4,151 matches
-
că am descoperit-o prin internet, meritul poetului Liviu Antonesei). „Celălalt” Cezar, sportivul, făcuse box. Un box cam cu gardă deschisă, ca mine! Box cu umbrele, aș apela la o metaforă „ baadiană”. Cezar luptase, cum Prevert scria, cu îngerul. Cu Sinele. Luptase a ieși din dualitate. Iar, tot vorba lui Pre vert, „meciul era dinainte trucat”... Notă bene, concitadina mea și a mea traducătoare în engleză, Muguraș Maria Petrescu, care i-a fost prietena și admiratoare, a tradus în 2004, consider
Epistolar în memoriam. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
Experiment Pitești... este impecabila că nerv empatic, înțelegere, sub adevărată dictatură, a Conștiinței...Paul Aretzu ar numi această dictă tură a Conștiinței ( geniului), Stigma. Oare in extenso, un popor nu are și o dictatură a conștiinței colective? Să o numim Sinele Identitar. Diktatura avea kombatanți mercenari, securiștii și turnacii lui Cezar erau aceeași cu ai mei, din illo tempore.... Iată de ce și cum ne-am împrietenit, dincoace de propriile scrieri, de Omul Cezar, cel temut de puterea cazona, de falșii amici
Epistolar în memoriam. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
dau de gândit și mă aștept ca același efect să-l producă ascultătorului; accesibilă, aproape comercială, antrenantă, în stare să creeze obsesii, cu această muzică aș vrea să ies ...pe piață“. Apoi, brusc, Mihai Alexandru se închide în sine. În sinele unde se află muzica sa. Părul lung, alb, statura înaltă, privirea blândă, dar plină de forță, paloarea poetică, toate par îndreptate spre comunicarea cu ceva, cu cineva care... nu ni se arată. Nu vrem să tulburăm muzica. Vrem doar - și
Agenda2004-26-04-b () [Corola-journal/Journalistic/282571_a_283900]
-
evreică cu doar câteva luni înainte de a emigra în Israel. Pomul de Crăciun se împodobea în fiecare decembrie, ca eu să nu simt că sunt altfel decât alți copii; dar eu mă simțeam diferită de când am început să am conștiința sinelui, pe la 5-6 ani. Eu știam că voi crește mare și voi fi erou. Nu știam ce fel de erou, dar era clar că voi salva planeta și voi fi recunoscută public pentru asta; după mulți ani, din visul acesta a
Agenda2004-29-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282649_a_283978]
-
care știe să mintă atât de bine adevărul încât și acesta devine adevărat. 2065. Greșeala neînțeleasă de adevărul Iluziei Vieții se numește iertare. 2066. Fără iluzie, lumea ar fi o stea nevăzută de nimeni. 2067. Iluzia este suprema revelație a sinelui. 2068. Limita dintre iluzie și realitate stă în iubire și teamă. 2069. Cine poate înțelege cu adevărat iluzia fără să o cearnă prin realitate? 2070. Suntem clădiți spre a suferi eșecul realității în fața iluziei dorințelor noastre de desăvârșire tocmai pentru
Culegere de înțelepciune. In: Editura Destine Literare by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/95_a_375]
-
Nikolas Roșe, profesor de sociologie și decan al Facultății de Științe Sociale și Matematice la Goldsmith College, University of London, în cea mai recentă carte a sa, publicată de Cambridge University Press, Inventing Our Selves: Psychology, Power, and Personhood (Inventîndu-ne sinele: psihologie, putere și conceptul de persoana). Am aflat de existența acestei cărți de pe cînd volumul era încă sub tipar, dintr-o colecție de eseuri dedicate temei identității, în care era inclus și un capitol din studiul lui Roșe. La momentul
Vizită la PSI-holog by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17686_a_19011]
-
shrink, chiar dacă autorul nu îl numește astfel. Ambiția psihiatrului (sau a psihanalistului ori psihologului) este de a dezvălui și explică abisurile ființei umane, pe baza tehnicilor sale de investigație, socotite infailibile. Numai că, în procesul investigației, analistul inventează mai degrabă sinele celui analizat, nu îl descoperă că pe un dat preexistent, obiectiv, în așteptarea unei lumînări explicative din afară. Ne-am aștepta, într-o astfel de carte, la o istorie critică a grupării psi, la detalii legate de apariția și evoluția
Vizită la PSI-holog by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17686_a_19011]
-
contemporane. Psihologia este, insistă Roșe, în mod fundamental o disciplină socială, chiar dacă scopul ei explicit este de a studia eul individual. O distincție precum cea dintre psihologie și psihologia socială nu are sens, pentru autor, căci felul în care conceptualizam sinele este influențat de norme și principii transindividuale. De altfel, aici stă foucauldianismul acestui volum, în accentul pus pe legătură între identitate personală și putere, politica, mecanisme sociale de reprimare și subsumare a individului. Disciplinele psy, așa cum le identifica Roșe, sînt
Vizită la PSI-holog by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17686_a_19011]
-
acest context, devine faptul că lui Fidelman nu ii izbutește opera cea mai importantă a vieții sale: un tablou în care vrea să se picteze pe sine-copil și pe mama lui. O parabolă a memoriei, evident, a unei recuperări a sinelui pe baza ipostazelor sale anterioare. Eșuînd în această primă varianta, încearcă să se picteze pe șine alături de sora lui, proiect sortit la fel de puțin succesului. Pînă la urmă va ajunge să pe înfățișeze pe șine, cel din prezent, alături de prostituată care
Autoportret de unul singur by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17703_a_19028]
-
lui Robinson din Vineri sau limburile Pacificului: timpul. Eliminat în sensul că reflecțiile personajului, lipsind, nu mai e teoretizat explicit. Însă el există și în remake, ca temă de adîncime, ca subtext fundamental pentru înțelegerea felului în care se articulează sinele unui Robinson transfigurat. Identitatea lui Robinson, cel eșuat pe insulă, este, inițial, o identitate definită riguros prin repere temporale. De îndată ce își revine din deprimarea morbida a începutului singurătății sale, personajul e obsedat să măsoare cumva scurgerea timpului, chiar dacă e conștient
O altă robinsonadă by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17771_a_19096]
-
vidului, decupate din chiar existența precară și artificială a artistului prizonier într-un sistem totalitar și narcisiac. Instalația video prelungește în alt mediu, si cu ajutorul unui alt suport, probleme de angajament moral și de atitudine artistică oarecum similare. De la introspecția sinelui, în accepțiunea să medicală, de tomografie (Alexandru Antik) - trecînd prin contemplația peisagistica nemijlocita, prin ,,peisajul venețian,, ambalat electronic (Alexandru Patatics), prin reveria secvențiala, estetizanta și lirica (Nicolae Onucsan), prin stocul video de băuturi distilate în regim de unicat, un fel
Bienala de la Venetia (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17787_a_19112]
-
școlarizarea voluntar și temeinic urmărită, între hotarele căreia pășește cu o perceptibila siguranță de sine. Sobru, lucid, cu o răceală ce ține de distanțare, liber de emoție. Un fel de neutralizare ametaforică, opusă exaltării. Încearcă pe cât posibil o obiectivare a sinelui, caută să-și surprindă zvâcnirile lăuntrice, disciplinându-le și contemplându-le cu detașare, dar mănat de dorința de a se descoperi. Nu introspectându-se, ci proiectându-se. Nu afectiv, ci senzitiv, înclinat în același timp spre conceptual, în măsura în care drumul spre opera
Un debut care promite: Bogdan Lascăr by Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/17801_a_19126]
-
zdrobit mai pulsează/ în vîrful fiecărui deget cîte un ochi/ vînat și fără pleoapa deschis." La fel, în Adierea, cuvîntul de negăsit urmează să-și dezvăluie tezaurul secret tot în virtutea unei agresiuni, violentarea ochiului fiind echivalata cu o excavație a sinelui care să conducă la nașterea poemului din tăcere: "crește/ în preajma/ adierea cuvîntului/ pe care nu-l găsesc// O, Doamne/ vîslele tăcerii cum îl străbat/ precum cerul zdrobește marea/ străbătîndu-i ochiul nisipos/ în căutarea unicei perle." Cînd privirea nu se întoarce
A privi, a scrie by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17830_a_19155]
-
de cioburi/ din ochii mei amîndoi/ a putut trece o ființă vie/ și nevătămata s-a întors înapoi?" - Vindecare). Altădată, privirea nu acționează nici asupra lumii, nici asupra ei înseși și nici nu contemplă pur și simplu, ci, încețoșata, lasă sinele să se .ardă incantatoriu într-un peisaj lăuntric obsesiv (Ceață). Ca si privirea, cuvîntul îi apare poetei deopotrivă ca obiect și ca subiect al acțiunii poetice: cuvîntul poate fi născut de poet doar dacă la rîndul sau acesta îl rostește
A privi, a scrie by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17830_a_19155]
-
moarte și mate!". Sau: "și se făcea/ în illo tempore/ ca-n dulap/ hainele mele/ iubeau hainele/ tale, gemînd" (Tratat de psihanaliza). În scrisul acestui autor interiorizarea se vădește atît de avansată, încît ajunge la limita să, care este suspendarea sinelui, absența. Sugerată de dematerializarea (încă senzuala), precum un strip-tease, al lucrurilor, absența devine motivul unui lirism pătrunzător, precum un exercițiu al morții: "razele lunii/ pleznesc/ obrazul oglinzii/ întunericul arde,/ golul aripei înghite/ zborul/ tăcerea servește / mesenii absenți// de abanos noaptea
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17811_a_19136]
-
acoperișul sărman sub care își duc zilele, sau poate dragostea de mamă a Deborei, deși iubirea ei e selectivă și presupune întotdeauna un cuantum de suferință. E o iubire amestecată cu milă și disperare, îndreptată nu asupra celorlalți, ci asupra sinelui care astfel își confirmă sieși că viața e grea și nu merită trăită. De altfel, după ce duce o viață semi-sinucigașă, Debora moare la aflarea veștii că fiul mai mare a fost răpus pe front. Miriam, fiica, înnebunește, iar Ionas, fiul
Religia suferinței by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17202_a_18527]
-
noi. Și, de aceea, poate că tot Styxul e. Orișiunde nu știm, putem presupune. Iar acolo unde știm - interpretăm. 3. Anamorfoze În toate cazurile de mai sus, efectul e tragi-comic, deci frizează abisalul. Căci oglinzile sînt căi către străfunduri. Ale sinelui, sau ale celuilalt, sau ale lumii. Mai ales cînd sînt convexe, cum e cea - celebră - a lui Parmigianino, cel ce ne privește din vitrina de la Kunsthistorisches Museum, ca Meduza de pe scutul lui Perseu. Ne privește pe noi astfel fiindcă s-
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
putea fi diferită fie de realitate, fie de propriu-i chip. Chip care devine astfel (cred) însăși realitatea - o himeră deci - sau o alternativă, o închipuire a acesteia. Poate, un surogat. De fapt, un delegat. Și al realității și al sinelui. Căci fără a o dori - totuși, printr-un fel de exorcism -, naratorul își transferă spaimele asupra unei tinere ce - în oglinzi - în locul propriului ei chip, ajunge să îl vadă, obsedant, pe al lui. În încercarea disperată de a scăpa din
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
mai părăsește din momentul în care el a părăsit-o). Le reflectă în adîncul unei ape, care, în cele din urmă, narcisistic, o atrage și o cuprinde. Moartea Ofeliei - ambiguă pînă la capăt - e, totuși, o izbăvire de fantasme. Ale sinelui și ale Celuilalt. Ale lui Hamlet. Care poate că de-abia acum, la rîndul său, înnebunește. 5. Dincolo de oglindă. Sau, poate, dincoace Într-un capitol care (nu întîmplător și dincolo de mode) se numește "Expoziție" la Impresiile de călătorie în Elveția
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
că s-a îndreptat către oglindă, dar nu ne spune și ce a văzut, sau dacă a văzut ceva acolo. Și nu întîmplător - doar știm că literatura exclude hazardul sau măcar îl "îmblînzește" - chiar în acel moment, apare Celălalt. Contemplarea sinelui în presă aduce moartea sau duce la ezitarea între un tărîm și celălalt. Opinia comună presupune că privirea în oglindă e menită să provoace certitudini. Adică remediul nu la moarte, ci la dubii. Fiindcă ne arată așa cum sîntem. Vii sau
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
De fapt, nimic mai fals - spune Dumas, în scriitura sa atît de criptic-metaforică, încît apare, de aproape două secole, de o banală transparență (sau, invers, în discursul său atît de simplu, încît atinge profunzimile esențiale). Întîi, pentru că orice oglindire a sinelui e doar o viziune. Tot a sinelui, asupra sinelui. Ca orice exces, și acela al lui Narcis duce la vertij, la nebunie. Salvarea vine nu de la sine, ci de la Celălalt. Deopotrivă prieten și dușman. Ludic pervers sau sincer jucăuș. Mai
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
sa atît de criptic-metaforică, încît apare, de aproape două secole, de o banală transparență (sau, invers, în discursul său atît de simplu, încît atinge profunzimile esențiale). Întîi, pentru că orice oglindire a sinelui e doar o viziune. Tot a sinelui, asupra sinelui. Ca orice exces, și acela al lui Narcis duce la vertij, la nebunie. Salvarea vine nu de la sine, ci de la Celălalt. Deopotrivă prieten și dușman. Ludic pervers sau sincer jucăuș. Mai înainte de orice, să nu uităm, oglinda e a unui
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
de exhibiționism al conștiinței: "gol și nerușinat și flegmatic/ mă strecor în sertarul cu patimi/ fac dragoste cu conștiința/ și o las așa dezbrăcată/ s-o admire sau s-o scuipe trecătorii/ eu născutul de toată lumea/ pornesc pe furiș cu sinele dungat / de-a dreptul prin hohotele siberiei/ prin incendiile magnetice ale creierului/ și spre locul nașterii mă trezesc alergînd/ urmărit la tot pasul de Cel care crede/ că traumatismele mele sînt o avere// în versul cu nr. 20 pe piept
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
saturate de extrapolări inutile. Astfel femeia începutului de secol din Femei în fața oglinzii devine o "frumoasă fără corp", o palida și ultragenerală imagine a crizei identității: "Dacă Celălalt a disparut brusc din jocurile imaginației (împrejur nu era nimeni), e pentru că sinele și-a pierdut la rîndul lui substanță". Același lcuru se întîmplă și în cazul Patului lui Procust unde, după observații fine (oglindă "devine, ca și patul ăconjugală, o banală scula profesională" - sublinierea aparține autoarei) apar concluzii inutile, supărătoare: "relația speculara
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
Stefana Totorcea În volumul Volubilis, Simona Popescu își adună eseurile și interviurile risipite prin presă. Cartea se plasează inevitabil în prelungirea celorlalte scrieri ale sale. În "Cuvînt înainte", autoarea arată că aici temele pot fi considerate simple "pretexte" de care sinele se acroșează, importanța fiind traiectoria sinuoasa a acestuia, care astfel se definește și redefinește. De aceea, cel mai interesant aspect al cărții este nu atît tematica la care scriitoarea se raportează, cît modul absolut personal și uneori aproape obsesiv în
Pretexte pentru o spirală a devenirii by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17985_a_19310]