185 matches
-
logic "ființa veșnică". Dialogul cel mai aporetic, prin urmare, cel mai puțin tiranic sub aspectul judicativului, este Parmenides. Aici Platon tematizează, cum știm, Unul însuși.42 Aristotel "optează", în privința problemei care ne interesează aici, pentru: (1) construcția logicii, anume a "silogisticii", pe temeiul formulei S este (nu este) P; (2) formularea unui sistem al categoriilor (predicamentelor) care își capătă sensul prin operația de predicare, adică în structura judecății (de predicație); (3) încadrarea logic-judicativă a "ființei veșnice", prezentarea acesteia printr-o descriere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pure". În demersul de față însă, mișcarea formei judicative originare S P este către "forme" logice mai complexe, dar care, totodată, au elemente ca "obiecte" mai puțin nedeterminate decât pozițiile logice pure S și P. De exemplu, într-o formă silogistică fie un mod silogistic valid din figura I, Barbara (AAA) forma judicativă originară se află în fiecare dintre cele trei propoziții (judecăți de predicație); și chiar dacă în forma ca atare a acelui silogism termenii săi încă nu au primit o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
față însă, mișcarea formei judicative originare S P este către "forme" logice mai complexe, dar care, totodată, au elemente ca "obiecte" mai puțin nedeterminate decât pozițiile logice pure S și P. De exemplu, într-o formă silogistică fie un mod silogistic valid din figura I, Barbara (AAA) forma judicativă originară se află în fiecare dintre cele trei propoziții (judecăți de predicație); și chiar dacă în forma ca atare a acelui silogism termenii săi încă nu au primit o interpretare, fiindcă apar cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
argumentare ține de interpretare și de un sens pe care S și P îl primesc prin această operație. Astfel, dacă termenii sunt luați prin simpla interpretare funcțională (ca major, minor și mediu), atunci avem de-a face cu un raționament silogistic (de tip deductiv sau inductiv). Dacă ei sunt interpretați în mai mare măsură, dacă, spre exemplu, propozițiile premise alcătuite din ei exprimă adevăruri necesare, atunci raționamentul se specifică în forma demonstrației, în vreme ce alcătuind doar propoziții al căror adevăr este plauzibil
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și de a enunța regulile alcătuirii raționamentelor corecte; cele mai importante elemente sunt, desigur, judecățile, care au funcție de premisă și, condiționat de aceasta, judecata cu funcție de concluzie. Încă de la începutul Analiticii prime apare o precizare semnificativă pentru discuția noastră: premisa silogistică (logică, în genere) poate fi demonstrativă sau dialectică.50 Aristotel însă distribuie problemele legate de premisa în genere și de cele două specii ale sale, precum și de structurile discursive corespunzătoare, în trei compartimente ale Organon-ului (din cele șase care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scoși dintr-o "unitate sintetică", pe care gândirea, depășindu-și momentul analitic, ar trebui să o refacă; raționamentul este o formă logică instituită prin multiplicarea structurii originare judicative S P, dovada cea mai clară în acest sens constituind-o însăși silogistica aristotelică, după regulile căreia "silogismul" este o structură logică alcătuită din trei judecăți de forma S P; noțiunea, socotită și ea formă logică, apare condiționat dinspre judecată, evident fiind în acest sens demersul lui Aristotel din Topica (așa cum se va
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai degrabă filosofice și au o structură logică mai complexă, fiind rezultate "logice" ultime, chiar în sensul lor filosofic, ale fenomenului multiplicității. Reducția pe care o am în vedere aici nu trebuie confundată cu operația aristotelică de reducere a modurilor silogistice din figurile a doua și a treia la modurile "perfecte" ale primei figuri, dar nici cu reducerea la absurd, ambele operații secunde și particularizate prin tehnicizarea lor. Tocmai de aceea, asemenea "reducții" sunt mai degrabă tehnici de lucru logic, decât
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dar deducția este, la Aristotel, și raționament de "reducere la imposibil" (sau la absurd), prin care o judecată este dovedită falsă prin imposibilitatea de a admite consecințe derivate din ea.70 Ea are însă și sensul de "abducție", un raționament silogistic prin care se obține o concluzie doar probabilă, dat fiind faptul că, deși majora este evidentă, minora este nesigură.71 Spre deosebire de inducție și deducție (cu sensurile multiple semnalate mai sus pornind doar de la textele lui Aristotel, dar având, în istoria
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a fost interpretată în chipuri diferite, cum e firesc. Dar aceste modalități, cu mici excepții, totuși, nu au putut trece cu vederea rostul de organon (instrument) al logicii aristotelice și faptul că realizarea Stagiritului corespunde intențiilor sale. De aceea, interpretările silogisticii cu mijloacele logicii simbolice, odată constituită aceasta, prin contribuțiile mai multor logicieni, G. Boule, A. de Morgan, G. Frege, G. Peano, B. Russell, L. Wittgenstein, J. Lukasiewicz ș. a., trebuie privite în contextul lor și socotite mai degrabă operări și aplicații
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logicii simbolice asupra unui sistem de logică constituit, care devine, se-nțelege, obiectul său (poate cu excepția interpretărilor celui din urmă). De aici și unele "excese" simbolice în astfel de interpretări, semnalate de mai mulți logicieni, care fac distincții clare între silogistica aristotelică în întruchiparea sa din Organon și silogistica aristotelică luată ca obiect de aplicație pentru calculele logicii simbolice. Este de amintit, în acest sens, o lucrare citată și mai devreme, aparținând lui G. Patzig: Silogistica aristotelică (1959).83 Interpretarea de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care devine, se-nțelege, obiectul său (poate cu excepția interpretărilor celui din urmă). De aici și unele "excese" simbolice în astfel de interpretări, semnalate de mai mulți logicieni, care fac distincții clare între silogistica aristotelică în întruchiparea sa din Organon și silogistica aristotelică luată ca obiect de aplicație pentru calculele logicii simbolice. Este de amintit, în acest sens, o lucrare citată și mai devreme, aparținând lui G. Patzig: Silogistica aristotelică (1959).83 Interpretarea de față nu ține la conformitatea cu nici una dintre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care fac distincții clare între silogistica aristotelică în întruchiparea sa din Organon și silogistica aristotelică luată ca obiect de aplicație pentru calculele logicii simbolice. Este de amintit, în acest sens, o lucrare citată și mai devreme, aparținând lui G. Patzig: Silogistica aristotelică (1959).83 Interpretarea de față nu ține la conformitatea cu nici una dintre aceste prezentări și interpretări. Este necesară, în ordinea cercetării de față, o linie de interpretare adaptată acesteia, fără a miza, așadar, pe oarecare sensuri "exacte" ale textului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ne îndreptăm, acum, către regulile de constituire a silogismului. Abia din perspectiva astfel deschisă putem pune în discuție și modalitățile de participare a judecății la constituirea silogismului. Această îndreptare nu are decât rolul de a evidenția preeminența regulilor de construcție silogistică față de judecățile interpretate, așa cum ea apare în logica-organon aristotelică. Indicatorul acestei apariții este operatorul "trebuie" ("operator", pentru că obligă la o anumită operație, care conduce către necesitatea unei prescripții); "stilul" de prezentare este cel formal.84 Dar nu trebuie scăpat din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ne-ar conduce către pierderea țintei. Aceasta din urmă apare, în contextul amintit, în mod generic (construcția silogismului după reguli formale și generale), așa cum s-a precizat mai sus; dar Aristotel țintește și către o "formă" logică determinată ca "mod silogistic" (în structura logică proprie acestuia sunt precizate tipurile judecăților de predicație din premise și tipul concluziei). Între silogismul corect, constituit pur și simplu după legi formale și generale, și modul silogistic constituit și prin legi locale, particulare, dar dependente de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
țintește și către o "formă" logică determinată ca "mod silogistic" (în structura logică proprie acestuia sunt precizate tipurile judecăților de predicație din premise și tipul concluziei). Între silogismul corect, constituit pur și simplu după legi formale și generale, și modul silogistic constituit și prin legi locale, particulare, dar dependente de cele generale, se află și "figura silogistică", în care sunt precizate doar pozițiile celor trei termeni ai silogismului: majorul, minorul și mediul. Desigur, sens de "ființare silogistică" are doar modul silogistic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
precizate tipurile judecăților de predicație din premise și tipul concluziei). Între silogismul corect, constituit pur și simplu după legi formale și generale, și modul silogistic constituit și prin legi locale, particulare, dar dependente de cele generale, se află și "figura silogistică", în care sunt precizate doar pozițiile celor trei termeni ai silogismului: majorul, minorul și mediul. Desigur, sens de "ființare silogistică" are doar modul silogistic; celelalte două structuri logice țin mai degrabă de "obiectul" intențional al actului de a judeca silogistic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și generale, și modul silogistic constituit și prin legi locale, particulare, dar dependente de cele generale, se află și "figura silogistică", în care sunt precizate doar pozițiile celor trei termeni ai silogismului: majorul, minorul și mediul. Desigur, sens de "ființare silogistică" are doar modul silogistic; celelalte două structuri logice țin mai degrabă de "obiectul" intențional al actului de a judeca silogistic. Prima operație despre care vorbește Aristotel este, de fapt, stabilirea concluziei, adică relația dintre doi "termeni", fiecare având o poziție
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
silogistic constituit și prin legi locale, particulare, dar dependente de cele generale, se află și "figura silogistică", în care sunt precizate doar pozițiile celor trei termeni ai silogismului: majorul, minorul și mediul. Desigur, sens de "ființare silogistică" are doar modul silogistic; celelalte două structuri logice țin mai degrabă de "obiectul" intențional al actului de a judeca silogistic. Prima operație despre care vorbește Aristotel este, de fapt, stabilirea concluziei, adică relația dintre doi "termeni", fiecare având o poziție "logică" (S sau P
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
silogistică", în care sunt precizate doar pozițiile celor trei termeni ai silogismului: majorul, minorul și mediul. Desigur, sens de "ființare silogistică" are doar modul silogistic; celelalte două structuri logice țin mai degrabă de "obiectul" intențional al actului de a judeca silogistic. Prima operație despre care vorbește Aristotel este, de fapt, stabilirea concluziei, adică relația dintre doi "termeni", fiecare având o poziție "logică" (S sau P). Pentru legătura lor trebuie găsit un temei, de la bun început socotit a fi un al treilea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre așa ceva. Aristotel este un "constructivist". Silogismul este o construcție, care nu se reduce, structural, la așezarea judecăților (premise și concluzie) în relații determinate de reguli stricte; dacă ar fi fost vorba despre o inversiune a sensului operațiilor de constituire silogistică, atunci demersul său nu ar avut șansa de a fi cel "corect". Așadar, chiar această direcție "pe dos" este căpătată de cunoașterea însăși; mai bine zis, pentru a respecta punctul de vedere al lui Aristotel, nu de cunoașterea pur și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
termeni, pe trei termeni, dintre care doi sunt dați și trebuie căutat cel de-al treilea. Judecățile care alcătuiesc silogismul devin semnificative nu într-o primă instanță, atunci când de la silogismul în genere, ca structură de raționare, se trece la figura silogistică (în care sunt consemnate doar pozițiile celor trei termeni), ci ulterior, după ce aceste poziții sunt stabilite, astfel determinându-se modurile silogistice. Primele reguli ale silogismului vizează termenii; apoi sunt formulate reguli privitoare la judecățile alcătuitoare. Situația logică astfel creată de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
semnificative nu într-o primă instanță, atunci când de la silogismul în genere, ca structură de raționare, se trece la figura silogistică (în care sunt consemnate doar pozițiile celor trei termeni), ci ulterior, după ce aceste poziții sunt stabilite, astfel determinându-se modurile silogistice. Primele reguli ale silogismului vizează termenii; apoi sunt formulate reguli privitoare la judecățile alcătuitoare. Situația logică astfel creată de Aristotel este cu totul semnificativă în ordinea multiplicării structurii judicative originare S P. Metodologic, capătă formă un sens precizat mai devreme
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vedere cunoștința, chiar dacă există pericolul ca această legătură să dea o eroare, nu un adevăr, ci evidența în sensul "realizării" sale, a scoaterii sale la iveală; prin construcție propriu-zis logică, la Aristotel (cuprinzând aici orice schemă de raționare de tip silogistic care este validă, adică și silogismul științific sau demonstrația și silogismul dialectic sau argumentarea), prin demonstrație, la Descartes. Operația originară pentru construcția silogismului este constituirea "figurii silogistice", așadar, căutarea mediului. Abia după aceasta sunt stabilite și relațiile dintre cei trei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
construcție propriu-zis logică, la Aristotel (cuprinzând aici orice schemă de raționare de tip silogistic care este validă, adică și silogismul științific sau demonstrația și silogismul dialectic sau argumentarea), prin demonstrație, la Descartes. Operația originară pentru construcția silogismului este constituirea "figurii silogistice", așadar, căutarea mediului. Abia după aceasta sunt stabilite și relațiile dintre cei trei termeni, în așa fel încât să fie justificată o relație strict determinată între S și P în concluzie. Acum înțelegem că, într-o primă instanță, ceea ce am
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
decât însăși structura judicativă originară, S P, care trebuie să primească o anumită interpretare, în așa fel încât să fie determinat tipul de judecată de predicație pe care ea îl întruchipează într-un anumit silogism, pe baza tipurilor premiselor. Figura silogistică are, neîndoielnic, o preeminență la Aristotel. De aceea este firesc să vorbim despre întâietatea sensului formal al logicii-organon. Concluzia unui silogism este dată în însăși formatul structurii judicative originare, ca S P. Trebuie însă interpretată această relație, adică trebuie determinată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]