214 matches
-
de F. Philippi și reluată în 1928 de G. Treiber și E. Jekelius. Astfel, ei localizează Brașovul inițial în cetatea de pe Tâmpa, de unde s-ar fi transmis mai apoi așezării din vale. Etimologic, ei considerau numele "Barasu" ca provenind din slavonul "baras", însemnând „cetate” sau „adevăr”. Totuși, G. Kisch încearcă în 1929 o nouă derivare a celor două toponime, "Corona" și "Brașov", după lucrarea lui F. Philippi: "krun", care ar fi însemnat „ienupăr” sau „brădișor”, de unde numele de "Brașeu" > "Bră(d
Brașov () [Corola-website/Science/296936_a_298265]
-
Dudești, Boian, Precucuteni, Gumelnița), epoca bronzului (culturile Tei, Monteoru, Coslogeni), epoca fierului (culturile Halstatt, Latène). Prima mențiune documentară a localității pare a fi cea din catastifele Brașovului, în anul 1529. Localitatea este atestată documentar sub numele "Eșteu" într-un pergament slavon, emis la cancelaria lui Mihnea Turcitu la 6 iulie 1585. Din acest document reiese că așezarea are vechime de câteva secole, fiind recunoscută de comercianții de chilimuri și scoarțe. Printr-un document emis la 30 septembrie 1591 voievodul Ștefan Surdul
Mizil () [Corola-website/Science/297024_a_298353]
-
Țaratului de Vidin era românească (astăzi românii sunt majoritari încă în zona rurală), iar religia încurajată de țarii români din dinastia Asăneștilor ai Imperiului valaho-bulgar au solicita la Roma trimiterea unui nunțiu papal pentru revirimentul latinității în lupta contra asimilaționismului slavon. Denumirea maghiară "Bolgárcserged", la fel ca și vechea denumire românească "Cergău Șcheiesc", păstrează amintirea venirii bulgarilor. Odată cu Reforma protestantă bulgarii catolici din Cergău și-au pierdut limba și au devenit evanghelici (luterani). Ulterior, satul ajungând posesiune a Arhiepiscopiei Române Unite
Cergău Mic, Alba () [Corola-website/Science/300234_a_301563]
-
Plavia este un sat în comuna Iordăcheanu din județul Prahova, Muntenia, România. Cadrul geografic. Localitate dispusă în sudul comunei Iordăcheanu, pe malul stâng al râului Cricovul Sărat. Denumirea localității derivă din slavonul « Plavi » = ceva ce plutește sau « plavie »=insulă plutitoare formată din plute, nămol și pietroaie. În sanscrită « plava »=a înota, a pluti, a fi ajutat. Istoricul, în general, necunoscut. S-ar putea să fi luat ființă prin secolul al XVIII-lea
Plavia, Prahova () [Corola-website/Science/301704_a_303033]
-
de "Cârța Română" ("Kerch Olacorum"), a fost populat din evul mediu timpuriu și până în prezent predominant de români, spre deosebire de Cârța Săsească. Originea numelui este fie de origine slavă, derivat din etimonul vechi slav "kurčo" (loc defrișat, curătură), respectiv sinonimul său slavon "krč" sau "krči", sau de origine germană, preluat de la mănăstirea Cârța. În cea de-a doua variantă originea numelui este explicată etimologic din germanul "Kerz(e)" (în trad. "lumânare", "candelă"), denumirea latină a conventului mănăstirii Cârța fiind "Sancta Maria de
Cârțișoara, Sibiu () [Corola-website/Science/301702_a_303031]
-
sunt propuse a fi eliminate treptat din limba curentă. Ortografia propusă este cea etimologică, ca în limba franceză, în deplină concordanță cu spiritul epocii, când oamenii de știință români reușiseră să elibereze limba națională din „haina slavonească” (trecerea de la alfabetul slavon la alfabetul latin) și luptau pentru o limbă română curată. Adversarii curentului latinist și elementele alogene din societate au făcut o primire ostilă monumentalei lucrări, serios documentată, declarând fără o solidă argumentare că ortografia etimologică și parte din vocabularul propus
August Treboniu Laurian () [Corola-website/Science/300767_a_302096]
-
Rebrișoara este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Se află într-o zonă muntoasă. Numele așezării vine de la termenul slavon "Rebro" însemnând „coastă” sau „colină”, termen care desemnează râul care străbate regiunea și satele de pe cursul său. Râul apare în documente la 1380 sub denumirea de "Rivulus Rebre". Localitatea Rebrișoara este situată în partea central-nordică a județului, în bazinul Someșului
Rebrișoara, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300888_a_302217]
-
în 1245 într-un document al regelui maghiar Bela al IV-lea prin care vorbea de ținutul Vallis Rodnensis (Vallis Vallachis), care se bucură de drepturi și imunități deosebite avute din vechime. Numele localității se pare că ar proveni din slavonul "CHSECH" care înseamnă vițel (legat, poate, si de neamul cehilor și moravilor care ocupau odinioară întreg spațiul panonic). Numele se datorează faptului că locuitorii acestor meleaguri, valahi, se îndeletniceau cu creșterea vițeilor. În documentul emis de regele maghiar localitatea apare
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată din satele Lipovu (reședința) și Lipovu de Sus. Cătunul Lipovu a apărut pe hartă în Valea Teiului, toponim existent și astăzi în pădurea Radovanului. După Iorgu Iordan denumirea ar proveni de la slavonul "Lipa", ("tei"), iar alte versiuni nu se justifică. Lipovu este încă din anul 1569. Numele îi vine de la pădurea de tei care înconjoară locul unde a existat așezarea inițială. Iorgu Iordan precizează etimologia slavonă a Lipovului de la Lipa - tei. Multe
Comuna Lipovu, Dolj () [Corola-website/Science/300405_a_301734]
-
fost cel mai vechi local de învățătură. La centrul acestei tinde era așternut nisip pe care anumiți copii învățau scrisul prin apăsare cu degetul sau cu un bețisor. Cititul se învăța pe cărțile din biserică, toate fiind scrise cu alfabetul slavon. Învățătorii erau popi și dascăli (cântăreți). Printre primii popi care au învățat pe copii carte la această biserică au fost popa Ion Popescu și Deaconu din Ciulavi. Mai este o biserică în cimitirul de la Curpenel. Atât cea de la Dudăi cât
Curpen, Gorj () [Corola-website/Science/300459_a_301788]
-
se transmit din generație în generație și pe care unii autori localnici de monografii ale satului au încercat să le augmenteze cu detalii reale sau miraculoase greu verificabile. Deși dobridorenii îi atribuie origini fabuloase (romane, hunice, gotice etc.) numele este slavon. Vine de la Dobraia Dolina (Добраиа Долина = „Vale Bună”, în chirilică), expresie folosită probabil de păstorii sârbi și sloveni care au întemeiat satul sau au poposit acolo în jurul anului 1000. Este un nume potrivit cu locul, care este o vale roditoare a
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
de origine dacică, precum Bârsa, Bârlad sau Bârzava, radicalul bâr însemnând oaie. Mai există și antroponimicul masculin Bârcă, cu un eventual echivalent feminin, Bârca. Numele de Siliștea Crucii arată că acolo a mai fost un sat, o seliște, conform termenului slavon, marcată de o cruce. Satul Urzica dezvoltându-se, o parte dintre locuitori au roit , adică s-au mutat mai încolo, mai aproape de ogoarele lor, formând un pui de sat, Urzicuța, care este mai mare acum decât matca sa. La fel
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
existau barații în orașele Câmpulung-Muscel, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Bacău, Baia, Cotnari, Suceava etc. Biserică Bărăția din București datează din secolul al XVII-lea. Numele provine de la cuvântul maghiar ""barát"", care înseamnă „frate”, prin extensie „prieten”, „călugăr”, derivat și acesta din slavonul "braț", „frate”. Pentru ortodocșii din spațiul extracarpatic, numele de „barați” era dat, în general, călugărilor franciscani, prin urmare bărățiile erau mănăstiri franciscane. În terminologia mai veche mânăstirile catolice sunt atestate în limba română sub denumirea de cloașter (din ).
Bărăție () [Corola-website/Science/299685_a_301014]
-
român și a culturii sale în Evul Mediu, se adresează în aceeași măsură istoricului, filologului și lingvistului. Studiile sale, ample comentarii privind probleme și fapte de limbă, se opresc în special asupra lexicului documentelor slavo-române. (Glose române într-un manuscript slavon din secolul al XVII-lea: "Un lexicon slavo-român din secolul al XVII-lea"). Contribuie la elaborarea primului regulament unic al facultăților de litere și filosofie din țară (1897). Ioan Bogdan a găsit aceste glose, în anul 1890, într-un manuscris
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
și vreo 70 în limba slavonă. Ele au primit denumirea de „glosele Bogdan”. Cel mai frecvent, glosele cuprind unul sau două cuvinte, rar o propoziție sau o frază, prin care se glosează (traduc sau explică) cuvinte din textul "Sintagmei". Textul slavon a fost datat, de Magdalena Georgescu, (care l-a editat în 1982) pe baza filigranelor hârtiei, între 1516 și 1536, iar de R. Constantinescu, la cca 1520. Nu există în manuscris nici o datare a momentului scrierii gloselor. Există indicii că
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
l-a editat în 1982) pe baza filigranelor hârtiei, între 1516 și 1536, iar de R. Constantinescu, la cca 1520. Nu există în manuscris nici o datare a momentului scrierii gloselor. Există indicii că glosele au fost scrise după scrierea textului slavon, și nu concomitent cu acesta, cum considera R. Constantinescu. Ca urmare s-a considerat că ele au putut fi scrise, cu aproximație, după 1516/1531 și înainte de 1616/1631, deoarece prezintă fenomenul de rotacism, cu ultima atestare în această vreme
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
această opinie s-a raliat și Magdalena Georgescu. Alexandru Rosetti sugerase ideea unei localizări în nordul Transilvaniei sau în Maramureș. Se presupune că glosele au fost scrise de un călugăr sau cleric ortodox, cu scopul de a ușura înțelegerea textului slavon. Ele au interesat, deoarece un manuscris slavon, copiat probabil în sec. al XVII-lea, găsit de R. Constantinescu tot la Moscova, le reproduce direct. Ion Gheție și Alexandru Mareș plasează „glosele Bogdan” între scrierile de drept ecleziastic, și anume ca
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
Georgescu. Alexandru Rosetti sugerase ideea unei localizări în nordul Transilvaniei sau în Maramureș. Se presupune că glosele au fost scrise de un călugăr sau cleric ortodox, cu scopul de a ușura înțelegerea textului slavon. Ele au interesat, deoarece un manuscris slavon, copiat probabil în sec. al XVII-lea, găsit de R. Constantinescu tot la Moscova, le reproduce direct. Ion Gheție și Alexandru Mareș plasează „glosele Bogdan” între scrierile de drept ecleziastic, și anume ca texte literare originale.
Ioan Bogdan () [Corola-website/Science/299889_a_301218]
-
omul Dostoievski apelând la scrierile lui de ficțiune și nu la cele politice. Dostoievski a folosit adesea în cărțile sale citate și aluzii biblice, influența principală aparținând în special celor patru Evanghelii sau Apocalipsei lui Ioan. În "Frații Karamazov", limbajul slavon bisericesc se amestecă adesea cu rusa vernaculară, dar aceste nuanțe se pierd după traducere: spre exemplu, dublete ca "jitié" ("житие", "viață sacră") - "jizn`" ("жизнь", "viață"), "lik" ("лик", "fața lui Hristos" sau "fața spirituală a omului") - "lițó" ("лицо", "față"), "lobzánie" ("лобзание
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
morminte: în partea de sud-vest cel al episcopului Leontie (Lavrentie) și cel din nord-vest care aparține lui Roman I (1391-1394). Mormântul episcopului Leontie (Lavrentie) s-a putut determina luînd în considerare tradiția orală și un izvor scris. Într-un document slavon din secolul al XVI-lea se menționează că "în Rădăuți, în Episcopie, sfântul Leontie făcătorul de minuni zace cu trupul întreg" Urmează apoi mormântul domnitorului Roman I, fratele lui Ștefan I și nepotul lui Bogdan I. Pe lespedea funerară se
Mănăstirea Bogdana () [Corola-website/Science/298412_a_299741]
-
Kaiser și cu goticul "Káisar". Contracția "цесарь" în "царь" a apărut pe calea scrierii rapide a titlurilor în vechile manuscrise bisericești slavone, (vezi și articolul tilo). Un asfel de exemplu poate fi văzut în cele mai vechi copii ale manuscrisului slavon Cronica anilor de odinioară (Повесть временных лет). În Europa creștină, folosirea titlului de împărat este mai mult decât o chestiune de paradă. Un rege recunoaștecă biserica îi este egală sau chiar superioară în problemele religioase, împărații se consideră superiori. Această
Țar () [Corola-website/Science/298465_a_299794]
-
moartea lui, în aprilie 1508. Cinci dintre fiii lui au fost domni ai Țării Românești. A avut 5 copii din căsătoria sa cu domnița Cătălina din Sărata: A mai avut și doi fii nelegitimi: În timpul domniei sale a fost tipărit Liturghierul slavon al lui Macarie (1508) în spațiul românesc, reprezentând prima carte românească în istoria literaturii române, finalizat la data de 10 noiembrie 1508. Este înmormântat la Mănăstirea Dealu din Târgoviște.
Radu cel Mare () [Corola-website/Science/307025_a_308354]
-
unor manuscrise importante pentru toate popoarele din aria de cuprindere culturală a Europei de Est. În finalul cărții, M. demonstrează cu argumente noi că versiunea greacă a "Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie" a fost tradusă după originalul slavon. Pe aceeași direcție tematică și cu o finalitate declarat comparatistă se înscrie volumul "Cultură și literatură română veche în context european" (1979). Studierea surselor medievale în limbile latină, greacă și slavonă conduce la cunoașterea limbii române cu existență de sine
Gheorghe Mihăilă () [Corola-website/Science/307204_a_308533]
-
studierii limbilor literare romanice". București, 1962; S. B. Bernstein, "Gramatica comparată a limbilor slave", București, 1965, "Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie". Text ales și stabilit de Florica Moisil și Dan Zamfirescu. Cu o nouă traducere a originalului slavon de G. Mihăilă. Studiu introductiv și note de Dan Zamfirescu și G. Mihăilă, București, 1970, 1971; ed. a II-a, 1984; "Glume din Gabrovo". Culese și repovestite de Ștefan Fărtunov și Petăr Prodanov, București, 1973; "Învățăturile lui Neagoe Basarab către
Gheorghe Mihăilă () [Corola-website/Science/307204_a_308533]
-
Nicolae Nicoară"." Biserica "Cuvioasa Paraschiva" a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național din România în anul 2010 (). La mănăstirea Feleacu a fost copiat un liturghier slavon, în 1481, și un tetraevanghelier, în 1488, din ordinul arhiepiscopului Daniil care-și avea reședința aici.
Biserica ortodoxă din Feleacu () [Corola-website/Science/307541_a_308870]