391 matches
-
o singură clipă, madame... Se opri la timp. Femeia îi ceruse să nu-i pronunțe niciodată numele. Turnă lichiorul de cireșe amare în două pahare, reveni la canapea, îi oferi femeii unul, apoi se așeză confortabil, cu o mână pe speteaza canapelei. ― Înțeleg că surghiunirea boierului a fost o pierdere destul de serioasă. ― Ooo, puțin spus! A fost o catastrofă, madame! Însăși istoria Franței ar fi fost cu totul alta astăzi - exageră el cu un impresionant aplomb oratoric - dacă acest om ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Îmi face o deosebită plăcere, generale, să vă văd. Asta cu atât mai mult cu cât, în viitorul apropiat, așa ceva nu va mai fi posibil. ― Oare de ce? întrebă leneș Kutuzov stând picior peste picior, cu o mână așezată comod pe speteaza sofalei și fără să-l privească. ― Am auzit că vreți să patinați în jos, pe Dunăre. Și tare mă tem că o vă rupeți gâtul. Abia atunci se răsuci cu totul generalul, ca și cum ar fi avut gâtul înțepenit în gulerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cancelariei imperiale, fără noțiuni prea clare de geografie, a confundat Bucureștiul cu Budapesta. ― Oh!... Așa?... Oh!... În cazul acesta... Desigur... Desigur... Oaaah!... Ador normalitatea! Relaxarea nervoasă a contelui fu atât de totală, încât căzu pe canapea cu mâinile întinse pe speteaza acesteia și cu picioarele lăbărțate. Realiză imediat că nu se cădea să rămână în poziția asta dinaintea unei femei și reveni rapid la o verticalitate plină de demnitate. ― Cred că sunt puțin copleșit de această veste. Dar de ce ați rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Chiar și culoarea este în ton cu nuanțele din apartament, care e amenajat în stilul Girlie Central. Parcă ar fi coperta revistei Flower Power. Peste tot vezi numai trandafiri: pe pernele canapelei, pe paravan, până și pe șalurile brodate de pe spetezele fotoliilor roz. De fapt, nimic nu se asortează. Covorul oval este roz închis, iar pe pereți sunt acuarele vechi înfățișând buchete de flori. Decorarea ar fi fost floare la ureche chiar și pentru un nepriceput în materie de design interior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
până să se lumineze ecranul, căută la radio City FM. Camera se umplu de acordurile psihedelice ale celor de la Deep Purple, Sweet Child of Time. Se așeză pe fotoliu cu un iaurt în față. Dintr-un zvâcnet, Tubu ateriză pe speteaza fotoliului, exact la ceafa lui. Începu să toarcă. Introduse parola pentru yahoo messenger - increase your johnny - și așteptă să fie conectat. Pe monitor țâșni caseta de la yahoo insider, cu ultimele noutăți din lume: în Irak, o mașină-capcană explodase în fața sediului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
exagerez... Nu te supăra, Nadina, te rog!... Fii veselă! Surâsul tău e viața mea! ― Măi Chirilă, tu nu știi carte? Păcat!... Ia vino-ncoace să-ți arăt ceva! Într-o odăiță cu o masă de brad și câteva scaune fără spetează, unde avea cancelaria moșiei ― în corpul caselor de argați ― Plata-monu scoase din portofelul umflat o hârțoagă albă și o flutură sub ochii logofătului. ― Vezi tu zdreanță asta, Chirilă?... O vezi bine... Uită-te!... Ei, asta e Babaroaga, băiete! strigă arendașul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
am trimis să ne rezerve o masă și să fie aici, la sfârșit, să ne conducă. Am făcut bine?... Vine și Gogu cu consoarta lui... ― Tot ce faci tu e bine! răspunse Grigore mîngîindu-i pe furiș brațul gol rezemat pe speteaza fotoliului. Un mic restaurant de noapte, într-o străduță dosnică. Exterior modest. Înăuntru însă lumină orbitoare, lux căutat, atmosferă caldă, chelneri francezi pur-sînge și câteva atracții senzaționale. Patronul, om dintr-o familie boierească, cu nume distins, care și-a mâncat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zbătîndu-se să-și smulgă mâneca din mâna lui. Deodată simți brațul lui vânjos cuprinzîndu-i mijlocul. Cu o lunecare de șopârlă se smulse din haină, lăsînd-o în mâinile lui, iar ea, goală, alergă în colțul dinspre sufragerie și se piti după speteaza unui fotoliu. Lucirea mată a trupului ei stârni mai aprig pornirea bărbatului. Zvârli haina ce-o ținuse în mâini parcă i-ar fi oferit-o să se îmbrace și se apropie de fotoliu cu brațele deschise ca la un joc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ținuse în mâini parcă i-ar fi oferit-o să se îmbrace și se apropie de fotoliu cu brațele deschise ca la un joc de-a ascunselea. ― Nu te-apropia!... Ajutor!... Ce vrei să faci ?! țipa Nadina cu capul deasupra spetezei, urmărindu-i mișcările cu ochii holbați de spaimă. Când Petre ajunse lângă fotoliu, Nadina țâșni din ascunzătoare să treacă spre ușa vestibulului și pe acolo afară. Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. ― Lasă-mă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
artificiale, una minusculă și locuită, cealaltă gigantică și pustie, lunecară încet, deschizând între ele o prăpastie amețitoare. Dallas urmărea foarte atent delicata operație de separare pe ecranul nr. 2. ― Ombilic clar, anunță Ripley. ― Precesiune corectată, spuse Kane lăsându-se pe speteaza scaunului pentru a se destinde câteva secunde. Totul e clar și exact! Separarea reușită. Fără probleme. ― Verificare operată la mine, adăugă Lambert. ― Și la mine, zise Ripley, liniștită de reușita manevrei. Dallas îl privi peste umăr pe navigator. ― Ești sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
la contribuție. Două displayuri, până acum perfect goale, reînviară aliniind un șir de cifre. Ofițerul științific sări ca ars, le verifică și apasă pe intercom. ― Ripley? Ești acolo, Ripley? ― Da, mormăi ea. (Ea înregistrase intensitatea vocii lui. Se dezlipi de spetează.) Vești bune? ― Cred că da. Captez din nou semnalul emis de combinezoanelor lor. Și imaginile lor video au revenit pe ecrane! Ea respiră adânc înainte de a pune întrebarea dramatică și necesară: ― Câți sunt? ― Trei. Trei semnale regulate. ― Unde sunt? ― Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nori, Nostromos străpunse vidul negru. Un minut cincizeci de secunde mai târziu, indicatorul de suprafață-gravitație pe consola lui Dallas căzu la zero. Strigătele de bucurie și de ușurare, explodară pe pasarelă. ― Am reușit! (Epuizată, Ripley se lăsă să cadă pe spetează.) Am reușit! ― Când ne-am zgâlțâit prima dată și când a început glisarea, n-am crezut c-o să reușim! exclamă Dallas. Ne și vedeam prăbușindu-ne pe munți. Oricum, ar fi fost mai bine decât să folosim hiperpropulsia și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
toată miracolului unei atingeri bărbătești de timpul ei, fiind încă fecioară. Am înțeles mai târziu că voluptatea aceasta adâncită în carne, când era încă numai îndrăgostită, o crucifica. A avut atunci curajul să mă întrebe, cu un braț încleștat pe speteaza jețului și cu mâna cealaltă mîngîindu-mi părul. ― Nu e păcat? I-am răspuns, ca de obicei, cu o consolare stupidă, câteva fraze fără nici un conținut și am continuat să mă pierd în descoperirea treptată a trupului ei. Când o priveam
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să cumpere ziare, și doctorul cu mama și ceilalți au trecut pe la vecini, să vadă dacă ne mai împrumută ceva lemne. Că s-a făcut frig, și parcă stă să ningă... Darie își dădu seama că mângâie cu amândouă palmele spetezele fotoliului și zâmbi misterios. - Va trebui să-mi dezvăluiți și mie într-o zi povestea acestui fotoliu, spuse. Am impresia că de câte ori îmi aduc aminte de Ivan, mai precis, de câte ori îmi aduc aminte de el în acest fotoliu, ori visez
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
exclamă Năstase când îl văzu intrând. Să nu răcești. Poate ar fi bine să iei o aspirină. Dacă nu ai la îndemînă, îți dau eu. - Nu, mulțumesc, nu cred că va fi nevoie. Nu răcesc atât de ușor. Rezemîndu-se de speteaza fotoliului, Năstase îl privi ironic și totuși afabil, aproape cu simpatie. - Am auzit numai bine despre d-ta, începu brusc. Îndeosebi directorul d-tale, tovarășul Ulieru, te ridică în slava cerului. Spuneau că ești pe cale de a face o mare
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ridice, să caute în dulap și să-și umple măcar paharul lui, să bea, în sănătatea lor, dar își simțea picioarele grele, ca de plumb, și se hotărî să se odihnească puțin, doar câteva clipe. Zâmbind, își rezemă capul de speteaza jilțului și-și apropie pleoapele. Va trebui să procedeze ca în ocaziile mari, solemne, să aplice, cum îi plăcea să spună, ceremonialul, adică să țină, câteva secunde, paharul de cristal în dreptul ochilor, privind prin licoarea de aur și aramă, și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
inimioară. Deasupra, pe o placă de marmură, o pendulă de masă obișnuită : un cadran rotund, mare și alb, pe care literele romane se disting de departe. Cinci și un sfert, după-amiaza. Pe peretele din stânga, sub oglindă, o canapea de mahon. Speteaza, formată din trei semiovale, se termină cu un chenar de ghirlande. Pe canapea, o fată tânără - franjuri pe frunte, cârlionți în dreptul urechilor, cotul sprijinit de un coussin - un gest țeapăn, de lene și delăsare. Din fusta dreaptă îi ies gleznele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să-i închircească tălpile făcându-i-le ghem; refuzau să se destindă deasupra suprafeței plate pe care se putea sprijini; era ca și cum ar fi încercat să meargă în pumni. Reuși cu chiu și vai să se ridice, ținându-se de speteaza patului, apoi se târî până la fereastră și dădu la o parte draperiile. Soarele strălucea peste peticul de grădină al lui George și peste un plop pe care-l plantase Stella când... Doamne, ce plină de suferință e lumea asta! Copacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe călcâie și rămase cu spatele la fereastră. — Nu știu, răspunse. — Oricum, am putea avea câteva discuții, urmă George. Și cum filozoful nu-i răspunse adăugă: Asta-i bine! Urmă o tăcere. Putea auzi respirația zgomotoasă a profesorului și pârâitul ușor al spetezei unui scaun pe care începuse s-o frământe mâna acestuia. Vă scrieți cartea cea mare, vreau să spun cartea finală? Nu. — Mă rog, n-am vrut să spun ultima carte, nu sunteți atât de bătrân, presupun. Dar sper că scrieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ține sub ochi. Eu m-am gândit la dumneata ca... la un fel de pedagog... dar dacă nu poți decât... mă rog, las la latitudinea dumitale. Îți sunt recunoscător. O să te înștiințez când sosește. Părintele Bernard se lăsă, neputincios, pe speteaza scaunului. Îi și trecuse prin minte gândul că fata ar putea constitui un fel de legătură permanentă între el și filozof. Oare dorea, într-adevăr, o astfel de legătură? Evident. Dar ce răspundere, ce pierdere de timp, ce povară, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aflu...“ O cuprinse o adâncă mâhnire. — Nu știu. Mi-a cerut atunci să vin la el ca să discutăm despre închirierea Papucului. Asta a fost tot. — Și nu l-ai mai văzut de atunci? — Nu. George păru ușurat. Se rezemă de speteaza scaunului, lăsându-și gândurile să rătăcească. Acum era rândul lui Alex să se învârtească prin cameră. Și cum o mai duci tu cu Rozanov? — Eu? Mă iubește, mă urăște, mă îmbătrânește, mă trage îndărăt. Vechea poveste. Cum o să se termine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spuse: — Te rog, ia loc. Te rog - ia - loc. Tom se uită la cele două fotolii dezolante, joase, cu arcurile prăbușite și, cum trebuia să se supună prompt ordinului, întinse mâna și trase din spatele lui John Robert un scaun cu speteaza dreaptă, dar foarte șubred, pe care-l plasă pe o scoarță neagră, deșirată, din fața căminului, și se așeză pe el. John Robert aruncă o privire fotoliilor, dădu să se așeze pe brațul unuia dintre ele, apoi se răzgândi. Tom sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
așeze pe brațul unuia dintre ele, apoi se răzgândi. Tom sări în picioare. — Nu - așază-te... o să... mai este un scaun... în hol. John Robert trecu pe lângă Tom care rămăsese în picioare și se întoarse cu un alt scaun cu speteaza dreaptă, pe care-l așeză cu spatele la fereastră, după care închise ușa ce dădea spre hol. Acum erau amândoi așezați. Tom se gândea că ar fi cazul să spună ceva, așa încât îi spuse „Bună dimineața“, ceea ce sună cam tardiv. Nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
însoțitoarea ei să îndeplinească acest rol? — Întrebi dacă doresc să ții băieții departe de ea. Da. Asta vreau - clar. Dar cum pot face asta? Nu pot să-i dedic tot restul vieții mele. John Robert rămase tăcut; se rezemă de speteaza scaunului și continuă să-l fixeze pe Tom. Tom își spuse: „În ce vrea să mă transforme, ce-i misiunea asta pe care mi-o impune cu de-a sila? Să plec, să fug? Să „mă port ca un bădăran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
având în față statuia lui Buddha, al cărui chip calm, auster, grav, cu buzele țuguiate și ochii meditativ plecați (creatura gândea) i se părea mult mai spiritualizat decât chipul chinuit al celui crucificat. Preotul se așezase pe un scaun cu speteaza dreaptă și rămăsese țeapăn, cu pleoapele pe jumătate închise și mâinile relaxate pe genunchi. În timp ce mintea măruntă îi divaga, el respira adânc, conștient de mișcarea aerului, de pulsarea lui lentă care devenea mai înceată... tot mai înceată... Întuneric în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]