176 matches
-
sunt considerate structurale. Nash (1996)35 a arătat că limbile ergative diferă de limbile acuzative prin absența proiecției v, poziție structurală care găzduiește subiectul tranzitiv (Chomsky 1995). Agentul nu este proiectat tematic în limbile ergative, adică nu este proiectat ca specificator al v, însă poate fi introdus ca adjunct. Nash (1996), Mahajan (1993)36, Woolford (1997) au arătat că ergativul nu este un Caz structural paralel cu nominativul, ci e un Caz lexical, paralel cu dativul. Woolford (1997) a subliniat existența
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu mai includ aspecte esențiale ale Ipotezei Inacuzative, precum distincția dintre argument intern și argument extern. Embick (2004a: 144) arată că abordările diverse au condus la existența a două noțiuni diferite de inacuzativitate: (a) structurală: v are un argument în specificator; (b) inacuzativ înseamnă intranzitiv nonagentiv (v este nonagentiv). Gradul de aplicare a acestor noțiuni nu este același de la o limbă la alta − diferite fenomene pot fi sensibile la absența argumentului extern sau la absența trăsăturii agentive a verbului − sau de la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inacuzativelor. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 13) arată că odată cu introducerea teoriei scindării proiecției VP − VP-shell (Larson 198838) −, rolurile tematice nu mai sunt obligate să apară într-o poziție unică, iar asimetria subiect−obiect nu mai este exprimată ca o asimetrie specificator−complement. Dacă la începutul anilor '80 se considera că unicul argument al verbelor inacuzative este generat în D-Structură ca obiect, adică în interiorul proiecției VP, și deplasat într-o poziție tematică, în IP, adică poziția în care este generat subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
consideră că și pentru inacuzative, și pentru inergative, unicul argument este generat în domeniul VP și se deplasează în domeniul funcțional. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 14) subliniază, de asemenea, că în studiile cele mai recente s-a pierdut distincția dintre specificator și complement; diferența structurală dintre subiectul inergativelor și subiectul inacuzativelor a fost exprimată prin postularea unei asimetrii în privința categoriei semifuncționale v/Voice: subiectul inergativelor este introdus printr-un centru semifuncțional v, pe când argumentul inacuzativelor aparține verbului lexical. Acest tip de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
externe (nu există ierarhizare) și nu sunt specificate tematic. Atribuirea funcțiilor gramaticale urmează o ierarhie de deplasare a argumentelor în poziția Spec a unei categorii funcționale (vezi infra, 4.4.1.). Borer susține că acuzativul este atribuit în poziția de specificator al categoriei funcționale Aspect (Spec,AspP − nod aspectual rezervat măsurării evenimentului, echivalent structural cu AgrO), iar nominativul, în poziția de specificator al categoriei Timp. Atribuirea nominativului e obligatorie, pe când cea a acuzativului e facultativă. Categoria Aspect e proiectată numai pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Spec a unei categorii funcționale (vezi infra, 4.4.1.). Borer susține că acuzativul este atribuit în poziția de specificator al categoriei funcționale Aspect (Spec,AspP − nod aspectual rezervat măsurării evenimentului, echivalent structural cu AgrO), iar nominativul, în poziția de specificator al categoriei Timp. Atribuirea nominativului e obligatorie, pe când cea a acuzativului e facultativă. Categoria Aspect e proiectată numai pentru inacuzative, nu și pentru inergative, însă, odată proiectată, aceasta trebuie saturată. O abordare similară aparține lui Pesetsky (1995: 124, 155), care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ascunse", așa cum sugerează Hale și Keyser (vezi infra, 4.3.1.), atunci numai inacuzativele care nu au Agent sunt structuri simple de tip VP. Chomsky (1995: 316) arată că rolul extern este o proprietate a configurației v−VP și un specificator care poartă acest rol este o parte necesară a configurației. Prin definiție, un verb tranzitiv atribuie un rol tematic extern. În spiritul acestei analize, nu e nevoie de o proiecție AgrP, situată între v și complementul său, VP. Chomsky (1995
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
universal prezentă în propozițiile tranzitive (active, pasive, medii, impersonale). Proiecția Tr poate conține un element de verificare (engl. probe) cu trăsături φ (de obicei) și atribuie Cazul acuzativ. Spre deosebire de v/Pr, Tr nu atribuie rol tematic în poziția sa de specificator. Funcțiile categoriei "verb ușor" (reprezentat ca v sau Pr − o categorie funcțională reprezentând o generalizare a v −) sunt împărțite, în sistemul propus de Bowers, între v/Pr și Tr. În limba engleză, Tr nu are realizare fonetică, dar există limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de mișcare inergative, în cazul cărora prezența unui grup prepozițional adjunct delimitează evenimentul și induce interpretarea telică, asociată comportamentului inacuzativ 77. Borer (2004: 290), reluând idei prezente în studii personale anterioare, arată că argumentelor le este asociată o interpretare în specificatorii unor noduri reprezentând structura evenimentului. Structura evenimentului nu este determinată de proprietățile vocabularului, ci de inserarea opțională a unor centre funcționale cu anumite valori semantice. Itemii lexicali sunt considerați ca fiind modificatori ai structurii evenimentului. Modelul propus de Borer (2004
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nodul eventiv (nonstativ), AspQ este nodul cantitativ care induce telicitatea, iar DP din Spec,AspQ este interpretat ca fiind subiectul unei schimbări cuantificabile; acest DP e necesar pentru existența telicității. AspQ poate să verifice Cazul acuzativ al DP aflat în specificatorul lui. Borer (2004: 294, nota 9) atrage atenția că AspQ corespunde structural, dar nu și ca interpretare, proiecției AspE de la Borer (1994). Sorace (2004: 249−250) comentează această teorie. În concepția lui Hagit Borer, intrările lexicale sunt "nude", conținând liste
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un element ce determină proprietățile structurale. Inacuzativitatea și inergativitatea sunt constelații de fenomene derivate din capacitatea verbului de a apărea în anumite configurații sintactice, care determină interpretarea aspectuală. O citire telică este derivată din prezența unui argument în poziția de specificator al unei proiecții funcționale aspectuale. O citire de tip activitate este derivată din apariția verbului în poziția Spec,AspP. Intrarea verbală nu conține informații despre prezența unui argument intern sau extern. Orice verb poate intra în mai multe configurații sintactice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
adoptă o teorie restrictivă a interfeței Lexicon−Sintaxă, considerând că numai o mică parte din informația lexicală este disponibilă la interfață. Autoarea o urmează pe Borer (1994), prima care a arătat că interpretarea semantică (aspectuală) este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP. În teoria propusă, informația aspectuală disponibilă la interfață reprezintă o constrângere asupra asocierii verbului cu structurile sintactice. Există deci o corelație între proprietățile lexicale ale predicatelor și structurile sintactice în care acestea apar. De
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lawn − schimbare graduală 'John a tuns gazonul' John killed Bill − schimbare nongraduală ' John l-a omorât pe Bill'. Adverbele temporale pot determina limitarea evenimentului (work for two hours 'a munci timp de două ore'). Argumentele sunt generate în poziția de specificator al unei proiecții aspectuale, unde li se atribuie o interpretare aspectuală: (a) AspEM este primul nod aspectual, rezervat măsurării evenimentului, unde e atribuit Cazul acuzativ; acest nod este specificat [+ EM]; argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Argumentele sunt generate în poziția de specificator al unei proiecții aspectuale, unde li se atribuie o interpretare aspectuală: (a) AspEM este primul nod aspectual, rezervat măsurării evenimentului, unde e atribuit Cazul acuzativ; acest nod este specificat [+ EM]; argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind măsura evenimentului descris de verb; existența măsurii conduce la interpretarea telică; "Tema" este asociată cu poziția de specificator al AspEM; Tema are și alte proprietăți: stativitate față de un alt participant, imposibilitatea de a exista
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
rezervat măsurării evenimentului, unde e atribuit Cazul acuzativ; acest nod este specificat [+ EM]; argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind măsura evenimentului descris de verb; existența măsurii conduce la interpretarea telică; "Tema" este asociată cu poziția de specificator al AspEM; Tema are și alte proprietăți: stativitate față de un alt participant, imposibilitatea de a exista independent de eveniment; (b) AspOR este al doilea nod aspectual, al originatorului: argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind originea evenimentului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
interpretarea telică; "Tema" este asociată cu poziția de specificator al AspEM; Tema are și alte proprietăți: stativitate față de un alt participant, imposibilitatea de a exista independent de eveniment; (b) AspOR este al doilea nod aspectual, al originatorului: argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind originea evenimentului; evenimentul are un punct inițial în timp (= "Agent"); toate celelalte proprietăți asociate cu "Agentul" sau cu agentivitatea (voiță, simțire, existență independentă de eveniment − așa cum apar la Dowty 1991 − vezi supra, 4.2
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în aceste situații, deci nu măsoară evenimentul; − AspOR nu are funcție de verificare a Cazului și nu este proiectat atunci când nu are conținut aspectual, adică pentru inacuzative și pentru verbele de stare. În teoria propusă de Arad, argumentele sunt generate în specificatorul proiecțiilor aspectuale (și nu urcă din VP), pentru că acestea sunt poziții în care are loc interpretarea semantică; prin urmare, nu există deplasare. Borer (1994) a arătat că predicatele specifică numai numărul, posibil și tipul argumentelor; de aceea, intranzitivele sunt ambigue
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lexical, ci de context. Van Hout (2004: 65) arată că, în PM, corelația dintre telicitate și obiectul direct este capturată prin ceea ce autoarea numește verificarea trăsăturii evenimentului: telicitatea e verificată în poziția de obiect direct (AgrOP) prin relația de acord specificator−centru (engl. Spec−Head), atrăgând un argument obiect în poziția specificatorului. Verificarea telicității este asociată cu un tip special de Caz al obiectului, un Caz tare (engl. strong Case), localizat tot în AgrOP. Nu orice verb tranzitiv este însă telic
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
PM, corelația dintre telicitate și obiectul direct este capturată prin ceea ce autoarea numește verificarea trăsăturii evenimentului: telicitatea e verificată în poziția de obiect direct (AgrOP) prin relația de acord specificator−centru (engl. Spec−Head), atrăgând un argument obiect în poziția specificatorului. Verificarea telicității este asociată cu un tip special de Caz al obiectului, un Caz tare (engl. strong Case), localizat tot în AgrOP. Nu orice verb tranzitiv este însă telic; telicitatea depinde și de semantica obiectului. Van Hout (2004: 66) arată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Sorace (2004: 250) arată că verificarea trăsăturilor reprezintă o altă versiune a teoriei construcționiste, diferite versiuni ale acesteia încorporând componente de verificare a trăsăturilor. Trăsăturile aspectuale ale predicatului, precum telicitatea, trebuie să fie "descărcate" prin deplasarea argumentelor în poziția de specificatori ai unor proiecții funcționale. Sorace (2004: 251) subliniază că, în modelul lui Van Hout (199682, 200083, 2004), legătura dintre Lexicon și Sintaxă e sensibilă la tipul de eveniment; inacuzativele încorporează telicitatea, introdusă în sintaxă ca o trăsătură interpretabilă care trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
evenimentului are loc în interiorul VP și numai obiectul direct poate fi măsura evenimentului. La Chomsky (1995), AspP este proiecția funcțională care codifică aspectul, iar interpretarea telică apare atunci când obiectul direct se deplasează în Spec,AspP și primește acuzativul prin acord Specificator−Centru (vezi supra, 4.1.). Realizarea argumentală multiplă a fost explicată prin telicitate: inacuzativele sunt telice, iar inergativele, atelice. Autoarele (Levin și Rappaport Hovav 2005: 109) atrag atenția asupra faptului că o teorie a realizării argumentelor trebuie să ia în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu interpretarea "posesivă" a subiectului verbelor de stare, interpretare imposibilă pentru adjectivele inergative. Scindarea proiecției AP diferă de cea a VP sub două aspecte: a nu poate atribui Caz, deci adăugarea unui nivel aP nu creează o nouă poziție de specificator în care se poate atribui Caz; un argument intern trebuie să urce în alt specificator pentru a primi Caz. Interpretarea aspectuală a centrelor a este constantă în cazul adjectivelor: toate proiecțiile adjectivale sunt statice, în timp ce proiecțiile verbale sunt uneori statice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
AP diferă de cea a VP sub două aspecte: a nu poate atribui Caz, deci adăugarea unui nivel aP nu creează o nouă poziție de specificator în care se poate atribui Caz; un argument intern trebuie să urce în alt specificator pentru a primi Caz. Interpretarea aspectuală a centrelor a este constantă în cazul adjectivelor: toate proiecțiile adjectivale sunt statice, în timp ce proiecțiile verbale sunt uneori statice, alteori dinamice. Problema adjectivelor ergative este discutată și de Tayalati (2008), tangențial, în analiza pe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în limbile care au pierdut auxiliarul 'a fi' (excepție de la această regulă este catalana, care a pierdut auxiliarul a fi, dar a păstrat acordul la persoana 3). Belletti (2001)18 analizează acordul participiului perfect ca fiind obținut printr-o relație specificator−cap, într-o proiecție joasă a acordului participial; acordul între subiect și participiul verbelor care selectează auxiliarul 'a avea' este imposibil pentru că proiecția de Acord al participiului este mai jos decât poziția de subiect al verbului care selectează 'a avea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
adaptează alimentația/*alimentație Ion agață haina/*haină în cuier Ion încetinește rimul/*ritm Ion ocolește pădurea/*pădure Ion trece strada/*stradă. Obligativitatea articulării nominalelor din poziția de complement direct al ergativelor tranzitivizate este explicabilă la nivel structural: în poziția de Specificator al VP, poziție prin care trece complementul inacuzativelor în drumul său spre poziția de Specificator al IP (poziția subiectului) trăsătura [Specific] este obligatorie. Acest test ar putea fi acceptat, însă cu anumite rezerve: nu se poate aplica decât inacuzativelor derivate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]