636 matches
-
continuitate / 46 Mihai Ralea / 49 Curajul talentului / 55 Despre invectivă / 57 Vorbe mari / 60 Sentimentul agonal / 63 Despre simțul practic / 66 Nivel estetic / 70 Ispita jurnalului / 73 Despre arta memoriilor / 76 Fantezie și imaginație / 82 Precizări despre fantastic / 86 Reabilitarea sofiștilor / 89 Despre negativism / 93 Un critic se naște ca Pallas Athena / 95 M. Ungheanu: „Pădurea de simboluri” sau: despre stil / 98 Un pedagog de școală nouă / 102 Conul de umbră / 105 Șicane colegiale / 107 Pentru plăcerea disputei / 110 Ex confusione
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
vizibilă la moment dat, într-un loc dat, într-un timp dat. Cât despre ceea ce a trecut, nimic nu ne spune că va fi întotdeauna vorba de un adevăr... Montaigne ia pe cont propriu opțiunile adversarilor emblematici ai lui Platon, sofiștii, pentru care omul este măsura oricărui lucru. Opinia prezentată ca o certitudine definitivă cristalizează o stare de lucruri punctuală, repede perimată însă. Relativism, perspectivism: nu poți găsi o altă armă mai eficientă contra pretențiilor la adevărurile eterne. Cele ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să considerăm adevărul ca pe o formă luată la un moment printr-o percepție, o afirmație relativă: este adevărat ceea ce pare adevărat momentan, înaintea unei depășiri posibile și probabile. Pretinsul pyrrhonism al lui Montaigne asunde un relativism și un perspectivism sofist - în sensul filosofic al termenului: Protagoros și Gorgias, relativiști și perspectiviști susțin și ei niște adevăruri. în primul rând: omul este măsura oricărui lucru. Dar când, în Eseuri, sunt condamnați creștinii care distrug civilizațiile din Lumea Nouă, în 1492, constatăm
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
natura îndrăgostită de plăcere” -1Să-ți muști limba și s-o scuipi... Tot așa cum Hipparh pitagoricianul are un discurs vag inspirat din materialismul lui Democrit, Anaxarh - supranumit Preafericitul - este categorisit printre discipolii filosofului din Abdera, deși unii fac din el un sofist, un cinic, un pyrrhonian... Este adevărat că, pe atunci, nu exista aceeași manie a clasificărilor ca acum, iar un filosof își fabrica fără probleme mica lui gîndire personală efectuând colaje din fragmente împrumutate din diferite doctrine. Fiecare prelua ceea ce prezenta
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
trupul, dorința, socialul, natura sau familia. Plăcerea definește în consecință bucuria de sine ca o suveranitate realizată, cucerită și radioasă. MOMENTUL AL DOILEA îNTREBUINȚĂRI TERAPEUTICE ALE CUVÂNTULUI: SOFISTICA ANTIPHONIANĂ V ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire” -1Reparații pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. însuși termenul de sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în consecință bucuria de sine ca o suveranitate realizată, cucerită și radioasă. MOMENTUL AL DOILEA îNTREBUINȚĂRI TERAPEUTICE ALE CUVÂNTULUI: SOFISTICA ANTIPHONIANĂ V ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire” -1Reparații pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. însuși termenul de sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ANTIPHONIANĂ V ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire” -1Reparații pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. însuși termenul de sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi filosof idealist ori materialist, sau a merge la Lyceu ori în Grădină, a trăi ca un epicurian, a te reclama
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a fi socratizat îceea ce corespunde exact contrariului unei povești de iubire platonică): iată tot atâtea ocazii de a da naștere la judecăți greșite, contradicții și interpretări eronate. Pentru cei mai mulți - de altfel, chiar în virtutea uneia dintre accepțiile din dicționar -, termenul sofist îl califică pe amatorul de argumente insidioase; sofisticarea ar fi o operațiune care urmărește să înșele prin adăugarea unei aparențe în stare să ascundă adevărul; sofisticăria desemnează o subtilitate excesivă și supusă greșelii; Littră adăuga chiar și o sophisterie, azi
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
supusă greșelii; Littră adăuga chiar și o sophisterie, azi ieșită din uz. în toate cazurile, trebuie mers la definiție pentru a găsi accepția inițială și referința la filosofii Antichității grecești. De altfel, cel mai mare adesea, ezităm să le recunoaștem sofiștilor calitatea de filosofi și vorbim de gânditori sau de retori - tot atâtea moduri de a cauționa notița redactată sub ochii lui Platon, care-i privește la fel de binevoitor pe atomiștii din Abdera: niște dușmani și nimic mai mult. Nici măcar niște adversari
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
niște adversari care trebuie respectați și criticați fără a le deforma tezele. Nu: niște dușmani, într-adevăr, acesta-i termenul potrivit... Totuși, ansamblul dialogurilor lui Platon se plasează sub semnul acestei gândiri, fără de care n-ar mai fi fost același: sofiștii creează, cel puțin din câte putem aprecia, formulează cu acuratețe tezele esențiale contra cărora autorul dialogului Phaidon luptă în mod reactiv: relativismul, individualismul, perspectivismul, omul ca măsură a tuturor lucrurilor, realismul empiric, materialismul fenomenalist, imanența monistă, dispensarea de o lume
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
folosirea agonică a retoricii, scepticismul politic, refuzarea cultului legii, democratizarea culturii, coborârea filosofului în arena publică. Și adică ei n-ar fi filosofi,? Să nu uităm originea aristocratică a lui Platon, ea explică multe lucruri, dar mai ales disprețul față de sofiștii care cer să li se plătescă lecțiile. într-adevăr, aproape toți provin din clasa de mijloc și niciunul nu dispune, asemeni lui Platon, de venituri familiale care să-i permită să trăiască fără a munci și a-și valorifica talentele
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
venituri familiale care să-i permită să trăiască fără a munci și a-și valorifica talentele și cunoștințele. Platon detestă medierea salariului, ca toate persoanele destul de înstărite pentru a-și permite să disprețuiască trivialitatea banului. Itineranți, proveniți din medii modeste, sofiștii dispuneau doar de acest mijloc pentru a-și asigura subzistența. Lui Platon nu-i plac săracii obligați să muncească; și nu-i apreciază nici pe filosofii care acceptă să caute contactul cu publicul pentru a-i da acestuia mijloacele de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu publicul pentru a-i da acestuia mijloacele de a se forma verbal și intelectual, pe fond și în formă, permițându-i să aibă în vedere o eventuală accedere la funcții importante în cadrul democrației grecești. Ceea ce mai detestă Platon la sofiști e faptul că ei democratizează cultura și cunoștințele, că intervin în locuri publice, că nu-și aleg auditoriul și nu-l izolează într-un loc rupt de lume - într-o Academie, de exemplu - și că acceptă o interacțiune cu el
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și răspunsurilor: să te amesteci cu plebea, cu te miri cine, cu oamenii de jos, cu cei lipsiți de orice rang, să lucrezi sub cerul liber!, iată tot atâtea păcate de moarte pentru filosoful cu sânge albastru. Versiunea platoniciană cu privire la sofiști a triumfat și multă vreme acestor filosofi li s-a contestat până și dreptul la titlul generic - ca și în cazul lui Democrit. Clasificarea convențională i-a transformat în presocratici - gânditori care anunță și pregătesc, încă incompleți, nedesăvârșiți, un fel
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
contestat până și dreptul la titlul generic - ca și în cazul lui Democrit. Clasificarea convențională i-a transformat în presocratici - gânditori care anunță și pregătesc, încă incompleți, nedesăvârșiți, un fel de aperitiv filosofic. în realitate, și cronologiile o dovedesc, toți sofiștii gândesc și activează în calitate de contemporani ai lui Socrate: unii, ca Protagoras din Abdera î492-422 î.Hr.), Gorgias din Leontinoi î485-380 î.Hr.) și Prodicos din Kea î470 î.Hr.?), s-au născut înaintea lui Socrate î469-399 î.Hr.), alții după el, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
îndelungate cercetări, a fost fixată recent în anul 411 î.Hr. -, biografia și chiar personajul, pentru că multă vreme s-a pus întrebarea dacă nu cumva acest nume ascunde două identități, după care s-a conchis că au existat două persoane: un sofist și orator, Antiphon al nostru, și un retor zis „din Rhamnonte”. Mulțimea activităților acestui personaj, care s-a manifestat în toate domeniile, starea lacunară a suporturilor, incertitudinile privitoare la amestecul său într-o lovitură de stat în favoarea oligarhiei, aparenta contradicție
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Socrate îi răspunde că el predă virtutea, că esențialul e în altă parte, că Antiphon greșește crezând că fericirea depinde de ceea ce bei și mănânci, de hainele pe care le porți ori de drahmele pe care le ai în pungă. Sofistul propovăduiește libertatea și facilitatea existenței pe care le reprezintă banii, nu ca scop, ci ca mijloc de a te emancipa față de contingențe și de a-ți făuri libertatea. Socrate al lui Platon - probabil departe de Socrate cel istoric! - afirmă că
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
suferinței care l-a adus pe pacient la domiciliul filosofului. Detaliile acestui tratament al sufletului prin verb erau cu siguranță consemnate în cartea sa Arta de a scăpa de mâhnire, dar lucrarea n-a mai fost regăsită... I se recunoștea sofistului o imensă putere de convingere, o putere de foc verbală considerabilă. Ne imaginăm ce terapeut a putut fi. Opțiunea lui materialistă, monistă, imanentă îi permite să conceapă că se poate accede la cauza profundă a răului, situată în materia atomică
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înainte de Cheia viselor a lui Artemidor din Efes, Antiphon practică o onirocritică decurgând din exegeza rațională și sprijinindu-se pe exercitarea unei simple logici a cauzalităților bine înțelese. Departe de inspirație, de transă ori de apelarea la magia irațională, metoda sofistului trimite la analiză, la conjectură, la căutarea înlănțuirilor, la raționalitatea cea mai clasică sprijinită pe o teorie a cauzelor și a efectelor. La care se adaugă talentul interpretului pentru a produce sens. Antiphon nu propune adevărul visului, ci un adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
interpretare adaptată în sensul terapiei: analistul avansa probabil o „lectură” utilă pentru dirijarea convorbirii terapeutice. Teama ca visul să nu anunțe o necesitate implacabilă făcea din acesta un material sensibil în fabricarea mâhnirilor și a suferințelor. Nu încape îndoială că sofistul, retor iscusit, înzestrat cu știința folosirii cuvântului, își mobiliza toată arta pentru a dezamorsa potențialul negativ al visului dându-i o interpretare cathartică... Pentru că, după spusele lui, divinația se rezumă la prezumțiile unui om înzestrat cu bun-simț. Inventator al psihanalizei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
i-a devorat propriii copilași și că poate așadar să se declare mulțumit... -4 Dușmanul legilor. Antiphon s-a plictisit de „divan”; considera că o asemenea activitate nu era pe măsura ambițiilor sale, așa că a devenit de-a binelea filosof sofist. După ce a creat din nimic psihanaliza, ca să nu i se poată reproșa că nu a inventat ceva demn să rămână în istoria ideilor, el inventează individul modern, hedonismul anarhist și umanismul egalitarist. Sunt tot atâtea manifestări ale geniului, care justifică
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și de a adăuga negativitate negativității. Jocul atestărilor și al depozițiilor creează dușmănii periculoase care generează dorințe de răzbunare. într-o perversă răsturnare de situație, a-i ajuta pe unii echivalează cu a le face rău altora... De fapt, ca sofist deprins cu mânuirea vorbelor iscusite, a verbului eficace, a retoricii eficiente, Antiphon știe că, întotdeauna, nu adevărul triumfă, ci discursul mai abil, mai înșelător. Minciuna practicată cu măiestrie produce efecte superioare, în termeni de eficacitate trivială, celor ale veracității celei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
individualismul modern, întrucât afirmă și definește individul în termeni de antinomie radicală cu societatea, ceea ce arată că nu se poate avea în vedere nicio rezoluție conciliantă. Cel mai adesea, întregul triumfă în detrimentul părților, iar subiectivitățile sunt diluate în colectivitate. Filosoful sofist apără cauza individului, atacând comunitatea, vinovată că fabrică în serie subiecți docili și formatați pentru a se supune ordinii colective. Etica individualistă și antisocială presupune o opțiune net hedonistă. De altfel, ea generează situația hedonistă. Pentru că plăcerea apare încă de la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și constipați. Căci cum s-ar fi putut vorbi corect despre Aristip și ai săi dacă vreme de secole n-a existat o doxografie în limba franceză, până la cea stabilită de mine în 2002 în L’Invention du plaisir? Presocraticii, sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vorbei de duh, provocării, gesturilor li se va contesta puterea de a învăța ceva pe cineva, vom fi condamnați să nu înțelegem gândirea cinicilor ori a cirenaicilor. Pentru că aceștia, numeroși totuși, descind în aceeași măsură din filosofia presocratică ca și sofiștii sau materialismul abderitan: contemporani ai lui Socrate, formând o școală, o sensibilitate coerentă, ei ar putea figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului ca fiind în regulă. în loc de asta, mici socratici, ei mucegăiesc în subsolul istoriei ideilor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]