318 matches
-
ușor R lângă G se răcește mai mult R lângă A se încălzește vizibil R lângă Vi se încălzește ușor Repartizarea culorilor într-o compoziție se face în funcție de impresia ce o sugerează legată de spatialitate și greutate. In ce privește spațialitatea, adică efectul îndepărtat-apropiat, culorile calde tind să iasă în relief, crează impresia de apropiat pe când culorile reci tind spre adâncime, crează impresia de îndepărtat; Orange = senzația de apropiere foarte mare în spațiu. Roșu și galben = senzația de apropiere în spațiu
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
culorilor respective. Se disting două zone în zone în cercul cromatic, reci-calde. Primarele sunt cele mai strălucitoare. Binarele își pierd din saturație . Negrul și albul alăturat primarelor și binarelor se pun în valoare. Prin culoare se obțin volumul efect de spațialitate(culorile calde sugerează apropierea, iar cele reci depărtarea). 2.5.4. Contrastele cromatice. Efectele lor. Cele mai impresionante efecte ale culorilor juxtapuse sunt contrastele de culoare. "Ele exprimă conflictul mai mult sau mai puțin dramatic dintre culori sau dintre alb
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
ușor roșu lângă galben se răcește mai mult roșu lângă albastru se încălzește vizibil roșu lângă violet se încălzește ușor. Repartizarea culorilor într-o compoziție se face în funcție de impresia ce o sugerează legată de spatialitate și greutate. In ce privește spațialitatea, adică efectul îndepărtat apropiat, culorile calde tind să iasă în relief crează impresia de apropiat, pe când culorile reci tind spre adâncime, crează impresia de îndepărtat: oranje senzația de apropiere foarte mare în spațiu roșu și galben senzația de apropiere în
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
descriptiv al lui Odobescu parcurge trei stadii: În Scene istorice, Obiectul era stânjenit de Ficțiune (și stânjenea, la rândul lui, Ficțiunea prin blocarea temporalității narative, închidere textuală, prefacere a textului în pretext); în Pseudokynegetikos, el era perceptibil prin intermediul unei Teme (spațialitate liberă, deschidere textuală, prefacere a pretextului în text), Istoria arheologiei era o "tematică"; în sfârșit Le Trésor este o Nomenclatură [...]. Narațiunea, Tematica și Nomenclatura sunt stadiile descriptivismului odobescian, modurile compoziționale care îi dezvăluie treptat structura artistică 64. Descrierea ekphrastică din
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
punct de vedere personal, care se reliefează de fiecare dată, cadrul fiind o schemă cvasiidentică, aplicată în investigarea fiecărei opere: date biobibliografice, geneză, receptare, arhitectură generală (simetrii, opoziții, polifonie), organizare tematică, personaje, modalități epice și dramatice, descriere, dialog, temporalitate și spațialitate, probleme estetice, etice și filosofice incluse în text. În funcție de particularitățile unei scrieri, structura comentariului se modifică, secvențele își schimbă ordinea și ponderea sau atrag interpretări cu privire, bunăoară, la focalizare, tipuri de viziune, relația dintre autor și cititor etc. Echilibrat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289808_a_291137]
-
tate. Toate dicționarele recente și lucrările destinate lexicului actual le înregistrează, indicând marea productivitate a procedeului (vezi în DOOM2: *alteritate, *confidențialitate, *disfuncționalitate, *febricitate, *fezabilitate, *fiabilitate, *infertilitate, *infracționalitate, *intenționalitate, *interdisciplinaritate, *iraționalitate, *lejeritate, *lichiditate, *maiestuozitate, *multiculturalitate, *multidimensionalitate, *multidisciplinaritate, *periclitate, *permisivitate, *reprezentativitate, *sacralitate, *spațialitate, *subsidiaritate, *univocitate etc.; vezi și Stoichițoiu-Ichim (2001, 24-25): aproximativitate, dezirabilitate, excepționalitate, emoționalitate etc.). 2.2.3. Corelația [sg. i-e - pl. iĭ (albie- albii)] continuă să se manifeste ca tipar extrem de puternic În ciuda dificultăților fonetice pe care tiparul le presupune
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
întemeiază pe anumite premise native, cum ar fi însușiri de tip nervos, particularități ale analizatorilor, dispoziții preoperaționale și coordonative. Taxonomia aptitudinilor este încă discutată, identificânduse unele aptitudini intelectuale primare: înțelegerea, percepția rapidă, gândirea deductivă și cea inductivă, memoria, raționamentul numeric, spațialitatea, fluiditatea verbală. Ca aptitudine generală, valabilă în cele mai multe domenii de activitate, este socotită a fi inteligența. CHESTIONAR DE APTITUDINI Aptitudinile tale facilitează învățarea unor deprinderi. Va trebui ca atunci când vei răspunde la întrebări, să ai în minte nu numai ceea ce
Ghidul Mentorului by Teodora Ruginosu, Angela Sava, Doina Buraga, Cezar Daniel Humelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/1288_a_2201]
-
a (re)cunoscut dimensiunile valorii sale, „matricea”, „nesățioasa sa sete de absolut” (George Uscătescu), mânuind cu virtuozitate bagheta magică făuritoare de valori nemuritoare. și fără a exagera, putem spune, cu sinceritate, că poetul Tudor Gheorghe Calotescu a surprins, măiestrit, limbajul spațialității marelui sculptor, ritmicitatea unei liniarități geometrizante, redate într-un complex de metafore revelatorii, cu aromă modernistă, într-o frazare cursivă, de o finețe cromatică și cantabilă emoționante. Ochiul său lăuntric, implicat și extaziat, surprinde „scânteia spiritului” genialului artist: „trecerea plin
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
îngrozi, ceea ce face istorica inițiativă în jurnalismul literar narativ să devină un act de curaj față în față cu critica criptoteologică esențializată. Pentru jurnalismul literar narativ, cu tendința lui de a reprezenta lumea fenomenologică particularizată, atât în caracteristicile ei, în spațialitatea ei inanimată și într-un anumit moment al timpului, "obiectul artistic al reprezentării a fost degradat la nivelul realității contemporane care este inconcluziv și fluid". Bakhtin și Zavarzadeh, împreună cu Garland și anonimul autor din Scribner's, se găsesc pe o
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
strălucire ce nu se relevă ochiului profan. Această resurecție o speră cel fără vedere dar temporalitatea resimțită drept povară ce staționează și obligă la staționare ontică pare a amâna mereu descătușarea din crepusculara negură. În timpul său înghețat, orbul percepe și spațialitatea ca extinsă, lărgită și amplificată la nesfârșit. Astfel, o distanță ușor de tranzitat pentru cei văzători este asumată de către orb ca lung și imprevizibil drum, ca potecă învăluită în posibile frânturi accidentale, în ciocniri cu obstacole și situații ce pot
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de conștiință care reprezintă “cogito”-ul său caracteristic. Procesul de realizare a operei Începe prin descoperirea “cogito”-ului, iar critica, cea care nu are un “cogito” propriu, are astfel rolul de a reconstitui “cogito”-ul prin intermediul dialecticii duratei, cauzalității sau spațialității. Ideea de spațiu se reconstituie făcând apel la simbolul sferei. Criticul ajunge la concluzia că nota dominantă a spațiului imaginar din operele secolului al XVII-lea nu este sfera, ci linia șerpuitoare, În timp ce pentru scriitorii romantici imaginea dominantă este aceea
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Alina-Eugenia ZLEI () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93096]
-
momentul cinetic orbital se anulează; momentul cinetic de spin însă este diferit de zero. Momentul cinetic de spin nu poate fi zero niciodată, deci mișcarea de spin nu poate fi anulată. Deci spre deosebire de momentul cinetic orbital care este legat de spațialitate, momentul cinetic de spin este o mărime intrinsecă, așa cum sunt masa și sarcina. Corespunzător mișcării de spin, atomul cu un electron posedă și un moment magnetic de spin care are valoarea: a cărei mărime este Proiecția momentului magnetic de spin
BIOFIZICA by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/533_a_1006]
-
remarcă faptul că, în acest fel, copilul nu are manifestări de angoasă și de tristețe. Vectori de simbolizare prin intervenția limbajului, cuvintele fort și da rostite de copil punctează mișcările de du-te-vino ale mamei. Acest joc este și creator de spațialitate: el participă la delimitarea frontierelor dintre înăuntru și în afară, dintre departe și aproape, dintre eu însumi și celălalt. Un exemplu ar putea fi jocul introiecției și al proiecției, care suspendă dependența de obiect și pregătește punerea în funcțiune a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
formă originală înainte de a lua ființare, prin facultatea creației și a imaginației, un obiect cu însușiri artistice și estetice. Lucrul în sine este pus în contrast cu evenimentul și procesul ca forme de acțiune, lucrul există fără ca ceva să se întâmple având spațialitate, dar nu și temporalitate. În mod obișnuit lucrul în sine și obiectul sunt luate ca fiind sinonime la care se adaugă alte clase terminologice, ce aparent au aceeași semnificație, cea a entității și a elementului. Însă ontologia formală, prin care
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
perceput. Cele două stadii ontologice ale obiectului de artă demonstrează fenomenalitatea la care este supus în cadrul experienței estetice. Experiența estetică duce la înțelegerea obiectului estetic ca aparență. Aparența ca stare ontologică este definitorie pentru obiectele obișnuite alături de calitățile lor, cu spațialitatea și temporalitatea lor. Prin intermediul aparenței obiectului (de artă) ia ființă un proces paradigmatic prin care se pot interpreta anumite situații sau prezențe. Pentru cercetarea ontologică aparența obiectului de artă nu înseamnă o finalitate a cunoașterii sale, ci doar un mijloc
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
realități în realitate: o dedublare a vieții normale prin care se încearcă pătrunderea în sfera unei irealități. Irealitatea nu se opune realității ci se suprapune ei și simbolizează lărgirea orizontului privirii prin contemplație. Irealitatea poate fi considerată copia realității întrucât spațialitatea tabloului cuprinde momentul imitației. Pentru Hartmann, imitația este și rămâne proprie picturii. Lucru care nu se aplică și în cadrul picturii abstracte, unde spațiul tabloului este un spațiul total al imaginației - momentul imaginației. Un lucru aparte în concretizarea tabloului îl joacă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ridica la nivelul simbolului, de exemplu, Gânditorului de la Hamangia exprimă starea de gândire, Venus din Milano simbolizează frumusețea sau David al lui Michelangelo ce arată vitejia și curajul. Caracteristica simbolistică a statuii poate fi observată și în cadrul barocului, în lărgirea spațialității statuii pentru a face posibilă mișcarea în spațiul formelor imense, așa cum se întâmplă în Apollo și Daphne de Gian Lorenzo Bernini care are ca finalitate trezirea emoției. Auguste Rodin trece arta sculpturii la un alt nivel datorită utilizării texturilor antitetice
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
compoziției imaginii, contribuind la narațiunea sa. Interpretarea imaginilor cinetice și a sunetelor se face atât prin gândirea conceptuală, cât și prin imaginație. Irealitatea filmului este redată de imagine oferind spațiu imaginației, în timp ce sunetele și textele oferă un timp linear. Astfel, spațialitatea filmului are o finalitate în cadrul repetiției sale infinite. Înțelegerea naturii filmului se poate face prin intermediul unei epistemologii a tehnicii și a evenimentului. Prin intermediul lor putem cunoaște și dezvolta traiectoriile prin care avem un înțeles al artei cinematografice. Atât fotografia, cât
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cât și la investigarea conceptelor sociale ale operei literare. Discursul literar conduce la propria-i singularitate. Opera literară, pentru a putea fi înțeleasă, se află în înțelesul general al literaturii fără de care poate fi un discurs închis. Singularitatea literaturii oferă spațialitate unei opere pentru a se manifesta sau pentru a fi copiată, într-un cuvânt, pentru a se face prezentă. Putem vorbi de opera literară ca produs final, după Ingarden, când toate propozițiile și cuvintele individuale sunt determinate în mod total
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în orizontul ființei. Ea nu respiră decât în acest scurt interval de trecere spre ființa poetică la care aspiră. Prin și în distanță - luând distanță față de prezența scripturală a ființei textului -, semnificabilul intră în forma propriei treceri, în câmpul (fără spațialitate) al ființării. Fie că vorbim, pe de o parte, de "materia textului" (H.-G. Gadamer) sau de "lucrul textului" (P. Ricœur), fie, pe de altă parte, de "concretizarea textului" (R. Ingarden) sau de "jocul împreună al textului și cititorului" (W
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
transparent al frumoasei creații", căci se cuvine "să vedem în această urzire miraculoasă de fire, vălul diafan, roiul de aur palid al materiei în spațiu"11. Diafaneitate la care participă în egală măsură natura ambivalentă a cuvântului, ea însăși o spațialitate dislocată, întinsă între materie și spirit, vizibil și invizibil, o lume vibrantă de înțelesuri și de subînțelesuri: "dincolo de realitate, ca un abur plutind între lume și cer, ca un popor de aripi înfiorate de spațiu, sunt cuvintele. O punte între
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în afara scenei romanului. "Respiră" în ritmul vieții personajelor, invenții, și ele, ale lumii de hîrtie în care își regăsesc arhitecturile închipuite. Sînt case-oglinzi, care răsfrîng în exterior pulsația unor existențe domestice, amăgitor protejate între pereții lor. Sînt secțiuni operate în spațialitatea reconfigurată cu mijloacele ficțiunii, în narațiune. Sînt locuri paradoxale, împlinind simultan o "scriere" exterioară, vizibilă și una deductibilă, a destinelor care se atașează existenței lor. Li s-a inoculat o transparență neverosimilă. Zidurile lor trainice, iluzia "reliefului" mural pe întinderea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Dominique Jullien s-a ocupat (1989) de filiația acestor teme, care se leagă, în romanul proustian, de "explorarea scenelor de somn sau vis și semitrezie, care privilegiază raporturile între somn și memorie / amnezie, între somn și temporalitate, între semitrezie și spațialitate, între vis și proiectul estetic."(2) Liniștea de care se înconjoară personajul seamănă, așadar, peretelui de plută, estompînd accidentul zilei zgomotoase și ocrotind o imagine reînviată, ca pe o peliculă fără sonor, din trecutul cuplului. Cufundarea în sine, proiecția pe
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
deceniile care urmează. Aceasta cu atât mai mult cu cât și astăzi deja, unele state arabe polarizează, spontan, întreaga arie arabofonă sau chiar îi depășesc limitele, din punct de vedere universitar, comercial, artistic etc., dovedind, o dată mai mult, că principiile spațialității sunt greu de încălcat. Lucrarea domnului Teclean abordează cu competență și o altă problemă deosebit de actuală - absența unui sistem de căi moderne de comunicații continentale, chiar dacă universalitatea transporturilor aeriene (fără un rol prea mare în transportul de marfă) și cele
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3056]
-
în vedere pe Unu care conține în sine pluralitatea 407. Dacă primul palier implică o perspectivă negativă a lui Unu, acesta neputând fi definit, întrucât nu are părți, nu are nici început, nici sfârșit, fiind lipsit de măsură, timp și spațialitate, cel de-al doilea palier subliniează ideea de existență, de unitate, și implicit de prezență a unor părți, de pluralitate, întrucât apare termenul este, care implică ideea de a fi și de "pluralitate infinită"408. Reunind cele două paliere, Parmenide
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]