificat orice interes pentru o intrigă amoroasă. S-ar putea spune că aceasta este opera în care conceptul lui Verdi a fost - spre deosebire de Rossini - de a se arătă “shakespearian” mai mult în spirit decât în subiectul acțiunii. Acest fapt a marcat o cotitură în modul de apropiere de operă lui Shakespeare. În anul 1852 mintea neobosita a Maestrului a revenit la Macbeth cu gândul de a o revizui și
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
tema unei anume influențe germanice, în speță wagneriana, evidențiata de modul în care erau dezvoltate și combinate diversele elemente scenice. Deși nici pe departe legată de creația marelui classic englez, Un ballo în maschera este considerată una din cele mai shakespeariene opere, prin notă ei de întuneric și lumina, de tragic și comic. Este una din cele mai tensionate și fascinante lucrări ale perioadei de mijloc a creației lui Verdi, cu idei mărețe și inovații care poartă o tentă personală de
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
creația lui Shakespeare. Operele sale includ o creație timpurie cu Macbeth (reprezentată prima dată în 1847), apoi Otello (1887) și Falstaff (1893) cea din urmă bazată pe piesele Văduvele vesele din Windsor și Regele Henry IV. Prima dintre aceste opere shakespeariene ale lui Verdi nu a fost la fel de matură și de elaborată că ultimile două. Că și Berlioz, Verdi a fost acuzat că nu îl înțelege pe Shakespeare. În replică la aceste acuzații el a scris: 435 “S-ar putea ca
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Macbeth și Otello. Verdi se mai jucase în trecut începând să compună o operă bazată pe piesă Regele Lear a marelui dramaturg englez iar Arrigo Boito încercase și el mai tarziu dar fără succes săi câștige interesul pentru altă creație shakespeariana Antony and Cleopatra. La vârsta de 78 de ani Verdi, împreună cu Arrigo Boito, a început lucrul în secret la o operă - Falstaff, pe care în glumă a numit-o inițial “grasso pancia” (burtă grasă). Timp de doi ani Verdi a
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
a iubi, ci de a fi iubita. Dorințele (diverse și uneori violente), cunoștințele și potențialul Parizienei sunt multiple și operante pe mai multe planuri. Prin ambițiile pe care le resimte și pasiunile pe care le provoacă, Pariziana este un personaj shakespearian. Valorile realizării individuale ale femeii pariziene au subminat religia feminină a dragostei în folosul unei iubiri mai puțin condiționate, mai putin omniprezențe și al falsității sentimentelor împărtășite. Neantul emotiv și incapacitatea de atașament afectiv duc la solitudinea să metafizica. Pariziana
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
în țară licențiat în drept la Paris. A funcționat în magistratură (judecător supleant la Râmnicu Vâlcea, procuror la Curtea de Apel din București) și a fost, din august 1899, director general al teatrelor. G. e cunoscut ca traducător al repertoriului shakespearian: a publicat Viața și moartea regelui Richard III (1884), Neguțătorul din Veneția (1885), Regele Ioan (1892), Antoniu și Cleopatra (1893), Iulius Cesar (1896). În 1884 citea la Junimea actul al doilea din Neguțătorul din Veneția. Tălmăcirile sale, făcute în versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287256_a_288585]
-
cât În Shylock, bancherul nemilos din piesa lui William Shakespeare Neguțătorul din Veneția. „Shylock este o formulă generală, aplicabilă către toți ovreii În particular. Shylock este tipul judanilor !”, scria B.P. Hasdeu În 1865 <endnote id="(246, pp. 20-21)"/>. Per sonajul shakespearian a devenit atât de reprezentativ, Încât numele său a intrat În lexic, devenind un substantiv comun (engl. shylock = „cămătar fără scrupule”). Trebuie totuși menționat faptul că, la sfârșitul secolului al XVIII-lea - odată cu răspândirea ideilor iluminismului, dar și cu creșterea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
considerarea evreului ca fiind o Întrupare a Satanei. De la mijlocul secolului al XVI-lea, un rol În acest sens l-a jucat și retorica luterană : „Evreul este Diavolul Însuși”. „De bună seamă că ovreiul este Întruchiparea Împelițatului”, spune un personaj shakespearian (Neguțătorul din Veneția, act II, scena 1). În această situație, toate stereotipurile care compuneau portretul Diavolului au fost transferate și asupra evreului. Acesta din urmă a preluat nu numai viciile morale ale Satanei (rău, viclean, avar, trădător, corupt și corupător
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
teoria lui M. C. Bradbrook (Shakespeare and Elizabethan Poetry, 1951), căreia cărturarul român i-a adăugat noi dovezi exegetice menite să o consolideze și să îi lărgească orizontul - s-a impus și a devenit esențial pentru traducătorii români din opera shakespeariană și din dramaturgia renascentistă engleză. Cu standardele ei ridicate, seria Opere (I-XI, 1955-1963) a reprezentat un reper la care se vor raporta toate traducerile românești din teatrul și poezia engleză. Împreună cu Tudor Dorin L. a îngrijit o antologie a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287793_a_289122]
-
II, 1977-1978) și o antologie a poeziei engleze (I-IV, 1980-1984), concepute ca ilustrări ale evoluției liricii din cele două țări de la începuturi până în contemporaneitate. Cu excepția comediei Mult zgomot pentru nimic, L. s-a consacrat cu precădere tălmăcirii unor piese shakespeariane în care se deslușește un clar accent tragic - Henric al IV-lea (partea a doua), Troilus și Cresida, Timon din Atena, Hamlet. Traducerea Furtunii e, fără îndoială, una dintre cele mai importante dovezi ale virtuozității tălmăcitorului, ale cunoașterii profunde a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287793_a_289122]
-
L. a demonstrat - de pildă în traducerea Călătoriilor lui Gulliver sau a Poveștii unui poloboc ale lui Jonathan Swift - un umor rafinat, ce provine din respectarea formei și sensului aluziilor și insinuărilor, adesea greu de sesizat, care individualizează originalul. Studii shakespeariene (1976) dau măsura erudiției anglistului, a cunoașterii în adâncime atât a operei marelui dramaturg, cât și a posibilelor ei izvoare și influențe. Se susține, cu argumente filologice și de istorie a culturii greu de contrazis, „teoria baconiană”, potrivit căreia adevăratul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287793_a_289122]