19,447 matches
-
fericea pe cei care, asemenea lui Ulise, au făcut o lungă călătorie; Karl Mohr, eroul din Intrigă și iubire de Schiller, îi admira fără limite pe eroii lui Plutarh; "spiritul Antichității e regulatorul statornic al inteligenței și caracterului și zvorul simțului istoric", spune Eminescu; Baudelaire scrie în stilul său caracteristic o poezie în latină, Franciscae meae laudes; povestea lui Orfeu este cântată de poeți din Antichitate până în zilele noastre. Benvenuto Cellini se entuziasma la vederea statuilor grecești și a sculptat un
Antichitatea greco-romană, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14029_a_15354]
-
sugerate de instincte, personajele își trăiesc monomaniile, în afara moralei, nesocotind obstacolele concrete, într-o hipertrofie a pasiunii însoțită de o stare abulică a gândirii. E o lume brutală, dură, unde funcționează doar dreptul celui mai tare. Prin etalarea unui extraordinar simț al situației, piesa este mai mult decât dramatizarea unui fapt divers sordid, pe care vechimea nu are cum să-l înnobileze. Tot timpul apare câte o piedică în calea planurilor macabre și personajele se adaptează "la vedere", împletind minciuna cu
Un vechi fapt divers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14044_a_15369]
-
treizeci de ani dus de Miller cu cenzura americană i-a atras această reputație, pe care stilul său de viață (cinci soții, tot mai tinere pe măsură ce Miller îmbătrânea; numeroase aventuri între căsnicii, sau chiar în timpul lor; o lipsă acută de simț al banilor, o nonșalanță fermecătoare și periculoasă în privința vieții de zi cu zi) nu a făcut decât să o amplifice. Eric McGahey, un recenzent recent al lui Sexus, primul volum din trilogia The Rosy Crucifixion, scrie că romanul poate sta
Romanul care se scrie singur by Ilinca Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/14073_a_15398]
-
Bloom își învață cititorii pur și simplu cum să citească operele perene ale literaturii universale. (Una din cărțile lui anterioare este intitulată, semnificativ, Cum să citim și de ce/ How to Read and Why) Se întâmplă uneori că simplitatea și bunul simț ajung să fie lucrurile cel mai greu de obținut, iar Harold Bloom ne învață cum să ne apropiem de Shakespeare, Milton, Borges, Sf. Augustin, Cervantes, Platon, chiar și de Scripturi: fără prejudecăți, fără filtre ideologice sau politice, fără sofisticări inutile
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
obținut, iar Harold Bloom ne învață cum să ne apropiem de Shakespeare, Milton, Borges, Sf. Augustin, Cervantes, Platon, chiar și de Scripturi: fără prejudecăți, fără filtre ideologice sau politice, fără sofisticări inutile și fără a fi prezumțioși, ci cu bun simț, prospețime și bucurie, cu umilință ("Sunt un critic literar ce încearcă să se reeduce, la 71 de ani, cu ajutorul maestrului Saramago."), și cu o deschidere deopotrivă a minții și a inimii: Acesta este întâiul obiectiv al cărții de față: să
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
El sparge toate tiparele (clasice, romantice, simboliste, parnasiene, suprarealiste, puriste etc.), înlătură zăgazurile, lasă mareea poeziei să înainteze departe înlăuntrul uscatului. Nici o graniță nu mai separă la el poeticul de prozaic, frumosul de urît, lirismul înalt de anecdotă joasă, exuberanța simțurilor de reflexivitate, solemnul de ludic, tragicul de comic și de grotesc, gamele majore de cele minore. E contemporan cu cîțiva mari poeți, toți foarte originali: dar cei cîțiva acri de pămînt pe care Bacovia, Barbu sau Blaga îi stăpînesc, fiecare
Nichita Stănescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14100_a_15425]
-
în competiții, divergențe și reciprocă sabotare. Cum să fim pesimiști când, chiar în actuala inenarabilă penurie, standurile librăriilor sunt doldora de cărți impunătoare? E drept că ceea ce s-a pierdut și încă se mai pierde prin nepăsare și judecată fără simțul perspectivei ne-a retardat cu ani-lumină. Totuși n-ar fi mai de folos să ne străduim, pe toate canalele liedership-ului de opinie, a stimula tuturor aspiranților la gloria de ctitor generozitatea și conștiința că adevăratul și cel mai consistent capital
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
doi clasici ai realismului socialist: Înțelese că nu iubea partidul ca pe ochii din cap, își reconsideră trecutul, prezentul și viitorul, hotărînd să devină un romancier de talia lui Titus Popovici. Le va arăta el ce e curajul aliat cu simțul răspunderii, avea multe de dezvăluit, cunoștea țărănimea, clasa muncitoare și intelectualitatea mai profund decît Dinu Săraru" (p. 78). Nici măcar viața în grădinițe nu este ușoară. Prima zi de grădiniță din viața Dorinei-Pușa este o experiență traumatizantă, iar directoarea-politruc a instituției
Femeile anilor '60 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14135_a_15460]
-
altfel, cînd e în discuție reputația autorului și nu valoarea operei. (Observațiile stilistice seamănă cu ale lui Gr. Gellianu: lui Grama, metafore precum "apă somnoroasă" ori "răcoare brună" i se par niște "idei-monștri".) Grama este cu adevărat un detractor, fără simțul poeziei și în general fără bun simț, atunci cînd încheie cu observația că nici unul din jugurile pe care le-a purtat de-a lungul timpului "bietul român", al feudalismului, al calvinismului sau al fanarioților, n-a fost "așa de rușinos
Critici și detractori by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14158_a_15483]
-
și nu valoarea operei. (Observațiile stilistice seamănă cu ale lui Gr. Gellianu: lui Grama, metafore precum "apă somnoroasă" ori "răcoare brună" i se par niște "idei-monștri".) Grama este cu adevărat un detractor, fără simțul poeziei și în general fără bun simț, atunci cînd încheie cu observația că nici unul din jugurile pe care le-a purtat de-a lungul timpului "bietul român", al feudalismului, al calvinismului sau al fanarioților, n-a fost "așa de rușinos ca jugul lui Eminescu". Și ca să nu
Critici și detractori by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14158_a_15483]
-
îi asculte, ultimele bîrfe din viața literară bucureșteană și să explice „boicotul mediatic" și lipsa de recunoaștere a valorii operei lor la scară națională prin refuzul demn de a lua parte la coteriile care domină lumea literară. Altminteri, nu au simțul măsurii, nici al ridicolului, și-i poți adesea auzi - din înălțimea celor vreo douăzeci de plachete publicate - rostind sentențios sub privirile topite de admirație ale elevelor de la Liceul Sanitar: „Ce se face atîta caz? În fond, cine-i dom’le
Turnirul diletanților by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14163_a_15488]
-
putrede ale crinilor/ cu mucegaiul din urechile morților tineri/ peste cocleala urinei din ziduri/ peste damful băii cu aburi din Grădina Botanică" (Golem). Percepția paroxistică a materiei dereglate, imunde, duce, corectiv, la o fugă de materie. Văzul și pipăitul, adică simțurile cele mai dependente de fenomenalitatea fizică, sînt înlocuite de olfactiv. Acesta, așa cum remar-că Ștefan Borbely în postfața cărții de care ne ocupăm, "e cel mai desprins de materie, deși o conține (...), fiindcă exprimă nu atît textura materiei sau vecinătatea sa
Antipoezia pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14166_a_15491]
-
deși o conține (...), fiindcă exprimă nu atît textura materiei sau vecinătatea sa tulburătoare, înrobitoare, ci reflexul ei eteric, prelungirea în ne-formă". Asistăm, așadar, prin intermediul mirosului, la o insurgență împotriva formei. E denunțată fățiș "libertatea fricoasă a formelor" (Măști putrede). Simțul tactil se dezice de sine: "mîinile își scutură senzațiile/ mîngîind o blană de vulpe" (Simfonie neagră). Sau cu un plus de sarcasm: "tu pozezi trei ore pe zi/ în atelierul pictorului orb/ ce pipăie formele/ sînii umflați de emoție/ nările
Antipoezia pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14166_a_15491]
-
echivalează uneori cu nădejdea că se va ridica în sine și se va mângâia. Este, poate, o replică la răul ce ne însoțește fără istov, starea de poezie fiindu-ne dată tuturor, dar nu tuturor ni se trezește și acel simț armonios, util pentru a crește ca din nimic conștiința valorii a ceea ce screim. Anotimpurile sufletului, dar mai ales Nostalgie, arată de ce zestre naturală dispuneți, grația mărturisirii mi se pare însă umbrită de o expresie ușor expirată, fără voie împrumutată din
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14210_a_15535]
-
și de conștiința valorii sale ca scriitor, importantă pentru prototipul timpuriu al autorului, pătruns de misterul reproducerii realității prin cuvântul scris. Participarea intensă a lui Panait Istrati la construirea limbii printr-un asemenea comentariu de început ne aduce în atenție simțul său literar, controlul asupra celor două limbi în care se exprimă, mitologia personajelor, mistica limbajului, chiar și a limbajului gazetarului, mereu sincer cu el însuși, amar și entuziast, crud, capabil totuși de mare capacitate de înțelegere umană, vehement în tonul
Despre pseudonime by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14224_a_15549]
-
în umbră, în genere, opțiunile sintactico-stilistice ale limbii române literare. Cultivatorii limbii n-au dat multă importanță sintaxei, în domeniul căreia întîlnim puține normări explicite (recomandarea unor construcții, interzicerea altora). În evitarea unor îmbinări sintactice par să acționeze mai mult simțul individual al limbii și principiul eufoniei decît presiunea unor prescripții. Un caz semnificativ, care ne poate permite să verificăm tradițiile normative și eventualele lor efecte actuale, este cel al succesiunii mai multor substantive în genitiv - necoordonate, ierarhizate prin relația specifică
Lanțul de genitive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14227_a_15552]
-
în 1948, prefațând-o, o primă antologie și tipărește corespondență în revista "Les Lettres Nouvelles"; ori cenzuratul Henry Miller, prezentat elogios încă în 1946 și căruia îi reliefează revolta contra conveniențelor sociale ipocrite, vitalitatea debordantă, deschiderea mitică și chiar religioasă, simțul tragicului. "Transfigurarea abjecției" la Jean Genet, obsesia erosului și a morții la Georges Bataille, "povestea reluată la nesfârșit a unui individ condamnat să rătăcească în așteptarea unei odihne din ce în ce mai problematice a cărei formă supremă ar fi neantizarea", la Samuel Beckett
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
transfug (am împrumutat termenul din vocabularul partidului pe care dl. Munteanu l-a reprezentat atât de fidel). Venirea la putere a lui Emil Constantinescu n-a modificat prea mult - cu toate eforturile lui Andrei Pleșu - acest peisaj înspăimântător. Nici bunul simț, nici ghionturile societății civile, pe ale cărui valuri s-a cățărat spre rușinosul său mandat, nu l-au putut convinge pe fostul lacheu al lui Coposu (gata, astăzi, să joace un rol subaltern pe lângă Adrian Năstase) să purceadă la înnoirea
Din abis în abis, spre noi culmi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14269_a_15594]
-
însoțea pretutindeni la balurile cele mai selecte ale timoratei aristocrații de prin partea locului, dar nimeni nu-i cunoscuse nici un logodnic cînd s-a măritat, împotriva voinței părinților, cu telegrafistul satului. Virtuțile ei cele mai renumite începînd de atunci erau simțul umorului și sănătatea de fier pe care vitregiile sorții n-aveau să reușească s-o distrugă în lunga ei viață. Dar cea mai surprinzătoare și tot începînd de atunci și cea mai greu de bănuit virtute stătea în talentul nemaipomenit
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
îmi place sau mă stârnește. Dar nu crezi că un critic literar ar trebui să depună orice efort pentru a rămâne liber de influențe deformatoare? Ce importanță au taberele, găștile, bisericuțele din interiorul criticii? Nu ți se pare de bun simț ca important să fie ceea ce spui și nu locul unde ești publicat? Acum mă obligi să ies din rolul pe care mi-l propusesem, acela de intervievator, și să mă așez în cel de partener de discuție. Evident că Paul
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
îl citește cu onestitate. O evidență, până la urmă. De aceea eu, de pildă, nu mă pot pronunța asupra unei opere până când nu am parcurs-o integral. Nu e nici un fel de curaj aici, sau e un curaj echivalent cu bunul simț, adică ceva pe care ar trebui să îl avem în sânge. - Eu mai degrabă doream să subliniez faptul că la noi o revistă este etichetată după numele celor ce semnează în ea și, evident, după ceea ce spun semnatarii. Tu ai
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
de a evoca un ținut specific, concurată în acțiunea ei poate numai de Sorin Titel, în ciclul său de romane în care a înfățișat mediul bănățenesc de mici așezări urbane. Criticul remarca la Maya Belciu "exactitatea detaliului", "finețea observației", ascuțimea simțului auditiv, arătând totodată, pe bună dreptate, că imaginea acelei lumi descrise cu atâta minuție și har plastic nu ar fi fost completă dacă nu i se da și legendei locul cuvenit. Legenda era o componentă firească, naturală a acelei lumi
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
în oglina trecutului omenirii". Grandilocventul, așa de decorativul Malraux, îl umple de entuziasm: "Îmi place să-l văd, să mi-l închipui pe Malraux, în noaptea mediteraneeană, singur lîngă coloanele de pe Acropole. (Omul a avut - precum puțini în secolul nostru - simțul sublimului)". Retoricii autorului Condiției umane i se înregistrează ecoul fabulos cu o mișcătoare fidelitate admirativă: "A venit (...) la oracolul elin, și acesta, firește, i-a vorbit chiar despre el, despre cea mai înaltă ipostază a sa. «Cultură și curaj» - acestea
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
înțelesul cel mai propriu al cuvîntului. Cei vechi i-ar fi spus Văzătorul". Chiar ansamblul literaturii de care se ocupă îi apare situat sub un îmbătător semn al festivului, în prezența căruia jubilează: "Literatura franceză a avut din totdeauna înaltul simț al Galei. De la Villon la Apollinaire și de la Maurice Scève la Valéry, de la trubaduri la lionezi și de la poeții Pleiadei la romantici, ca și de la damnați la suprarealiști, poezia franceză a știut să întrețină - chiar și laborios cînd era nevoie
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
Humbert cel angajat direct în relația cu nimfeta Lolita, Humbert cel care povestește ce simte, ce vede, ce se naște și ce crește în imaginația lui în care Lolita este idol și prizonieră, deopotrivă, Humbert cel care amestecă aiuritor senzorialitatea simțurilor și a observațiilor. Farmecul straniu și plin de senzualitate al poveștii are mult de suferit din această pricină. Aproape că nu există nici o relație între cei doi protagoniști pe scenă, și asta indiferent dacă Lolita este interpretată de o neprofesionistă
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]