1,491 matches
-
bunicului au rămas ca odinioară: blînzi și mîngîietori. Cine trîntipoarta? - Credeam că s-a umflat vîntul... o, bată-vă norocul, cocoșeiimoșului!" (Bunicul). După ce Romantismul a rămas undeva în urmă, vagile lui sechele s-au topit într-o scriitură de epocă simbolistă, la care prozatorul pare a fi ajuns spontan, urmînd doar mișcarea veacului. Delavrancea a descoperit tardiv teatrul, dar acest complement bibliografic la opera în proză nu pare neașteptat: dincolo de pasiunea vorbitului în public, talentul dialogului spontan, plin de elemente orale
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
meu stăpîn... ȘTEFAN: Te rogi ca un copil... întîiași dată... DOAMNA MARIA: Întîiași dată... Ah! Moldovo, căci nu ți-e milă... ȘTEFAN: Milă? DOAMNA MARIA: De mine... " (Actul I, scena 5). Simptomatic, Delavrancea lasă piesa să plutească în ireal; teatrul simbolist, pe care autorul nu arăta să-l fi cunoscut, devine prezență discretă, iar drama istorică începe să poarte semnele modernității. In acest basm dramatic cult (mult mai convingător decît naivele basme în proză), lupta se dă, schematic, între buni și
Complexele avocatului de succes by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6211_a_7536]
-
relații în lumea literelor și cu ferma convingere că a devenit scriitor european!) Ca să fim totuși drepți, contemplarea Parisului n-a însemnat doar o nesfîrșită vacanță: D. Anghel a dobîndit, treptat și temeinic, o cultură notabilă, mai ales în ceea ce privește poezia simbolistă europeană. Traducerile din Moréas, Th. Gautier, Henri de Régnier, Francis Jammes, dar mai ales din Verlaine, apărute sub forma unui volum perfect articulat (cel dintîi de la noi), ne arată că maturizarea lentă a tînărului autodidact se realizase cu adevărat. Pe
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
se va vedea că deceniul parizian, sîmburele existenței scriitorului, nu trecuse în zadar. Faptul că Dimitrie Anghel începe prin a scrie poezie nu trebuie să ne mire: primele sale încercări literare (sub forma unor imitații după Eminescu), ca și atmosfera simbolistă de la Paris, îl convinseseră de superioritatea absolută a versului asupra oricăror alte forme literare. Iată însă că volumul In grădină contrazicea de la primele versuri ideea curentă despre poezie: e un imens poem închinat florilor, scris în același tip de vers
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
Nicolae Manolescu Când, la sfârșitul secolului XIX, scria memorabilul vers „de la musique avant toute chose", Verlaine definea o noua arta poetica, aceea simbolista, subliniind preeminența elementului muzical. N-avea cum să-și închipuie că muzica va fi în secolele următoare, împreună cu poezia, cea dintâi artă interzisă de anumite regimuri politice. De curând, grupările extremiste care controlează mare parte din Somalia au decis prohibirea
Muzica înainte de toate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6301_a_7626]
-
Leipzig, tulburau bucuria și generozitatea pe care i le insuflau lui Caragiale compozițiile lui Mozart și Beethoven. Fără îndoială, rezervele pe care le avea față de muzica lui Wagner pot fi asociate rezervelor pe care scriitorul nostru le avea față de poezia simbolistă, care, așa cum se știe, l-a considerat pe compozitorul german un îndrumător estetic. Aversiunea față de muzica lui Wagner mergea până la a abandona spectacolul, așa cum s-a întâmplat la Scala din Milano, cât la scena din Rheingold, cu piticii fierari, și-
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
credo parnasian impune artistului o cunoaștere profundă a tuturor resurselor limbii. Pentru Théophile Gautier, acest lucru înseamnă senzații plastice, imagini pitorești, dar și simfonii de culori. Symphonie en blanc majeur anunță deja corespondențele baudelairiene, dar și sonetul Voyelles al poetului simbolist Arthur Rimbaud. Jocul subtil al sinesteziilor este revelator pentru asocierea culorii albe durității pietrelor, dar și subtilității muzicale a unei lumi ce depășește universul cotidian: „le marbre blanc”, „la laiteuse opale” etc., culoarea albă este un simbol al purităț ii
Théophile Gautier și cutia Pandorei by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/5310_a_6635]
-
mic”, ceea ce face să fie preferat „fluviul lui Heraclit”. Pofta de exotism e indenegabilă la acest Homo viator, care mărturisește că „mama m-a făcut/ călătorind”. Nebănuite sunt căile Domnului! Una din ele iată că trece pe un bătătorit teren simbolist.
Între credință și simbolism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5120_a_6445]
-
vină (poemele se pot citi la orice vârstă), ci diferența enormă de registre. Nu poți vorbi despre cele ale trupului într-o limbă care aparține mai curând sufletului. În fond Decameronul, lubric cum e, n-a fost scris în cafenelele simboliste. Nici n-ar fi putut să fie. Poemul poate fi frumos (și, întâmplător, chiar este) dar, din nefericire, cu totul ineficient: "Acea după-amiază, acea după-amiază...// Mai îndepărtată decât era precambriană, decât/ jurasicul și triasicul, decât brontozaurii, trilobiții, celenteratele,/ Mai îndepărtată
Poezia se predă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6665_a_7990]
-
mici compoziții de cameră, în gamă minoră, discrete și elegante. Virtuoz al versului, ritmurile lui rămîn însă catifelate, fără nimic mecanic, fără sunet de alămuri. Modelul lui Coșbuc a fost preluat, în cazul lui Iosif, de un poet cu sensibilitate simbolistă, perfect contemporan literaturii de la începutul secolului al XX-lea. De altfel, Iosif nici nu a fost un „țăran": citadin de origine, fiu de profesor, el evocă lumea rurală cu distanțare implicită, figurînd un sat mai degrabă ornamental. Dacă traducerile din
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
voioși la cîmp deschis/ Și-mi pare că a fost un vis / Furtuna trecătoare!... (Furtuna). Mai interesant devine Șt. O. Iosif - poet al erei moderne. Evocînd temele dragi semănătoriștilor, el lăsa impresia că urmează mai degrabă o modă; cînd atmosfera simbolistă îl captează însă, pare a redeveni el însuși. Brusc, atmosfera fin-de-siècle se instalează spontan. („Te simți mai singur astă sară/ Mai mohorîtă-i azi odaia.../ Auzi cum șiruie afară,/ De-a lungul streșinilor, ploaia!" - Singur); cadrul rustic dispare, poetul devine un
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
pe teme paseiste ori rurale (din Patriarhale, 1901), melodia versului ștergea, la Iosif, semnificația temei. Există, fără îndoială, în liedurile lui zăcăminte de sentimentalism, dulcegării și autocompătimire, exprimate prin diminutive și termeni familiari; dar, în cele mai bune exemple, adierea simbolistă trece pe deasupra cuvintelor, transformînd lamentația semănătoristă în poezie autentică: „Torcea, torcea, fus după fus,/ Din zori și pînă-n seară;/ Cu furca-n brîu, cu gîndul dus,/Era frumoasă de nespus/ În portu-i de la țară...// Căta la noi așa de blînd
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
adăuga multe altele, se înrudesc între ele profund prin tehnica adoptată. Versul scurt, de factură înșelător-populară (ca în Doina), se distanțează mult de folclor prin ritmurile sofisticate la care apelează (peonul); limbajul, de simplitate lexicală aparentă, atestă o vîrstă figurativă simbolistă și un metaforism avansat; desenul s-a esențializat, este unul în sepia, detaliile picturale dispar și rămîn doar contururile. Plecînd de la „doină", Iosif ajunge la muzica savantă de cameră, interpretată cu precizia instrumentistului virtuoz. Dincolo de valoarea ei estetică lipsită de
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
Poate că situarea sub semnul „modernismului antimodern” teoretizat, între alții, de A. Compagnon, ar fi mai productivă și mai adecvată pentru întreaga atitudine a scriptorului Fundoianu/Fondane. Relectura Priveliștilor și a altor poeme din periodice - mai ales de după 1917, cele simboliste fiind doar niște exerciții corecte „de școală” - tinde să confirme o atare ipoteză, în frunte cu ciclurile Herța, Cîntece simple, Provincie ș.cl. „Antipeisajul” sau „antipastelul” au sens doar prin raportare la noțiunile „tradiționale” de peisaj sau pastel. Iar combinația de
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
Sonia Cuciureanu Reprezentant de seamă al teatrului simbolist, Maurice Maeterlinck se confruntă de la început cu o enormă provocare. Convins că „simbolul nu suportă prezența activă a omului”, el crede că diminuarea prezenței umane în universul scenic este absolut necesară. De aici necesitatea estompării oricărei aluzii la real și
Maurice Maeterlinck și „oaspetele necunoscut“ by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/4679_a_6004]
-
diminuarea prezenței umane în universul scenic este absolut necesară. De aici necesitatea estompării oricărei aluzii la real și izolarea în lumea inconștientului, a presentimentelor, a coresponden- țelor misterioase. Tentat inițial de poezie, Maeterlinck o consideră forma cea mai potrivită universului simbolist, capabilă de a stabili o „o nouă legătură de la vizibil la invizibil, de la temporal la etern.” (v. Maurice Maeterlinck- Théâtre, Préface ,t.I, Fasquelle ed, 1921, p.XVI ). Volumul de versuri Serres Chaudes (1889) este o dovadă în acest sens
Maurice Maeterlinck și „oaspetele necunoscut“ by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/4679_a_6004]
-
Parnasului pentru marile legende ale lumii, Maeterlinck le pune în slujba căutării misteriosului necunoscut. Golaud îl ucide pe fratele său Pelléas, asemenea lui Absalom, fiul lui David, asasinul fratelui său Amnon, sau Cain, ucigașul lui Abel. Personaj misterios al teatrului simbolist, moartea rămâne mereu într-o invizibilă prezență. Ea este Intrusa pe care nimeni n-o vede, dar o simte bătrânul orb, a cărui infirmitate este numai exterioară. Orbirea cea mai gravă, orbirea spirituală, apare însă în Les Aveugles. Conduși de
Maurice Maeterlinck și „oaspetele necunoscut“ by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/4679_a_6004]
-
este mereu urmărit de ideea prezențelor multiple, specifice spectacolului teatral. Chinuit de gândul că teatrul nu poate transmite fidel intențiile autorului, că între el și public se interpun numeroși intermediari, actorii, regizorul, scenograful, Maeterlinck , ca și alți teoreticieni ai teatrului simbolist, recomandă, în special, lectura. Ideea nu este deloc nouă, dacă ne gândim la acel „spectacle dans un fauteuil” al lui Alfred de Musset sau la cunoscutul „théâtre en liberté” la care visa Victor Hugo, sigur, din rațiuni diferite, cum ar
Maurice Maeterlinck și „oaspetele necunoscut“ by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/4679_a_6004]
-
o operațiune necesară de reconfigurare a istoriei poeziei din prima jumătate a secolului trecut, în care binomului Sburătorul - Gândirea trebuie să îi adăugăm un al treilea pilon, reprezentat de marii poeți „inclasabili”, cum ar fi Bacovia - care nu mai este simbolist decât pentru elevii liceelor proaste -, Ion Vinea și, iată, Gellu Naum. Nu în ultimul rând, ediția Simonei Popescu arată negru pe alb în ce constă anticiparea postmodernismului în poezia lui Gellu Naum, care, chiar dacă mulți dintre optzeciști n-au citit
Invitație la relectură by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4987_a_6312]
-
Citadelei, Fortificației, Carantinei) trecutul unui oraș pus mereu în situația să se apere. Dar să revin la Perpessicius. Liceul l-a făcut la „Bălcescu” , între 1902 și 1910, perioadă în care mai fuseseră elevi acolo Bazil Munteanu, Mihail Celarianu (poetul simbolist), poetul Leon Feraru (cel cu Maghernița veche), Vasile Băncilă, Cezar Papacostea (clasicistul). Debutul literar al lui Perpessicius s-a petrecut tot la Brăila, în 1911, cu o schiță care i-a apărut în revista „Flori de câmp”. Student la București
Perpessicius și Brăila by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5523_a_6848]
-
singuratice îndrăznesc să-și caute cerul, peste consistenta lor eleganță, ca și când dincolo de marginea tabloului începe o altă gradină... Nici aici artistul nu face risipă de culoare, lucrează parcimonios și poate că și din cauza asta obține efectul maxim, ca un poet simbolist, ce știe că ar putea sufoca poezia sub prea multe cuvinte...
Arta cu sufletul la gură? by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5525_a_6850]
-
face auzită ici-colo, dar atitudinea dominantă este de stoică resemnare. Goga este rapsodul unei lumi care supraviețuiește doar în nostalgia cronică a poetului. E o poezie de aspect neoromantic, retorică în felul celei a urmașilor lui Hugo, peste care reforma simbolistă a trecut fără să lase urme. Nici sugestivă, nici obscură, în pofida aerului hermetic pretins de G.Călinescu, este o poezie declarativă, patetică, sentimentală și câteodată plină de furie. Nicio emoție din rândul celor strict individuale ale modernilor nu răzbește în
Octavian Goga (1 aprilie 1881-7 mai 1938) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5647_a_6972]
-
stabilității malurilor, ce era? Era o greguería. Astfel a ieșit din urna cerebrală acest cuvânt...” Dorința secretă a malului de râu, strigătul inconștient și nedeslușit al ființelor și deopotrivă al lucrurilor, iată o aspirație avangardistă, nutrită de reminiscențe romantice și simboliste. Greguería este așadar destinată unui conținut inefabil, având, precizează altundeva RAMÓN, „îndrăzneala de a defini ceea ce nu poate fi definit, de a captura ceea ce este trecător, de a nimeri sau a nu nimeri ceva care poate să nu se găsească
„Un avangardist surâzător“ – Ramón Gómez de la Serna by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3329_a_4654]
-
vă împărtășesc sentimentul pe care l-am trăit că cititor, căci nu consult cartea ci o citesc, si anume, sentimentul de a citi un fabulos român al spiritualității europene. La acest sentiment duce, desigur, studiul introductiv, dar și expunerea mișcării simboliste specifice în fiecare țară, precum și alternanta portretelor spirituale ale poeților cu poezia lor, toate expuse cu atâta acuitate și înțelegere. De la impulsul de a cerceta un compendiu am fost repede captivat de fantastică dramă spirituală în care ne lăsați să
Ștefan J. Fay și contemporanii săi by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6274_a_7599]
-
mai multe vieți romanțate, după opinia criticii literare „constituind partea cea mai durabilă a operei sale". Membru al Academiei Franceze (1938). 5 Paul-Pierre Roux, numit Saint-Pol-Roux (n. 1861 - m. 1940), poet și dramaturg, supranumit „Magnificul". Precursor al poeziei moderne. Poet simbolist francez. 6 Francis Joseph Thompson (n. 1859 - m. 1907), poet, prozator și eseist. Se constituie, de asemenea, într-un caz insolit al literaturii engleze.
Ștefan J. Fay și contemporanii săi by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6274_a_7599]