272 matches
-
de mult, ori, cine știe, nici n-au existat vreodată. Amnistiați, acești bărbați se pot întoarce la treburile lor de mai înainte, ca unii care, curați ca lacrima, devin refolosibili. Trăim în zodia materialelor recuperate, cruțând pădurile, adâncurile unor mine sleite, omul refolosibil, cu experiența dobândită și multiplicată în intervalul de meditație pe care i l-a pus la dispoziție administrația penitenciară poate, reocupându-și locul, elibera nenumărați tineri pentru aventura de peste hotare, unde să valorifice inteligența și puterea de muncă
Formula ideală a reconcilierii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16078_a_17403]
-
și al „seniorilor” cărora li se amenajează cămine bucolice, în realitate veritabile ospicii destinate pacienților aflați în demență galopantă), repudierea lor e evidentă. Nimeni nu vede în vîrstnici o sursă de virtuți, seniorii fiind senio confectus, adică ființe cu puterile sleite. Iar compasiunea e indiciul sigur al lipsei de iluzii de care ești înconjurat, căci simți cum în jurul tău se face un pustiu pe care nu-l mai umplu decît gesturile grijulii ale apropiaților, acele gingășii tandre cuvenite moșnegilor care nu
La force des choses by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5766_a_7091]
-
adică redobândirea suflului și, implicit, a sufletului) reușește în cele din urmă, iar în „ochii” brusc deschiși ai poemului se văd lucruri simple, esențiale, familiare: „case, dealuri, mesteceni”. În alte versuri, metafora poemului care deabia mai respiră reapare din nou. „Sleit, jupuit, bolnav de-oboseală”, acesta zace printre smârcuri. În pofida stării deplorabile, agonizante, poemul își păstrează aura de noblețe, căci este „poemul care nu poate fi împărțit cu nimeni/ pâinea noastră/ cea de toate zilele”. Versuri sensibile, de vibrație interioară comunică
Versuri convingătoare, lirism de calitate by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/2560_a_3885]
-
Pe de altă parte, într-un monolog autoironic, se portretizează ca fost amant, vreme de patru sute de ani, al reginei virgine, Elisabeta I, dar ajuns acum, la bătrânețe, după ce și-a petrecut viața îngrijind cuvintele, într-o stare de plâns: „sleit și bătrân acum,/ simt cum mă privesc/ ca pe un pericol/ și mă jefuiesc - obscen/ ca pe un lucru”. Cam în acest mod contrapunctic ar trebui citit întregul volum. O primă parte, mai agitată, mai zgomotoasă, mai sarcastică, cu intervenții
Versuri convingătoare, lirism de calitate by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/2560_a_3885]
-
asistăm astăzi la anestezierea tot mai accentuată a voinței ca principiu vital. Nu concepe să scrie o carte cu un personaj oarecare, care să nu reprezinte chintesența occidentalului de început de secol XXI: bogat dar/și nefericit, o figură antropologică sleită, pe cale de extincție. La adăpostul ficțiunii și totodată mult mai credibil astfel, romancierul francez anunță cu exasperare moartea lui homo occidentalus. Cu exasperare, pentru că ține să se acrediteze drept un luptător pînă la capăt. Dacă Foucault conchidea cu moartea omului
Scandalosul Michel Houellebecq by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13496_a_14821]
-
așa ca să nu murim de foame. Apa, însă, nu ajungea la toți. Coșmarul acestui drum a durat cîteva săptămîni. În drum se întîmplau de toate: unii bătrîni mureau, unele femei nășteau... Cînd am ajuns la Omsk, în Siberia, toți eram sleiți de puteri. La Omsk, în gară, iarăși am fost selectați.(...) Noi am nimerit la o fermă din raionul Marianovka... În acea vară am dormit cu toții într-un grajd de viței, în care păduchii și ploșnițele ne mîncau de vii...” Semnal
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3130_a_4455]
-
capătul unor nesfîrșite persecuții și umilințe, a încercărilor de a părăsi țara, pe termen scurt sau lung: Se împlinesc zece ani de cînd am început să mă ocup de literatură în U.R.S.S.(...) La sfîrșitul celor zece ani, cu puterile sleite, fără să fiu în stare să mai trăiesc, otrăvit, știind că între hotarele U.R.S.S. nu-mi pot publica, nici pune în scenă textele, adus în situația să-mi pierd mințile, mă adresez Dumneavoastră și vă rog să interveniți pe
Zoia Denisovna Pelț by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7347_a_8672]
-
de după-amiază”, până la una din descrierile Alexandriei: „Auzind- o cum rostește versurile, atingând cu tandrețe fiecare silabă a grecului visător și ironic, am mai simțit o dată puterea ciudată și echivocă a orașului - peisajul lui aluvial, de șes, și miresmele lui sleite -“. (Ibidem, p. 21) Unul dintre personaje, cuprins la un moment dat de un „sentiment al dezrădăcinării și al eșecului“, nu ezită să recite ultima strofă din poemul Orașul al lui Kavafis: „Cuvintele bătrânului poet năvăliră în mintea lui Nessim ca
Centenar Lawrence Durrell by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/4513_a_5838]
-
de aici și șansa minimă de a avea un destin cultural. Situația fericită e că stofa fizicianului e cu mult mai bună decît cuvîntul pe care îl folosește. Altfel spus, intenția lui Basarab Nicolescu are o noblețe pe care ariditatea sleită a noțiunii de transdisciplinaritate nu o surprinde defel. Autorul vrea ca ruptura dintre științe și religie să fie depășită, dar cazul său e al unui intelectual de rasă pe care urechea limbii îl trădează atunci cînd își alege termenii-cheie. Biologii
Transa fizicianului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4914_a_6239]
-
regăsească rictusul primordial și mîrîitul cu care depărtați înaintași își apărau prada. De ce unii, altfel oameni subțiri, se prăbușesc în abisul dorinței de-a ucide, cît mai mult, și cînd vînătoarea s-a terminat privesc în jur cu ochii goi, sleiți, ca și cum s-ar fi întors din locuri de care nu-și aduc aminte?" (Titus Popovici, Cartea de la Gura Zlata) E de presupus că locurile "de care nu-și aduc aminte" sălășluiesc mai departe în cutele subconștientului și folosesc clipele prielnice
Epistolă către Odobescu (X) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7791_a_9116]
-
De ce trebuie să semene banda sonoră a unui loc cultural cu cea a unui parc de distracții pentru copii, mi-e greu să înțeleg. Adaug că atunci cînd foamea de carte era concurată de foamea cealaltă, mai banală, aceleași sandviciuri sleite te făceau să meditezi, prin prețul lor înghițit la repezeală, la valoarea durabilă a cărții. M-au captivat cele 12 cărți pe care mi le-am cumpărat (la care adaug vreo cinci-șase primite) anul acesta, în cele două zile, vineri
Tîrgul de Carte Gaudeamus – Noiembrie 2004 by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/12264_a_13589]
-
în vatra/ Și în tine, Doamne, culcat/ Peste pieptul, ce încă mi-e germinație./ Tu m-ai rănit de mic copil,/ Mi-ai dat să sug./ De atunci am crescut laur și în toate/ M-am războit că un rug./ Sleit șunt de fără prihana,/Aur învins, dar hotărîtă glorie" (Rănirea). Asemenea lui Blaga, poetul în discuție ține cumpănă între Pan și Elohim, deopotrivă prezenți în pietrificarea idolatriei și în frăgezimea mugurelui efemer: "Șunt prin pietrificare și prin coiful mugurelui/ Păzitorul
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
pot, ajunge, Doamne! M-ai bătut destul! Ajunge Doamne! Am înțeles! Lasă-mă! Ajunge Doamne! Am înțeles! Iartă-mă!" (p. 383). Femeii îi rămâne interzisă până și efemera fericire de a-și reconstrui, departe de țară, o viață și așa sleită: cei doi sunt uciși la graniță, chiar de călăuzele lor. Mor fără să se zbată. Recviemul este dublat de viziunea existențialistă: înstrăinați de ei înșiși și de trecutul lor, cei doi rămân încremeniți în propriul zid; călătoria salvatoare îi trimite
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări (II) by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8430_a_9755]
-
încât crăpa, ca varul întins. Frigul părea s-o însoțea fără leac, își strângea brațele de la un umăr la altul și așa se putea vedea cât de subțire îi era trupul. Carnea nu adăuga nimic peste oasele șalelor, iar sânii, sleiți cum erau, abia dacă puteau umple scobitura pieptului. Gura îi era, însă, neobișnuit de vie pentru făptura aceea îndeajuns de firavă pentru a trece, în orice clipă, înainte și înapoi, prin chepengul care ținea granița dintre tărâmuri. Buzele îi erau
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
Daniel Cristea-Enache Cu proiectul Despre omul din scrisori, deschis prin analiza epistolarului eminescian, Dan C. Mihăilescu intră abrupt într-un paradox. Cărticica lui s-a născut dintr-o profundă antipatie față de e-mailuri, "trepidante, reci și sleite", încercând să ne smulgă din "imperiul nenorocit al acestor file, insert, delete, send, fwd". În stilul său atât de plastic, criticul ajunge să echivaleze neutrele messages și attachments cu niște "clămpăniri de fălci de rechin". Botul înfricoșător al timpurilor noi
Eminescu pentru toți by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7362_a_8687]
-
mică distanță în timp pe teme asociate. Mungiu nu lasă loc pentru speranță, nu lasă loc pentru o rază de lumină în filmul său, și nu întâmplător, ultimele scene au loc într-un întuneric punctat bolnăvicios de lumina oarbă, murdară, sleită a unor becuri, pe când filmul francez trimite această rază de speranță. În filmul lui Mungiu nu există ispășire pentru că în lumea respectivă nu există păcat, ci legile rudimentare ale supraviețuirii pe care instinctul le precizează, iar altruismul nu-și primește
Tați, mame și fii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7001_a_8326]
-
armată existau metode sigure de redresare. Cu ea, un civil, o femeie fragilă, nu știe cum ar trebui să procedeze. Se preface că nu o vede. Nici de data asta, ea nu-și pune întrebări, nu-și răspunde. Se simte sleită ca o fântână din bărăgan. Mâine, da. Mâine va merge la doctorul Damian, singurul tămăduitor în care are încredere oarbă. El este mai mult alchimist decât psiholog, dar o va invita totuși, pe sofaua aia verde și cu flori de
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
până la apus, când șarpele moare Atins cu o nuia de alun. Rochia ei roșie, ca păcatul... De departe, rochia ei roșie doarme-n somnul mătăsii Mângâind câte-un deal, încă unul Și tot nu-i de-ajuns și tot mai sleite-s Flăcările care ard iluzorii păduri. Rochia ei roșie ca păcatul Micșorează lumini foșnitoare Lucruri și ființe tac asurzitor Aud numai pași alunecând Fără sunet, fără urme lăsate pe asfalt, În preajma ei uneori se și moare Câteodată de-a dreptul
Poezie by Carmen Focșa () [Corola-journal/Imaginative/3554_a_4879]
-
aproape nimic o casă privirea ei întoarsă-i moștenire stoarsă ciur prin care zorile se cern scormonind cotloane ca niște hăuri de pîslă forfecînd hățișuri de coridoare înguste unde lumina e o cusătură în trecere pe acolo și pîrîie șfichiuie sleită în vîlvătăi lingușitoare și doar un murmur răzbate „mă voi îngropa în poezie ca o secure a războiului la mare adîncime acolo tăișul nu mai poate fi ocolit"' una din acele clădiri cu o cruzime mocnită de aisberg depozitare fără
Poezie by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/6179_a_7504]
-
Emil Brumaru Interpretează Radu Beligan Nu-mi lustruiește sufletul c-o cîrpă Muiată-n untdelemn de fluturi groși Nici o iubită. Se încleie-n bîrfă Rozmelcii, cîndva prieteni mincinoși. Și mă lovește-n tîmplă cărămida Moale de-amurg, sleită peste-oraș. Degeaba saltă-n grajduri verzi omida Momindu-mă s-o-ncalec. Rămîn laș În praf de-odaie. Pipăi sfînt cu buza gura de-abis a ceștii de cafea. Mi-s clipele-n derîdere de-a dura Stoarse-n nămoluri
Sonet dezamăgit by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/15606_a_16931]
-
a găsit sfîrșitul în valuri. Apoi fugi și, după luni de peregrinare, ajunse în bordeiul părinților ei din satul Vlădeni, unde, la întrebările sătenilor, mărturisi că părinții ei au murit. Mai rătăci somnambulă vreo trei zile prin porumbiști și, apoi, sleită, căzu jos și începu să ronțăie din știuleții de porumb încă în lapte. Și-a dat seama că moartea nu o vrea. Umblă năucă prin sate și orașe pînă ce jandarmii o aduseseră înapoi la Vlădeni. Reveni în bordeiul părinților
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
lâncede de soare? Când vântule, din amintiri, cobori, Trecând târziu, prin calma mea paloare... Sau în acele nerostiri pierdute De-a lungul tinereții zburătoare, Ca un covor de amintiri țesute Ce te apasă, chinuie și doare... Poate târziu, în clipele sleite, Sub goana timpului mereu arzând, Ce-au mistuit făpturile iubite Și-au calcinat fuioarele de gând...
M? VOI CUNOA?TE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83825_a_85150]
-
timid pulsul domolindu-i bătăile Ruptă de realitate urc treptele flacărilor mă ascund departe de respirația dominatoare a viscolului alb neobosit apoi aștept o nouă dimineață Necruțător și hapsân vântul se întoarce din drum pentru o ultimă rafala în timp ce noaptea sleita de puteri se întinde letargica pe nemărginirea albă dureros de tăcută
Viscol by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83355_a_84680]
-
adus bluze pe gât! Pampas mânca. Mânca niște jumări vechi, pe care le scotea cu gheara ei neagră dintr-un borcan unsuros. Că e murdar ce iese, zicea ea mereu, nu ce intră în gura omului. La gură avea grăsime sleită. I am zis să coasă steagul și m-am întors fuga la primărie. — Băieți, a-nceput Manciuzdă, ca la noi la nimeni. Să nu furați din camion. Dacă puneți mâna în camion, ăia sunteți, ați înțeles? Am zis toți că
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
mă desparte în două tabere// o voce: - privește în bethleemuri/ au crescut aripile/ și cu alte vieți pleacă" (Peisaje umane, I). Sau această înfruntare a morții pe un portativ teluric și marțial, adîncind tema crizei de conștiință a unei epoci sleite: "cînd moartea aruncă pe masă o mînă de pămînt/ dovedește astfel că acul busolei/ e țeava de pușcă uitîndu-se la tine/ în timp ce privirile tale ascut/ săbiile de Damasc/ iar asfințitul sîngeră/ cît toți răniții unui secol/ umflînd gurile de canal
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]