3,462 matches
-
ochiul aruncat peste rânduri în timp ce Alan frunzărea pagină cu pagină Jurnalul fiziologiei anormale. Tonurile pale și, mai rău, planșele distorsionate cromatic ilustrau aspecte dintre cele mai fantastice ale încurcăturilor fiziologice: un bărbat poza timid, gol până la brâu - cu mâna pe spătarul unui scaun de bucătărie și cu pieptul ca un adevărat palimpsest de sfârcuri, unele peste altele, câteva mari cât o farfurioară; un alt bărbat arăta camerei o parte a capului unde, din urechea internă, îi ieșea un penis, ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
pot încheia rândurile mele fără a evoca, fugar, raporturile bilaterale româno-chineze așa cum s-au constituit ele și au trecut proba timpului. România și românii au dezvoltat, în timp, o relație de tip special cu lumea chineză. De la faimosul Nicolae Milescu Spătarul, născut în ținutul Vasluiului, care vizitează timp de trei ani (1675-1678) răsăritul Asiei și China, scriind și două lucrări celebre, Jurnal de călătorie în China și Descrierea Chinei, trecând prin momentul recunoașterii oficiale reciproce a celor două state din 1880-1881
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
las greutatea pe un baston cu măciulie de argint. Vă e greu să stați atîta cu sprîncenele ridicate ? Uneori, cînd trec pe la Norman să beau o cafea cu el, port o jachetă cafenie și pantofi cu ciucurași. Mă las pe spătarul scaunului, Îmi ridic picioarele pe birou și vorbim despre cărți, femei și baseball. LÎngă această imagine am lipit expresia UN EXTRAORDINAR PARTENER DE DISCUȚII. Și, uneori, Încă aducînd destul de bine cu Fred Astaire - Însă acum Îngîndurat, scîrbit de viață, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Încredere În el pentru o treabă ca asta. Cine știe cît timp ar pierde... — L-ați putea Însoți, ca să fiți sigur. Dar scările alea, domnule? Cum să le urc după o zi atît de grea? se plînse el, rezemîndu-se de spătar și ducîndu-și mîna la inimă, Într-un gest patetic, fără drept de apel. La drept vorbind, nici n-ar fi trebuit să mă Încarc cu o asemenea valiză! „La urma urmei, se gîndi Rowe, pot să mai fac o faptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
erau decît vreo cîteva pagini, cînd deodată Rowe descoperi o figură familiară: o frunte lată, un costum negru... O dată cu ea, prin poarta subconștientului dădură năvală o sumedenie de alte figuri, luîndu-i cu asalt memoria. — Ăsta e! exclamă Rowe, rezemîndu-se de spătarul scaunului ca să nu cadă, căci simțea cum se Învîrte lumea cu el. — Absurd! spuse detectivul, cu o voce aspră, dar pe care Rowe abia o auzi. O clipă, m-am Întrebat dacă nu cumva... ești un actor grozav... Îmi pierd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și să coboare ca și când un fel de dispozitiv al creierului ar fi primit stimuli tot mai puternici dinspre blocurile înalte cu birouri. La sfârșitul orgasmului, Vaughan aproape că stătea în picioare în spatele meu, cu picioarele întinse, cu capul sprijinit de spătarul banchetei din spate, cu mâinile sub fese pentru a susține greutatea fetei care îi călărea șoldurile. O jumătate de oră mai târziu, înapoi la aeroport, am oprit mașina în umbrele parcării supraetajate din fața Terminalului Oceanic. Fata reușise în sfârșit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ei era contractată într-o expresie de furie și neputință. De pe gâtul și pieptul lui curgea transpirația, îmbibându-i betelia pantalonilor. Loviturile mâinii lui produceau umflături livide pe brațele și șoldurile lui Catherine, care, sleită de puteri, stătea sprijinită de spătarul banchetei în spatele capului său. Cu penisul pompând fără rost în vulva ei învinețită, Vaughan se lăsă să cadă pe banchetă. Își pierduse deja interesul pentru tânăra femeie care, în timp ce-și trăgea hainele pe ea, plângea cu suspine. Mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ar fi izgonit pentru totdeauna vehiculele. În vreme ce conduceam mașina spre imobilul nostru din Drayton Park, felinarele stradale iluminau fața adormită a lui Vaughan, abandonat pe bancheta din spate, cu gura desfigurată de cicatrice deschisă ca aceea a unui copil pe spătarul îmbibat de sudoare. Chipul lui părea golit de orice urmă de agresivitate, ca și când sperma pe care o vărsase în vulva lui Catherine atenuase momentul de criză. Catherine se așeză în față, îndepărtându-se de Vaughan. Îmi atinse umărul într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mele îi apăsase pubisul. Îmi deschise portiera Lincolnului din partea șoferului. Așezându-mă la volan, mi-am dat seama că-mi doream acum să petrec cât mai mult timp posibil cu el. Se așeză cu fața la mine, cu un braț întins pe spătarul scaunului în spatele capului meu, cu penisul greu îndreptat spre mine dintre cracii jeanșilor. Simțeam acum fiorii unei adevărate afecțiuni față de el, fiori de gelozie, iubire și mândrie. Voiam să-i ating corpul, să-l țin de coapsă în timp ce conduceam, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ale cartierelor rezidențiale de la sud de aeroport, m-am uitat peste umăr cum Vaughan o învârtea pe femeie pe bancheta din spate, manevrând-o cu coapsele puternice. Violența și furia i se întorseseră. După orgasmul lui, femeia se trânti pe spătarul banchetei, lăsând sperma să picure pe vinilinul umed de sub testiculele lui Vaughan, trăgându-și suflarea în vreme ce-i ștergea urmele de vomă de pe penis. Uitându-mă atent la fața ei pe când își reumplea poșeta răsturnată, am văzut chipul rănit al șoferiței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
aminteam mult prea bine și eu - acele prime schimbări prevestitoare de lumină care transformă o luminoasă amiază de vară într-o seară plumburie de iarnă într-o singură secunde. Așezându-se în scaunul pasagerului, își potrivi comod spatele în tapiseria spătarului, ca pentru a-și scoate la vedere rănile. Mă privi cum bâjbâi după cheia din contact, pe buze cu un surâs vag care mă lua peste picior pentru toată râvna de care dădusem dovadă căutându-l, dar care exprima și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cicatricele de pe diafragmă. Altele îi acopereau fața, zburând în jurul gurii și nărilor, ca și când ar fi așteptat licorile râncede, distilate ale unui cadavru. Însă ochii lui Vaughan erau deschiși și vii, privindu-mă calmi așa cum își ținea el capul, lăsat pe spătarul scaunului. Am încercat să-i alung muștele de pe față, crezând că probabil îl deranjau, și-am văzut că și brațele și mâinile mele, la fel ca întregul habitaclu al mașinii, erau acoperite de insecte. Volanul și tabloul de bord forfoteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
din politețe și ca să nu se poată spună că nu mă opusesem, să-i trag capul înapoi, dar degeaba. Anca o sugea din răsputeri. M-am uitat în retrovizor. În parcare nu era nimeni în afară de noi. M-am rezemat de spătarul banchetei și am lăsat-o pe Anca să își continue treaba. Nu era deloc rău. După o vreme, timp în care privisem la seara care se lăsa peste Snagov, am ejaculat în gura ei. Anca înghiți sperma, mai linse pula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
tăi, o deschizi cu un aer distrat, îți sprijini coatele pe masă, tâmplele în mâinile strânse pumn, de parcă ai fi concentrat în examinarea unui dosar, dar, de fapt, explorezi primele pagini ale romanului. Încetul cu încetul îți sprijini spinarea de spătar, ridici cartea la înălțimea nasului, înclini scaunul în echilibru pe picioarele din spate, deschizi un sertar lateral al biroului ca să-ți pui picioarele pe el, poziția picioarelor în timpul lecturii este de maximă importanță, întinzi picioarele pe masă, peste dosarele nerezolvate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
viața mea și de orice amintire despre mine. Amintesc primele impresii înregistrate, care sunt cele care contează. Astăzi am ajuns până la terasa sub care se zărește, mai jos, o fâșie de plajă pustie și marea cenușie. Scaunele de plastic cu spătarele înalte și curbate, în formă de coș, ca să apere de vânt, erau așezate în semicerc: păreau să sugereze o lume în care specia umană a dispărut, iar lucrurile nu știu decât să vorbească despre absența acesteia. Am avut o senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Ciclul nu i-a mai venit de aproape o săptămână. E sindromul clădirii nesănătoase, i-a spus domnișoara Hapciu. Cu nasul înroșit de la atâta șters, deja îndoit într-o parte, pleoștit peste obraz. Trecându-și degetele peste balustradă și peste spătarele sculptate ale scaunelor, Lady Zdreanță ne-a arătat praful. — Uite, i-a spus diamantului baban din palmă, și a adăugat: Packer? Packer, așa ceva e inacceptabil. În prima săptămână de izolare domnișoara Hapciu a tot tușit, respirația ei scoțând notele adânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Miss America spune: Să nu crezi c-am terminat cu asta... Și agită lama cuțitului spre toți cei prezenți în hol. O legănare rapidă a brațului, un tremur și-un zvâcnet al mușchilor ei, și cuțitul s-a înfipt în spătarul unui scaun Empire din celălalt capăt al încăperii. Lama cuțitului zbârnâie înfiptă în catifeaua albastră, mânerul încă vibrează. Din spatele camerei lui video, Agentul Ciripel spune: — Asta așa, ca memento. Cora Reynolds linge încă lip-lip covorul lipicios cu limba ei roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Constelațiile, doar niște povești născocite de oameni ca să înțeleagă cerul nopții. Stelele astea, încețoșate de nori din pânze de păianjeni. Scaunele sunt acoperite cu mohair negru, care zgârie ca mușchiul uscat de pe coaja copacilor. Toate lucrurile negre din amfiteatru, fiecare spătar de scaun și margine de covor, sunt accentuate de același chenar auriu intens. Dacă vreți cu tot dinadinsul, firetul e din aur adevărat. Fiecare încăpere depinde de ce credeți. Înveștmântați în mătăsurile și catifelele ca din povești, acoperiți cu sânge uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bunica ei. De aici de sus, spune Pețitorul, vezi tavanul ca pe o frontieră pustie pe unde n-a călcat nimeni nicodată. Tot așa cum - atunci când erai mic și stăteai pe canapea cu capul în jos, cu picioarele sprijinite pe pernele spătarului, și capul îți atârna - vechiul salon al familiei tale ți se părea un loc nou și ciudat. Cu capul în jos, puteai păși pe podeaua aceea văruită și te puteai uita în jos la noul tavan carpetat și ticsit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
prăpădea de râs văzându-le agitându-se cu "zgaibele" în sus, în cele mai neașteptate poziții și mai mai că-i venea să le pună la treabă, profitând de energia și puterea lor. Unele "sărituri" eșuau, fetele se rostogoleau peste spătarul băncii și se adunau de jos zăpăcite, cu ochii scăldați în lacrimi. Ema le penaliza cu note usturătoare. Ea tăia în carne vie, la adăpostul mesei de arbitru. În final, epuizate și dezmembrate, fetele așteptau verdictul. Singura care n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
urât ori de câte ori intra în biroul ei, cu sau fără motiv. Veni, într-o zi, la Bariu pentru o precizare și înainte de a ieși din anticameră se întinse peste biroul ei, cu un zâmbet oribil pe față. Luana se lăsă pe spătarul scaunului, ferindu-se de suflarea lui. Domnule Voicu, ai intrat în zona mea personală. Bărbatul rânji și mai tare, cu o strungăreață grosolană înfiptă în mijlocul gurii. Draga mea, am auzit multe despre tine. Cunoscându-te, am fost nevoit să recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se ascundă la adăpostul unei activități profesionale febrile, el nu mai avea puterea să-și schimbe concepțiile. Spuse hotărât: Nu fac afaceri cu femei. Avea glasul schimbat, puțin mai răgușit, mai bărbătesc și, cu siguranță, aceeași superioritate. Se rezemase de spătarul banchetei comode, cu brațele încrucișate la piept. "Nu vrei să vorbești cu mine. Ți-ai pus mâinile scut pentru a te apăra. Atunci, al meu ești!" Doamna Noia se întinse spre el. Spuse clar, privindu-l fix în ochii albaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de ceea ce spusese. Dincolo de siguranța pe care o afișa, înțelese că era un bărbat nefericit, plictisit de ceea ce făcea și dornic să-și învioreze existența încercând ceva nou, orice. Bariu se relaxă și se retrase din discuție rezemându-se de spătarul banchetei. Luana se sprijini, la rându-i, de țesătura moale din spatele ei. Acum, spuneți-mi ce vreți de la mine. Fără putință de întoarcere, Radak trebui să vorbească. Voia să intre în politică. Mai precis, să ajungă cel puțin tot atât de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fi fost extraordinar. Au atâtea În comun, libertatea comportamentului, părul În bătaia vântului... Păcat că nu l-a descoperit niciodată. Ar fi fost o pereche potrivită. M-a acostat Bill Schneider, aseară, la Hotel Java. Mick s-a rezemat de spătar. — Cât sunt de idiot, credeam c-ai venit să vorbim despre Rilke. Cum dracu’ de ai de-a face cu tipul ăla? Bill Schneider! Doar ce-i aud numele și-mi vine să vărs. Uite ce mi-a dat. I-
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
-l așteaptă papuci Îmblăniți și o drăguță de nevastă cu curu’ mare? — Pentru că știi că pot și eu să fac ceva pentru tine În schimb. De-aia mi-ai și dat tăietura din ziar. Bill Schneider s-a rezemat de spătarul scaunului. Hârâitul clima tizatorului se oprise. Margaret l-a văzut cu coada ochiului pe Mick ocupat să râcâie eticheta sticlei de bere și să jupoaie fâșie cu fâșie hârtia udă. — Asta-i foarte... Începu Bill, e foarte... interesat din partea ta
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]