331 matches
-
aproape „imbecil”, să viețuiesc ca și Înainte, deși „eul meu” - sau, mă rog, unul dintre ele! - luase hotărârile cele mai ferme și de bun-simț, cum făceau atâția În jurul meu, În aceeași situație, În apropiere sau la distanță, aflați În aceiași „situație-limită”. Mai mult sau mai puțin „Îngrozit”, am constatat deci că sunt de fapt incapabil de ceea ce se cheamă adaptare, o altă adaptare pe care, iată, unii din jurul meu, scriitori sau nu, inși care mi se păreau nu mai Înzestrați decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
în răstimp de circa 12 ore, iar conflictul propriu-zis nu implică mai mult de trei personaje... Dincolo de etichete, este vorba despre o poveste care te ține cu sufletul la gură despre niște oameni care încearcă să se descurce într-o situație-limită. Un thriller care se întâmplă între cei patru pereți ai unui hotel, într-un oraș din Moldova, în anul 1987. Găbița și Otilia împart aceeași cameră de cămin. Foarte repede ne dăm seama că Găbița trebuie să plece și că
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
adevărul crud cu suflul poeziei. Folclorul indigen favorizează la Asturias aplecarea spre mitologicul local de origine maya, prozatorul preluând și de la suprarealiști imaginea dislocată, fervoarea metaforică și irumperea în subconștient și oniric, iar de la Dostoievski priza la suferință și descrierea situațiilor-limită. Mai pronunțat înnoitoare sunt intențiile volumului Literatura hispano-americană în lumină sistemică (1979), care are o dublă finalitate: cuprinderea întregii arii a literaturilor din America Latină și investigarea lor dintr-un unghi metodologic nou, sistemic. Având izvoare în disciplinele exacte, teoria sistemică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287224_a_288553]
-
zile e un thriller ; sau, mai exact, o dramă construită și filmată astfel încît să fie percepută ca un documentar și trăită ca un thriller. La fel ca într-un thriller, e vorba despre niște ființe umane urmărite într-o situație-limită (implicînd inclusiv un pericol de moarte) care se creează, se agravează și se consumă în răstimp de cîteva ceasuri. și, la fel ca în cele mai oneste documentare, situația pare să se nască din însuși modul de funcționare a realității
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
mă țină așa cum m-a ținut ăsta. și aș mai spune că n-a mai existat niciodată un blockbuster atît de însetat de seriozitate morală. Ceea ce nu pot spune este că mi-a oferit cine știe ce plăcere estetică. E construit din situații-limită care, într-o măsură fără precedent în cinemaul de gen, implică alegeri morale (nu doar pericol fizic). Dar situațiile astea sînt înghesuite una în alta tranzițiile dintre ele sînt uneori la fel de fușerite ca în cel mai vărzos film de acțiune
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
moartea și renașterea se confundă și se interpretează reciproc, într-un text ce stă integral sub semnul paradigmei Matca. Personajul lui S. nu suferă niciodată de claustrofobie existențială, dat fiind că el însuși rămâne totdeauna sursa sensului, pe care în situații-limită îl (re)descoperă printr-o mișcare dinspre exterior spre interior, figurând simbolic o asimilare interioară a straturilor. Asta îl și deosebește radical pe S. de formulele - numai superficial înrudite - ale teatrului lui Samuel Beckett, Eugen Ionescu, Arthur Adamov. Gesticulația, uneori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
neîmplinite (1951), Răspântia (1957), Zile de primăvară (1961), Traista cu umbre (1970), Împăcarea (1981), Aureola iubirii (1988). Proza sa este dominată, mai cu seamă în anii ’50, de poncifele epocii, chiar dacă uneori ideologizarea nu e compactă. Cupluri romantice puse în situații-limită, episoade de pe front și momente de scindare a conștiinței sunt aduse în pagină și ca posibile proiecții autobiografice. O bună parte a scrisului său o constituie memorialistica nedisimulată (Din dragoste pentru Basarabia, 1992, și Copilul din văzduh, 1995). Unele romane
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287464_a_288793]
-
experiențele corporale, ele au, în primul rând, un caracter pur ontologic, desemnând faptul de a exista al omului în multiple planuri. Experiențele sufletești sunt variate, după cum urmează: a) apetențele și plăcerea somatică, reprezentate prin odihnă/mișcare, hrană/băutură, sexualitate; b) situațiile-limită somatice, reprezentate prin senzații fizice sau fiziologice, cu caracter acut, imprevizibil și perturbant, cum sunt: durerea, febra, apneea, stopul cardiac, traumatismele, setea, foamea, oboseala fizică; c) infirmitățile, percepute și trăite ca deficiențe somatice variate: paralizii, deficiențe senzoriale, malformații, amputații, sechele
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
dimensiune ontologică a persoanei. Le vom prezenta pe rând în cele ce urmează. a) apetențele și plăcerea sufletească se manifestă prin senzații sau trăiri de genul: binele, liniștea interioară, fericirea, starea de echilibru sufletesc, plăcerea oferită de izolare, meditația; b) situațiile-limită sufletești au un caracter brusc și perturbă funcționarea normală a vieții persoanei în totalitatea sa; acestea sunt: frica, angoasa, sentimentul de culpabilitate sau păcatul moral, disperarea, presiunea pasiunilor, impresia de dezorganizare a vieții psihice sau nebunia, melancolia și nostalgia, sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
în raport cu situațiile de impas, obstacolele, stările de presiune socială care se opun libertății individuale sau a grupului. În funcție de modul de dispunere a acestor parametri, avem de-a face cu patru tipuri de situații, care ne amintesc, într-o anumită privință, „situațiile-limită” descrise de K. Jaspers. Acestea sunt următoarele: A) „constrângere-securitate”, în care situația este de așa natură încât nu poate fi evitată, dar este totuși estimată într-un context securizant, care permite interiorizarea și obișnuința; B) „securitate-libertate”, ce reprezintă situația cea
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
vedere clinic se observă stări depresive, stări anxioase, episoade confuzionale, decompensări ale psihopaților, stări delirante cu caracter sistematizat de persecuție sau temă mistică. Din cele de mai sus, se constată marele polimorfism al tulburărilor stării de sănătate mintală, legate de situațiile-limită datorate războaielor, precum și deportărilor sau internărilor forțate în lagărele de muncă, prizonieratului de război, dar și detenției indivizilor sociopați delincvenți din penitenciare. Toate acestea pun serioase probleme de sănătate mintală, pe care acțiunea de igienă mintală și societatea trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
și succesul fiind două alternative ale existenței umane (V. Jankelevitch, M. Ralea). În ambele situații personalitatea umană este direct și profund angajată, în sensul direcției de evoluție a acesteia. Faptul ne face să ne gândim la relațiile care există cu „situațiile-limită” descrise de K. Jaspers. În orice caz, ceea ce are importanță pentru noi este implicarea stării de sănătate mintală în situațiile vieții trăite de individ și necesitatea adoptării a unor acțiuni de psihoigienă cu rol protector. Capitolul 16 Psihoigiena vârstei a
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
-i ofere bătrânului un climat emoțional-afectiv pozitiv; evitarea încredințării sale în grija unei sau a unor persoane străine sau a internării acestuia într-un azil. 3. Perspectiva morții Pentru K. Jaspers, „moartea este ultimul termen”, el incluzând-o în grupa „situațiilor-limită”. După părerea lui, perspectiva morții poate fi considerată din mai multe unghiuri: biologic, psihologic, social, moral și religios. Idei importante referitoare la problema morții găsim la Platon, Seneca, Boetius, Sf. Pavel, I. Kant, A. Schopenhauer, M. Heidegger, M. Scheler, M.
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
multe unghiuri: biologic, psihologic, social, moral și religios. Idei importante referitoare la problema morții găsim la Platon, Seneca, Boetius, Sf. Pavel, I. Kant, A. Schopenhauer, M. Heidegger, M. Scheler, M. Florian. E. Kübler-Ross se ocupă de problemele persoanelor aflate în situații-limită (suferințe cronice, boli incurabile) și descrie cinci stadii de evoluție clinică: denegația sau refuzul acceptării perspectivei morții în urma depistării unei boli incurabile; mânia, starea de agitație la aflarea situației respective; târguiala cu medicul sau cu sine însuși: „poate nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
sentimentul de izolare; incomunicabilitatea; abandonarea și lipsa de securitate a persoanei; pierderea sentimentului vieții ca necesitate. Eutanasia pare a fi conformă cu sentimentele de libertate și de liberă opțiune ale persoanei. De fapt, ea este masca unei disperări în fața unor „situații-limită”, o formă de suicid. Ea este expresia unei incapacități de a se mai suporta pe sine însuși într-o asemenea situație. Este conștiința sfâșiată a propriei degradări biologice, psihologice și sociale. Dar ea este și sentimentul unui abandon moral și
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
atât în sfera psihologiei, cât mai cu seamă în cea atât de nuanțată și aparent mult mai supusă hazardului reprezentată de psihopatologie) implică punerea individului într-o anumită situație: întâlnirea dintre „eveniment” și „individ”. Este ceea ce K. Jaspers a numit „situație-limită”. Persoana și derularea existenței sunt „circumscrise” în „limitele” acestei situații conflictogene sau tensionale. În această situație în care individul este angajat în totalitatea sa, el este forțat să opteze pentru o soluție la acțiunea evenimentului, de regulă psihotraumatizant, cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
trăite, persoana „răspunde” prin mobilizarea mecanismelor sale de apărare, pentru a se putea adapta. Mecanismele de apărare intră în acțiune în mod automat, inconștient. În această situație, modul de a se prezenta al persoanei se află în raport direct cu „situația-limită”, și în aceste noi circumstanțe ea devine o „persoană-limită”. Mecanismele de apărare apar sub forma unor veritabile „simptome de criză” ale persoanei și sunt următoarele: refularea, cu izolarea emoțională a individului; proiecția speculară, catartică sau complementară; introspecția, mecanism complementar al
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
se convertesc în simptome clinice. În această nouă situație, cazul-limită reprezintă etapa „preclinică” a bolnavului (vezi schema următoare). p. 136 1) Persoană normală 2) Caz-limită 3) Caz clinic A) Mecanisme de apărare B) Simptome clinice Orice individ angajat într-o situație-limită devine o persoană-limită, în mai multe sensuri: în planul conștiinței sale, în sfera acțiunii, ca tip de reacție emoțională. Atitudinea persoanei-limită se caracterizează prin următoarele: a) nu crede în limite (persoanele aflate într-o stare de criză sufletească sau bolnavii
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
de disperare și ideea de suicid, ca „soluție” a ieșirii din situație; e) atitudinea finală de resemnare, de renunțare la luptă și de acceptare a situației ca o „fatalitate” imposibil de depășit. În felul acesta, orice persoană angajată într-o situație-limită devine o persoană-limită. Ea este obligată în mod absolut și excesiv să reflecteze asupra situației respective, precum și a limitelor care i se impun, dar, în același timp, să și adopte o soluție, să opteze pentru o rezolvare a impasului. E.
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
în mod absolut și excesiv să reflecteze asupra situației respective, precum și a limitelor care i se impun, dar, în același timp, să și adopte o soluție, să opteze pentru o rezolvare a impasului. E. Kübler-Ross a analizat „reacțiile persoanei” în situații-limită și a descris în acest caz existența a cinci faze obligatorii. Ea s-a referit la bolnavii cronici incurabili (leucemii, cancere) sau la persoanele care, având afecțiuni oculare grave, ajung să-și piardă vederea. Cele cinci faze descrise de E.
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
alternativă normală a bolii, care este alternativa patologică. Sunt multe „aspecte intermediare” care nu privesc în mod direct domeniul clinicii psihiatrice, dar care, totuși, reprezintă modificări importante ale sănătății mintale, ale vieții individului. Acestea intră sub incidența igienei mintale. 2. Situațiile-limită Desfășurarea vieții este legată de diferitele „evenimente” și „situații” cu care persoana vine în contact, pe care le asimilează sau cu care se confruntă, construindu-și din aceste întâlniri experiența sa personală. În toate cazurile, raportul „persoană-situație” este o confruntare
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
individuală, de acțiune sau spirituală. În acest sens, situațiile pot fi: situații banale, obișnuite, lipsite de o semnificație anumită, care constituie experiențe deja cunoscute de individ și care nu mai pot influența în mod deosebit viața acestuia; situații închise sau „situații-limită”, de tipul celor descrise de K. Jaspers, care „închid” individul, suprimându-i libertatea și orice contact cu lumea, orice formă de comunicare, angajându-l în totalitate în situația respectivă; situații deschise, de tip opus celor „limită” descrise de K. Jaspers
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
o persoană se află într-o situație determinată, unică, ea nu poate trăi fără să lupte și să sufere. Ea își asumă niște culpabilități, știind că va muri. Aceste patru elemente (lupta, suferința, culpabilitatea și moartea) reprezintă, după K. Jaspers, „situațiile-limită”. Ele sunt „momente-cheie” sau „critice” ale existenței umane, în cursul cărora individul, confruntat cu „evenimentele neobișnuite” ale vieții, va reacționa în mod paradoxal. În acest sens, G. Marcel afirmă că „esența omului este de a fi în situație”. Pentru K.
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
umane, în cursul cărora individul, confruntat cu „evenimentele neobișnuite” ale vieții, va reacționa în mod paradoxal. În acest sens, G. Marcel afirmă că „esența omului este de a fi în situație”. Pentru K. Jaspers o situație de viață devine o „situație-limită” în momentul în care existența se apropie de frontieră sau când se transformă în altceva, în raport cu ceea ce este în mod obișnuit pentru conștiința ființei umane, în ordinea empirică. Acest „altceva” este „transcendența”. Situațiile-limită nu variază. Ele sunt definitive și opace
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Jaspers o situație de viață devine o „situație-limită” în momentul în care existența se apropie de frontieră sau când se transformă în altceva, în raport cu ceea ce este în mod obișnuit pentru conștiința ființei umane, în ordinea empirică. Acest „altceva” este „transcendența”. Situațiile-limită nu variază. Ele sunt definitive și opace, întrucât noi nu mai putem vedea nimic altceva atunci când suntem angajați în ele. Ele sunt direct, imediat și adânc legate de viață. „Situația” aparține ca eveniment existenței, „limita” aparține conștiinței. Orice persoană, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]