434 matches
-
poeziile solicită în special văzul. „Joc de-a stelele”, meșteșugul poetic e omologat, metaforic, cu olăria: „Să modelăm cuvintele ca olarii lutul”. Vorbind în termeni conceptuali, climatul propice unei asemenea poezii nu este cel romantic, cu atât mai puțin cel simbolist (cu toate că în cazul acesta nici unul, nici altul nu e ocolit), ci climatul clasic. Era în firea lucrurilor ca, la început, într-o perioadă în care poeții aveau de ales, dacă voiau să publice, între reportaj și discurs pe teme date
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
Țara noastră”, „Hyperion” ș.a. Publică două cărți de versuri, Spleen (1930) și Nemesis (1936), reluate în antologia Cântecul spiralelor (1969), unde adaugă un grupaj de poezii „din periodice și inedite”, datate între 1936 și 1961. A semnat și Ecaterina Catrinaru. Simboliștii sunt modelele indubitabile ale poeziei scrise de S., pentru care tristețea, dezolarea, singurătatea, inutilitatea, nevroza constituie note definitorii. Orașul, „abator, sanctuarul umanității carnivore” (Civilizație) sau „Oraș sepulcral, cu toamne târzii,/ Cu lungi bulevarde,/ - Grele cascade, / De melancolii” (Provincială), accentul pus
SANDULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289467_a_290796]
-
poeziei române în părăsirea liricii intimiste pentru una patriotică și în separarea politicianismului de literatură. Al. Macedonski face elogiul creatorului (Poezia și poetul). O rubrică de portrete, intitulată „Nemuritorii” și semnată Aristarch (Al. Macedonski), prezintă scriitori străini, romantici, parnasieni, naturaliști, simboliști, dintre care unii s-au impus pe teren românesc datorită „Literatorului”. Macedonski este printre primii care scriu la noi despre Baudelaire și Maurice Rollinat. Sunt prezentați Jean Richepin, Leconte de Lisle, E.A. Poe, Théophile Gautier, prerafaelitul Dante Gabriel Rosetti, Lamartine
LUMINA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287904_a_289233]
-
lunii martie 1994, mai multe ziare pariziene anunțau moartea lui L., poet „francez de origine română”, găsit înecat în Sena. Primele texte poetice ale lui L. sunt încă marcate de o retorică grandilocventă, mascând cu greu „reziduurile” sentimentaliste ale ultimilor simboliști români. Dar în afara acestor ecouri perfect explicabile în climatul literar românesc al epocii, se observă, chiar și aici, utilizarea, cu o surprinzătoare ușurință, a ultimelor achiziții ale poeticii moderne. Tânărul L. își bazează discursul poetic pe deconstrucția sintaxei, pe reînnoirea
LUCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287859_a_289188]
-
adunate în volumul Zvonuri din necunoscut (1921), sunt marcate de influențele parnasiano-simboliste specifice cercurilor frecventate (Macedonski, „Vieața nouă”). Unele par mici colecții de recuzită, mizând mai mult pe forța de iradiere a unor cuvinte și sugestii. Mirificul „departe” invocat de simboliști este localizat prin Saturn, în atmosfera căruia ar pluti câte un „Trup mlădios de Saturnină, ființă stranie stelară,/ Cu siluetă de femeie, țesută-n raza cea mai clară”. În alte fantezii câmpul poetic e traversat de figuri himerice, fiecare rostindu
SPERANTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
fantastic/ Din piatră de zăpadă”. Aici „sunt flori crescute-n nori”, fantome „de sânge de roze”, ape „de dantele/ și de fluturi vii”, „fântâni perverse”. Este și spațiul decorurilor și romanțelor simboliste. Zbuciumul lăuntric, nevroza și viziunea spirituală din estetica simboliștilor lipsesc, substituite de „lungul extaz de oriental” al imaginilor colorate și feerice, cu originea în versul lui D. Bolintineanu sau în cel al lui Al. Macedonski, după cum „balurile albe și lumea de mătase” țin de atmosfera serbărilor galante verlainiene. Totul
STEFANESCU-EST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289909_a_291238]
-
el în frunte, a întemeiat, în 1886, revista „Le Décadent”. Altă „școală”, formată în același an, în jurul lui Stéphane Mallarmé, și-a însușit apelativul propus de Jean Moréas, editând periodicul „Le Symboliste”. De aici, dubla denumire, mult timp, a curentului: simbolist și decadent. Până după al doilea război mondial au apărut sinteze franceze de istorie literară ce prezintă curentul de la finele secolului al XIX-lea ca având două aspecte: s. și decadentismul, reunind „simboliști” și „decadenți”. În prima categorie intră poeți
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
Stefan George, austriecii Hugo von Hofmannsthal și Rainer Maria Rilke, rușii Veaceslav Ivanov, Konstantin Balmont, Valeri Briusov, Aleksandr Blok, Andrei Belâi, ucraineanul Maxim Râlski, ungurii Ady Endre, Babits Mihály, Kosztolányi Dezső. Mai importantă pentru evoluția artei decât producția lirică a simboliștilor (nu și a marilor predecesori) a fost poetica simbolistă. Aceasta a fixat, în istoria spiritului, momentul în care poezia ajunge la conștiința de sine. „Poetul simbolist - constată Guy Michaud - «știe ce face», e conștient de arta sa”. Pentru el actul
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
Endre, Babits Mihály, Kosztolányi Dezső. Mai importantă pentru evoluția artei decât producția lirică a simboliștilor (nu și a marilor predecesori) a fost poetica simbolistă. Aceasta a fixat, în istoria spiritului, momentul în care poezia ajunge la conștiința de sine. „Poetul simbolist - constată Guy Michaud - «știe ce face», e conștient de arta sa”. Pentru el actul poetic nu e extaz sau delir, ca în viziunea lui Platon, ci elaborare lucidă, „facere”. Cu un cuvânt arghezian - „iscusire”. Prin s., largo sensu, poezia și-
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
ruinelor tragice, iar în Dedicație, o erotică de N. Davidescu, versul central e „Și-n sufletu-mi prea sunt adânci ruine”. S. obține colaborarea sau acordul de reproducere de la scriitori notorii din școala macedonskiană și minulesciană, nu și din grupul simboliștilor „academici” de la „Vieața nouă”. Spirit tutelar, Al. Macedonski acceptă prezența pe prima pagină, în numărul 2, cu violentul poem Ură (apărut încă în 1883, în „Literatorul”, și inclus în volumul Excelsior din 1895), într-un moment când poetul era mai
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
sau la proza rusă contemporană ilustrată de F. Abramov, Vasili Șukșin, Valeri Rasputin. Dintre lucrările reprezentative ale lui Ș. se remarcă volumul Filosofsko-esteticeskaia mâsl’ i russkaia literatura (1995), în care analizează gândirea filosofică și estetică la prozatorii „generației vârstnice” a simboliștilor ruși, ale căror modele au fost Vladimir Soloviov, Friedrich Nietzsche și Arthur Schopenhauer. De asemenea, Filosofia mitului în literatura rusă (1996), carte scrisă în românește, este o substanțială prezentare a imaginarului mitic în literatura rusă de la creația romanescă simbolistă a
SOPTEREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289791_a_291120]
-
moderniștilor”, contra celor de la „Vieața nouă”, contra lui Duiliu Zamfirescu, a lui E. Lovinescu (mai ales când acesta reclamă „intelectualizarea” producției literare românești), a lui Al. Macedonski (Se mișcă fosila!), împotriva „minulescianismului” ori a susținătorilor legitimității, la noi, a curentului simbolist etc. Sunt atacuri cărora li s-a reproșat, chiar în epocă, caracterul „rudimentar”, forța lor, asigurată de vehemență, de violența limbajului fiind, totuși, incontestabilă. Concomitent, criticul de la „Ramuri” dă expresie admirației față de „literatura de preoți luptători” a ardelenilor, față de poezia
TOMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290218_a_291547]
-
șoptite. Poetul e cel ce comunică semenilor apariția miracolului, epifania: „Auziți, se desfac / frunzele merilor, prunilor, / caisul își aprinde florile. / Oameni, e ceasul minunilor” sau: „Ascultați: își scoate colțul un mugur dintr-o ghindă”. Deși nu are mari afinități cu simboliștii, U. cultivă uneori estompa, încețoșarea contururilor, umbratilul: „În astă-seară / umbrele altfel coboară. // Pasul lor moale. // Când răsare luna / sosesc câte una. Nu le auzi, parcă e toată / lumea de câlți sau de vată”. După definiția lui Eugen Simion, poetul, „bolnav
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
ZORILE, publicație apărută la București, bilunar, între 15 aprilie și l iunie 1912. Director: N. N. Hêrjeu. Articolul-program Ca să se știe! pledează pentru urmarea exemplului clasicilor, respingându-se „literatura impotentă și ambițiile naufragiate ale simboliștilor”. Poeții revistei sunt Oreste, N. N. Hêrjeu, Ion Al-George, Nichita P. Macedonski, proza este semnată de Waldemar, iar un text dramatic, Sapho, dă Ion Al-George. Se evocă personalități (N. Iorga, B. Delavrancea, Mihai Eminescu), se comentează spectacole teatrale la rubrica intitulată
ZORILE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290753_a_292082]
-
ermetizant, dar ermetismul este limitat la suprafața versului. Spiritul elegiac din adâncurile ființei nu împiedică însă manifestările exuberante, simpatic teatrale în relațiile obișnuite de viață. Poezia este fastuos erotică, plină de aluzii și de solemnități în stilul parnasienilor și al simboliștilor. Z. scrie cu precădere despre eros, adunând în jurul lui toate figurile retoricii. În Umbra paradisului (1970), ca și în alte volume, se întâlnesc, din nou, „lunaticii crini” și „candelele muzicale”, „baletul lebedelor pe ape”, „clavirele de unde”, „asfințitul razelor în urne
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
sufletul o năruire de statui,/ Le-aud cum cad, fărâmă cu fărâmă,/ Vecii de vis în mine se dărâmă,/ Făclii aprinse-n templul nimănui.” Dorința, tragică, de extincție a romanticului sau chemarea, mai relaxată, de dispariție care îl „soarbe” pe simbolist fac loc unei cavalcade înspăimântate spre moarte: „E vremea. Noaptea va veni curând/ Și vântul urlă ca un lup flămând.../ Și-ascute timpul coasa lângă tine./ Dă pinteni Morții. E târziu de-acum...”. Nu atât veșmintele sufletului romantic sunt noi
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
nostalgia vidului originar. Mai dispersat în fragmentele universului și ale timpului decât la romantici, sufletul nu încetează totuși să aspire la un punct de idealitate, îndepărtat de contingent la o distanță măsurabilă în absolut. Trecut prin ontologia banalității sufocante a simboliștilor, încercat de fiorul metafizic expresionist, poetul recuperează romantismul printr-un proces de o specială clasicizare a atitudinii. Simptomatice sunt unele texte din Visuri în vuietul vremii, unde se abandonează declarat elementul circumstanțial, ocazional, în favoarea unei viziuni supratemporale. Poezia cantonată în
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
o teorie a „colateralului” însuflețește acest univers: neșansa, nenorocul, boala, degradarea, oroarea, răul interior, moartea - ca premise „pozitive”, ca modalități de a accede la valorile opuse. Discursul poetic se constituie astfel în discurs al unei ontologii. De aceea, analogiile cu simboliștii francezi, cu moderniștii E.A. Poe ori T.S. Eliot, cu poeți precum Emil Botta, Virgil Mazilescu, Cristian Popescu, raportările la optzecism și nouăzecism nu spun prea mult despre adevărul poeziei lui P. E o lirică bine structurată, ce se distinge printr-
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
laborator, fruct rece al inteligenței. Oricare i-ar fi procedeele, poetul continuă să fie mai aproape de Hérédia decât de Verlaine. Noi progrese sunt realizate în Grădina între ziduri, dar și aici simbolismul rămâne în bună parte exterior. P. scrie ca simboliștii fără a deveni simbolist. El împrumută recuzita școlii, vorbește de „domnița-nlănțuită de vrăji medievale”, de parcuri în care „frunza cade arămie”, de „zeul toamnei trist și singur”, de „apele tăcerii”, în care se privește un „palid Narcis”, de „o țară
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
inteligenței. Oricare i-ar fi procedeele, poetul continuă să fie mai aproape de Hérédia decât de Verlaine. Noi progrese sunt realizate în Grădina între ziduri, dar și aici simbolismul rămâne în bună parte exterior. P. scrie ca simboliștii fără a deveni simbolist. El împrumută recuzita școlii, vorbește de „domnița-nlănțuită de vrăji medievale”, de parcuri în care „frunza cade arămie”, de „zeul toamnei trist și singur”, de „apele tăcerii”, în care se privește un „palid Narcis”, de „o țară fabuloasă cu crânguri de
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
în aceeași linie. Noutatea nu e doar de decor și se exprimă într-o subiectivizare sporită, originală, a tablourilor, în muzicalizarea picturii, în lirism. E interesant cum, pe măsură ce se emancipează de influențe, inclusiv de cele simboliste, P. devine cu adevărat simbolist. Henri de Régnier, Albert Samain și Francis Jammes mai ales sunt asimilați personalității proprii, în sfârșit definitiv conturată, iar simbolismul, autohtonizându-se, devine un principal mod al tradiționalismului. Nota individualizantă o dă adâncimea zonelor sufletești. Poetul nu mai zugrăvește peisaje, ci
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
ruinele Târgoviștii, Zburătorul), în versurile lui V. Cârlova (Păstorul întristat, Ruinurile Târgoviștii, Înserare), Grigore Alexandrescu (Miezul nopții, Adio. La Târgoviște, Eliza, Așteptarea, Inima mea e tristă, Candela, Cimitirul, Câinele soldatului, Meditație). Motive poetice asemănătoare, uneori chiar identice, vor apărea la simboliști, îndeosebi la cei originari din Moldova ( D. Anghel, Ștefan Petică, I. M. Rașcu, Barbu Nemțeanu, Demostene Botez), interpretate, firește, cu altă tehnică. Repere bibliografice: Paul van Tieghem, Le Préromantisme, I-III, Paris, 1924-1947; A. Monglond, Le Préromantisme français, I-II
PREROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289012_a_290341]
-
de lirică patriotică - Cântarea eroilor (1933), Hotarele sfinte (1935), Rapsodii românești (1935), poemele din Cruciada noastră (1942); basmele în versuri Povestea ghiocelului (1937), Barbă-Roșie (1940), Crăiasa piticilor (1945). I se acordă Premiul Național pentru artă dramatică în 1943. Înrudit cu simboliștii printr-o vădită propensiune către universul citadin, R. poetizează în Leii de piatră vitrinele luxoase, automobilul, viața elegantă, mondenitatea frivolă, captând rezonanțe și emoții estetizate care îl apropie de lirica lui Ion Minulescu. Descriptiv, este atent la detaliul decorativ, îmbinând
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
susțină literatura nouă: „Simpatia noastră necondiționată va merge către aceia care, oricum și-ar intitula școala din care pretind că fac parte, vor exprima în opera lor sufletul nou al veacurilor.” În ianuarie-decembrie 1930 scoate revista lunară „Îndreptar”, care găzduiește simboliști români și prezintă moderniști francezi mai puțin cunoscuți. Sub cupole de vis (1913) reprezintă prima carte a lui R., cu versuri de factură simbolistă, prin atmosfera lor contemplativă și tonalitatea nostalgică. Sunt detectabile motivele proprii simbolismului, cât și influența, între
RASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289142_a_290471]
-
apare în 1910. Colaborează la „Neamul românesc literar” și „Gazeta Transilvaniei”, apoi la „Luceafărul”, „Flacăra”, „Sburătorul”, „Rampa”, „Universul literar” ș.a. Cultivator al sonetului, M. nu e în volumul de debut și nici în Sufletul grădinei (1920) un parnasian, ci un simbolist minor, descendent din D. Anghel. El cântă „moartea florilor”, înregistrează „visul unui flutur” adormit pe o floare, „rugăciunea florilor”. Tonalitatea și figurația din a doua carte sunt cuprinse rezumativ în piesa titulară: „S-a scuturat o chiparoasă/ Și florile se-
MOSOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288260_a_289589]